LECTURA- MIJLOC EFICIENT PENTRU FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR DE COMUNICARE

PROFESOR PENTRU ÎNVᾸṬᾸMÂNT PRIMAR: SᾸBᾸNGEANU ADINA
ELENA ṢCOALA GIMNAZIALᾸ ,,B.P.HASDEU”-CÂMPINA
ṢCOALA GIMNAZIALᾸ ,,B.P.HASDEU”-CÂMPINA

Prin proverbul românesc ,,Cartea face omul-om,ca altoiul
pomul-pom” se aratǎ cǎ prin carte se moşteneşte de la
înaintaşi şi se transmite urmaşilor patrimoniul cultural al
civilizaţiei naţionale şi universale. Mottoul ,,Nu
crede cǎ poţi ajunge departe, depǎrtându-te de carte!” ar
trebui sǎ fie un îndemn clar pentru toţi cei care se respectǎ.
Fenomen real al ultimului deceniu şi jumǎtate, criza lecturii
îngrijoreazǎ nu numai cadrele didactice şi pǎrinţii, ci pe
toţi cei care se ocupǎ de destinul cǎrţii, de la autori şi
editori, pânǎ la bibliotecari. Oare de ce copiii noştri nu mai au
bucuria de a citi, bucurie pe care o simţeam noi, pǎrinţii şi
bunicii lor? Un rǎspuns ar fi cǎ noi ne amintim de primii
ani ai copilǎriei când mama, tata sau bunica ne citeau poveşti
înainte de culcare sau ne spuneau un basm preferat pentru a adormi.
Astfel cǎ noi am crescut într-o lume populatǎ cu pitici, zâne
şi personaje care ne-au educat sǎ-i preţuim pe cei buni, sǎ ne
temem de cei rǎi şi sǎ facem bine celor din jur. Jocurile
copilǎriei sunt desprinse din poveşti şi basme, iar jucǎriile
prind viaţǎ în universul inocent, acţionând sub influenţa
modelelor fabuloase îndrǎgite. Iatǎ cum lectura pǎtrunde în
viaţa copilului de la cea mai fragedǎ vârstǎ, contribuind la
formarea personalitǎţii sale, învǎţându-l sǎ iubeascǎ
binele, frumosul, sǎ ajute pe cei slabi, sǎ-i dezaprobe pe cei
rǎi, oferindu-i primele modele de conduitǎ. Oare, în zilele
noastre, câţi pǎrinţi mai au timp sau dispoziţie sǎ citeascǎ
poveşti prichindeilor lor seara, înainte de culcare? Ȋntr-o
societate dominatǎ de televizor şi calculator, pǎrinţii îl
aşeazǎ pe copil în faţa televizorului pentru a viziona un desen
animat sau îl învaţǎ de la o vârstǎ fragedǎ sǎ manevreze
calculatorul şi sǎ-şi petreacǎ destul timp ucigând monştri,
jubilând în urma reuşitei, formându-şi alte deprinderi de
conduitǎ. Adevǎrul este cǎ, în societatea actualǎ,
în care informatizarea pune stǎpânire pe un numǎr tot mai mare
de activitǎţi şi oameni, se poate observa cǎ se citeşte din ce
în ce mai puţin. Principalul motiv invocat este lipsa timpului
liber, care existǎ totuşi atunci când este vorba despre
televizor, jocul pe calculator sau navigarea pe internet. Lectura
este pusǎ adesea la colţ şi pe motiv cǎ nu aduce mari beneficii,
cǎ este pierdere de timp. Lucrurile nu stau tocmai aşa şi,
la o simplǎ analizǎ, se pot evidenţia numeroase argumente în
favoarea lecturii. Copilul, atunci când citeşte o carte, se
identificǎ cu personajele literare care-i apar în poveste şi
astfel, treptat, treptat, îşi formeazǎ un tipar de personalitate.
Primul contact cu cartea este foarte important, de aceea el trebuie
încurajat şi îndrumat în permanenţǎ. . Uneori, copilul, din
proprie iniţiativǎ doreşte sǎ studieze o carte, dar de cele mai
multe ori învǎţǎtorul este cel care îl îndrumǎ sǎ facǎ
acest lucru. Este foarte important ca şi pǎrinţii sǎ-l
încurajeze pe micuţ în acest demers, nu numai prin faptul cǎ îi
cumpǎrǎ cǎrţi sau îi prezintǎ importanţa acestora, ci şi
prin simplul fapt cǎ însuşi pǎrintele citeşte o carte, puterea
exemplului fiind mult mai mare, deoarece cunoaştem faptul cǎ
elevii îşi copiazǎ pǎrinţii şi dascǎlii. Se
cunoaşte foarte bine importanţa lecturilor literare la vârsta
şcolarǎ micǎ, deoarece are un mare impact asupra dezvoltǎrii
personalitǎţii copilului din toate punctele de vedere :
îmbogǎţeşte orizontul de culturǎ al elevilor, le oferǎ exemple
de conduitǎ moralǎ superioarǎ, le prezintǎ cazuri de
comportamente pentru a-i învǎţa sa distingǎ binele de rǎu, le
dezvoltǎ gândirea, imaginaţa, capacitatea de
comunicare. Nu în ultimul rând, în formarea trăsăturilor
morale ale elevilor, ne putem sprijini de proverbe şi ghicitori.
Acestea sunt specii ale literaturii populare, de mici dimensiuni, de
obicei în versuri, care cer identificarea prin asociaţii logice a
unui obiect, a unei fiinţe, etc. prezentate întotdeauna
învăluit, metaforic. Pe lângă caracterul lor distractiv,
ghicitorile sunt un mijloc foarte bun pentru dezvoltarea gândirii
elevilor determinându-l pe copil să observe mai atent însuşirile
lucrurilor, fiinţelor, etc. Ghicitorile vorbesc, de asemenea,
despre muncă şi unele despre lene şi lăcomie. În aceste cazuri,
ele dau naşere la discuţii vii în clasă, putând să constituie
pasul premergător unei dezbateri pe teme moral-civice. Ȋn
orele de limba şi literatura românǎ şi eu încerc pe cât
posibil sǎ le dezvolt elevilor mei gustul pentru citit, deşi este
o misiune foarte grea. Din pǎcate foarte puţini copii citesc de
dragul de a descoperi lumea, de a gǎsi mai multe informaţii sau
pentru cultivarea unor trǎsǎturi morale. Cei mai mulţi citesc
pentru cǎ le impun acest lucru, dându-le temǎ sǎptǎmânalǎ
câte o lecturǎ de studiat. Este important sǎ respectǎm anumite
exigenţe atunci când facem o recomandare de lecturǎ.Textul
literar trebuie sǎ se potriveascǎ gradului de dezvoltare din
punctul de vedere al experienţei de viaţǎ, al gândirii, al
limbajului, al trǎirilor psihice, al imaginatiei, sǎ deţinǎ
valori estetice şi etice, sǎ se refere la universul de viaţǎ
propriu copiilor sau un univers inteligibil lor. Personal,
am mai încercat şi o altǎ abordare a acestui subiect, în cadrul
disciplinii opţionale ,,Micul actor” sau prin organizarea multor
activitǎţi extracurriculare atractive, antrenante şi stimulative
pe tema cǎrţii de lecturǎ, la care elevii au participat cu mare
însufleţire şi chiar cu talent artistic, costumându-se în multe
din personajele îndrǎgite din cǎrţile citite şi
interpretându-le rolurile în faţa colegilor, pǎrinţilor şi a
altor invitaţi. Lectura suplimentarǎ a elevilor se realizeazǎ
în afară de şcoală, acasǎ, în bibliotecǎ, în cluburi,etc. De
aceea, pe lângǎ pregǎtirea asiguratǎ prin lectiile de
citire/lecturǎ în care sunt iniţiaţi cu tehnici generale ale
muncii cu cartea, la orele speciale de lecturǎ, învǎţǎtorii
sunt datori sǎ asigure şi o anume pregǎtire specialǎ, care sǎ-i
orienteze pe elevi în vederea folosirii cǎrţii pentru lecturǎ.
Este vorba atât despre cǎrţi sau lecturi recomandate de programe
şi manuale şcolare, cât şi despre cǎrţi pe care elevii
înşişi, din proprie iniţiativǎ, trebuie sǎ ştie cum sǎ le
caute, cum sǎ le solicite de la o bibliotecǎ şi, mai ales, cum
sǎ le foloseascǎ. Experienţa mea didacticǎ dobânditǎ în
aceastǎ privinţǎ a selectat unele asemenea forme de îndrumare a
elevilor pentru efectuarea lecturii suplimentare, care pot fi
folosite în mod orientativ. Pe lângǎ povestirea folositǎ în
clasele mici şi recenzia poate fi utilǎ în clasele a-III-a şi
a-IV-a. Este vorba de prezentarea lucrǎrilor recomandate, şi ,mai
ales, de a le cere elevilor sǎ formuleze propriile lor pǎreri
despre creaţiile citite. Ȋnvǎţǎtorul va dirija cu atenţie
“comentariul” respectiv prin întrebǎri adecvate. Elevii pot fi
solicitaţi sǎ-şi formuleze pǎrerile asupra operei respective
în scris, dupǎ un plan bine stabilit, care poate cuprinde:
1)autorul, titlul cǎrţii; 2)despre ce se povesteşte în cartea
respectivǎ-conţinutul foarte pe scurt; 3)ce episod sau fragment
i-a atras atenţia în mod deosebit şi de ce. Lecţiile de
popularizare a cǎrţilor unor scriitori constituie, de asemenea, un
mijloc de îndrumare a lecturii suplimentare, în cadrul acestora se
analizeazǎ o anume creaţie a unui scriitor cunoscut. Copiii îşi
reamintesc fragmente din operele lui cunoscute fie din manual, fie
din alte surse. Se prezintǎ cartea, care este expusǎ pentru a
putea fi vǎzutǎ de elevi, în final se poartǎ o scurtǎ discuţie
generalizatoare despre scriitorul şi operele respective, iar copiii
îşi noteazǎ în caiete titlurile acestora, pentru a le putea
procura de la bibliotecǎ sau de la librǎrie. Lecţiile în
cadrul bibliotecii din şcoalǎ vin sǎ-i relaţioneze pe elevi în
mod direct cu lumea fascinantǎ a cǎrţilor. Esta de dorit ca
biblioteca sǎ ofere spaţiul necesar bunei desfǎşurǎri a
lecţiei şi un numǎr suficient de exemplare din volumul în care
se aflǎ opera studiatǎ. La activitate poate participa cu
completǎri şi bibliotecarul şcolii. Lectura surprizǎ este
o formǎ plǎcutǎ de a veni în contact cu opera unui autor. Elevii
primesc la sfârşitul unei zile de curs câte o carte/copie
xeroxatǎ a textului care se doreşte a fi lecturat acasǎ. O
variantǎ a acestui procedeu constǎ în citirea unui scurt şi
atractiv fragment în clasǎ, lǎsându-le elevilor plǎcerea
finalizǎrii personale a lecturii. Copiii trebuie învǎţaţi
cǎ o carte nu poate fi cititǎ la voia întâmplǎrii şi nici în
grabǎ, sǎ pozǎm cǎ suntem cititori pasionaţi. Odatǎ format,
gustul pentru lecturǎ se poate transforma în clasa a-IV-a într-o
adevǎratǎ pasiune. Micii cititori trebuie sǎ înţeleagǎ cǎ
dragostea de carte şi lectura ei este nespus de beneficǎ oricǎrui
om. Cartea rǎsplǎteşte generos dragostea ce i-o purtǎm, ea te
instruieşte chiar şi fǎrǎ sǎ i-o ceri şi, poate, când nici
n-o doreşti. Realizarea unor portofolii cu tematică literară
duce la culegerea unor informaţii despre scriitori şi operele lor,
învăţându-i pe elevi să facă studiu independent, să culeagă
date pe diferite căi(bibliotecă, reviste, manual, internet, etc.),
stârnind în ei şi un anumit spirit de competiţie. Pornind de la
cuvântul competiţie, vreau să menţionez importanţa
concursurilor pe teme literare atât la nivel de şcoală, judeţ
sau ţară, în care îmi antrenez mereu elevii pentru a le dezvolta
spiritul competiţional şi de echipă. Câteva concluzii
le voi susţine cu tărie în raport cu experienţa mea de dascăl
de peste treizeci de ani la catedră. Cartea de lectură are un rol
deosebit în educarea afectivităţii copilului, stimulându-i
sensibilitatea, generozitatea, omenia, gustul estetic, optimismul,
dragostea de viaţă şi un bogat ansamblu de trăsături afective
care îl îmbogăţesc sufleteşte ca om. Şi-apoi, indiferent de ce
drum îşi alege în viaţă sau ce profesie va practica mai
târziu, cultura generală şi bogăţia spirituală a lui ca
individ şi un bun specialist, sunt tributare cărţii, prieten
nedespărţit în orice împrejurare, mijloc de relaxare şi
educaţie permanentă. Dacǎ dascǎlul ştie sǎ
îndrume bine lectura, cartea devine partener de viaţǎ al
elevilor, acel prieten devotat, ca un vehicol plǎcut, gratuit care
îi poartǎ prin toatǎ lumea, prea mare pentru a fi strǎbǎtutǎ
altfel. Iată un îndemn memorabil pentru elevii
nostri: Dragi copii, Cărţile sunt scrise cu
iubire Şi tot aşa se cuvine să le citiţi şi
voi, Să nu le rupeţi, să nu le trântiţi în
noroi! Fiecare cuvânt vă face mai frumoşi, mai
înţelepţi, Mai buni şi mai drepţi. Cu un cuvânt
poţi clădi o lume. Ce mai! Poţi înfăptui orice
minune! Iar cărţile care găzduiesc cuvinte Să
vă fie călăuză pentru inimă şi minte! Prieteni dragi,
pe care să-i iubiţi Şi să-i respectaţi ca pe nişte
fraţi. Nicolae Iorga spunea un mare adevǎr despre carte:,,
Cultura unui om se formeazǎ, în primul rând, prin lecturǎ. De
aceea, din fragedǎ copilǎrie, e bine sǎ iubim cartea, sǎ o
citim, sǎ o pǎstrǎm cu grijǎ, ca pe un bun de
preţ.” BIBLIOGRAFIE: *
Nuţǎ Silvia,”Metodica predǎrii limbii române în clasele
primare”,Ed. Aramis, Bucureşti,2000; *
Ȋnvǎţǎmântul primar,Nr.4,Ed.
Miniped,Bucureşti,2008; *Şerdean Ioan,”Didactica limbii şi
literaturii române în învǎţǎmântul primar”,Ed.Corint,
Bucureşti,2005.