Întrebări
teste online

103642 întrebări
Teste online Creaţi un test online Cum construim teste online
Şcoala cu
bune practici

90 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Simpozionul Interjudeţean "Reviste şcolare - valori şi atitudini"

Sâmbătă, 15 octombrie, a avut loc la Muzeul de Etnografie „Dimitrie Ghika” din Comăneşti simpozionul interjudeţean cu tema „Revistele şcolare – valori şi atitudini”. Organizat de către prestigioasa Şcoală Nr. 7 Comăneşti cu sprijinul Primăriei din localitate, simpozionul s-a dovedit un succes, cu atât mai mult cu cât a venit să umple un gol într-un domeniu în care se ştie şi se face foarte puţin.
Printre invitaţii de marcă prezenţi la simpozion am remarcat pe domnii profesori Mihai Semenov şi Aurel Jămneală de la revista „Convorbiri didactice”, inimoasa directoare a Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău – prof. Elena Bostan, domnişoara inspector Anca Toderiţă din partea I.Ş.J. Bacău, prof. Petre Susanu din Iaşi dar şi mulţi alţii din şcolile băcăuane şi nu numai.
Demnă de remarcat este şi prezenţa unui număr mare de copii, redactori de reviste şcolare, aceştia având o secţiune aparte în cadrul simpozionului.
Schimbul benefic de impresii şi sugestii, discuţiile şi confesiunile au făcut din acest simpozion o mare masă rotundă la care au venit să participe mulţi dintre cei care conduc destinele unor publicaţii şcolare.
Nu a fost uitată nici contribuţia site-ului www.didactic.ro la dezvoltarea schimbului de experienţă în acest domeniu, cei prezenţi recunoscând valoarea bazei de date pusă la dispoziţia tuturor.
În ciuda problemelor create de găzduirea sinistraţilor în incinta acestei instituţii de învăţământ, Şcoala Nr. 7 Comăneşti se dovedeşte încă o dată ca este „de nota 10” organizând în curând, pe 5 noiembrie, un alt simpozion, ediţia a doua pentru „Triada şcoală-familie-societate”.
Mai multe date puteţi afla intrând pe forum > Activităţi şcolare > Simpozioane sau vizualizând fotografiile postate în rubrica Fotografii educaţionale > Fotografii documentar.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: sfetnicul | 16.10.2005 13:10 | 1516 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Ce este blocajul mintal?

Echilibrul emotional

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 51 evenimente

«MAI 2025»
LuMaMiJoViSaDu
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


MUNCĂ ȘI DISTRACȚIE

Propus de: anibit

Sondajul zilei

Ați dori să vă sprijine didactic.ro? Webinarii, conferințe, tutoriale, despre:

117 voturi | 4 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN