Necesitatea cunoașterii elevului

Necesitatea cunoaşterii psihologice a elevului de clasă
pregătitoare

„Copilul-un foc ce trebuie îmblânzit...”

Când vorbim despre cunoaştere nu trebuie să ne limităm doar la
acumularea unor cunoştinţe sau relevarea acestor cunoştinţe
fără un anumit scop. Cunoaşterea înglobează „a lua
cunoştinţă de obiectele şi de fenomenele înconjurătoare,
reflectate în conştiinţă”.
Cunoaşterea elevilor implică pe lângă adunarea unor informaţii
sau date „statistice” şi un demers din partea cadrului didactic
concretizat în descifrarea personalităţii, cu toţi factorii
implicaţi (fizici, fiziologici, psihologici, culturali), precum şi
a stilului personal de a relaţiona.
A cunoaşte elevul presupune a-l cunoaşte astfel încât să-l
putem îndruma, adică să-i punem un diagnostic, dar şi un
prognostic. Cunoaşterea personalităţii elevului se realizează
concomitent cu cea a condiţiilor de mediu familial, social, şcolar
în care elevul a crescut şi s-a dezvoltat. Cunoaşterea trebuie
să fie una unitară, să abordeze simultan toate aspectele şi în
dinamica lor, în corelaţie cu mediul exterior.
De multe ori am întâlnit binomul „novice-profesionist”,
„discipol-magistru”, „elev-dascăl”. Acest duet, în
activitatea didactică, are o şansă unică, de a se cunoaşte în
cele mai mici detalii. Nu trebuie folosite strategii deosebite, ci
pur şi simplu, intercaţiunea continuă a cestor două elemente
oferă o lecţie permanentă de cunoaştere.
Este necesară şi prezenţa într-un cadru formal a cunoaşterii
psihologice, în sensul preciziei, concretizată în existenţa unei
fişe psihopedagogice. Această fişă este elementul introductiv
în cunoaşterea elevului de clasă pregătitoare şi nu numai.
Aşadar, pentru clasa pregătitoare, cunoaşterea elevului este mai
mult decât necesară. Fiecare copil este unic şi îmi permit sa
afirm că nici un copil nu zâmbeşte la fel. Evident cunoaşterea
elevului de clasă pregătitoare trebuie să coincidă şi cu o
cunoaştere sau auto-cunoaştere din partea cadrului didactic.