Graditia si educatia incluziva

Prof. Drăgan Alexandra
Grădiniţa cu Program Prelungit nr.1
Motru, Judeţul Gorj

Orice grădiniţă este terenul unei învăţări timpurii a regulilor sociale şi punctul de demarare a programelor proiectate şi planificate la nivel general pentru integrarea educaţională şi socială a tuturor copiilor.
Pentru a creşte generaţii educate trebuie să avem grijă de fiecare individ. Să nu lăsăm nici unul în afara efortului de proiectare şi de acţiune. Aceasta este cerinţa educaţiei pentru toţi.
Dezvoltarea copilului în perioada preşcolară constituie o preocupare nu numai a familiei, ci şi a sistemului general de învăţământ, prin programele elaborate şi derulate de grădiniţe. Încadrarea copilului de vârstă preşcolară într-un program de grădiniţă constituie o premisă necesară dar nu suficientă pentru a-i stimula şi sprijini dezvoltarea. Pe de altă parte, pedagogia familiei recunoaşte că şi la nivelul acestei instituţii sociale trebuie realizate programe de sprijin educaţional, căci nu este suficient să îţi iubeşti copilul, ca părinte, trebuie să înveţi cum să îl sprijini adecvat. Educaţia părinţilor implică şi ea experienţe, principii, norme, practici eficiente.
Programul educativ al grădiniţei trebuie să fie flexibil şi deschis către răspunsuri adecvate individualizate şi personalizate. Educaţia pentru toţi se sprijină pe un curriculum flexibil şi deschis, care porneşte de la cerinţe educative ale copiilor reali, nu imaginari, de la particularităţile şi caracteristicile personale ale copiilor pentru a sprijini dezvoltarea adecvată. Cerinţele educative ale fiecărui copil, mai mult sau mai puţin speciale sunt la baza deciziilor educative şi a proiectelor individualizate în grădiniţă.
Grădiniţa îşi poate îndeplini sarcinile de lucru numai în parteneriat cu familia şi cu comunitatea. Parteneriatul presupune respect reciproc, acceptare, toleranţă şi lipsa judecăţilor de valoare, a prejudecăţilor cu privire la situaţia economică, socială sau educaţională a părinţilor. Dacă se realizează cu adevărat un parteneriat, se poate vorbi de o construcţie comună de relaţii din care educatoarele primesc informaţii, părinţii câştigă experienţă, iar copiii cresc mai bine şi mai siguri pe ei. Copilul preşcolar este actorul unui proces de formare în care fiecare gest, privire, cuvânt din partea adulţilor cu care vine în contact poate să îi influenţeze imaginea de sine. Este firesc ca programul din grădiniţă să îi ofere şansa de a se forma într-un sens pozitiv, cu încredere în forţele sale. Insistăm însă cu întrebarea: cum vorbeşte şi cum se comportă educatoarea cu fiecare dintre copii, cu precădere în momentele dificile şi în cazul în care planurile ei nu corespund cu comportamentele şi cu posibilităţile acestora? Studii numeroase au demonstrat că mediul de viaţă din copilărie influenţează puternic şi de durată componentele personalităţii individului. În cadrul mediului, comunicarea copilului cu educatoarea este extrem de importantă; comunicarea verbală şi cea nonverbală. Contează foarte mult aprecierile educatoarei, apelativele, modul pozitiv sau negativ în care ea reacţionează la acţiunile copilului. Este foarte importanta participarea tuturor copiilor la programul educativ. Fiecare după forţele şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare.
Educaţia preşcolară care se desfăşoară în grădiniţe este o parte importantă a educaţiei timpurii. Aceasta constituie un concept mai larg care se referă la toate programele realizate pentru a sprijini creşterea, educarea şi dezvoltarea copiilor de la naştere şi până la intrarea în şcoală.
Educaţia preşcolară este parte a educaţiei timpurii, adică a acelor programe care desăvârşesc o abordare complexă cu privire la valoarea influenţelor educaţionale la vârstele mici. Educaţia timpurie nu înseamnă numai educaţie în grădiniţă, ci se adresează copiilor, părinţilor şi membrilor comunităţii pentru a construi împreună proiecte şi programe care să stimuleze dezvoltarea adecvată din primele momente ale vieţii. Este vorba de a valoriza adecvat un timp crucial pentru toţi copiii, inclusiv pentru cei cu nevoi speciale de educaţie.
În grădiniţă, educaţia incluzivă înseamnă, în esenţă, accesul tuturor copiilor, participarea lor la toate programele educative, dar şi pregătirea grădiniței pentru aceste coordonate. Educaţia incluzivă în grădiniţă presupune o folosire adecvată a resurselor umane, materiale şi metodologice, în favoarea tuturor copiilor, în aşa fel încât fiecare „actor“ din procesul educaţional să înveţe şi să se dezvolte. Educaţia incluzivă presupune parteneriatul educaţional în care educatoarea, copiii, părinţii şi alte persoane din comunitate participă împreună la proiectarea, derularea şi evaluarea programelor educative. Educaţia incluzivă ca reper a unei educaţii pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se dezvolte.

Bibliografie :

RENINCO, UNICEF - Educaţia integrată a copiilor cu handicap, Bucureşti, 1998 ;
UNESCO - International Consultation on Early Childhood Special Educational Needs, Paris, septembrie, 1997;
Ecaterina Vrasmaş - Educaţia copilului preşcolar, Editura ProHumanitas, Bucureşti, 1999;
Ecaterina Vrasmaş - Introducere în educaţia cerinţelor speciale, Editura Credis, Bucureşti, 2004;
Traian Vrasmaş - Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti, 2001;
Traian Vrasmaş - Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti, 2004;
Delors, J., coordinator - Raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în secolul XXI, Polirom, Iaşi, 2000