Dezvoltarea limbajului în perioada școlarității mici

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ÎN PERIOADA ȘCOLARITĂȚII MICI

Perioada școlară mică reprezintă acea etapă din
evoluția copilului al cărei specific definitoriu derivă din
integrarea în școală, din necesitatea adaptării copilului la
cerințele și exigențele vieții școlare, precum și din faptul
că învățarea școlară devine activitatea psihică dominantă.
Progresele înregistrate la nivelul întregii activități psihice,
solicitarea crescută a proceselor cognitive, determinată de
achiziția graduală de cunoștințe, informații și operații
intelectuale, de metode și strategii de învățare, formarea
deprinderilor de scris, citit, calcul aritmetic, a priceperilor și
obișnuițelor de conduită morală, apariția și dezvoltarea de
noi forme și structuri motivaționale, diversificarea sferei
intereselor, preocupărilor și preferințelor pentru anumite
activități, structurarea identității de sine ca și a imaginii
despre propriile capacități și posibilități psihice conturează
tabloul complex al unei dezvoltări psihice accentuate.
Sub aspect intelectual, în perioada micii școlarități
se realizează un adevărat salt la nivelul procesului gândirii,
concretizat în apariția operațiilor concrete, perioada cuprinsă
între 7 și 11 ani fiind denumită de Jean Piaget stadiul
operațiilor concrete sau stadiul concret operațional. Operațiile
gândirii sunt operații concrete, deoarece ele sunt legate de
acțiunea obiectuală, se sprijină pe acțiuni imediate. Gândirea
copilului în acest stadiu devine inoperantă atunci când
materialul obiectual este înocuit cu material propozițional, cu
enunțuri verbale. Spre sfârșitul perioadei se relizează
trecerea spre stadiul operațiilor logice, formale sau
propoziționale.
Între gândire și limbaj există o strânsă legătură,
progresul învățării limbajului realizându-se concomitent cu
progresul gândirii. Astfel, se dezvoltă la școlarul mic toate
formele de limbaj, acesta ajungând treptat să organizeze și să
dinamizeze toate celelalte comportamente. Limbajul reprezintă de
altfel una dintre cele mai importante caracteristici care îi
diferențiază pe copii chiar de la intrarea în școală,
diferențele manifestându-se pe latura foneticii, a structurilor
lexicale, a nivelului exprimării, etc. La intrarea în școală,
vocabularul total ( activ și pasiv) al copilului cuprinde
aproximativ 2500 de cuvinte, pentru ca la terminarea ciclului primar
să ajungă la circa 4000-5000 de cuvinte. Debitul verbal crește de
la aproximativ 80 de cuvinte pe minut în clasa I, la aproximativ
105 cuvinte în clasa a IV-a.
Dezvoltarea deprinderilor de limbaj se realizează și prin
extinderea cunoștințelor despre rădăcinile cuvintelor, a
prefixelor și sufixelor, a aplicării unor reguli gramaticale și
a folosirii limbajului abstract independent de context.
Înțelegerea conexiunilor dintre cuvinte se bazează pe însușirea
sintaxei și a construcțiilor gramaticale. Școlarul mic este
impulsionat în activitatea de cunoaștere de curiozitate,
exprimarea corectă constituind unul dintre instumentele de bază
ale muncii intelectuale fără de care nu se pot obține rezultatele
superioare. Deși la formarea și dezvoltarea limbajului contribuie
întreg mediul sociocultural în care se dezvoltă copilul, un rol
deosebit în perfecționarea exprimării îl ocupă studiul limbii.
Limbajul copilului se dezvoltă prin formarea unor noțiuni și
însușirea unor idei, prin învățarea cuvintelor și a
structurilor gramaticale. Ca urmare, obiectivele principale
urmărite prin studierea limbii române în ciclul primar vizează
însușirea deprinderilor de citire și de scriere, dezvoltarea
capacității de comunicare verbală orală și scrisă și de
utilizare a limbii române literare, perfecționarea limbajului și
formarea deprinderilor și preocupărilor de supraveghere a
exprimării orale și scrise, cultivarea gustului pentru lectură,
îmbogățirea continuă a vocabularului activ. Un mijloc eficient
pentru formarea capacității de exprimare corectă îl reprezintă
obișnuirea elevilor de a-și urmări propria exprimare, dar și pe
a celor din jur, astfel încât să-și autocorecteze greșelile,
să propună enunțuri corecte, să caute modele de exprimare în
cărțile citite sau în vorbirea învățătorului, să observe și
să analizeze exprimarea celor din jur și să ia atitudine atunci
când aceasta nu este conformă limbii literare. Îmbogățirea,
precizarea și activizarea vocabularului presupun acțiuni complexe
care solicită o supraveghere inițială din partea
învățătorului. Îmbogățirea vocabularului nu vizează doar
numărul de cuvinte nou învățate, ci și frecvența utilizării
acestora în contexte cât mai variate.
Pentru învățarea corectă și temeinică a cuvintelor și
dezvoltarea calitativă și funcțională a vocabularului și a
limbajului se impune parcurgerea unor etape organizate metodic:
• folosirea termenilor noi însușiți în situații concrete de
viață;
• utilizarea cuvântului nou într-o comunicare în care acesta
își păstrează înțelesul propriu;
• desprinderea termenului nou din context și explicarea lui prin
seria sinonimică sau prin antonime;
• efectuarea unor exerciții de utilizare a cuvântului în
enunțuri noi, variate prin înlocuiri cu sinonime sau cu
constucții care au înțeles foarte apropiat;
• întrebuințarea termenului într-un context mai larg, în care
se formează familia de cuvinte;
• utilizarea cuvântului în locuțiuni sau expresii, proverbe,
zicători, maxime în care intră cu diferite sensuri;
• folosirea cuvântului în jocuri de cuvinte, figuri plastice,
accentuându-se valorile expresive;
.z Se pot utiliza diferite tipuri de exerciții în
scopul stimulării și dezvoltării limbajului, cum ar fi :
 exerciții de dezvoltare a unor propoziții date utilizând
expresii plastice, fie create de copil, fie întâlnite în
lecturile anterioare;
 exerciții cu caracter creativ de completare în formarea
cuvintelor din silabe date;
 exerciții de modificare;
 exerciții-joc de completare cu sinonime, antonime sau omonime a
unor coloane de cuvinte date;
În alegerea metodelor și procedeelor utilizate în
activitățile de dezvoltare a limbajului trebuie avute în vedere
care dintre funcțiile limbajului sunt vizate prin fiecare
secvență didactică. Întotdeauna trebuie să primeze funcția de
comunicare. De asemenea, nu trebuie ignorate mecanismele fiziologice
și mai ales psihologice ale formării limbajului, etapele
dezvoltării acestuia.
Dezvoltarea limbajului este o sarcină de durata în care
adesea evoluția este sesizată cu dificultate, fapt ce poate
demobiliza uneori atât cadrul didactic, cât și elevul. De aceea,
învățătorul trebuie să-l activeze continuu pe elev, să-i
mențină constant și viu interesul, să-l încurajeze și să-l
stimuleze permanent. Un rol important în dezvoltarea limbajului, a
vocabularului activ și a creativității verbale îl are utilizarea
jocurilor didactice orale, prin care elevii sunt puși în situația
de a comunica, transpunându-se în diferite roluri asemănătoare
situațiilor din viața reală. Compunerile scrise, cu teme fixate
în prealabil sau în care se solicită copilului să
întrebuințeze în mod obligatoriu anumite cuvinte și care îi pot
stimula pe școlari să creeze enunțuri care să cuprind îmbinări
personale ale cuvintelor-reper, reprezintă de asemenea soluții
eficiente în dezvoltarea vocabularului activ-productiv și a
capacității de creație lingvistică. Fondul lexical
activ-productiv poate fi sporit, pe de o parte prin exerciții cu
caracter formativ, în sensul dezvoltării preocupărilor și a
capacitățtilor creatoare în orice domeniu, pe de altă parte în
mod specific, prin exerciții de limbă propriu-zise, exerciții de
compunere, de utilizare a cuvintelor nou învățate în cât mai
multe îmbinări personale, exerciții de construire a unor
propoziții în care elevul trebuie să utilizeze mai întâi sensul
propriu al unor cuvinte date, apoi sensurile figurate. Toate aceste
tipuri de exerciții sunt destinate includerii cuvintelor noi în
fondul activ de cuvinte, dezvoltării capacităților de sesizare a
sensurilor și nuanțelor contextuale și a disponibilităților de
creație verbală ale școlarilor.
Cunoscând locul pe care îl ocupă activitatea ludică
pentru școlarul mic, este lesne de înțeles eficiența folosirii
jocurilor didactice. Ca exemple de jocuri didactice care pot fi
aplicate cu succes în procesul dezvoltării limbajului enumerăm:
• Jocuri didactice destinate îmbogățirii și diversificării
vocabularului;
• Jocuri didactice utilizate în scopul însușirii structurii
gramaticale a limbii;
• Jocuri pentru dezvoltarea capacităților de exprimare orală
corectă;
Toate exemplele de jocuri pot fi folosite cu succes atât în
clasa I, cât și mai târziu. La clasele mai mari ( II-IV) însă
dezvoltarea limbajului implică și dezvoltarea interesului pentru
lectură, povestirea lecturilor citite, stimularea elevilor pentru
crearea de texte proprii, de compuneri care să respecte cerințe
variate. Pornind de la multitudinea modalităților de exersare și
de dezvoltare a limbajului, învățătorul are sarcina de a aplica
cele mai eficiente strategii didactice și de a concepe el însuși
modele de jocuri sau de activități didactice destinate
valorificării maximale a disponibilităților de comunicare și
exprimare corectă, coerentă, fluentă și expresivă a elevilor.

Bibliografie
Cosmovici ,A. , Psihologie generală , Editura Polirom, Iași, 1996.
Nicola, I., Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis,
București,2000.
Verza, E., Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate ,
București, 2000.