Managementul clasei de elevi cu dificultăţi comportamentale, prof. înv. primar Bohălţeanu Ionica, Şc. cu cls. I-VIII „I. C. Brătianu”, Constanţa

ADHD este o afecţiune a copilăriei, destul de răspândită, pe o arie aproximativ de 5% din populaţia de vârstă şcolară. Simptomele principale sunt lipsa de atenţie, hiperactivitatea şi impulsivitatea – ele având un efect negativ asupra stabilirii de copil a relaţiilor cu familia şi colegii, în mediul şcolar şi social. Diagnosticarea şi intervenţia la timp sunt cruciale, dacă nu se doreşte ca simptomele primare să nu se dezvolte în probleme secundare durabile, cum ar fi evitarea efortului intelectual şi dificultăţi comportamentale greu de remediat.

Evaluarea copiilor suspectaţi de ADHD trebuie să se facă în mod atent, folosindu-se scale de evaluare, teste neuropsihologice şi alte abordări, pentru a stabili cu exactitate diagnosticul.

Folosirea unei liste, cum ar fi Scala de evaluare a ADHD (Barkley, 1990) este un exerciţiu util făcut de personalul educaţional, pentru că poate alerta profesorul, consilierul şcolar şi pe alţii despre posibila prezenţă a sindromului ADHD şi poate duce la prezentarea copilului în faţa unui psiholog sau a unui alt medic, pentru o evaluare mai amănunţită.

Prima abordare necesară este efectuarea unui istoric amănunţit, luându-se în considerare comportamentele din prezent, rezultatele şcolare, istoricul genetic relevant al familiei, istoricul de dezvoltare şi evoluţie psihosocială. Trebuie să existe dovezi clare, din evaluarea caracteristicilor ADHD apărute de la o vârstă mică( hiperactivitate, impulsivitate, lipsa atenţiei), că acestea n-au fost cauzate de factori cum ar fi întârzieri severe în dezvoltare , abuzuri, alte traume sau disfuncţionalităţi severe în familie.

După constatarea acestor lucruri prin completarea istoricului, următorul pas este să cerem părinţilor şi celorlalţi profesori de la clasă să completeze o serie de scale de evaluare. Majoritatea acestor scale, împreună cu normele şi procedurile de evaluare ale scorului, pot fi găsite în Barkley( 1980, 1987, 1990, 1991).
Scalele recomandate sunt Scala de evaluare ADHD (pentru părinte şi profesor), profilul de atenţie al elevului, chestionare privind situaţia familială şi şcolară, scala de evaluare a rezultatelor şcolare.

Scopul principal al controlului copiilor cu ADHD este să ajutăm copilul să dezvolte un autocontrol ridicat şi să interacţioneze mai bine cu adulţii în special, dar şi cu ceilalţi copii. Acest lucru nu se va întâmpla de la sine , pentru că aceşti copii cu ADHD răspund în general mai slab la recompense ( cum ar fi laudele) şi la consecinţe ( cum ar fi izolarea) decât alţi copii. Trebuie urmate principiile şi făcuţi paşii speciali pentru ca această învăţare socială să aibă loc.

Cele trei principii

1. Lucrurile cu caracter imediat

Cercetările comportamentale au arătat că, dacă vrem să încurajăm un
anumit comportament, în vederea repetării lui, coordonarea încurajării este foarte importantă. Cu cât este mai scurt intervalul de timp dintre comportamentul constatat şi răspunsul nostru( recompensă sau consecinţă), cu atât mai mare va fi conexiunea sau asocierea între cele două lucruri în mintea copilului, având astfel un impact mai mare asupra comportamentului lui.

2. Intensitatea

Copiii cu ADHD, aşa cum ştim din experienţă au răspunsuri intense. În general, ei se mişcă mai repede şi sunt activi (deşi mai puţin productivi)) decât colegii lor, şi par să aibă nevoie de lucruri interesante pentru a le capta atenţia. Din această cauză, mesajele de laudă sau de avertizare cu privire la o consecinţă nu vor trece „bariera de interes” şi vor tinde să „ricoşeze” în multitudinea de lucruri care se întâmplă în jurul lor. Dacă se face efort suplimentar în modul cum este transmis mesajul, există şanse mai bune ca acesta să fie recepţionat..

3. Consecvenţa

Este nevoie de multă răbdare , efort  şi perseverenţă , dedicare acestui lucru cu toate forţele. Reamintirea sarcinii de câte ori este nevoie şi controlarea comportamentului neadecvat reprezintă pârghiile succesului în astfel de cazuri.

Paşii care trebuie urmaţi

Dacă predăm la clasele mici şi avem un copil cu ADHD care tocmai a venit în clasa I, avem nevoie de un plan, mai ales dacă gravitatea simptomelor de ADHD este evidentă.

1. Observarea

Trebuie descoperit ce consideră acest copil că reprezintă o recompensă( timpul petrecut pe calculator, desenul, cumpărăturile pentru cineva) şi se întocmeşte o listă. Urmărim când şi în ce situaţie acest copil nu va răspunde la instrucţiunile educatorului, va devia de la sarcină şi se va purta necorespunzător.

2. Întocmirea raportului

Toate observaţiile se notează
Pentru ca fiecare laudă să fie eficientă, trebuie să contăm în ochii acestuia. În termeni tehnici acest lucru se numeşte „valoarea recompensei”. Trebuie încercate deseori jocuri distractive în care copilul este lăudat, iar „valoarea recompensei” pentru el va urca rapid.

3. Iniţierea unui regim de laude

Pentru răspunsurile cooperante la instrucţiuni, urmând principiul acţiunii imediate şi pe cel al intensităţii se iniţiază laude . Frecvenţa laudelor poate fi redusă gradual, dar această investiţie intensă de timp şi energie în raporturile iniţiale cu copilul i-ar putea creşte cu timpul receptivitatea faţă de educator.

4. Stabilirea consecinţelor

În urma stabilirii concrete a raportului şi a sistemului de încurajare, cât şi a caracteristicilor interacţiunii cu elevul, utilizând aceleaşi principii,(al acţiunii cu caracter imediat şi pe cel al intensităţii) se trece şi la alegerea consecinţelor în cazul în care  elevul nu a răspuns la instrucţiunile date. Copilul trebuie învăţat să răspundă în mod cooperant la instrucţiunile de rutină. Dacă i se cere ceva să facă şi nu primim niciun răspuns i se un mesaj de clar de avertisment( ex. „dacă nu faci asta...x se va întâmpla). Dacă tot nu se primeşte un semnal pozitiv se aplică imediat consecinţa. O consecinţă adecvată este izolarea într-un loc plictisitor. Regula de izolare este de aproximativ de 1 minut pentru fiecare an al copilului, pentru nerespectarea sarcinilor de rutină şi de 2 minute pentru o sfidare gravă.
Când utilizăm izolarea sau o altă consecinţă, trebuie să ne asigurăm că vom găsi o posibilitate de a lăuda copilul pentru comportamentul cooperant.

Sugestii suplimentare

1. Nu folosiţi multe cuvinte, acţionaţi

Urmaţi cuvintele de acţiuni şi susţineţi tot ceea ce spuneţi cu acţiuni. Când se laudă copilul pentru un comportament adecvat, folosiţi gesturile, intonaţia vocii, o bătaie pe umăr etc. pentru a ajuta la transmiterea mesajului. Când se aplică o consecinţă pentru comportamentul neadecvat, se minimalizează discuţiile despre ceea ce se întâmplă şi lăsăm acţiunile să vorbească de la sine.

2. Utilizaţi afirmaţiile pozitive înaintea celor negative

Acest lucru este foarte important dacă dorim să câştigăm încrederea şi respectul copilului care suferă de ADHD. Utilizarea excesivă a consecinţelor sau afirmaţiilor negative, fără a avea un context solid de laude şi acceptare poate duce la obţinerea unei cooperări de suprafaţă, de scurtă durată, dar pe termen lung, va promova apariţia de resentimente şi sfidare, în locul cooperării.

3. Creşteţi frecvenţa acordării recompenselor şi aplicării consecinţelor

Numai aplicarea frecventă şi insistentă de recompense şi consecinţe va avea un impact durabil şi
va creşte gradul de autocontrol în clasă al acestor copii.

Bibliografie:

Bârzea, Cezar, Arta şi ştiinţa educaţiei, E.D.P., Bucureşti, 1995.
Iucu, B. Romiţă, Managementul clasei - gestionarea situaţiilor de criză, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005.
Iucu, R.M ,,Managementul şi gestionarea clasei de elevi, 2000, Ed. Polirom, Iaşi
Jinga, Ioan, “Conducerea învăţământului”, E.D.P., Bucuresti, 1993
Joiţa, E  ,,Management şcolar “ Ed. Gh. C. Alexandru, Craiova 1995
Nicola, Ioan, "Microsociologia colectivului de elevi", E.D.P., Bucuresti, 1974.
Paun, Emil, “Şcoala – abordare sociopedagogică”, Polirom, Iasi, 1999.
Stan, Emil, “Managementul clasei de elevi”, Editura TEORA, Bucureşti, 2003.

Autor: Prof. înv. primar Bohălţeanu Ionica
Şcoala cu clasele I - VIII „I. C. Brătianu”
Constanţa