NOI REPERE PRIVIND ACTIVITATEA EDUCATIVĂ

NOI REPERE PRIVIND ACTIVITATEA EDUCATIVĂ

REFERAT PENTRU ŞEDINŢA CU PĂRINŢII

Prof. Maria-Doina POPA
C.T.”ALEXE MARIN”-Slatina,Olt

Motto ”Educația este cel mai frumos dar pe care-l poate
dobândi omul„

Platon

Problemele omului contemporan s-au multiplicat în
mod evident, situaţie ce îi poate bulversa echilibrul
lăuntric, astfel încât găsirea soluţiilor la micile şi
marile dileme ale sale a devenit o necesitate, iar a fi
competitiv este o condiţie existenţială.
Procesul educaţional este un act de socializare, de
culturalizare şi de dezvoltare a personalităţii, dus la
îndeplinire de echipa didactică.
Aceste finalităţi se realizează preponderent la nivelul
clasei de elevi, sub îndrumarea dirigintelui ca mentor şi
ca organizator al acesteia. Aspectul complex al sprijinirii
dezvoltării personalităţii, realizat de profesorul diriginte,
nu coincide cu sarcinile profesorului consilier, nici cu ale
profesorului psihopedagog, agenţi care intervin complementar
în procesul educaţional.
Ce este un diriginte? Lexical, termenul îşi are originea în
limba franceză (dirigeant) şi cunoaşte mai multe accepţiuni.
Astfel, există dirigintele de şantier, al unui oficiu poştal sau
vamal, al farmaciei şi, nu în ultimul rând, directorul unei
şcoli primare rurale (în trecut). Păstrând ideea de
învăţământ, dirigintele este astăzi şi profesorul care
supraveghează şi îndrumă o clasă de elevi. Cadrul legal oferă
o imagine mai amplă a noţiunii în cauză. În acest sens,
dirigintele este coordonatorul activităţilor clasei de elevi,
provenind dintre cadrele didactice de predare sau de instruire
practică, numit de către director şi care predă la clasa
respectivă.
Un bun diriginte trebuie să dovedească un larg orizont
cultural, să aibă cunoştinţe bogate de literatură, artă,
diverse domenii ale ştiinţei, să cunoască evenimentele
social-politce. Să stăpânească bine teoria instruirii şi
educaţiei.
Dintre trăsăturile pozitive de caracter, ce dau distincţie
personalităţii dirigintelui fac parte: spiritul de iniţiativă,
stăpânirea de sine, spiritul de disciplină, cinstea şi modestia,
dăruirea în muncă, exigenţa faţă de sine. O temeinică
pregătire profesională psiho-pedagogică şi didactico-metodică.
În activitatea educativă a diriginţilor şi a
colaboratorilor săi, beneficiari direcţi sunt elevii.
A cunoaşte un elev sau un grup şcolar înseamnǎ a descifra
notele dominante ale personalitǎţii sale, a înţelege şi a
identifica motivele care îl determinǎ sǎ acţioneze într-un mod
sau altul şi a prevede la ce ne putem aştepta de la el.
Cunoaşterea psihologicǎ este necesarǎ pentru a asigura
caracterul diferenţiat al instuirii şi al educǎrii
personalitǎţii, proiectând metodele necesare, dintre care
enumerăm metoda convorbirii, a chestionarului, a testelor, a
studiului de caz.
Idealul educaţional în învăţământul
preuniversitar românesc vizează dezvoltarea liberă,
integrală şi armonioasă a individualităţii umane,
formarea personalităţii autonome şi creative.
Din această perspectivă:
✶ valorile obiective ale vieţii devin repere ale
politicilor sociale şi, implicit, susţin conţinutul
idealului educaţional;
✶ ca subsistem social, educaţia trebuie să sprijine
inserarea facilă şi flexibilă a fiecărui individ în
comunitate;
✶ tridimensionalitatea idealului educaţional(psihologică,
pedagogică, socială) dă o orientare explicită
activităţilor educative, între care demersurile diriginţilor
devin esenţiale.
Astfel, principalele finalităţi ce orientează acţiunile
educaţionale sunt:
1. formarea personalităţi prin însuşirea valorilor culturii
naţionale şi universale;
2. educarea în sprijinul respectării drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii şi al
toleranţei;
3. cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană
şi de valorile morale şi civice;
4. formarea capacităţii intelectuale, a disponibilităţilor
afective şi a abilităţilor practice prin asimilarea de
cunoştinţe umanistice, ştiinţifice, tehnice şi estetice;
5. asimilarea tehnicilor de muncă intelectuală, necesare
autoinstruirii pe parcursul întregii vieţi;
6. dezvoltarea armonioasă prin educaţie fizică şi sport,
educaţie pentru sănătate;
7. realizarea idealului educaţional, derivat din tradiţiile
umaniste, din valorile democraţiei, din aspiraţiile
societăţii româneşti, şi păstrarea identităţii
naţionale.
Demersurile educaţionale, vizând dezvoltarea personalităţii
elevilor, impun participarea activă, conştientă şi
responsabilă a acestora în propria formare. Diferenţierea
şi individualizarea demersului educativ trebuie să devină
un scop şi un mijloc, în acelaşi timp.
Complexitatea finalităţilor educaţionale presupune îmbinarea
orelor de dirigenţie cu activităţile extracurriculare,
depăşind cadrul limitat al unei ore pe săptămână. Mai
mult, parteneriatul educaţional, ca set de intervenţie
complementară, apare ca o necesitate.
Statutul şi sarcinile dirigintelui se modifică, accentul
căzând pe rolul de iniţiator de proiecte şi programe
educative, de promotor al cooperării, de coordonator al
echipei educaţionale, de manager real al clasei de elevi.
Pentru toate acestea profesorul diriginte, este sau
reprezintă:
❋ un evaluator credibil şi eficient al personalităţii
elevilor;
❋ un agent care comunică uşor interpersonal, care ştie
să asculte, să fie pătruzător, să impună respect, să
cunoască atent şi în detaliu fiecare elev, să-l ajute să
se autocunoască;
❋ un educator competent, cu abilităţi de consiliere, care
poate determina la alţii asimilarea de scopuri personale
pozitive, care poate genera stiluri de viaţă adecvate
structurii fiecăruia, care induce o balanţă în sfera
trebuinţelor şi atitudinilor, a utilizării şi antrenării
resurselor individuale.
Aşadar, activitatea aducativă va sta tot timpul sub
semnul căutării spre a împlini condiţia umană a
fiecărui elev, cât şi sub semnul optimizării condiţiei
lui umane.

BIBLIOGRAFIE:

1. PÂNIȘOARĂ, I.,O., Comunicarea eficientă, Editura
Polirom,Iaşi,2006
2. SĂLĂVĂSTRU Dorina ,Psihologia educaţiei - Iaşi: Polirom,
2004
3. CĂLUGĂRU, D, Dirigenția și consilierea,Ed.Gheorghe
Alexandru,Craiova,2004