,,EUSEBIU PLATCU, MARE PEDAGOG DÂMBOVIȚEAN, PROFESOR pentru ELEVI, CĂRȚI ȘI REVISTE!”

1. EUSEBIU PLATCU - TRASEUL ȘCOLAR, DE LA ELEV PÂNĂ LA
PROFESOR
În ziua de 28 martie 2016, a încetat să mai bată inima
scriitorului Eusebiu Platcu, bucovinean stabilit în
Vulcana-Băi,judeţul Dâmboviţa, care s-a născut la Cernăuţi,
la 11 iulie 1935.
La ocuparea nordului Bucovinei, familia Platcu se refugiază la
Siret şi apoi se stabileşte în localitatea Cojasca din judeţul
Dâmboviţa, unde preotul Dimitrie Platcu a primit o parohie. Tatăl
moare tânăr, la 35 de ani, iar mama, Domnica, se stabileşte la
Siret cu doi copii.
Între anii 1942-1953, tânărul Eusebiu urmează cursurile
şcolii primare din Cojasca,
județul Dâmbovița, ale gimnaziului şi ale Școlii Normale de
Băieți din Siret, județul Suceava.
Urmează studii universitare filologice la Universitatea din
Bucureşti, între anii 1953 şi 1957.
Activitatea didactică o începe la liceul teoretic Pucioasa, azi
Liceul Nicolae Titulescu.
Este director adjunct al liceului, apoi director la Școala nr. 4
Elena Donici din aceeași
localitate. O vreme este inspector şcolar în judeţul Dâmboviţa,
apoi profesor la Grupul Școlar
Voievodul Mircea din Târgoviște. Anul 1969 îi prilejuiește
întâlnirea cu Nicolae Manolescu,
la liceul din Băleni, în comisia unui examen de bacalaureat.
Această întâlnire ,,umple golul ce
se adâncea”, avea să declare, în urma sarcinilor stupide pe
care trebuia să le rezolve. Perioada
1957-1998 este perioada de profesorat.
2. AFIRMAREA ÎN UNIVERSUL
CUNOAȘTERII
,,ÎN CĂUTAREA UNUI DESTIN’’
Cunoaște umilințele
traiului greu încă de mic copil. O lungă perioadă (1944-1957),
în care
preocuparea principală a constituit-o
grija de a dobândi minimul necesar supraviețuirii unei familii
rămase fără niciun mijloc de
existență într-o lume devastată de război.
O întâmplare aparent banală are un rol decisiv în
orientarea adolescentului: reparând
acoperișul casei unei vecine, descoperă în podul acesteia o carte
scrisă de Mihai Eminescu, pe
care o arată profesorului de limba română Constantin Popescu. De
atunci, profesorul îi va
împrumuta cărți, îi va îndruma lecturile și îi va încuraja
încercările de versificație.
Anii studenției bucureștene (1953-1957) sunt decisivi în
formarea personalității tânărului de 18 ani, rolul de mentor
avându-l profesorul Ovidiu Drimba care, la acea vreme,ținea un
curs facultativ de literatură universală. Cu acesta participă la
concerte la Ateneu și ia lecții despre istoria teatrului la sala
Dalles, susținute de scriitorul Ion Marin Sadoveanu.
În anul 1989 se împlineau 100 de ani de la moartea lui Mihai
Eminescu. Eusebiu Platcu, atunci profesor de limba română la
Grupul Școlar Voievodul Mircea, începe pregătirile pentru acest
moment încă din 1987,
Conferențiarul universitar Mona Momescu își amintește: ,,un
cabinet de literatură viu,
nu decorat cu stereotipele portrete de scriitori. Un cabinet în
interiorul căruia, în pauza
mare, poezii recitate de mari actori români lăsau locul unei piese
de rock clasic de cea mai
înaltă calitate”( „Târgoviștea literară”, nr 2 / 2016)
În 1989 au fost invitate mari personalități literare: Eugen
Simion, devenit apoi președintele Academiei Române, care a
apreciat drept „unică în țară această sărbătoare
eminesciană” la acea dată, poetul Marin Sorescu, profesorii
universitari: Ștefan Cazimir,Mihai Zamfir, Vicu Mândra.
Cum nu întotdeauna a funcționat la licee de elită, eforturile lui
de profesor înzestrat cu însușiri didactice deosebite sunt
demonstrate de calitatea rezultatelor obținute de elevii săi,
printre care unii profesori și scriitori înzestrați (profesorul
de limba română Mircea Bădoiu de la Liceul Nicolae Titulescu și
Lelia Zamani, doctor în filologie, cercetător la Muzeul
Municipiului București, sunt doar câțiva dintre aceștia).
,,După vacanță, școala parcă începuse – ca întotdeauna –
prea repede. Aveam 16 ani și trecusem
în clasa a X-a. Chiar în prima zi, cu toate că nu l-am văzut
încareu, am aflat că vom avea un nou profesor la limba română.
Eram foarte curioși, speriați și entuziasmați totodată,
deoarece se vorbea că noul nostru profesor era un dascăl
neobișnuit, și ca înfățișare și ca fire.... Toți așteptam
ora de limba română cu sufletul la
gură, pentru că zvonurile erau incitante. În momentul când
profesorul a intrat în clasă, nimeni nu mai respira. Curiozitatea
era mare, dar mai mare, se pare că era teama. Era un om cu
adevărat impunător. Și avea un nume deosebit: PlatcuEusebiu.
Ochii noștri îl urmăreau fără să clipească, dar nu cred că,
în acea primă oră cu el,a înțeles vreunul din noi ceva din tot
ce ne-a vorbit. Nu era ușor să ne venim în fire. Nu ne puteam
explica asta, poate și zvonurile dinainte fuseseră prea
copleșitoare, dar și realitatea
era la fel. Singurul sentiment era că ne domina vădit și că ne
simțeam mici și neînsemnați,
așa cum eram de fapt. Vorbea egal și pătrunzător, și ne privea
la fel de pătrunzător,
cântărind parcă șansele de a-l înțelege vreun pic. Și avea
dreptate, nu l-am înțeles deloc.(...)
A doua oră de limba română ne-a prins ceva mai destinși, dar
așteptându-ne la orice.
Fapt care s-a și întâmplat. A venit cu o carte, Florile răului
de Charles Baudelaire și ne-a
citit din ea și nu neapărat ceea ce probabil ne-am fi dorit. Avea
aceeași atitudine dominatoare, căutând totuși o mică scânteie
și din partea noastră. N-a mișcat nimeni. Pentru că nimeni nu
putea.....
„ – Cum se scrie o poezie?, ne-a întrebat el atunci.
– Cu stiloul, s-au repezit unii să răspundă!
– Cu ajutorul cuvintelor, au fost alții de părere!
– Nu, a venit tot de la el răspunsul, poezia se scrie cu
imagini.[…]
Și așa, am aflat o mulțime de lucruri, am citit o serie de
cărți, de poezii și romane de toate felurile și am scris o serie
de compuneri mai mult sau mai puțin inspirate cu titlurile pe care
ni le dădea și de care nu ne mai miram: „Unii mor pentru o
cauză, alții trăiesc cu oricecauză”, „Roata”, „Cuiul”
etc. Apoi am început și eu să scriu cu adevărat. Sămânța
fusese aruncată, și de atunci am știut care este menirea mea. Iar
recunoștința pe care i-o port nu poate fi exprimată în cuvinte.
Poate în imagini! ” (LeliaZamani - Domnului profesor, cu
recunoștință, în„Târgoviștea literară”, nr. 2 /2016).
La pensionare, se stabileşte la Vulcana-Băi,în vila Mareș. În
localitatea unde a domiciliat,familia Platcu a fost vizitată de
mulţi oameni de cultură bucovineni, între aceștia scriitorul
Mihai Prepeliţă și criticul Ştefan Hoștiuc. Vila Mareș

3. OPERA PEDAGOGULUI, PROFESORULUI DE
ELEVI, CĂRȚI ȘI REVISTE
FONDATOR AL ASOCIAȚIEI ȘI AL REVISTEI ,,TÂRGOVIȘTEA LITERARĂ

Constrângerile din anii comunismului, demersurile complicate și
uneori umilitoare
pentru editarea unui volum, chiar dacă era fișier-anexă la
manualele de literatură din liceu, pe
care l-a prezentat la Editura Didactică și Pedagogică fără
succes, l-au făcut să fie reținut în
dorința lui de a publica înainte de 1989. Refuzând orice
compromis, nu a putut să-și vadă
volumele proiectate tipărite. Eus Platcu a fost cu adevărat salvat
de Revoluție.
Începând cu anul 2005, publică patru romane („În
dos”,„Second erotic”, „Demierotica”, „Vârsta
erotică”), un volum deversuri (,,Ofranda lui Priap”) și două
volume de istorie și critică literară („Aristarc şi alte
măşti literare”). Așa că, în mai puțin de un deceniu, după
vârsta de 70 de ani, și-a edificat opera.,,Eus Platcu e un exemplu
în literatura noastră: la 70 de ani, scriind cu o rară ambiție
și determinare tezaurul de experiență de viață, brusc se
hotărăște să-și edifice opera[…]. Autor de fantasme, dar și
actor al acestora, când grav, când ludic, când acid cu hârtia de
turnesol a
realității și cu semenii, când autoironic, Eus Platcu este
personajul principal al propriei sale povești”. (Ioan Viștea,
în „Târgoviștea literară”, nr. 2 / 2016).
,,Eus Platcu a apărut în literatura română contemporană așa
cum firea sa îl anunța: exploziv și degrabă delimitator de zone
bine controlate și conduse de către autorul lor. Eus Platcu și-a
impus stilul și prezența explozive cu grație desigur dar și cu
seriozitate și cu armele cunoștințelor literare la vedere.
Literatura pe care o scrie Eus Platcu este o literatură care își
lasă văzută chiar esența, esențele ei, este adică acea
literatură pe care o scrii tot timpul de și cu plăcere și pe
care o aduci la
cunoștința publicului (cititorului) atunci când tu (autorul)
ești sigur de puterea ei de seducție.
Eus Platcu este un scriitor cu adevărat matur și cu adevărat
pătimaș, este un cenzor absolut al seriozității scrisului, al
dependenței de el și, bineînțeles un evaluator sever al acestui
act.
Eus Platcu își biografizează vizibil scrisul, îl mecanicizează
personalizându-l și evitând cu duritate
căderea în manierismul unificator și ducând actul scrisului spre
desăvârșirea grațioasă și (i)luminată, rotunjită cu armele
specifice ale unui tenace șlefuitor.
Eus Platcu își apropie literatura și cuvintele ei până
la cea mai periculoasă limită,
până la cea mai mare cotă a apropierii de trup, de trupul său
textual și absorbitor de cuvinte,
de cuvinte aromatizate, puternic și frumos mirositoare, de cuvinte
care chiar în timpul lecturii
își lasă simțit gustul lăsând urme în sufletul și în
simțurile cititorului căuta”.(Gabriel Enache)
În Târgoviștea de astăzi, există ziare, reviste, edituri, dar
și iubitori ai valorilor perene.
Eus Platcu a urmat îndemnul testamentar al lui Ienachiță
Văcărescu, dorind cu
ardoare să se găsească cineva care să cuprindă între
coperțile unei opere de referință
grandioasa epopee a acestui oraș istoric.
Profesorul Eusebiu Platcu a crezut că viața culturală nu are
neapărat de-a face cu
capitala, ci cu locul în care se adună oamenii în numele unei
pasiuni autentice ca într-o
biserică. La Vulcana Băi, în casa lui primitoare, s-a născut una
dintre cele mai bune șielegante reviste a momentului.
„Târgoviştea literară” este un proiect iniţiat de profesorul
Eusebiu Platcu. O revistă de o eleganţă grafică şi o
diversitate structurală remarcabilă. Scriitorul Eus Platcu,
fondatorul revistei, spune că aceasta ,,se întrupează din
dorinţa de a împărtăşi celor care preţuiesc
apa vie a tradiţiei şi decantările îndrăzneţe ale noilor
generaţii”.Primul număr apare în decembrie 2012, iar în ajunul
decesului, terminase de pregătit numărul 2 /2016 al revistei.
„Târgoviştea literară” dialoghează cu cei care în ceasurile
de lectură descoperă nețărmurirea visării.
,,Revista „Târgoviştea literară” și-a câștigat incredibil
de repede un profil propriu și o prezență pregnantă în peisajul
publicistic cultural românesc. Studiile științifice ( teorie și
istorie literară,
lingvistică, sociologie,psihologie etc.), pe de o parte, și
creațiile literare (proză, poezii, memorii), pe de altă parte,
constituie pilonii acestei echilibrate reviste.
Celelalte contribuții: cronica muzicală și cronica plastică,
interviuri, evocări, portrete etc. - pigmentează această dublă
abordare a spiritului creator”. (P. GH. Bârlea - Între
știință și literatură, în nr. 2 /2016 al revistei
„Târgoviștea Literară”).
Prin dispariţia neaşteptată a profesorului Eusebiu Platcu,
dispare şi omul ce a gândit
şi a publicat această revistă prin care s-a îmbogăţit peisajul
literaturii actuale. Revista
„Târgoviştea literară” a adus în atenţia cititorilor
câteva nume despre care vom auzi în anii ce
urmează.
Pe masa de lucru a cărturarului, au rămas câteva lucrări
nedefinitivate, dar în urmă a
rămas o lume cu mulți oameni dragi, cu amintiri frumoase și
multe, multe idei. Despre foștii
elevi, copii, reviste, cărți...
BIBLIOGRAFIE
1. Revista Târgoviștea literară de la apariție - nr 1 /
decembrie 2012 și până astăzi
nr. 2 / 2016.
2. Enache, Gabriel, Eus Platcu (1935-2016) – Apropierea
literaturii de epidermă,
revista ,,Cultura de sâmbătă”, Anul IV, nr. 4 (73) aprilie
2016.
3. Fotografii din arhiva familiei profesorului Eusebiu Platcu.
4. Convorbirile cu soția cărturarului Eusebiu Platcu, profesoara
Minodora