Şcoala cu
bune practici

47 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Strategii interactive în orele de limba română

Interes general | Toate disciplinele

Propus de: floris38 | 28.06.2023 19:15 | Revista cadrelor didactice nr. 96/2023 | 316 vizualizări

Utilizarea tehnologiei digitale la clasă, dar și folosirea metodelor specifice contextului blended-learning au un impact pozitiv asupra parcursului de învățare, dar și asupra evaluării rezultatelor școlare.

În studiul disciplinei Limba și literatura română era firesc, având în vedere atât recomandările la nivel european, cât și cele stipulate în documentele curriculare naționale, pentru dezvoltarea competențelor elevilor, mutarea accentului pe aplicarea unor strategii interactiv-creative în predarea, învățarea și evaluarea școlară, această disciplină invitând la conceperea unor lecții care să satisfacă, de pildă, cerințele estetice ale unei activități prilejuite de receptarea unei opere de artă, dar și cerințele practice, și anume stimularea potențialului creativ al elevilor prin sporirea gradului de implicare activă și creativă a acestora în demersul didactic.
Indiferent dacă ne referim la metodele moderne ori la cele tradiționale, importantă este necesitatea promovării învățării eficiente, deci, o învățare participativă, activă și creativă, caracterul formativ al metodelor presupunând îmbinarea activităților de învățare și de muncă independentă cu activitățile de cooperare, de învățare în grup. Scopul aplicării unor astfel de metode este același: dezvoltarea capacității elevilor de a gândi critic, creativ, constructiv, algoritmic, utilizând un registru divers de mijloace – muzică, arta spectacolului, arte vizuale - inclusiv tehnologia informatică, de a-și proiecta obiectivele într-un viitor apropiat prin asumarea riscurilor și prin dezvoltarea inițiativei, a spiritului întreprinzător, aplicarea achizițiilor dobândite în viața reală.
Evident că, în egală măsură, sunt interesată de utilizarea instrumentelor digitale de măsurare a nivelului de performanță al competenței elevului.
Ca metodă complementară de evaluare, Portofoliul poate oferi o imagine complexă asupra evoluției unui elev, chiar pe termen lung, elevii putându-l folosi pentru dezvoltarea capacității de autoevaluare, pentru angajarea lor în activități complexe și creative, în vederea diversificării cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor și abilităților și, nu în ultimul rând, pentru stimularea motivației intrinseci și creșterea încrederii în propriile puteri. Contextul pandemic m-a obligat / învățat să mă adaptez la acele realități, când orele se desfășurau online și, pe lângă testele / chestionarele online aplicate la clasă, am optat adesea pentru portofoliu.
Evaluarea portofoliului începe, de obicei, cu o diagnoză a necesităţilor de învăţare a elevului, în scopul îndeplinirii obiectivelor actului de evaluare, elevului aducându-i-se la cunoştinţă criteriile de apreciere, care vor viza atât aspectul cantitativ (nr. de pagini), cât mai ales aspectul calitativ – inovaţia, originalitatea, creativitatea. În acest sens, ca și în cazul unei alte metode folosite în context blended-learning, Jurnalul reflexiv, am utilizat:
- grafice de timp
- liste de verificare
- grile de evaluare criterială
Concret, iată o aplicare la clasă a jurnalului reflexiv:
Clasa: a V-a
Unitatea de învățare: Din carte spre departe (VI)
Primele două ore din unitatea de învățare:
Textul narativ nonliterar. Jurnal de călătorie. Trăsături ale textului narativ nonliterar
Am intenționat formarea competențelor specifice prevăzute în proiectarea unității de învățare, în conformitate cu prevederile programei:
1.2. Prezentarea orală, pe baza reperelor profesorului, a unor informații, idei, exprimând opinii, emoții, sentimente.
2.1. Identificarea informațiilor importante din diferite texte.
2.2. Identificarea temei și a ideilor principale și secundare.
2.4. Manifestarea interesului și focalizarea atenției în timpul lecturii.
2.5. Observarea comportamentelor și a atitudinilor de lectură, identificând aspectele care necesită îmbunătățire.
Activități de învățare
• Exerciții de familiarizare cu textul:
- Lectură expresivă / explicativă / de profunzime / selectivă
- Explicarea cuvintelor necunoscute
- Exprimarea impresiilor
- Identificarea elementelor de spațiu și timp și a elementelor structurale
- Evidențierea ideilor principale
• Exerciții de creativitate
• Exerciții de identificare a trăsăturilor textului narativ nonliterar / deosebire de textul narativ literar
Resurse:
• Exerciții de familiarizare cu textul:
- Lectură expresivă / explicativă / de profunzime / selectivă
- Explicarea cuvintelor necunoscute
- Exprimarea impresiilor
- Identificarea elementelor de spațiu și timp și a elementelor structurale
- Evidențierea ideilor principale
• Exerciții de creativitate
• Exerciții de identificare a trăsăturilor textului narativ nonliterar / deosebire de textul narativ literar
Elevii și-au însușit cunoștințe, și-au format priceperi, deprinderi și atitudini care să le permită identificarea trăsăturilor textului narativ nonliterar și deosebirea de textul narativ literar; și-au dezvoltat deprinderea de a alcătui un plan simplu / dezvoltat de idei, recunoscând indici spațio-temporali; au exersat redactarea unei pagini de jurnal; au elaborat ghiduri multimedia.
Au fost încântați de cele două tururi virtuale vizionate (al Cetății Alba-Iulia și al Cetății Neamț), ceea ce a înlesnit crearea unor corelații între text și ceea ce au văzut (au vizitat ei înșiși) și au efectuat cu plăcere teme precum scrierea unor pagini de jurnal, relatarea unei întâmplări petrecute într-o excursie la Alba-Iulia / Neamț, elaborarea unui ghid pentru vizitarea unui centru istoric, elaborarea unui ghid de conduită în excursii / muzee etc.
Competențele dezvoltate pe parcursul lecției:
1. „A învăța să înveți” – cu alte cuvinte, elevii învață să-și gestioneze timpul, să rezolve sarcini de lucru în grup, să aibă încredere în prorpiile capacități / deprinderi
2. Competența digitală – susținerea de prezentări – cetăți / domnitori - ppt
- utilizarea unor organizatori grafici, apelând la diferite instrumente online
– hărți conceptuale / diagrame Venn / padleturi pentru afișarea virtuală a unor produse ale activității
– pagini de jurnal, ghiduri etc.
3. Competențe sociale și civice
- lucrul în echipă, învățarea prin cooperare, colaborarea în cadrul grupelor pentru elaborarea ghidurilor îi motivează să-și dezvolte spiritul civic, oferindu-și și primind feedback, rezolvând împreună problemele, aprofundându-și cunoștințele.
4. Sensibilizare și exprimare culturală
- încurajare pentru exprimarea ideilor în mod creativ, sensibil, valorificând valențele formative ale textului nonliterar.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 34 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

428 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN