Rămânerea în urmă la învăţătură

Dintre multiplele probleme care frământă astăzi şcoala şi pe slujitorii ei, rămânerea în urmă la învăţătură a elevilor, prevenirea şi combaterea ei se menţin tot timpul în activitate şi suscită un interes deosebit atât în rândul cercetătorilor cât şi al profesorilor şi învăţătorilor. Este una dintre cele mai complexe şi mai dificile probleme pedagogice care necesită un studiu temeinic.
Ce este rămânerea în urmă la învăţătură? Cum poate fi definită din punct de vedere ştiinţific? Care este natura fenomenului? Ce implicaţii are rămânerea în urmă la învăţătură a elevilor pe plan pedagogic şi social? În ce constă importanţa deosebită a rezolvării acestei probleme?
Sunt întrebări la care trebuie răspuns şi probleme care trebuie rezolvate în permanenţă.
Pentru a răspunde la prima întrebare avem în vedere sensul mai larg al noţiunilor corelative de succes şi insucces în activitate, rămânerea în urmă la învăţătură forma a insuccesului scolar, fiind o expresie particulară a acestuia. Succesul şi insuccesul sunt laturi polare ale unuia şi aceluiaşi fenomen, rezultatul acţiunii şi aprecierea sa. Succes înseamnă un „rezultat favorabil al unei actiuni…cu singura condiţie ca acţiunea să comporte oarecare dificultăţi şi să reclame un efort şi să-şi atingă scopul integral”. Se spune despre cineva că a avut succes într-o activitate atunci când acţiunea pe care trebuia s-o realizeze a fost dusă la bun sfârşit, această realizare fiind recunoscută de colectivitate.
Rămânerea în urmă la învăţătură este o formă a insuccesului scolar, care se manifestă fie printr-o pierdere a ritmului de muncă, printr-o întarziere în raport cu alţii în acţiunea de însuşire a cunoştinţelor şi de îndeplinire a obligaţiilor şcolare, fie printr-o realizare a acestora sub nivelul cerinţelor şcolii. Prin trăsăturile sale caracteristice, rămânerea în urmă la învăţătură se aseamănă cu insuccesul şcolar propriu-zis (corigenţă, repetenţie) dar se şi deosebeşte de acesta. Asemănarea constă în coborârea în ultima instanţă şi într-un caz şi în celălalt sub nivelul cerinţelor limită. Rămânerea în urmă la învăţătură se manifestă însă dinamic, ca moment al evoluţiei şi nu static ca rezultat al acţiunii. Pe când insuccesul la învăţătură reprezintă un bilanţ al muncii şcolare, cu o relativă stabilitate, cel puţin pentru o anumită perioadă de timp, rămânerea în urmă la învăţătură premerge rezultatului bilanţului şi se află în continuă schimbare. Fiind un proces ea cunoaşte tendinţe de evoluţie diferite. Uneori se recuperează şi atunci nu duce la eşec total, alteori se agravează şi în acest caz duce de cele mai multe ori la insucces şcolar. Faptul ca rămânerea în urmă la învăţătură nu se identifică cu insuccesul şcolar este dovedit şi de apariţia ei uneori, vremelnic, chiar la unii elevi cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătură. Rămânerea în urmă la învăţătură se include, prin urmare, ca moment, în evoluţia situaţiei şcolare a elevului, evoluţie care duce în cele din urmă la un anumit rezultat.
Delimitarea rămânerii în urmă la învăţătură de insuccesul şcolar propriu zis are o insemnatate principală şi practică deosebită, întrucat subliniază necesitatea „depistării” la timp a fenomenului, ca cerinţă metodică fundamentală a muncii pedagogice. Surprinsă în stadiile sale incipiente, când se produc primele neajunsuri în munca şcolară a elevului, când este numai un moment al evoluţiei situaţiei sale şcolare, rămânerea în urmă la învăţătură poate fi „dirijată” spre învingerea greutăţilor şi asigurarea reuşitei. Numai în astfel de împrejurări poate fi vorba de prevenire. Sesizată tocmai când se manifestă ca insucces şcolar, rămânerea în urmă la învăţătură nu mai o poate fi prevenită, ci numai combătută ceea ce presupune o acţiune pedagogică mult mai complexă şi mai dificilă cu mai puţini sorţi de izbandă , cu eficienţă mai scăzută .
Rămânerea în urmă la învăţătură este deci acea formă de dificultate şcolară care constă în încetinirea ritmului de învăţare faţă de cel considerat normal şi care se manifestă prin realizarea vremelnic, sub limită a obligaţiilor şcolare de către unii elevi . Ea reflectă un nivel al învăţării şi un stadiu al activităţii şcolare nesatisfăcător în raport cu cerinţele şcolii pentru etapa respectivă. Rămânerea în urmă la învăţătură reprezintă o nereuşită mai mult sau mai puţin profundă , mai mult sau mai puţin trecătoare a elevului, atât pe plan instructiv cât şi pe plan educativ.
Rămânerea în urmă la învăţătură este deci un fenomen complex social-psihopedagogic, în ultimă instanţă o problema de sociologie pedagogică. Aceasta precizare înlesneşte relevarea determinării extrem de complexe în munca şcolară, cât şi a profundelor implicaţii sociale şi educative ale acestei probleme.
Cauzele ramanerii in urma la invatatura sunt multiple. Aş enumera printer acesteaŞ
 Frecvenţa slabă
 “Învaţarea în salturi”
 Probleme de sanatate
 Probleme ale şcolii (cadre didactice fără experienţă, standarde prea ridicate, teama copilului, rezistenţa la schimbare a cadrelor didactice )
 Greşeli ale familiei ( supraaglomerarea copilului, pretenţiile mari, pedepsele constante, lipsa de comunicare, lipsa legăturii cu şcoala ).

Repere bibliografice:
https://www.academia.edu/- Studiu privind strategii de prevenire şi înlăturare a eşecului şcolar în învăţământul gimnazial
M.Ralea si T.Hariton,Sociologia succesului,Bucuresti,Ed.stiintifica,196