Cum motivăm copiii să citească?

”Cărţile sunt cei mai tăcuţi şi constanţi prieteni;
cei mai accesibili şi mai înţelepţi consilieri,
şi cei mai răbdători profesori”
Charles Elliot

Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual esenţial, care trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie. Necesitatea acesteia este dată de cele trei laturi ale ei: latura cognitivă- elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lume şi viaţă, despre realitate; latura educativă- contribuie esenţial la educaţia etică şi estetică a copiilor; latura formativă- lectura are drept consecinţă formarea şi consolidrea deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei, a capacităţii de exprimare corectă şi expresivă.

Dintre finalităţile lecturii la şcolarul mic aş aminti: consolidarea deprinderilor de citire corectă, conştientă şi expresivă; îmbogăţirea şi activizarea vocabularului, dezvoltarea capacităţii de exprimare; formarea şi dezvoltarea gustului pentru lectură; cunoaşterea şi înţelegerea valorilor etice, morale; formarea discernământului; stimularea capacităţii creative; lărgirea orizontului imaginativ, al capacităţii de imaginare a unor universuri posibile, ca anticipare a viitorului.

Cum selectăm titlurile de lectură pentru copii?

Cel mai important lucru care îl face pe copil să citească este latura amuzantă a cititului. Titlurile lecturilor pe care le indicăm copiilor ar trebui să ţină cont de câteva aspecte şi anume: nivelul de dezvoltare psihică ale copiilor (gândire, limbaj, imaginaţie, emoţii, sentimente); sfera de interese şi preocupări; calităţile educative şi estetice ale cărţii indicate; stilul cărţii-simplitate, naturaleţe-să permită elevului o înţelegere uşoară a mesajului lecturii.

E recomandabil, ca părinţi, să nu impunem copiilor să citească cărţi pe principiul: ”Eu la vârsta ta citeam ... Jules Verne”. De multe ori se uită că sunt copii cărora le place să citească poveşti cu prinţese sau roboţi, cu maşini. La fel, ca dascăl, pentru a veni în sprijinul lor am încercat mereu la clasă să adaptez programa de lectură ţinând cont de noile apariţii editoriale, scriitori noi, comtemporani. Nu de puţine ori, recomandările de cărţi noi, au venit chiar din partea copiilor. În acest sens, aş aminti seriile din ”Jurnalul unui puşti”-Jeff Kinney, ”Copiii lămpii fermecate”- P.B.Keer, ”Secretul Vraciului”- Joseph Delaney, ”Tunele”-R. Gordon &B. Williams, „Povestiri din  strada Broca”- Pierre Gripari.

Cum stimulăm interesul pentru lectură la şcoală?

Interesul pentru lectură nu vine de la sine, ci se formează printr-o străduinţă comună a familiei şi şcolii, muncă ce presupune voinţă, răbdare şi perseverenţă. Pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică, iar plăcerea de a citi- o dorinţă permanentă, e potrivit ca şi familia să se implice activ în descoperirea de către copil a miracolului cărţilor, chiar înainte de învăţarea alfabetului. Familia constituie primul mediu de viaţă culturală şi socială, iar prin valorile  pe care le transmite copilului asigură bazele dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ale acestuia.

Există factori care determină lectura copiilor: particularităţile de vârstă şi psihice, preferinţele lor, climatul şi modelul familial, factori care pot transforma lectura într-o necesitate, ”o foame de carte”, o delectare sau nu.”Căci nu este alta şi mai frumoasă şi mai cu folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul...” scria cărturarul Miron Costin. Când gustul pentru lectură, cultul pentru carte s-au format din primii ani de şcoală, acestea rămân pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă. Am întâlnit copii care ascultă cu mult interes o poveste frumoasă, citită de altcineva, dar preferă să-şi piardă vremea în modul cel mai neaşteptat, fără să fie tentaţi să citească ei înşişi altceva decât ce li se cere la orele de curs. Uneori, nu au la îndemână cărţile potrivite, alteori, indiferenţa pentru lectură a persoanelor apropiate determină aceeaşi atitudine a copiilor. În astfel de cazuri intervenţia învăţătorului este absolut necesară.

Pentru a-mi determina elevii să devină cititori pasionaţi, mi-am propus să le trezesc interesul pentru lectură prin metode cât mai diverse. Astfel, începând chiar din clasa I, am purces la închegarea unei biblioteci a clasei, alcătuită din cărţi aduse de copii. Am ales şi un bibliotecar şi am stabilit câteva reguli pentru buna funcţionare a acesteia. În clasa a II-a am demarat concursul „Cititorul anului”. Am oferit elevilor o listă orientativă de lecturi suplimentare, am stabilit două ore pe săptămână, din programul de după-amiază (fiind clasă de step by step) în care am verificat prin povestire/răspuns la întrebări oral ceea ce au citit elevii, iar pentru un anumit număr de pagini citite aceştia au primit câte o steluţă. A fost afişat  la loc vizibil, în sala de clasă, un grafic al concursului cu evoluţia fiecărui elev, lucru care a stimulat şi mai mult „apetenţa” copiilor pentru lectură (a unora).  La sfârşitul anului şcolar am obţinut sponsorizări şi am premiat copiii cu cele mai multe pagini citite. A fost un stimulent în plus pentru elevi, astfel că în acest an şcolar,  la cererea copiilor, am demarat ediţia a II-a a acestui concurs. Chiar şi-a atins scopul şi l-am recomandat cu căldură şi colegelor. Buna derulare şi maxima eficienţă constă în disponibilitatea dascălului, ca timp, în a asculta săptămânal ceea ce au citit elevii.

Formarea gustului pentru lectură în cadrul familiei

Uneori, elevul nu are la îndemână cărţile cele mai potrivite cu vârsta, preocupările şi prefrerinţele lui, lateori, indiferenţa mediului faţă de lectură determină aceeaşi atitudine.Implicarea activă şi pozitivă a părintelui este recunoscută ca fiind benefică în educaţia copilului. Gustul pentru lectură poate fi stimulat şi cultivat de timpuriu, astfel încât cartea să devină un prieten constant al copilului, izvor de înţelegere şi cunoaştere.

Cel mai mult, copiilor le place să li se citească cu voce tare. Este un moment special pentru ei când se simt aproape de părinţi şi iubiţi de aceştia. Am recomandat părinţilor să facă acest lucru, mai ales celor mici, care încă nu au deprins tainele cititului.

Pentru a-şi „dezlipi” copiii de ecranul calculatorului sau telefonului şi a-i convinge să citească am spus întotdeauna părinţilor că exemplul personal este cel mai bun (şi asta o ştiu din propria experienţă de părinte). Dacă îşi vor face timp din când în când şi vor citi alături de copiii lor, fiecare cu cartea lui, vor fi paşi mici, dar importanţi în deprinderea copiilor cu această frumoasă activitate; dacă vor spune „du-te şi citeşte!” în timp ce ei îşi petrec majoritatea timpului stând în faţa televizorului sau calculatorului, puţin probabil să fie convingători.

Vorbiţi mult cu copilul dumneavostră despre cărţi!

Există numeroase ocazii extraşcolare în care părinţii pot deschide o discuţie despre cărţi. Am sugerat părinţilor să aibă astfel de discuţii, pentru că astfel copiii nu vor asocia lectura cu o activitate exclusiv de şcoală, ci vor descoperi cititul din proprie iniţiativă, din curiozitate şi din plăcere. Pentru a-i îndemna să citească şi pentru a le arăta că apreciază acest lucru le-am recomandat să-şi manifeste interesul şi curiozitatea pentru ce au citit. Să-i roage să le povestească subiectul unei cărţi, amănunte despre personaje şi aventurile prin care trec acestea, despre locurile descrise în carte. În egală măsură, le pot stimula curiozitatea dacă le povestesc despre cărţile citite de ei.

Să intre împreună cu ei în librării, să le arate sectorul cărţilor pentru copiii, să-i lase apoi singuri să „exploreze” acel spaţiu şi bineînţeles să achiziţioneze o carte. Să facă împreună un jurnal al familiei, în care să noteze evenimentele zilei, vesele sau mai puţin plăcute. Fiecare membru va scrie în jurnal şi toţi au dreptul să-l citească. Seara, se poate sta de vorbă despre ce s-a scris şi poate chiar amuza pe seama „boacănelor” zilnice.

Să scrie o scrisoare cuiva drag. Vor scrie câteva rânduri unui om drag: mama, tata, bunicilor, unui prieten, lui Moş Crăciun, etc. În serile ploioase, în loc să deschidă televizorul, se citesc scrisori. Să scrie povestea familiei. Fiecare membru scrie câteva fraze, una în continuarea celeilalte. Subiectele pot fi diverse şi nimeni nu critică ce a scris cel dinainte. Copilul trebuie să aleagă subiectul poveştii de luna aceasta. În acest fel, fiind opţiunea sa, creşte gradul de interes pentru povestea construită de întreaga familie. Să povestească întâmplările zilei. În fiecare seară, înainte de culcare, îi putem povesti copilului ce am făcut peste zi. Sau îi putem citi o parte dintr-o poveste, iar sub pretextul că avem ceva de făcut, îi lăsăm cartea la îndemână, incitându-l să citească singur mai departe, până ne întoarcem noi.

Când urmărim un film la televizor, nu îi mai citim subtitrarea, dar îl întrebăm din când în când ce a înţeles. După film, ne petrecem câteva minute discutând despre subiectul filmului. În acest fel avem ocazia să evaluăm şi gradul său de înţelegere a subiectului filmului, dar putem să observăm şi cursivitatea povestirii, nuanţele, ariile sale de interes.

Îi lăsăm la îndemână cărţi amuzante, cu poze mari şi colorate şi text mai puţin. Îl putem îndemna ca înainte de a pleca în vacanţă să se informeze despre locurile ce urmează a fi vizitate, iar mai apoi să ţină un jurnal de călătorie în care să-şi noteze impresii despre obiective interesante, oamenii pe care îi întâlneşte, prietenii pe care şi-i face.

Printr-o strânsă colaborare între şcoală şi familie, micii şcolari vor reuşi să descopere bucuria lecturii şi să aleagă din fiecare text citit ceea ce este educativ, esenţial şi util.

Înv. Dorina Telcean,  
Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bistriţa