Importanta relatiei gradinita-scoala-familie-societate in dezvoltarea copilului

”Educația este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea.” (Nelson Mandela)

Educația reprezintă procesul prin care se realizează formarea și dezvoltarea personalității umane a fiecărui individ, precum și procesul de transmiterea a civilizației generațiilor ulterioare, realizat în contextul existenței sociale a omului, fiind o condiție necesară pentru dezvoltarea, perpetuarea și progresul societății așa cum o cunoaștem. Astfel, educația nu se raportează doar la individ ci la întreaga societate.
Educația începe de la primele momente ale vieții și se continuă pe tot parcursul acesteia. Primul mediu cu care copilul intră în contact și care îi trasează primele direcții ale educației îl reprezintă familia. Achizițiile însușite de copil în primii ani de viață în cadrul familiei sunt fundamentale pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia. Așa cum afirma A.S. Makarenko, unul dintre teoreticienii cei mai de seamă ai pedagogiei rusești, un inovator al timpurilor sale, ce a promovat încă din anii '20 principii democratice în teoria și practica educațională, ” Familia este un factor important și de răspundere al educației. Părinții o conduc și răspund de ea în fața societății, a fericirii lor și a vieții copiilor.” Modelele de comportament oferite de părinți și membrii apropiați din familie, precum și climatul socio-afectiv în care se realizează aceste influențe educaționale reprezintă primul model social cu influență hotărâtoare asupra modului de comportare și relaționare al copiilor în societate.
”Familia este cea mai elementară formă de organizare. Fiind prima comunitate de care se atașează un individ cât și prima autoritate sub care acesta învață să trăiască, familia este cea care stabilește valorile cele mai fundamentale ale unei societăți.” (Charles Colson) De aceea la intrarea în cadrul primului colectiv al copiilor - grădinița, strategiile educative fac apel la spriinul și colaborarea părinților în adaptarea preșcolarilor cu noul mediu social și educațional. Perioada preșcolară presupune achiziții psiho-comportamentale fundamentale pentru adaptarea, integrarea și dezvoltarea copilului. În grădiniță se pun bazele parteneriatelor educaționale realizate în sprijinul dezvoltării societății prin prisma educației. Importanța participării familiei în educație ca partener activ este subliniată de necesitatea implicării părinților în diverse activități alături de cadrele didactice, pe lângă obișnuitele ore de consiliere. Vizând dezvoltarea armonioasă a personalității preșcolarilor și pregătirea acestora pentru viață, activitățile desfășurate în grădiniță pun accent pe socializare, integrare dar și pregătirea pentru școală – cel de-al doilea mediu educațional al copilului, dar cu un sistem de reguli mai strict definite, programe mai încărcate și implicit o încărcătură afectivă și cognitivă mai mare. Parteneriatul educațional grădiniță-școală-familie este determinant atât pentru copil în mod individual cât și pentru dezvoltarea socială și culturală a comunității locale din care acesta face parte. Ideea de a folosi școala în folosul comunității locale își are originile din America anilor '90 când s-a concretizat convigerea că școlile pot fi folositoare comunităților prin furnizarea diverselor servicii după orele de curs (activități culturale, sportive, recreative, artistice, ș.a.). În context actual parteneriatul școală-comunitate reprezintă o modalitate pentru atragerea fondurilor și resurselor către școală, pentru gestionarea eficientă a resurselor locale investite precum și pentru valorificarea resurselor școlii în beneficiul comunității.
Atât școala cât și grădinița sunt instituții puternic ancorate în comunitate, care prin statutul pe care îl au, prin cadrul legislativ, activitățile desfășurate și multitudinea resurselor implicate, în special cele umane pot deveni promotori ai parteneriatului comunitar. Familia intervine în acest parteneriat grădiniță-școală-comunitate ca fiind factor cheie, importanță rezultată în urma rolului ca și factor de educație informală dar și a drepturilor și obigațiilor care îi revin în sistemul formal de educație.
Copilul nu trebuie privit doar ca beneficiar al educației, ci și ca participant. Educația copiilor nu se poate realiza fără colaborarea dintre toți acei factori care la un moment dat intervin în viața, respectiv educația acestora. Copilul este astfel un produs social în care se reflectă valorile sociale. Acțiunea asupra copilului este mediată de familie, însă acumulează eforturile tuturor celorlalți factori. Comunitatea locală, școala, familia, grădinița reprezintă instituții ale educației prin intermediul cărora se cultivă responsabilizarea socială și se perpetuează valorile sociale.

BIBLIOGRAFIE și WEBOGRAFIE
 ***Revista Învâțământul Preșcolar și Primar, nr. 1-2, Editura Arlequin, 2014.
 ***Curriculum pentru învățământul preșcolar, Editura Didactica Publishing House, București, 2009.
 www.copii.psihologie.ro
 http://www.rasunetul.ro/relatia-scoala-familie-societate