Managementul clasei

Managementul clasei şi rolul acestuia în creşterea eficienţei
procesului didactic
Raizu Alina-Nadia, prof. înv. primar, Şcoala Gimnazială ,,Ștefan
cel Mareˮ Vaslui

Cheia eficientizării procesului instructiv- educativ stă în
modalitatea optimă de realizare a relaţiei dintre cele două
verigi ale acestuia: pe de o parte, elevul, cu zestrea lui
ereditară, cu capacităţile, aptitudinile şi disponibilităţile
lui, pe de altă parte, cadrul didactic, forţa care provoacă,
determină şi dirijează schimbarea şi dezvoltarea elevului.
Un bun manager al clasei trebuie să fie capabil să realizeze
schimbări profunde în cultura, climatul şi instrucţia tuturor
copiilor, în direcţia fundamentării tuturor demersurilor
didactice pe principii democratice, să introducă noi strategii
instrucţionale care să încurajeze colaborarea, toleranţa,
sporirea încrederii în forţele proprii şi îmbunătăţirea
performanţelor şcolare ale elevilor. Managementul clasei cuprinde
trei componente esenţiale: managementul conţinutului, managementul
problemelor disciplinare şi managementul relaţiilor
interpersonale. Managementul conţinuturilor nu se referă la
deprinderile de a preda o disciplină specifică, ci mai degrabă
la acele deprinderi aplicabile tuturor disciplinelor şi
activităţilor. În centrul deprinderilor de management al clasei
se află managementul activităţilor suplimentare şi rezolvarea
problemelor specifice disciplinei. A disciplina înseamnă a
sprijini elevii să înveţe comportamente noi, dezirabile, a-i
ajuta să-şi dezvolte competenţe şi simţul responsabilităţii
propriilor acţiuni.
Elemente de management al clasei se constituie cu suficientă
claritate şi din perspectiva strategiilor didactice. Astfel, în
plan curricular se pot deosebi cinci strategii bine delimitate:
explicativ- reproductivă, explicativ- intuitivă, algoritmico-
euristică, euristico- algoritmică şi a metodelor participative.
Alegerea strategiei optime ţine de măiestria profesorului,
susţinută de diagnoza psihologică, fiind necesară colaborarea
permanentă, directă între profesor şi elev. Managementul clasei
trebuie să includă şi alte elemente definitorii şi poate fi
abordat din perspectivă ergonomică, psihologică , socială,
normativă, operaţională şi inovatoare.
a) Dimensiunea ergonomică – personalizarea sălii de clasă,
pavoazarea, dispunerea mobilierului şi vizibilitatea, în sensul
poziţionării în bănci constituie pentru noi, cadrele didactice,
preocupări în vederea reconsiderării structurilor dimensionale
ale managementului clasei de elevi.
b) Dimensiunea psihologică a managementului şcolar conferă
cadrului didactic rolul de a cunoaşte, respecta şi dezvolta
capacităţile individuale ale elevilor.
c) Dimensiunea socială – vizează clasa ca grup social:
structura, sintalitatea şi problematica liderilor. Arta cadrului
didactic, constă în fixarea, pe lângă obiectivele şcolare
formale şi a unei serii de obiective social- afective pentru grupul
de elevi, care vor determina consolidarea coeziunii acestuia.
Comunicarea, raportul dintre informaţie, circulaţia acesteia şi
dinamica grupului, reprezintă cheia succesului în relaţia cu
clasa. Dialogul permanent, adaptarea limbajului la nivelul de
înţelegere al elevilor, selectarea celor mai bune căi de
transmitere a mesajelor, folosirea limbajului verbal, cât si
nonverbal.
Îndrumarea, orientarea elevilor pe drumul cunoaşterii prin
intervenţii punctuale, adaptate situaţiilor concrete, prin sfaturi
şi recomandări care să susţină comportamentele şi reacţiile
elevilor, reprezintă o sarcină foarte importantă a dascălului.
d) Dimensiunea normativă- vizează ansamblul de regului care
reglează desfăşurarea unei activităţi educaţionale. Tipologia
normativă cu relevanţă pentru clasa de elevi este următoarea:
norme explicite
(prescriptive, cunoscute, clar exprimate) şi norme implicite
(ascunse, care se construiesc în cadrul grupului).
Idealul urmărit de fiecare dintre noi prin intervenţiile realizate
este coeziunea grupului. Rolul de manager al cadrului didactic în
situaţii care solicită un asemenea tip de intervenţie poate fi
elementul de care depinde echilibrul şi sănătatea grupului
clasă.
e) Dimensiunea operaţională vizează strategiile de intervenţie a
cadrului didactic. La nivelul elevilor cultura implicită dezvoltă
o serie de strategii de supravieţuire, care cuprind o multitudine
de elemente de identificare, de descoperire şi angajare cu ajutorul
unor competenţe sociale, în adaptarea la exigenţele
normativităţii explicite. Cadrul didactic nu trebuie să excludă
cultura elevilor, ci să integreze elementele culturii lor normative
implicite în procesul de favorizare şi consolidare a culturii
normative explicite. În instituţiile şcolare contemporane şi în
sălile de clasă, cultura implicită antişcoală este un fenomen
des întâlnit. Competenţele manageriale ale cadrului didactic sunt
primordiale, întrucât fenomenele şi manifestările antişcoală,
neidentificate şi nediagnosticate la timp pot degenera frecvent în
situaţii de criză educaţională.
f) Dimensiunea inovatoare presupune cunoştinţe de management al
schimbării este însăşi esenţa dezvoltării unei organizaţii.
Schimbarea în educaţie este o necesitate. Pentru noi reducerea
rezistenţei la schimbare se poate face prin implicarea copiilor în
planificarea schimbării, găsirea surselor de disconfort pentru cei
care au temeri, pregătirea momentului schimbării prin discuţii cu
cei implicaţi în acest proces, sprijinirea şi încurajarea celor
implicaţi în procesul schimbării prin participarea efectivă la
acesta.
Managementul schimbării se poate defini prin analiza cauză- efect.
Agentul schimbării este însuşi cadrul didactic. Inovaţia la
nivelul managementului clasei porneşte de la:
- cunoaşterea practicii educaţionale într-un moment al
activităţii;
- cunoaşterea tendinţelor şi a tradiţiilor activităţilor
educaţionale vizate;
- cunoaşterea orizonturilor de aşteptare al elevilor;
Un management defectuos al clasei poate genera un climat negativ şi
poate influenţa randamentul elevilor. Atât monotonia cât şi
supraîncărcarea în activitate sunt cauzele oboselii.
Un accent deosebit trebuie să punem pe dezvoltarea relaţiilor
şcoală- părinţi- comunitate, având în vedere criza pe care o
traversează familia în societatea românească şi ale cărei
simptome constau tocmai în restructurarea valorilor familiaie
tradiţionale, dezorientarea în privinţa mijloacelor educaţionale
folosite în relaţia cu copiii, diminuarea simultană a rolului şi
autorităţii şcolii.
Educaţia de calitate este centrată pe elev, oferită de
instituţii care ştiu să respecte autonomia individuală, asigură
participarea tuturor actorilor educaţionali, care abordează
procesul educaţional unitar, urmărind ca obiectiv central
îmbunătăţirea continuă a performanţelor.
Bibliografie:
Bursuc, B.; Popescu,A., -“ Managementul clasei- Ghid pentru
profesori şi învăţători”, Centrul
Parteneriat pentru Egalitate- UNICEF, 2007;
Iucu, R.,- “Managementul şi gestiunea clasei de elevi”, Iaşi,
Ed. Polirom, 2000;
Joiţa, E.,- “Management şcolar”, Ed. Gh. C.
Alexandru,Craiova,1995;
Niculescu, R. M.,- “Teoria şi managementul curriculum-ului”,
Ed. Univ. Transilvania, Braşov, 2003;
Stan, E.,- “Managementul clasei”, Ed. Aramis Print, Bucureşti,
2003;