”Factorii generatori ai violenței școlare”

Factorii generatori ai violenţei şcolare

Prof. înv. primar Irimia Petrica, Şcoala Gimnazială ”Ion Roșca” Cochirleanca,
Judeţul Buzău

Violenţa şcolară este generată atât de factori externi şcolii: factorul individual, factorul familial, factorul social, cât şi de factori interni, respectiv şcoala în sine ca sursă de violenţă.
A. Factorii individuali pot fi grupaţi în două categorii:
• factori dependenţi de zestrea ereditară şi de structura neuro-psihică a unei persoane (debilitate mintală, hiperemotivitate, autism, tendinţe agresive etc.);
• factori care ţin de unele particularităţi ale personalităţii (cum ar fi diferite tulburări de caracter formate sub influenţa unor factori de mediu) (Călineci Marcela Claudia și colab., 2009, pag. 19).
Există mai multe teorii psihologice conform cărora se poate contura un portret al unei persoane cu comportament deviant, datorat unor astfel de factori individuali: egocentrism, intoleranţă la frustrare, autocontrol deficitar, impulsivitate, absenţa sentimentelor morale, indiferenţă şi dispreţ faţă de activităţile sociale utile, imagine falsă despre lume, dorinţa realizării unei vieţi uşoare, fără muncă, stima de sine scăzută, opoziţia faţă de normele juridice. În majoritatea cazurilor, aceste trăsături apar încă din copilărie şi se amplifică în preadolescenţă şi adolescenţă.
B. Factorii familiali se referă la climatul afectiv din familie, la coeziunea familială, la statusul economic şi cultural. Foarte mulţi părinţi se plâng de copiii lor care, de la cele mai fragede vârste, nu se poartă respectuos, civilizat cu ei, care li se adresează folosind invective, care vorbesc răstit, ţipă, bat din picior, se enervează când nu li se face pe plac, aruncă şi distrug lucrurile din jur, ameninţă, insultă, intervin în discuţii nepoftiţi etc.
O analiză simplă arată că, în cele mai multe cazuri, toate aceste atitudini, comportamente, expresii sunt copiate de copii chiar de la adulţii din jurul lor. Copiii observă şi imită, iar pe măsură ce cresc, sunt mult mai greu de convins că nu aşa se procedează, de vreme ce au avut „profesori” atât de buni.
Studiile arată că cei mai mulţi copii agresivi provin din familii în care părinţii sunt agresivi şi adoptă metode de disciplinare neadecvate, bazate pe violenţă. Lucrurile se complică şi mai mult atunci când în astfel de familii sunt şi cazuri de alcoolism, imoralitate şi antecedente penale (Călineci Marcela Claudia și colab., 2009, pag. 19).
C. Factori care ţin de contextul social
Mediul social conţine numeroase surse de influenţă de natură să inducă, să stimuleze şi să întreţină violenţa şcolară, cum ar fi: situaţia economică, inegalităţile sociale, criza valorilor morale, slăbiciunea mecanismelor de control social care să vegheze la aplicarea legilor, mass-media, lipsa de cooperare a instituţiilor implicate în educaţia şi protecţia copiilor etc.
Specialiştii spun că într-o fostă ţară comunistă, cum e România, creşterea violenţei poate fi pusă pe seama unui complex de factori precum: liberalizarea mass-media, lipsa exerciţiului democratic, creşterea libertăţii generale de mişcare, slăbirea autorităţii statului şi a instituţiilor angajate în respectarea legii, accesul la mijloace de agresiune (I. Radu, 1994).
Un alt aspect care merită menţionat aici este legat de faptul că mijloacele de comunicare în masă propagă în rândul copiilor atitudini antisociale, prin conţinutul neadecvat pe care îl promovează uneori. Copiii pot fi afectaţi de violenţa „emanată“ de unele filme, mai ales dacă violenţa e promovată de eroul simpatic, cu care aceştia se identifică. Unii adolescenţi apreciază în filme doar scenele agresive, luate ca atare, fără să facă distincţia necesară între agresivitatea prosocială şi cea antisocială, fiind interesaţi mai mult de tehnicile agresiunii, pe care le pot învăţa pentru a le utiliza la rândul lor.
Nu numai filmele răspândesc modele de agresivitate şi violenţă ci şi muzica, aflată la îndemâna oricărui preadolescent sau adolescent. Se ajunge până într-acolo încât, prin unele versuri, violenţa este văzută ca unic mijloc de supravieţuire.
Tot în contextul social, un rol aparte îl au grupurile din care elevii fac parte sau, altfel spus, anturajul. Cercetările arată că elevii violenţi preferă grupul mic, în care ei se simt solidari prin împărtăşirea aceloraşi valori şi prin satisfacţia dată de exprimarea Eului în condiţii de grup. Aderarea la un astfel de grup are la bază nevoia de comunicare prin relaţionare cu semenii lor, în afara mediului şcolar şi a familiei. Astfel, copiii îşi pot compensa constrângerile şi frustrările familiale sau şcolare şi îşi pot manifesta tendinţele de autoafirmare sau exersarea unor comportamente dorite (Călineci Marcela Claudia și colab., 2009, pag. 20).
D. Şcoala ca sursă de violenţă
În şcoală violenţa se poate declanşa între diverşi actori. Dacă, în fazele de început ale educaţiei şcolare, predomina violenţa profesorului asupra elevilor, ca practică de disciplinare, democratizarea educaţiei a schimbat sensul violenţei mai mult dinspre elevi către elevi şi dinspre elevi către profesori.
O analiză în profunzime a relaţiilor dintre elevi şi profesori sau dintre profesori şi elevi scoate la iveală faptul că poate fi vorba fie despre un conflict între generaţii, fie despre un conflict de rol sau chiar despre amândouă.
Conflictul între generaţii este un conflict inevitabil, datorat evoluţiei societăţii în general şi se referă la creşterea distanţei culturale dintre „bătrâni” şi „tineri” din cauza accelerării în special a progresului tehnic. Fiecare conflict care se naşte între generaţii are profilul socio-cultural al perioadei istorice pe care o traversează
Conflictul de rol între profesori şi elevi se explică prin faptul că profesorii sunt percepuţi în special prin prisma rolului lor de evaluatori şi nu al aceluia de formatori. Oamenii de la catedră sunt priviţi, în foarte puţine cazuri, drept persoanele care te ajută să-ţi găseşti un drum în viaţă.
Metodele şi procedeele folosite în procesul de învăţare fac apel fie la constrângere, fie la participare. Constrângerea îngrădeşte dezvoltarea liberă şi creativă a personalităţii elevilor. Participarea solicită un efort crescut din partea elevilor, efort pe care mulţi nu sunt pregătiţi sau nu doresc să îl facă.
Uneori, profesorii îşi exprimă „puterea” printr-o atitudine de superioritate sau prin indiferenţă. Aceste atitudini nu fac altceva decât să accentueze descurajarea şi lipsa încrederii în forţele proprii a unora dintre copii. Rezultatele se văd imediat în felul în care aceştia răspund: sunt pasivi la lecţie sau perturb orele, au atitudini ostile, provocatoare, refuză să comunice, absentează etc.
Un aspect deloc de neglijat este referitor la cadrele didactice, care nu colaborează cu părinţii şi cu specialiştii în consiliere şcolară pentru a identifica soluţii optime de rezolvare a violenţei elevilor. De cele mai multe ori, aceştia recurg la reclamarea comportamentelor copiilor către familiile acestora, prin responsabilizarea totală şi libertatea de a stabili singuri metoda de rezolvare a problemelor (Călineci Marcela Claudia și colab., 2009, pag. 23).

BIBLIOGRAFIE:

1. Călineci Marcela Claudia și colab., „Valori comportamentale şi reducerea violenţei în şcoală”, Editura Educația 2000+, București, 2009.
2. Dragomirescu Virgil, ”Psihologia comportamentului deviat”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976.
3. Radu Ion, „Psihologie socială”, Editura EXE SRL, Cluj Napoca, 1995.