Trecutul și prezentul învățământului românesc prin prisma experiențelor unui dascăl

Profesor înv.primar: Felcser Viorica
Școala Gimnazială ”Kun Kocsárd”, Ojdula

Trecutul și prezentul învățământului românesc
prin prisma experiențelor unui dascăl
Moto:
”În vremurile moderne părerile oamenior despre educație sunt împărțite. Nu este o părere general împărtășită despre ceea ce tinerii ar trebui să învețe, atât în relație cu virtuțile morale dar și cu succesul în viață. Nu este clar nici dacă educația ar trebui să fie mai degrabă preocupată cu dezvoltarea intelectului sau a caracterului. Evenimentele contemporane au făcut problema și mai dificilă și nu mai este cert dacă educația ar trebui să fie în primul rând vocațională, morală sau culturală. Unii le recomandă pe toate trei.”
Aristotel
Problematica educației era în centrul preocupărilor societăților din cele mai vechi timpuri. Cugetările lu Aristotel despre conținutul și rostul învățării nu și-au pierdut valabilitatea nici în zilele noastre, întrucât educația reprezintă fundamentul vieții fiecărui om, cu ajutorul căreia îsi dezvoltă percepția despre lume, gândirea, stilul de viață, conservând valori sociale și spirituale.
Find dascăl, cu o experiență de 38 de ani la catedră, mă consider îndreptățită să studiez problematica educației românești prin prisma timpului. Perioada școlarității am petrecut-o în totalitate în era socialistă, activitatea didactică mi-am desfășurat înainte și după 1990 , profesez și în prezent, și mai am câțiva ani până la ieșirea în pensie.
Am intrat în clasa I. în anul 1968, când era în vigoare Decretul nr. 175 pentru reforma învățământului din 3 august 1948. În școlile române a fost impus sistemul manualului unic, iar sarcina întocmirii cărților de școală a revenit Comisiei de Învățământ a Direcției de Agitație și Propagandă a Comitetului Central al P.M.R. S-au eleborat manuale pentru ciclul elementar cu durata de șapte ani, acestea fiind traduceri ale manualelor sovietice, apoi au fost întocmite în țară, păstrând spiritul celor dintâi. Educația a fost considerată de către guvernul comunist, ca un instrument important de a controla oamenii și de a crea ”omul nou”. În sistemul totalitar se oferea o educație identică la toată lumea. Toate școlile private și religioase au fost închise și preluate de către stat, care le-au limitat sever. Au fost introduse noi materii, rusa a devenit obligatorie, franceza a fost eliminată. Ateismul științific a luat locul religiei, cele mai multe științe sociale au fost suprimate complet, sau comasate. Cenzura a fost foarte răspândită, iar proletariatul și realismul socialist au devenit normă în artă, știință și educație. Partidul Comunist Român s-a implicat în procesul educațional prin crearea de organizații în interiorul școlilor: Șoimii Patriei, Pionierii și Uniunea de Tineret. Cu toate acestea au existat unele realizări: alfabetizarea în masă, apariția educației în limbile minorităților. În ultimii ani ai comunismului
s-a introdus obligativitatea celor 12 clase.
Am trăit ca elevă și ca învățătoare în această perioadă, astfel pot consemna câteva caracteristici de bază ale sistemului de învățământ din acele vremuri. În școală accentul s-a pus la însușirea a cât mai multor cunoștințe, la toate disciplinele școlare. Singura cale de acces de a însuși aceste cunoștințe era calea cititului și a studiului individual, de a memora cât mai multe cunoștințe, de a învăța pe de rost, metodele de predare erau cele clasice: explicația, expunerea. Am predat din aceleași cărți din care am învățat și eu, ani de zile totul era neschimbat, stabil și neclintit, asemenea unei ape stătătoare. La testările, la examene,a fost vizată doar mulțimea de informații pe care le acumulam la toate disciplinele parcurse. Profesorii erau severi, uneori chiar duri, elevii nu aveau dreptul să se implice în actele de decizie ale școlii, sau să ia atitudine în legătură de felul instruirii. Purtarea uniformei era obligatorie la toate ciclurile, începând de la grupa de grădiniță până la clasele liceale. Câteodată regulile stricte din licee au avut influențe negative asupra sănătății și integrității spirituale ale elevilor: la Liceul Pedagogic nu aveam voie să purtăm pantaloni, chiar dacă era iarnă, ploua, sau ne înghețam de frig. Activitățile extrașcolare erau obligatorii, dacă profesorii considerau că ești capabil, trebuia să participi la sesiuni de comunicări, olimpiade, specatacole cultural-artistice etc. Excursiile, taberele au fost organizate conform unor scenarii preconcepute, programe alcătuite pe reguli stricte, mai ales sub egida pioneriatului, apoi a Uniunii Tineretului Comunist. La sfârșitul perioadei, în ultimii ani ai socialismului lui Ceaușescu, am făcut chiar activități ridicole: am participat la primirea fastuoasă a delegației prezidențiale cu cântece de preaslăvire, de idolatrizare, de ovații și aplauze ”neîntrerupte”, am comemorat sărbătorile comuniste cu cântece și poezii patriotice despre ”marele conducător”. Totul era subordonat marilor idealuri comuniste, finalitatea educației era omul multilateral dezvoltat, dar care să nu aibă idei proprii, ci să fie servil și subordonat partidului unic. Practica agricolă de la începutul fiecărui an școlar era prioritate, parcurgerea materiei nu conta față de cerințele economiei planificate pe cincinale. Câteodată lucram și două luni înainte de începerea reală a procesului de învățare: important era ca elevii socialismului să fie conștiincioși, să fie educați prin și pentru muncă. Și încă n-am pomenit de creșterea viermilor de mătase, care era tot obligativitatea profesorilor și elevilor.
Bineînțeles au fost și multe aspecte pozitive Deși nu aveam calculator, nu aveam proiector, nu aveam internet, telefon mobil, nu ne-am uitat la televizor prea mult, în schimb am citit multe cărți, am avut prieteni, făceam sport, am avut timp să ne facem temele, am avut încredere în adulți. Nu veneau părinții la școală că orele de educație fizică sunt prea obositoare, să se plângă de frigul sau de severitatea profesorului din școală și nu s-a plâns nici de drumul lung pe care copiii îi parcurgeau până la școală, sau de prea multe teme. Și majoritatea elevilor au învățat să scrie, să citească și să socotească. Și cel mai important lucru era, că am avut timp să ne jucăm, am avut o copilărie adevărată. În era socialistă totul era planificat, previzibil, monoton, colectiv și uniform. Unitățile școlare nu aveau identitate și autoritate, planificarea, organizarea, conducerea procesului instructiv-educativ venea de la partid. Nu trebuie ignorat nici faptul, că în ciuda multor critici elevul din era socialistă era elevul care se purta exemplar, învăța bine, avea un viitor sigur, își continua studiile, avea locul de muncă asigurat conform specializării obținute. Elevul de ieri a devenit forța de muncă a zilelor noastre, care s-a conformat condițiilor de viață din trecut, dar care se integrează și în societatea contemporană, mereu în mișcare și în continuă transformare.
După revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare, care a fost lăudat dar și criticat. În conformitate cu Legea Educației Naționale nr. 1/2011, sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educației Cercetării și Inovării. Legea are viziunea de a promova învățământul orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități de utilitate directă în profesie și în societate. În timp ce în trecut școala trebuia să educă oameni supuși, școala de azi trebuie să dea societății individualități de valoare. Idealul educațional al școlii de azi constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori, care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru incluziunea socială și pentru angajare pe piața muncii. Din păcate cuvintele legii par utopiste, întrucât majoritatea tinerilor absolvenți ai unor forme de învățământ nu-și găsesc un loc de muncă pentru care s-au pregătit, sunt nevoiți să-și părăsească țara în căutarea unui trai mai bun. Situația precară a economiei țării cauzează nesiguranța viitorului. Deși superplanificarea sistemului de învățământ din trecut era exagerată, nebăgarea de seamă a cerințelor pieții de muncă din zielele noastre mi se pare iresponsabilitate din partea celor care ar tebui să decidă asupra structurii învățământului românesc. Există o oarecare libertate de mișcare a unităților de învățământ, dar încă suntem departe de descentralizare. Una dintre cele mai vizibile diferențe dintre școala din trecut și școala de astăzi este chiar finalitatea ei principală: care în loc de cunoștințe înseamnă formarea competențelor, înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de deprinderi/abilități și aptitudini.
Școala de azi în contextul Legii Învățământului ar fi ideală, dacă realitatea din învățământul românesc nu ar fi alta. Putem contesta numărul ridicat de miniștri de după revoluție, fiecare venind cu schimbările lui mai mult sau mai puțin inspirate. În vreme ce încercăm să părem cât mai moderni, rezultatele finale ale educației nu sunt îndestulătoare. Din păcate țara nu mai dispune de meseriași, marile întreprinderi sunt nevoite să importe forță de muncă calificată din alte țări. Deși, pentru o evoluție pozitivă a economiei, a investițiilor ar fi necesară o piață puternică a muncii, în care antreprenorii să-și găsească forța de muncă necesară, există o serie de specializări, care produc șomeri calificați.. S-a vorbit mult despre problematica descongestionării materiei școlare, dar de fapt elevii noștri învață și mai multe discipline cu conținuturi stufoase și la un nivel de dificultate ce le depășește capacitățile cognitive de vârstă. Din an în an se introduc noi discipline, elevii au multe cursuri iar planurile-cadru sunt o catastrofă. Finanțarea este slabă, banii sunt puțini în învățământ și cheltuiți aiurea, fără mecanisme de control și urmărire a eficienței cheltuielii lor.
Există o strânsă corelație între nivelul scăzut al învățământului si problemele economice ale tării. Multe familii s-au destrămat, părinții sunt nevoiți să migreze pentru a munci în alte țări europene. Pentru că nu avem un mediu atractiv de învățare, pentru că diplomele nu mai reprezintă o garanție pentru intrarea în piața muncii, pentru că nu există trasee educaționale care să se potrivească personalității elevilor, si pentru că mulți elevi suferă și din lipsa părinților s-a ajuns la frecvență scăzută sau chiar la abandon școlar. În ultimii ani și managementul manualelor școlare este tot mai slabă, este haos total, nu există manuale la toate disciplinele, iar majoritatea lor sunt pline cu greșeli și nu se corelează cu programele școlare.
Am înșirat multe hiaturi din învățământul de astăzi, dar sunt și multe aspecte pozitive. Dascălii pot folosi multitudinea metodelor și tehnicilor alternative și interactive de lucru. Există multe materiale auxiliare funcționale, majoritatea școlilor sunt dotate cu cele mai moderne tehnologii: retroproiectoare, Internet, televizoare, cabinete de informatică, manuale digitale. Provocările perioadei în care trăim, dezinteresul pentru școală al elevilor și permanenta transformare a lumii din jurul nostru ne cer să ne reorientăm mereu și să ne restructurăm modul de abordare, în primul rând readaptându-ne noi înșine. Educația este foarte importantă și nu este legată strict de orele din programul zilnic de la școală. Copiii învață si din activitățile extrașcolare, din participarea la proiecte și din timpul petrecut alături de părinții lor. Învățarea transdisciplinară din școala zilelor noastre îi ajută pe elevi să se ancoreze mai bine în prezent. Învățarea bazată pe joc, mișcare , muzică se apropie mai mult de necesitățile copiilor din clasele primare. Consider un lucru pozitiv introducerea clasei pregătitoare, în care copiii de 6 ani încep viața școlară într-un mediu atractiv, cu obiecte specifice vârstei: covorul cu jucării, expoziții cu desenele lor, muzica și mișcarea.
Unii analiști consideră că viața elevilor dintr-un oraș este foarte diferită de cea de la țară. Am norocul să profesez într-o cumună, nu departe de oraș, astfel pe baza experiențelor nu pot susține această teorie. Consider că și la sate avem posibilitatea de a desfășura o activitate instructiv-educativă performantă și competitivă. Elevii mei sunt prezenți la foarte multe concursuri pe materii cu performanțe deosebite. Suntem conectați la Internet, fiecare elev din clasa mea are calculator acasă și conectare la internet, folosește manualele digitale. Școala noastră dispune de laboratoare de știință bine înzestrate, laborator de informatică, psiholog și ”Școală după școală”, programe școlare pentru elevii talentați. Avem o viață extracurriculară deosebit de bogată, alcătuită din multe excursii și vizite, drumeții, spectacole și serbări școlare, concursuri sportive
Sunt numeroase oportunități în zilele noastre, numai trebuie să le observi și să profiți de ele. Am prilejul să particip la numeroase cursuri de formare, care mă mențin în linia întâi în ceea ce privește cele mai noi concepte și metodici performante, valorific tot ceea ce învăț în activitatea mea de la catedră. Urmăresc soarta elevilor mei, și sunt mândră că obțin performanțe în clasele mai mari și reușesc să-și găsească rostul și locul în viață.
Școala zilelor noastre trebuie să ofere pe lângă conținuturi, obiective și cadre cheie la fiecare disciplină, formarea unui elev cu trăsături de caracter care să fie integrate în programe. Elevii noștri ar trebui să devină: persoane ce gândesc, capabili să comunice, posesorii unor principii cum ar fi onestitatea, demnitatea și responsabilitatea. Ar trebuie să fie deschiși la minte, cu toleranță și înțelegere a altor culturi, oameni ce reușesc să combine armonios dezvoltarea intelectului cu dezvoltarea fizică și psihică. Să fie capabili să-și evalueze părțile pozitive, limitele și experiențele, astfel încât să-și poată urma propria dezvoltare.