Şcoala cu
bune practici

48 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Curtea Constituţională: Majorarea salariilor profesorilor este constituţională

Executivul a atacat la Curtea Constitutionala decizia Parlamentului de mărire a salariilor profesorilor cu 50%. Motivul invocat fiind nesustenabilitatea măsurii, deoarece nu sunt indicate sursele de finanţare. Guvernul îşi menţine punctul de vedere conform căruia majorarea cu 50% a salariilor profesorilor nu poate fi susţinută financiar şi va analiza orice măsură posibilă în sprijinul stabilităţii economice, a declarat agenţiei Mediafax, secretarul general al Guvernului, Gabriel Berca. Sindicaliştii din educaţie au încheiat, miercuri la prânz, acţiunile de protest, după ce reprezentanţii lor au depus la Guvern o carte cu semnături ale profesorilor care cer demisia Executivului. "Guvernul ne-a scos în stradă din nou. Este un moment deosebit, o situaţie inedită şi paradoxală. Inedită pentru că avem o lege votată în unanimitate în Parlament, care pentru prima dată acordă o majorare aproape de necesităţile cadrelor didactice din România şi paradoxală pentru că Guvernul recunoaşte că sunt bani în bugetul Educaţiei pentru majorări salariale, dar nu vrea să le acorde. În egală măsură este paradoxală pentru că întreaga societate, întreaga clasă politică recunosc că profesorii în România au salarii de mizerie", a declarat preşedintele FSLI, Aurel Cornea. Potrivit Mediafax, la mitingul din Piaţa Constituţiei protestatarii au adus cu ei un "catalog" pe care scria: "Călin Popescu Tăriceanu - bolnav de Alzheimer - transferat la şcoală specială", "Adomniţei Cristian - exmatriculat, nota 4" şi "Varujan Vosganian - nota 4, repetent". Preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a respins afirmaţiile unor politicieni potrivit cărora mitingul de miercuri ar reprezenta o formă de presiune asupra Curţii Constituţionale. În aceeaşi şedinţă, Curtea Constitutuţională a decis că sunt constituţionale modificările privind legea Curţii de Conturi şi creşterea punctului de pensie pentru categoriile grele de muncă. Motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţională va fi prezentată în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României. Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică Preşedintelui României în vederea promulgării legilor. Sursa Adevarul

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: camifb | 15.10.2008 15:28 | 1864 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (19)

0 0

15.10.2008 21:38 luminitavilae

In sfarsit o veste buna ! "Magistraţii Curtii Constituţionale au decis în unanimitate că decizia Parlamentului de mărire a salariilor profesorilor cu 50%, este constituţională"

0 0

15.10.2008 21:51 andronescu

Mai sunt trepte...presedintele are dreptul sa intoarca legea la Parlament ...sa ceara sursele de plata, asa cum a facut cu marirea pensiilor...apoi apar tensiunile crizei financiare, pretentia si altor bugetari...Nu cred ca se va realiza si aplica aceasta lege...Solutia: demisia guvernului sau inghetarea salariilor..

0 0

15.10.2008 22:35 mihaelush4

Nu mai cred nimic pana nu vad banii in mana.Sunt interese politice la mijloc si ei se joaca cu nervii nostri.

0 0

15.10.2008 22:37 marifra

Intrebarea este daca presedintele tarii poate sa-si permita sa dea un raspuns favorabil acestei hotarari in conditiile in care se tot vehiculeaza ideea unei crize financiare si a unui declin economic national? E foarte delicata si pozitia lui! Sper sa ia o decizie inteleapta care sa ne fie favorabila!

0 0

15.10.2008 23:33 drugau_georgiana

pe mine nu ma mai incalzeste cu nimic aceste "vesti bune".in brasov se vehiculeaza ca primaria nu mai are fonduri pentru salariile cadrelor didactice decat pana in noiembrie(inclusiv)anul acesta.majorare 50%?..greu de crezut.ideea e ca nu ne acorda nimeni respectul pe care il meritam :(

0 0

16.10.2008 07:40 tita2008

Eu cred ca suntem victime ale unor oameni fara suflet!De ce fac aceasta afirmatie?Simplu!Nu vedeti ca deciziile financiare nu apartin nimanui?Suntem purtati de la Ana la Caiafa.Totul este pur electoral.Daca cei din guvern nu ne sustin nu vor fi votati,daca d-nul presedinte nu aproba,iar nu va fi votat...samd.E o situatie hilara!Dar vom vota cu cei din PSD,ca ei ne-au sustinut...Totul este pur electoral!Sa nu ne imbatam cu apa rece!De ce oare totul se leaga de politicieni?M-am saturat si de politica si de politicieni!!!!!!!!

0 0

16.10.2008 09:18 tim_unltd

eu zic sa nu se mai agite lumea, caci nu vom vedea niciun singur leu in plus, fie el si chior! sa admitem ca ne-ar da acei bani, din Pib-ul de 6%...dar asta ar insemna ca si celelate categorii de bugetari ar solicita exact aceeasi marire...si se pare ca pt ei nu este prevazut un buget de investitii, cum era la noi...deci, ori colaps financiar, ori manifestari in plina strada...in concluzie, ioc bani! trebuie sa multumim pe aceasta cale "TRANDAFIRULUI ROSU", care cu mindrie a provocat aceasta iminenta criza! sint curios, daca vor primi banii solicitati toti bugetarii, cum va gestiona eventualul guvern "rosu" situatia la anul pe timpul asta???? iar proteste, iar manifestari cu tenta belicoasa?? cum veti scoate camasa, stimabililor???? astept un raspuns, cam pe la anul, pe vremea asta....pt toti colegii mei, nu mai visati: lumea e in criza financiara grava, iar noi vrem suplimentar 50%...sunt vise!

0 0

16.10.2008 10:42 george_

NU BANII SUNT CEI MAI IMPORTANTI, MODUL IN CARE PUTEM SA "OBLIGAM" AUTORITATILE SA NE ASCULTE TREBUIE SA PRIMEZE. TREBUIE MERS PANA LA EXTREM, NU SA CEDAM CA DE OBICEI IN FATA PROMISIUNILOR SAU PRESIUNILOR FACUTE DE UN GUVERN FALIMENTAR SI DE UN PRESEDINTE PROST POLITICIAN, RAU VOITOR, AVID DE PUTERE, ANTIDEMOCRATIC SI, MAI GRAV, PROST CRESCUT SI BADARAN.

0 0

16.10.2008 15:25 kyky3

TOTUL, chiar totul incepe de la educatie! Partidele sunt un mare RAHAT (scuzati limbajul, dar asta este!).

0 0

16.10.2008 19:56 doina_morosan

Stimati colegi, dacă noi suntem pesimisti si pornim de la premisa ca nu ni se vor da niste drepturi salariale, dacă nu suntem uniti acum si nu iesim in stradă cu totii, niciodată nu vom mai avea credibilitate in fata guvernantilor, a societatii. Ar insemna ca suntem de acord cu ineptia pe care o inoculeaza elevilor, parintilor lor, tuturor: si anume ca marirea salariilor cadrelor didactice duce la colaps economic. Dar cand si-au dublat salariile lor, la inceputul mandatului, cand nici macar nu facusera nimic, nu si-au pus stimabilii nicio problema de acest fel!!!!????

0 0

17.10.2008 13:04 campean_emilia

Si cand te gandesti ca au fost si ei elevi..., si copiii lor... Pacat, mare pacat si rusine!

0 0

17.10.2008 13:23 flaviana

eu sunt optimista! O sa vedeti ca vom primi salarii marite! Niciodata nu am obtinut ceva fara nervi, stres, intarzieri...asa va fi si acum...dar eu cred ca vom avea salarii decente...

0 0

17.10.2008 18:41 elenapop

Cum se face ca numai daca ne vor mari noua salariile se va produce un declin economic??? Hai sa ne uitam un pic in curtea altora ... de exemplu politia!!! Iau bani cu sacul, ies la pensie tocmai cand altii muncesc cu adevarat...

0 0

17.10.2008 18:47 afinuta05

buna seara

bun....ne-au marit salariile....fb...dar intrebarea mea este : cu conditiiel cum stam in scoli? imi da salariul de 15 milioane si eu inghet de frig in scoala?

0 0

17.10.2008 21:31 mihaimdl

1 - campanie electorala

2 - daca vom primi marirea cu 50% (mai tineti minte ce insemna 50% inainte de revolutie si semnul aferent?!) atunci vom fi vinovati de criza economica din Romania

3 - daca, si numai daca (vorba matematicienilor) iarasi, vom primi 50%, atunci in criza economica amenintatoare conform economistilor de vaza ai tarii (sunr chiar si marinari printre ei), aceasta crestere in termeni reali va fi probabil de 9 - 10 %

4 - este bine sa se mareasca salariile, dar de problemele grave ale invatamantului romanesc "reformat" pe toate partile de 19 ani tot nu se ocupa nimeni.

0 0

18.10.2008 23:24 professorbujor

Romania declara unele lucruri si pune in aplicatie chestii aiuritoare.Declara educatia drept prioritate nationala,dar in practica se vede ca prioritatile statului democratic romanesc actual sunt cu totul altele.Cand vine vorba de bugetari,trebuie sa existe transparenta totala in privinta veniturilor ,dar,mai ales ,in ceea ce priveste cheltuielile.Nu se poate accepta principiul confidentialitatii la bugetari!Dupa cum nu se poate accepta principiul favorizarii unui segment social retribuit de la bugetul national pe criterii straine statului de drept.De la revolutie,sau ce-o fi fost in 1989,asist cu uimire la vrajmasia cu care este tratata "dascalimea" natiei romane.De parca toti politrucii care-si dau aere prin institutiile statului s-au nascut ministri,parlamentari,sefi de stat,mari juristi,mari politisti,inalti functionari sau mai stiu eu ce alte marimi.Marii nostri conducatori au pus pe butuci economia tarii care "duduie" doar in visele frumoase ale unora,sau prin buzunarele lor,caci majoritatea populatiei nu mai stie cum sa treaca de la o zi la cealalta.Daca invatamantul romanesc a creat astfel de politicieni,atunci,probabil,isi merita soarta.

0 0

20.10.2008 09:13 tita2008

Revin.Vedeti dragi colegi in ce lume de nebuni traim?Unde s-a mai pomenit ca un pensionar sa aiba pensie de sute de milioane?La noi!Si acest tupeist cu nume TARE(TARICEANU)sa ne trateze ca pe niste iresponsabili!Vrem sa distrugem economia nationala!Ce ineptii!Dar cei care au salarii de zeci de euro si sunt BUGETARI!Am o singura nedumerire.Oare dascalii care le-au indrumat pasii educationali mai traiesc?As fi curioasa sa aflu cat de destepti au fost la scoala si BASE,SI TARI!!!!!!!!!Vad,simt ca acesti insi urasc scoala si pe dascali.Intr-un fel simt mila pentru ei.Sunt destul de marginiti in fuga lor dupa ciolan,functii ,dar mai ales sa aiba cum sa faca bani!Si eu am fosti colegi de scoala care s-au realizat financiar si la scoala erau corigenti!ASTA E VIATA!MAREA REVOLUTIE A INVERSAT GRILA DE VALORI UMANE!

0 0

21.10.2008 04:14 genab

Popescu Tariceanu I. Calin-Constantin Anton, numar matricol 2382, a fost invins, in anul doi de facultate, anul universitar 1971/1972, chiar de una dintre materiile de baza, "Hidraulica si mecanica fluidelor". A ramas repetent, fiind notat la examen cu nota 4.



Admis la facultate in septembrie 1970, cu media 6,67, Tariceanu a avut probleme cu studentia inca din anul I (1970/1971), pe care l-a terminat cu media generala 6,72.



Anul urmator a ramas repetent, iar in urmatorul an II (1972/1973), a reusit sa salte la media generala 7.00.

0 0

21.10.2008 10:40 tita2008

MULTUMESC!Sa nu o fac pe grozava dar eram sigura ca acesti MARI CONDUCATORI au ceva cu ,,scoala,,!E o chestie psihologica!Astept vesti si despre BASE!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 29 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

479 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN