Posibilitățile de aplicare ale jocului dramatic în formarea și dezvoltarea colectivului de elevi

Profesor înv.primar: Felcser Viorica
Școala Gimnazială ”Kun Kocsárd”, Ojdula

Posibilitățile de aplicare ale jocului dramatic în formarea și dezvoltarea colectivelor de elevi
”Viața noastră decurge în sfera de influență ale diferitelor grupuri sociale, personalitatea noastră formându-se prin experiențele trăite în relațiile interpersonale. Începând cu primul microgrup social, famila, în toate etapele vieții aparținem unui grup de oameni, în care trăim și ne desfășurăm activitățile”, afirmă Bagdy Emőke, personalitate marcantă în domeniul dramei educaționale. Așadar viața noastră se desfășoară într-un spațiu social complex, compus din relații interpersonale, cu toate evenimentele vieții, cărora le acordăm importanță. Relaționarea interpersonală se manifestă sub formă de comunicare. Cuvintele, mișcările, privirea, vocea, postura, gesturile – toate sunt componentele comunicației. Grupul trebuie să parcurgă etapele necesare din prizma sentimentelor membrilor săi, ca să atingă nivelul optim de colaborare și de rezolvare a sarcinilor de lucru. Este absolut necesar ca membrii grupului să se manifeste între ei în mod spontan și sincer, astfel ajutându-se reciproc în procesul de dobândire a experiențelor și de învățarea propriu-zisă.
Bagdy Emőke, în cartea sa intitulată ”Metode de formare ale personalității în școală”, categorizează nivelurile formării grupului astfel:
1.Nivel sociologic (aspectul ecologic) – școala și mediul social; nivelul de dezvoltare funcțională al organizației și al structurii școlare
2.Nivel social-psihologic – problemele colectivelor de clasă: dificultăți cauzate de vârstă precum și inconveniente externe, aduse din familiile elevilor
3.Nivelul relațiilor diadice – relația dintre elevi și profesor, relații între membrii grupului
4.Nivel personal, individual – problemele interioare ale profesorului (personalitatea, probleme psihice), potențialul grupului, tulburări de dezvoltare
Trebuie să asigurăm acele condiții, care sunt indispensabile în colaborarea elevilor la diferitele structuri ale vieții școlare: cursurile, recreațiile, activitățile extracurriculare, astfel ca elevii să fie prezenți la aceste activități cu atitudini morale pozitive, să fie atenți și la necesitățile altora, să urmeze regulile colectivității, să nu fie agresivi sau conduși de individualisme jignitoare. Scopul nostru este ca grupul să-și formeze condițiile de muncă eficientă și atmosfera creatoare, fără influență exterioară. Pentru realizarea acestor obiective, drama educațională ne oferă multitudinea exercițiilor de formare a grupului care contribuie la dezvoltarea autocunoașterii și cunoașterii semenilor, aducând beneficii considerabile activității instructiv-educative. Riturile, prin repetările, sunt elemente importante, care reglementează viața omului, formând obiceiuri, oferind siguranța apartanenței la o colectivitate. Începând lecțiile de dramă prin rituri sporim concentrarea participanților, iar după o activitate reușită, în ritul de încheiere, se va oglindi bucuria împlinirii pe fețe.
Resursele aplicării riturilor sunt următoarele: ceremonii cu repetarea acelorași momente la începutul și sfârșitul lecției; rearanjarea sălii de clasă; exerciții de respirație și articulare; salut; mișcare ceremonială coreografată; intonarea unei poezii sau cântece preferate.
Pentru o ambianță plăcută și eficientă de lucru este necesară prezența concentrată a tuturor membrilor grupului, aceasta fiind sporită de autocunoaștere reală, de cunoașterea rolului și însemnătății fiecărui elev în clasă. Prin următoarele exerciții se pot crea situații în care fiecare participant să se mărturisească, să se destăinuie despre sine în fața celorlalți:
1.Linia însușirilor – ne grupăm pe baza însușirilor antonime
Ex. hărnicie – lenevie; cugetare – necugetare; mărinimie – egoism; tăcere – gălăgie; atenție – neatenție; prietenie – ostillitate; blândețe – răutate; frică – curaj
Desfășurarea jocului: Clasa se împarte în două grupe. Grupele își ordonează membrii pe linia însușirilor, se pot face schimbări, se poartă discuții. Acest joc oferă educatorului informații importante despre fiecare copil, iar copiilor le dă șansa de a-și spori autocunoașterea, conștientizarea sinelui, dezvoltarea simțului realității.
2.Sacul zănelui- Și copiii pot să aibă zile neplăcute, când este indicat ”predarea” însușirilor nedorite, și preluarea altora, mai potrivite. Chiar și profesorul poate mărturisi despre unele indispoziții.
3.Ce-aș vrea să fiu, și de ce? Ce animal vreau să fiu, de ce? Ce plantă vreau să fiu, de ce? Ce unealtă de bucătărie aș vrea să fiu, de ce? Șirul poate fi continuat cu anotimpuri, lunile anului, zilele săptămânii, disciplină școlară, fenomene ale naturii, persoane cunoscute, personaje din poveste etc.
4.Scaunul fierbinte – Cine stă pe scaun este ”intervievat” prin întrebări scurte despre viața lui personală. Răspunsurile trebuie să fie scurte și concise.
5.Adresează-te unor colegi de clasă! – Acest joc se bazează pe activități pe grupe mici sau în perechi. Se formulează următoare sarcină: Găsește o modalitate de a lăuda un coleg! Întâi se pot spune ”complimente” despre ținută și imagine fizică, apoi despre caracteristicile de personalitate, însușirile sufletești.
6.Jocul statuii, bazat pe însușiri antonime – Jocul se desfășoară în grupe mici, de 3-4 copii. Copii aleg tematica jocului. O temă poate să fie agresivitatea, care se transformă prin mișcare în prietenie.
Pentru întemeierea relațiilor interpersonale, pentru dezvoltarea încrederii în colegi de clasă putem folosi o serie de exerciții și jocuri, de la inițierea contactului visual, până la acceptarea atingerii fizice, a strângerii de mână. Coordonatorul jocului trebuie să urmărească permanent fiecare mișcare, mimică și gest al elevilor, iar tonul și instrucțiunile lui pot fi determinante.
1.Suport muzical –Copiii se plimbă, se mișcă pe muzică clasică, iar la oprirea muzicii vor lua o poziție , fără atingerea celorlalți. Se pornește muzica, iar la următoarea oprire iau o poziție prin atingerea unui coleg. A treia oprire înseamnă alegerea unei perechi prin prinderea degetului mic, iar jocul poate continua prin varietatea mișcărilor efectuate în perechi.
2.Joc cu cântec –Copiii cântă un cântec cunoscut, mergând în cerc, la versul indicat se atinge umerii celui din față.
3.Jocul nevăzătorilor – Un elev conduce alți cinci, care își țin ochii închiși, ducându-le prin diferite obstacole.
4.Jocul statuii- Trebuie să se ia poziții corelate în perechi, spontan, prin improvizație, fără discuție prealabilă.
Întrucât viața noastră se bazează pe comunicații interpersonale, prin care se desfășoară schimbarea informațiilor, trebuie să sensibilizăm elevii noștri la receptarea mesajelor venite din lumea exterioară, dar totodată să le dezvoltăm și capacitățile de transmitere ale mesajelor. Importanța comunicației nonverbale este uriașă, acestea ajutând recunoașterea emoțiilor, ale intențiilor altora, reglementează comportamentul individual și relațiile interpersonale. Comunicația nonverbală se desfășoară prin următoarele forme: mimică, contact vizual, gesturi, poziția corpului, păstrarea distanței, instrumente de comunicare emblematice.
1.Jocuri de mimică – Mesajele transmise prin mimică confirmă, clarifică, accentuează conținutul comunicării.
2.Contact vizual – Privirea este un instrument ideal de comunicare, începând de la acțiunile animalelor de nivel inferior, până la cele mai fine manifestări ale omului. Aceste jocuri necesită liniște și atenție sporită.
3.Gesturile- Există gesturi cu însemnătate, specifice fiecărei civilizații, care au rolul de sprijini, de a îmbogăți comunicarea orală.
4.Poziția corpului- Este în strânsă legătură cu mișcările mâinilor.
5.Păstrarea distanței – Edward T. Hall, antropologistul American, analizând poziția oamenilor care lucrează împreună stabilește următoarele tipuri de distanță: confidențională, personală, socială și publică. Spațiul necesar variază în funcție de personalitate, culturi și civilizații. Pentru păstrarea acestui spațiu necesar câteodată facem un pas înapoi, în timpul discuției.
6.Emblema unui om – Emblema este o formă de comunicare, cu ajutorul căruia, în mod vizibil - prin părul, îmbrăcămintea , încălțămintea, obiectele personale, simbolurile de statut personal – dăm de știre tuturor poziția noastră în ierarhia socială, apartenența la un grup social. Scriitorul filozof, Thomas Mann afirmă următoarele: ”Imaginația, arta intuiției de a înțelege stările sufletești ale celor din jur , nu este numai un lucru lăudabil - fiindcă străpunge limitele egoului-, dar și un instrument indispensabil de îmbunătățire a vieții personale.”
Exercițiile și jocurile mimetice sunt urmate de jocuri complexe, care necesită exprimarea orală, discuție analitică. Deseori constatăm că elevii noștri nu au un comportament adecvat în diferite situații, nu știu să se exprime în societate, să se prezinte, să inițieze o convorbire, să se adreseze anumitor categorii de vârstă. Ei trebuie să se orienteze în lumea copiilor și a adulților, trebuie să fie capabili de exprimarea nuanțată a sentimentelor. Prin vorbire, mișcare, poziția corpului, trebuie să exersăm regulile de comportament prin diverse situații fictive, care previn sentimentele de umilință sau batjocură. La aceste jocuri improvizative poate participa însuși profesorul, devenind partenerul elevilor, ajutându-i să însușească modele de atitudini pozitive.
Activitățile de dramă elimină manifestările anarhice din clasă, întemeiază cultura interioară a grupului, cu obiceiurile sale comune. Momentele trăite împreună oferă acea energie formatoare, care înfluențează structura clasei, calitatea activităților școlare.
”Randamentul jocurilor de dramă se regăsește nu doar în conștiința întărită a grupului, sau în valorile morale pozitive, dar și în multiplele posibilități ale individului de auto-realizare creativă, în resursele puternice ale fiecăruia, necesare obținerii performanțelor.”
Bagdy Emőke

Bibliografie
1. Allport, G. W.,( 1981), Structura şi dezvoltarea personalităţii, E.D.P., Bucureşti
2. Boboc, I.,(2002), Psihologia organizaţiilor şcolare şi managementul educaţional, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
3. Bolton, Gavin Teoria dramei educaționale, Budapesta, Centrul Cultural ”Piața Marcizibányi1993
4. Duks, S.(2000), Relaţiile interpersonale.A gândi, a simţi, a interacţiona, Ed. Polirom, Iaşi
5. Emőke, Bagdy, József Telkes, Metode de dezvoltare a personalității în școli, Budapesta, Editura Națională, 1988
6. Katalin, Gabnai, Jocuri dramatice pentru copiii, tineri și adulți, Budapesta, Centrul Cultural ”Piața Marcizibányi”, 1993