,,PRAVILNICEASCA CONDICĂ’’

Contextul istoric al apariţiei pravilei.
Secolul al XVIII-lea, în special cea de-a doua jumătate, este
străbătut printre altele de tendinţe de întocmire a legilor
scrise şi codificare a acestora. Dintre domnii fanarioţi,
Alexandru Ipsilanti a arătat o deosebită grijă în acestă
privinţă. În puţin timp după instalarea ca domn a dat câteva
hrisoave, dintre acestea, cel mai important fiind cel din 1775, cu
titlul “Pentru rânduiala departamenturilor de judecata” , ce
cuprindea o nouă organizare a instituţiilor de judecată.
Dorinta lui era însă, de a da ţării pe care o cârmuia o
pravilă, o lege scrisă şi despre alcatuirea ei vorbeşte chiar
în unele hrisoave. Într-un hrisov din 1775, Ipsilanti spunea:”Am
făcut o pravilă carea şi după ce vom arăta-o la toţi,
tălmăcind şi pe limba românească, vom şi tipări-o” .
Această pravilă fusese alcatuită încă din primul an al domniei
sale.
Ceea ce a determinat întocmirea ei au fost însemnatele
transformări economice şi politice din Ţările Române în cea
de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Feudalismul intrase
în descompunere, iar noile relaţii de producţie capitaliste îşi
imprimau pecetea asupra mersului societăţii.
De aici, pe de o parte nevoia penru clasele dominante de a-si
consolida pozitia şi privilegiile prin texte, iar pe de altă
parte, transformările care au avut loc în baza economică a
societăţii, impuneau anumite reglementări juridice noi, necesare
în special pentru acea parte a boierimii care începuse să fie
atrasă în relaţiile de producţie capitaliste. Trebuia apoi o
organizare mai temeinică a aparatului de stat, în special a a
organelor judecătoreşti, prin care clasa dominantă să îşi
poată apăra mai bine privilegiile şi să exploateze clasele de
jos.
Afară de aceste cauze şi de curentul de legiferare şi
codificare al vremii-urmare directă a prefacerilor economice şi
sociale-ceea ce l-a îndemnat pe Ipsilanti să întocmească pravila
au fost şi neajunsurile obiceiului juridic al pământului, precum
şi greutăţile ivite în administrarea justiţiei din pricina
lipsei unor legi clare şi a conflictului ce se ivea între
diferitele izvoare folosite. În hrisovul prin care a promovat
pravila, Ipsilanti arata că “mai multa deformare nu poate fi la
un norod şi mai vârtos la cel de bună credinţă, decât a
vieţii fără de pravili, adecă să nu aibă pravili sau să nu
urmeze după pravili” .
La acel moment, era încă în vigoare ,,Îndreptarea legii” a
lui Matei Basarab, dar se pare că se găsea destul de greu şi nu
sunt dovezi că a fost prea mult aplicată. Alexandru Ipsilanti voia
să dea o lege mai potrivită cu nevoile timpului şi care să fie
cunoscută de toţi prin tipărire.
Un alt element care a influenţat pe acest domn să legifereze a
fost şi progresul culturii greceşti care a avut o puternică
influenţă asupra lui Ipsilanti, dar acesta nu poate fi socotit ca
factor hotărâtor. A contribuit totuşi situaţia politică a
Ţărilor Române după Pacea de la Küciük-Kainargi (1774), prin
care Rusia a dobândit dreptul de a interveni în favoarea
creştinilor-ortodocşi din Imperiul Otoman. Graţie acestui ajutor,
încep sa se îmbunătăţească şi situaţiile Ţărilor Române.
Întocmirea şi Conţinutul Pravilei
În ceea ce priveşte întocmitorul ei nu există însă o
certitudine, căci Ipsilanti spunea “cea de noi făcută
anatologhiie a pravilii” si de asemenea “ cu neîncetate
osteneli am strânsu Domnia mea..am aşazat noao alcătuita
pravilă” , rezultând că Ipsilanti a alcătuit-o.
Această informaţie însă nu este una suficientă, căci se
ştie că diferiţii cârmuitori ai ţării, când aveau singuri
dreptul de a legifera, promulgau legea, prezentând-o ca fiind
făcută de ei, deşi fusese facută de alte persoane, cu pregătire
juridică.
Mai credibil ar fi că Ipsilanti a dat indicaţii cu privire la
întocmirea ei, căci avea o bogată cultură, dar nu era înzestrat
cu suficient de multă cultură juridică pentru a fi autorul ei.
Din documentele epocii rezultă că pravila a fost făcută
încă de la 1775, dar în anii următori a suferit schimbări şi
abia în 1780 a fost dată în forma finală. Promulgarea şi
tipărirea ei au fost întârziate însă din varii motive. Astfel,
Poarta nu îngăduia ca Domnul să facă o lege, căci Turcia ne
considera “parte integrantă a Împeriului Otoman” şi ca atare
nu aveam dreptul să facem legi fără încuviinţarea acesteia.
Astfel se explică de ce, după Matei Basarab şi Vasile Lupu nu mai
apar legi, ci numai hrisoave pentru unele încercări de pravile,
pravile care au circulat numai în manuscrise, deşi au fost Domni
care intenţionau să dea o mai bună organizare statului şi
justiţiei.
,,Pravilniceasca Condică” cuprinde dispozitii diverse de
organizare judecătorească, procedura, drept civil, penal. Era un
fel de îndreptar, o călăuză în diferite materii ale dreptului
şi anume acelea de care se simţea cea mai mare trebuinţă.
Pravila lui Ipsilanti, făurită de clasa dominantă pentru
apărarea poziţiilor sale, cuprinde o suprastructură juridică
care disipa concepţiile feudale, privilegiile clasei
stăpânitoare, rânduielile pentru exploatarea celor de jos şi
printre care încep să îşi facă loc noile tendinţe şi
principii ce vor intra apoi în legiuirile burgheze.
Examinând-o sumar, pravila lui Ipsilanti are însuşiri
apreciabile, atât ca redactare, cât şi ca fond. Lucrarea conţine
patruzeci de titluri şi două sute de puncte, respectiv articole,
care reglementează organizarea judecătorească şi procedura, pe
linia reformei lui Constantin Mavrocordat. Codul cuprinde, pe
lângă instituţii ale dreptului civil, şi instituţii de dreptul
familiei .
Din punctul de vedere al fondului ea cuprinde o seama de rânduieli
noi, atât ca organizare judiciară, procedura de judecată,
încercări de a se respecta dreptul, cât şi pentru rânduielile
mai favorabile clăcaşilor şi în general celor ce muncesc, precum
şi reguli referitoare la drepturi şi datorii. Aproape toate aceste
prevederi erau dictate de interesele clasei stăpânitoare de a-şi
spori producţia şi de a-şi asigura foloasele.
Această pravilă are însă şi multe lipsuri şi
imperfecţiuni, mai ales dacă e comparată cu alte legiuiri.
Cercetându-se însa tot cuprinsul şi împrejurările în care a
fost realizată, ea reprezinta totusi un progres.
Aplicarea Pravilei
După încetarea domniei lui Ipsilanti s-a pus întrebarea dacă
se va mai aplica pravila şi rânduielile stabilite de aceasta.
Sfatul marilor boieri din Divanul domnesc a întrebat pe noul domn
Nicolae Caragea dacă gaseşte de cuviinţă să urmeze pravila lui
Ipsilanti. Codul a fost reîntărit, respectiv reinvestit cu
aplicabilitate generală de către domnitorul Caragea. Pravila s-a
aplicat pana la 1 septembrie 1818, când a fost pusă în aplicare
Legiuirea Caragea. Pravila nu a fost expres abrogată, ci tacit prin
dispoziţiile contrare înscrise în noua lege. Dupa ce Legiuirea a
intrat in vigoare,a ramas totuşi să mai fie aplicată pravila lui
Ipsilanti pentru chestiuni care au avut loc cât era in vigoare,în
special în materia succesiunilor, a hotărniciei, a zestrei. Cel
care a cerut abrogarea acestui document a fost Tudor Vladimirescu,
la 16 februarie 1821, în cadrul ,,Adunării Poporului” .

Concluzii:
Pravila este o manifestare a dreptului nostru de a întocmi
condici de legi, ceea ce reprezenta foarte mult pentru acele
timpuri, deoarece acest drept nu mai fusese exercitat de mai bine de
un secol şi fusese acum redobândit graţie sprijinului rusesc.
Totodată ea constituie şi o încercare de a împiedica
introducerea regimului capitulaţiilor, regim care ar fi însemnat o
mare nedreptate.
,,Pravilniceasca Condică’’ reprezintă unul dintre codurile
noastre cele mai noi şi mai avansate, raportându-ne la momentul
apariţiei sale.

Bibliografie:
Colectivul pentru vechiul drept roman al academiei RPR, condus de
academicianul Andrei Rădulescu, Pravilniceasca condică, Editura
Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1954, p. 20.
Ioan Chiş, Istoria statului şi dreptului românesc (suport de
curs), Editura Univeristăţii Nicolae Titulescu, Bucureşti, 2014,
p. 130.

Resurse electronice:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pravilniceasca_condic%C4%83.