Strategii didactice de depistare a potentialului creator al copiilor

STRATEGII DIDACTICE DE DEPISTARE A
POTENŢIALULUI CREATOR AL COPIILOR
>

Prin strategie didactică înţelegem un ansamblu de procedee prin care se realizează conlucrarea dintre educatoare şi copii în vederea predării şi învăţării unui volum de informaţii, a formării unor priceperi şi deprinderi, a dezvoltării personalităţii umane.
Intr-o accepţie mai largă, strategia didactică reprezintă proiectarea, organizarea şi realizarea unei înlănţuiri de situaţii de predare- învăţare prin parcurgerea cărora se realizează obietivele activităţii instructiv- educative.
Interpretată în termeni de acţiune, ea este considerată ca modalitate de acţiune care guvernează sau conduce comportamentul de predare al educatorului şi pe cel de învăţare al elevului (Dan Potolea).
Strategia didactică este doar o ipoteză de lucru: ea are caracter deschis putându-se modela pe parcursul activităţii în raport cu condiţiile concrete în care se desfăşoară activitatea instructiv-educativă. Ea nu se reduce la o singură tehnică de lucru; este totodată manifestare şi expresie a personalităţii educatorului.
Strategia include deci, într-un tot unitar, tehnica de lucru şi concepţia pe care o adoptă agentul în procesul aplicării ei. Ca atare, orice strategie este concomitent tehnică şi arta educaţională. Privită în acest fel, ea devine componentă a "stilului de predare", propriu fiecărui educator.
Deducem din toate acestea că strategiile didactice, ocupă un loc central în cadrul tehnologiei didactice, alegerea şi folosirea lor, depinzând, în mod hotărâtor de personalitatea educatorului.
Creativitatea este un process complex care angajează întreaga personalitate a copilului.In şcoală nu se poate vorbi de creaţii de mare originalitate decât la copiii excepţionali, la ceilalţi fiind vorba doar de un potenţial creativ ce urmează a fi dezvoltat pe diferite căi, atât în procesul de învăţământ cât şi în cadrul acţiunilor educative.
Dintre strategiile didactice care dezvoltă creativitatea şi pe care le-am folosit în activitatea mea de depistare a potenţialului creator al copiilor, sunt cele activ- partici-pative, dintre care citez: învăţarea prin descoperire, modelarea, brainstormingul, învăţarea prin problematizare, exerciţiile creative, brainwiritingul.
BRAINSTORMINGUL sau "asaltul de idei" este o metoda elaborata de ALEX. F. OSBORN, în 1957.
Ea a fost folosită la început în industrie iar mai apoi în şcoli, pentru stimularea şi exersarea creativităţii.
Brainstormingul se desfăşoară în trei faze:
In prima fază am comunicat copiilor obiectivul pe care îl stabilesc dându-le informaţii suplimentare în legătură cu tema activităţii şi explicându-le tehnica de imaginare.
Faza a doua, desfăşurata peste două-trei zile a cuprins activitatea concretă a copiilor.
Ultima fază are loc din nou peste câteva zile şi în această fază am discutat situaţiile găsite, am completat, am combinat, am selectat, stabilind pe cele mai eficiente.
Este o metodă care place copiilor şi în care, aşa cum cum sublinia chiar OBSBORN, soluţia optimă de creativitate se realizează prin alternanţa dintre ideaţia individuală şi cea colectivă.
In aplicarea ei am ţinut seama de următoarele cerinţe organizatorice:
• Se adresează unui grup de 5-10 persoane;
• Problema este lansată din timp, cu specificaţia că se cer idei cât mai originale;
• Relaţiile dintre copii şi educatoare sunt deschise, degajate permisive;
• Activitatea durează în funcţie de particularităţile de vârstă ale copiilor, de interesul manifestat, dar nu mai mult de o oră;
• Critica ideilor se amână, considerând că aceasta ar inhiba.
Pentru reuşita aplicrii metodei un rol important revine caracterului interdiscilinar al predării cunoştinţelor, dar nu este de neglijat nici valoarea reactualizării.
In felul acesta, asocierile pe care le realizează copiii sunt ca nişte reacţii în lanţ- ideile unui copil trezesc alte idei la alt copil şi aşa mai departe.
PROBLEMATIZAREA constă într-o suită de procedee, prin care se urmăreşte crearea unor situaţii problemă care antrenează şi oferă copiilor posibilitatea să surprindă diferite relaţii între cunoştinţele anterioare şi noile cunoştinţe prin soluţiile pe care ei înşişi, sub îndrumarea educatorului le elaborează.
Am folosit problematizarea cu caracter euristic, orientativ fără a transforma într-o suită de "paşi" sau o înlănţuire rigidă de secvenţe care să-1 conducă pe copil în mod obligatoriu spre un rezultat final.
Am căutat ca pe parcursul desfăşurării activităţii din grădiniţă, situaţiile problemă să ofere copiilor posibilitatea şi să îi stimuleze să caute singuri soluţia, orientându-se bineînţeles, după reperele sau punctele de sprijin din enunţul problemei, puncte indispensabile descoperirii soluţiei sau soluţiilor pe care copiii şi le imaginează.Prin specificul său, problematizarea presupune o angajare totală: intelectuală, afectivă şi voliţională a copiilor.
De aceea am fost foarte atentă în aplicarea metodei la gradarea sarcinilor propuse copiilor, ştiind că, sub nivelul copiilor ele plictisesc, fac loc lipsei de interes, iar cele mai grele, peste nivelul lor, dezarmează duc la declanşarea stimulării ce se manifestă prin renunţarea la indelplinirea sarcinii, frustrare, adaptarea unei atitudini negative, scăderea interesului, etc.
ÎNVĂŢAREA PRIN DESCOPERIRE-se află în strânsă corelaţie cu metoda anterioară.
Dacă în cazul problematizării accentul cade la declanşarea şi crearea unor situaţii de învăţare şi cunoaştere în cazul descoperirii el cade pe căutarea şi găsirea soluţiei.
In esenţă, în actul învăţării, descoperirea constă în sesizarea a ceea ce se ascunde dincolo de manifestările şi aspectele exterioare, a relaţiilor de cauzalitate, a legităţilor care guvernează realităţile luate în studiu.
Descoperirea în actul învăţării înseamnă pentru copii o posibilitate de a genera ei înşişi un plus de informaţie esenţială faţă de ceea ce posedă până în momentul respectiv.Este o metodă pe care am utilizat-o pe parcursul experimentării temei cercetate.Premisă de la care am pornit este delimitarea a ceea ce este util şi oportun să-i dăm copilului de-a gata şi ce putem lăsa să descopere prin propria iniţiativă.
Substituirea lor se soldează fie cu irosirea timpului, atunci când declanşăm descoperirea fără o pregătire psihologică prealabilă, fie cu însuşirea mecanică a cunoştinţelor, când îi transmitem totul de-a gata, deşi se poate realiza prin descoperirea adevărului.
Trebuie menţionat faptul că descoperirea în domeniul artei se pare că este mai greu de realizat decât în domeniul ştiinţific, pentru că pe lângă gândire, aici trebuie să intervină şi o anumită trăire care este mai greu de surprins.Prin diverse modalităţi, jocuri, exerciţii, povestiri, copiii sunt încântaţi să facă descoperiri: nuanţe de culori, tonuri de culori, asociaţii obişnuite sau mai puţin obişnuite pe care apoi le transpun prin filtrul individual în lucrările proprii.
MODELAREA
Modelul este un sistem material sau teoretic, care reproduce, la o altă scară, structura unui alt sistem pe care ne propunem să-l cunoaştem.Nota definitorie a modelului este aceea că oferă posibilitatea stabilirii de relaţii analogice cu obiectul sau procesul pe care îl modelează.
In esenţă, modelarea constă în folosirea modelelor didactice, pe care copiii, sub îndrumarea educatoarei, să sesizeze şi să descopere anumite proprietăţi şi relaţii între obiectele pe care aceste modele le reproduce.Modelul didactic îndeplineşte astfel o funcţie demonstrativă.
Dintre tipurile de modele didactice utilizate, modelele didactice figurative, care reproduc obiectul, fenomenul sau procesul original cu ajutorul imaginii, au fost cel mai des folosite în activitatea cu preşcolarii.
METODA BRAINWIRTTING
Este o metodă mai rar folosită în activităţile din grădiniţă, este o metoda simplă de stimulare a creativităţii grupului de copii. Am desfăşurat această metodă mai întâi oral.Ea presupune un grup de şase copii care enumera trei soluţii, variante, pe care le-am notat pe o foaie anume liniată, pe parcursul a cinci minute, venind rândul fiecărui copil de mai multe ori.Se obţin astfel o multitudine de soluţii, variante, idei, ipoteze. în activităţile artistico-plastice am folosit o variantă specială.
Grupul de copii fiind eterogen, am admis două sau chiar o soluţie pe care ei o desenează la fiecare rotire.In cazul în care grupul a fost constituit din copii cu un potenţial mai ridicat de creativitate, am solicitat mai multe variante şi într-un timp mai scurt.