CONCURSUL INTERJUDETEAN ,,SIMBOL ŞI INOVAŢIE”
Perioadă înscriere: 30.11.-0001
Perioadă desfăşurare: 30.11.-0001
CONCURSUL INTERJUDETEAN ,,SIMBOL ŞI INOVAŢIE” Ediţia a II-a organizat de LICEUL TEORETIC ,,TRAIAN DODA” CORP B CARANSEBEŞ în colaborare cu
INSPECTORATUL SCOLAR JUDEŢEAN CARAŞ-SEVERIN,CASA CORPULUI DIDACTIC CARAŞ-SEVERIN, AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CARAŞ-SEVERIN, CENTRUL CARPATO-DANUBIAN DE GEOECOLOGIE BUCUREŞTI
Acest concurs se desfăşoară în cadrul Programului Mondial ECO ŞCOALA, program coordonat la nivel naţional de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei şi Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. Şcoala noastră este înscrisă în acest program.
Obiective urmărite:
-valorificarea materialelor refolosibile în cadrul orelor de ”Abilităţi practice” şi ”Educaţie tehnologică” în învăţământul primar şi gimnazial ;
-stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare ale elevilor;
-promovarea în lucrările elevilor a istoricului, tradiţiei şi legendelor mărţişorului;
-promovarea parteneriatului dintre invăţământul primar şi gimnazial prin realizarea unei publicaţii şcolare cu creaţiile artistice ale participanţilor.
SECŢIUNILE CONCURSULUI:
a)măţişor confecţionat din materiale refolosibile;
b)felicitare de Mărţişor;
c)creaţie literară (eseuri, legende şi poezii, inspirate de această tradiţie românească).
Pentru secţiunile marţişor şi felicitare, lucrările vor fi confecţionate din materiale refolosibile. Numele elevului, numele învăţătorului/profesorului, şcoala, localitatea se vor consemna obligatoriu. Persoană de contact-instit.Nicoleta Valusescu, tel.0720003010, 0255513091, e-mail: nicoleta_valusescu@yahoo.com.
La proba de creaţie literară proprie materialele se vor redacta pe format A4, pe o singură parte, la un rând, cu margini egale de 2 cm, text aliniat „justifield”. Titlul va fi scris cu majuscule(Times New Roman, 14, Bold). La două rânduri de titlu se vor scrie: numele elevului, clasa( Times New Roman, 12, Bold). La două rânduri de numele autorului se va scrie conţinutul lucrării (Times New Roman,12,Bold). Numele învăţătorului/profesorului, şcoala, localitatea se vor consemna la sfârşitul lucrării. Persoană de contact-instit. Elena Lepădat, tel.0723488002, 0255513091, e-mail: elena.lepadat @yahoo.com. Lucrările care nu au trecute toate datele nu intră în concurs. Lucrările nu se returnează, organizatorii îşi rezervă dreptul de a folosi materialele pentru a fi publicate într-un volum.
Pentru buna organizare a concursului, suntem nevoiţi să impunem o taxa de participare de 5 lei (RON) pentru fiecare lucrare. Fiecare participant poate trimite maxim 5 lucrări la fiecare secţiune. Pentru certitudinea primirii diplomelor, sunteţi rugaţi să trimiteţi, odată cu lucrările, un plic autoadresant timbrat, format A4.
Lucrările, formatul electronic şi mandatele poştale vor fi trimise pe adresa Nicoleta Valusescu, Strada Cetăţii Nr. 4, Loc Caransebes, Jud.Caras-Severin, Cod.325400 sau la adresa Lepadat Elena, Str. Racovitei, Bl. A2, Sc. D, Ap. 3, Loc. Caransebes, Jud. Caras-Severin, Cod. 325400, până în data de 28 .02. 2009, cu specificarea pentru concursul „SIMBOL ŞI INOVAŢIE ” ”(banii pot fi puşi şi alături de lucrări). Lucrările vor fi selectate de către un juriu stabilit, format din reprezentanţi ai I.S.J. Caraş-Severin,C.C.D. Caraş -Severin, Agenţia pentru Protecţia Mediului Caras-Severin şi profesori de specialitate. Diplomele participanţilor vor fi expediate după data de 15.03.2009.
Propus de: valusescu | 06.02.2009 10:20 | 2042 vizualizări
Comentarii (13)
Am asteptat cu mult interes afisarea concursului pe "DIDACTIC".Modul in care ati organizat editia anterioara, seriozitatea si rapiditatea raspunsurilor, m-au facut sa doresc sa particip din nou la aceasta minunata activitate pentru care copiii lucreaza deja cu mult drag.
Am dori sa participa si noi prescolarii, se poate?
Prescolarii nu pot participa.
Multumim pentru aprecieri!
Foarte interesant!...Ca sa participam trebuie doar sa trimitem lucrarile si banii sau e nevoie si de altceva ?
Se trimit lucrarile, banii si un plic timbrat autoadresant.
LA CREATIE LITERARA TREBUIE TRIMIS SI CD SAU DOAR LUCRARILE LISTATE, BANI SI PLIC TIMBRAT?
se poate trimite CD, pentru o eventuala publicare.
MULTUMESC PT LAMURIRI....PANA UNA ALTA, SUCCES!!
Va felicitam pentru seriozitatea si munca pe care ati depus-o in editia anterioara!Copiii au fost incantati, iar noi, cadrele didactice care i-am indrumat, va recomandam cu multa caldura acest concurs. Toate cuvintele de lauda pentru organizatori si nu in ultimul rand:" Spor la lucru!"
Multumim!
Ma numesc Simona Tămaş si sunt profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân", din Rm. Vâlcea. Am trimis lucrările elevilor şi taxa de participare (şi un plic autoadresat). Puteţi să ne confirmaţi inscrierea la concurs? Vă urăm succes în organizarea evenimentului. Elevii mei au fost încântaţi să participe la un nou concurs unde este o taxă modică ... dar de unde doresc certificarea talentului lor; nu sunt interesaţi numai de premii, ci le face plăcere să concureze. Activează în atelierul de creaţie pe care îl coordonez şi vin cu entuziasm săptămânal la întâlnirile noastre. Şi ei vă urează succes şi numai împliniri în plan profesional alături de elevii dumneavoastră.
D-na Simona,
Lucrarile au sosit.
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.