Relaţia dintre parteneriatul şcoală-familie şi dezvoltarea personalităţii şcolarului mic

Problema cooperării dintre şcoală, familie şi educaţia părinţilor, revine şcolii. Această relaţie, în general se rezumă la problemele personale sau la şedinţele cu părinţii, acestea fiind informative. Participarea părinţilor la aceste activităţi, la luarea deciziilor şi la interacţiunile acestora cu cadrele didactice, oferă posibilitatea unor evaluări a copiilor prinvind eficienţa muncii lor educative. Însă, în şcoală sunt şi copii cu nevoi educaţionale speciale, care necesită eforturi sporite atât din partea şcolii cât şi din partea părinţilor, pentru a avea o educaţie bună.
Învăţătorul foloseşte metode eficiente de cunoaştere a personalităţii copilului, a influenţelor mediului familial, şcolar şi social asupra dezvoltării sale, proiectează activitatea cu elevii, în funcţie de rezultatele care reies din cunoaşterea ficărui elev şi îşi desfăşoară lecţiile după aspiraţiile copiilor.Învăţătoarea trebuie să dezvolte copiii să descurce singuri şi să se dezvolte prin:
● să se implice în propria lor formare;
● folosirea unor mijloace diverse de formare ;
● să le creeze abilităţi de a lua singuri decizii;
● să fie responsabili şi motivaţi;
● să le dezvolte capacităţile de rezolvare a problemelor;
● să încurajeze iniţiativa şi creativitatea copilului;
● să faciliteze colaborarea şi comuniarea între elevi.
Prin procesul instructiv educativ, învăţătorii urmăresc modelarea copiilor şi anume a capacităţilor intelectuale şi practice ale acestora, respectând drepturile şi libertăţile omului dar şi al schimbului de opinii şi a respectării acesteia. Şcoala şi familia sunt principalii factori care pot dezvolta personalitatea copilului, ideea de a colabora, fiind una principală. Între aceşti doi factori se stabileşte un şir continuu de de influenţe pozitive. Copilul ajunge în şcoală la o vârstă cât de cât mică şise consideră că familia este prima care l-a educat şi la crescut iar şcoala fiind cea care continuă şi corectează anumite greşeli din educaţie. Există însă şi situaţii când copilul nu are o educaţie pe care să se bazeze şi anume cea din familie din cauza unor condiţii sociale ale părinţilor care poate sunt plecaţi din ţară sau din cauza unui mediu familial negativ. În principal, mediul fiecărui elev ar trebui să fie unul pozitiv, să simtă căldura şi sprijinirea părinţilor şi în care să se dezvolte echilibrat.
Având în vedere că „părinţii şi copiii nu îi alegem noi”, tot aşa nu ne putem alege sau controla mediul familial în care trăim. Mulţi copii, din această cauză se pot dezvolta sub influenţe pozitive sau negative, asta depinde de cum preia situaţia fiecare copil. O atmosferă caldă şi înţelegerea în familie, creează un climat necesar pentru munca intelectuală a elevului, în timp ce severitatea părinţilor, alintarea acestora poate avea efecte dăunătoare asupra şcolarului. Un părinte grijuliu poate crea formarea unor comportamente nedorite la copii, aceştia devenind fricoşi, neascultători şi pretenţioşi, în timp ce un părinte este sever, copilul poate suferin din lipsă de afecţiune din partea acestora, mai tarziu vor lipsiţi de sentimentu de împlinire alături de familia sa.