Rolul creativității în predare-învățare

Rolul creativității în predare – învățare

Profesor Barbu Sanda

În contextul învățământului de astăzi, rolul și importanța cadrului didactic capătă o altă dimensiune datorită instruirii interactive, cât și a celei creative.
Astfel, atmosfera pe care o crează profesorul în clasă reprezintă un factor cu influenţă majoră asupra comportamentului de învăţare al elevului. Crearea climatului favorabil, a unei colaborări eficiente între profesori şi elevi, o atmosferă caldă, afectivă, pozitivă, de exigenţă, dar şi de înţelegere, de responsabilitate este o condiţie esentială ce trebuie indeplinită la lecţie.
A avea creativitate pedagogică înseamnă a deține una dintre aptitudinile esențiale ale personalităţii didactice .
Pedagogul are rolul de a stimula efortul copilului, tendinţa acestuia de fi original, inventiv, creativ. Atitudinea profesorului are un rol major în crearea unei atmosfere prielnice stimulării şi dezvoltării învăţării interactiv-creative.
Profesorul creativ dă libertate elevilor să-şi spună părerea promovând o atitudine deschisă, respectă opiniile celorlalţi, le întăteşte convingerea că pot emite judecăți valoroase, îi antrenează în procesul de evaluare, le comunică criteriile de evaluare şi le oferă timp suficient exersării. Pentru a stimula creativitatea elevului, profesorul însuşi trebuie să fie creativ , să manifeste un comportament şi o atitudine pozitivă în acest sens.
Profesorul creativ utilizează în procesul de predare – învăţare- evaluare învățarea prin colaborare în mod eficient.
Cultivarea gândirii creatoare este o sarcină importantă a şcolilor de astăzi. Stimularea creativităţii elevilor se realizează printr-o pregătire susținută teoretică şi practică; prin dezvoltarea competențelor de muncă și experimentare independentă; prin dezvoltarea spiritului critic. Foarte importantă este relaţia și atitudinea profesorului în relația sa cu elevii. Atitudinea autoritară creează blocaje afective. E necesar un climat destins, democratic, prietenos care contribuie la o deschidere spre imaginație, spre creativitate.
Profesorului îi revine datoria să depisteze elevii ce dispun de un potenţial creativ peste medie şi să le cultive dezvoltarea acestor capacităţi. Cultivarea imaginaţiei, a creativităţii se face și in cadrul activităților din afara clasei si a celor extrașcolare.
Profilul competențelor cadrului didactic creativ este următorul:
• pedagog care “construieşte dispozitive de învăţare procedurală”;
• proiectant, tutore, manager, moderator, organizator şi gestionar al conţinuturilor ştiinţifice;
• mediator, facilitator al învăţării;
• consilierul elevilor;
• coordonator al muncii elevului;
• co-evaluator alături de elev al procesului şi produsului.
Profilul competenţelor profesorului creativ capătă valenţe noi, depăşind tradiţionalul, nemaifiind doar un furnizor de informații. Cadrul didactic devine un coparticipant în actul invățării, alături de elevi. Procesul de învăţământ (predare-învăţare-evaluare) capată, astfel, valenţe formative şi formatoare și încurajează progresul individual şi colectiv. Profesorul este cel care poate încuraja sau dimpotrivă, descuraja manifestarile creative ale elevilor.
Iată câteva moduri prin care cadrul didactic stimulează creativitatea elevilor:
a) încurajează gândirea divergentă;
Exemple:”Puteți întelege în alt mod această întrebare?”sau recompense pentru încercări de a găsi soluții noi, chiar dacă rezultatul final nu e unul excelent.
b) tolerarează opiniile nonconformiste;
Exemple: se cere elevilor să-și argumenteze părerile divergente;
c) încurajează elevii să aibă încredere în propriile judecăți;
Profesorul trebuie să faciliteze activitățile în care elevii formulează întrebări pentru care au și răspunsuri.
d) accentuează faptul că orice om este capabil să fie creativ într-o anumită măsură.
Se evită exemple de mari artiști sau inventatori. Trebuie recunoscute și apreciate eforturile creative ale elevilor.
Experiența la catedră dovedește cum se poate înlesni creativitatea. Iată câteva exemple:
• încurajând elevii să gândească, dar fară să fie amenințați că vor fi evaluați. Evaluarea îi blochează uneori pe elevi în actul creativ. Trebuie acceptate erorile ca elemente ale procesului creativ;
• prin încurajarea curiozității, a explorării, a experimentării, a punerii de întrebări, a testării și incurajării talentelor creative ;
• recompensând ideile noi ,originale;
• prin neimpunerea unei soluții în rezolvarea de probleme;
• oferind idei controversate care să-i antreneze să gândească și să-și pună singuri probleme;
• încurajând elevii să-și noteze ideile proprii în caiete de notițe sau jurnale.
Profesorii care renunță la a oferi doar cunoștințe devin astfel mediatori între copil și realitate, ei nemaifiind doar o sursă de informație. Acești profesori:
• formulează întrebări de genul: ,,Care e părerea ta?”, „Tu cum vezi lucrurile?”.
• adresează întrebări divergente de genul: ” Ce crezi că s-ar întâmpla în situația…? .”, „Cum argumentezi aceasta?”.
• manifestă interes pentru răspunsurile paradoxale.
Rezultatul unor astfel de strategii este că elevii vor tinde spre a-și pune probleme, vor dori să descopere noi probleme și să problematizeze unele situații.
Învățarea prin descoperire dirijată este o învățare de tip euristic prin care profesorul nu face altceva decât să stimuleze creativitatea elevilor. Elevii trebuie dirijați să gândească independent, să tolereze ideile noi, să critice constructiv. Acest mod de învățare conduce spre formarea stilului creativ de rezolvare al problemelor, dar contribuie și la dezvoltarea personalității elevilor. Elevul abordează problemele în mod deschis, fără teamă . Este stimulat astfel să rezolve cu plăcere sarcinile.
Evaluarea trebuie să evidențieze aspectele pozitive și progresele fiecărui elev în parte. Uneori, evaluarea poate fi amânată pentru a-i elibera pe elevi de teama evaluării. Scopul îl reprezintă deschiderea pentru exprimarea liberă a fiecarui elev, dezvoltarea aptitudinilor creatoare, fără temerea că ar putea greși și a fi, eventual, sancționat, amplificarea încrederii în propriile forțe și dezvoltarea curajului.

Analizând toate acestea, putem considera creativitatea ca fiind o capacitate complexă, care face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres în planul social. Componenta principală a creativitații o constituie imaginația, dar creația de valoare reală mai presupune și o motivație , dorința de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Și cum noutatea, azi, nu se obține cu ușurință, o altă componentă este voința, perseverența în a face numeroase încercări și verificări.

Referinţe bibliografice
1. Ausubel David, Floyd R., (1981), Învăţarea în şcoală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
2. Cerghit, I. (2006), Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi
3. Mușata-Dacia Bocoș, Intruirea interactivă, Editura POLIROM, 2013, București
4. Neacşu, Ioan, (1999), Instruire şi învăţare, Editura Didactică şi pedagogică R.A., Bucureşti
5. Oprea L.,Crenguța, „Metoda activ-participative de stimulare și dezvoltare a creativității în educația adulților”, în revista „Paideia”, nr. 1-2/2000.
6. Pânișoară, Ion-Ovidiu, „Comunicarea eficientă-metode de interacțiuni educaționale”, ed. Polirom, Iași, 2003.