Desenele animate, în căutarea copilăriei pierdute

Desenele animate, în căutarea copilăriei
pierdute
Profesor pentru învăţământ
primar: Belu Cristina-Izabela
Şcoala Gimnazială ,,Constantin
Brâncuşi”, Medgidia

Desenele animate sunt asociate, de cele mai multe ori, cu
perioada copilăriei, cu acea perioadă în care fiecare dintre noi
se putea bucura de o lume frumoasă, de o lume mai bună şi mai
curată. Oprindu-mă adesea asupra multora dintre desenele actuale,
am ajuns să îmi pun însă întrebarea: ,,Câtă copilărie mai
există / mai regăsim în desenele animate de astăzi?”
Desenele animate sunt realizate de ,,cei mari”, pentru ,,cei
mici”. Cei mari însă, ,,mari” mai mult cu vârsta, decât cu
mintea şi cu inima, au pierdut bucuria simplă a copiilor,
ajungând să creeze desene animate potrivit stării lor lăuntrice.
De aici pot rezulta mai multe neajunsuri, cel mai periculos
dintre toate părându-mi-se a fi însă acela că, prin realizarea
de noi desene animate, ,,cei mari” pot schimba mintea ,,celor
mici” potrivit dorinţelor, patimilor şi poftelor lor.
Astfel, cele mai multe dintre desenele animate actuale pot fi
văzute şi de adolescenţi şi oameni mari, în acestea apărând
adesea lucruri greu de înţeles pentru mintea unui copil mic. În
desenele animate actuale s-au strecurat, conştient sau nu, aproape
toate patimile societăţii actuale, pe care un copil, de unul
singur, nu le-ar percepe prea uşor.
Desenele animate actuale înfăţişează o lumea rea,
diabolică şi în stare dezintegrare morală. Tehnologia, setea de
putere, violenţa si trupescul constituie ingrediente indispensabile
pentru desenele animate actuale. Din cauza acestora, copiii ajung
predispuşi spre violenţă şi insensibili la durerea celor de
aproape.
Pentru influenţa lor puternică asupra copiilor, desenele
animate au ajuns să fie văzute drept o ,,nouă putere” a lumii,
cele mai multe dintre acestea fiind realizate în baza a nenumărate
studii şi cercetări, ele însumând mai multe mijloace prin care
se transmit mesajele subliminale.
Comportamentul copiilor este puternic influenţat de
lucrurile cu care aceştia îşi hrănesc mintea, de cele mai multe
ori, imaginaţia detronând cu succes realitatea. Copiii renunţă
la a mai fi copii, preferând să facă pe durii, într-o lume a
violenţei şi a luptei pentru putere. Pentru aceasta, personajele
fictive din desenele animate devin adesea, pentru copii, adevăraţi
idoli şi modele de urmat.
În virtutea puterii pe care încă o au, prin curăţenia şi
simplitatea lor, desenelor vechi ar trebui să li se dea şansa de a
reînvia o copilărie pe care nu o mai avem, pierdută sau furată.
Desenele animate vechi erau însoţite întotdeauna de mult
joc. Astfel, înainte sau după fiecare episod de desene animate,
copiii petreceau ore întregi în aer liber, împreună cu ceilalţi
copii, jucând fel de fel de jocuri. Acele desene animate nu afectau
negativ comportamentul social al copiilor.
Desenele animate actuale au pierdut însă legătura cu
viaţa reală, jocul în aer liber apărând ca ,,lipsit de gust”,
înaintea copilului care şi-a hrănit mintea cu o porţie de desene
animate cu roboţi şi violenţă. Iar dacă jocul înca există, el
s-a denaturat într-atât de mult, încât a devenit mai mult ,,o
luptă de stradă, la categoria mică”.
Viteza, care caracterizează societatea contemporană, s-a
strecurat vicleneşte şi în pedagogia copiilor. Astfel,
nemaiînţelegând rosturile de bază ale familiei, mulţi dintre
părinţi îşi doresc ca cei mici să crească rapid, nedându-şi
seama că îi lipsesc pe aceştia de zestrea inestimabilă a
copilăriei. La rândul lor, şi majoritatea copiilor îşi doresc
să ajungă cât mai repede maturi, nedându-şi seama că astfel se
lipsesc de una dintre cele mai minunate şi odihnitoare perioade din
viaţa lor.
Cum să mai fie copiii copii, când părinţii lor au uitat ce
înseamnă să mai fii copil? Pentru ca cei mici să poată creşte
sănătos, nesărind niciuna dintre etapele maturizării lor,
parinţii trebuie sa redevină copii.
Deci, pentru a putea fi alături de cei mici însă,
părinţii trebuie ca mai întâi să-şi redescopere propria
copilarie, pe care au dat-o uitării. În cazul în care unii
părinţi nu au avut o copilărie vrednică de adus aminte, nu cred
că este târziu ca ei să înceapă acum, la maturitate, să îşi
trăiască acea copilărie pe care nu au avut-o niciodată.
Numeroase studii psihologice şi sociologice ne arată tot
mai evident că ceea ce văd copiii în desenele animate preiau apoi
în comportamentul lor de zi cu zi. Creste constant violenţa în
şcoli, pe stradă, în familie, comunicarea calmă pierde tot mai
mult teren.
Cu toate acestea, producatorii acestor filme nu prea dau
semne de responsabilitate: ,,Care-i problema? Nu vedeţi că binele
şi personajele pozitive înving întotdeauna?“
Adevărat. O mare eroare este însă aceea că în desenele
animate răul este învins tot prin rău. Binele este servit prin
violenţă şi se creează ideea falsă că aceasta e singura
soluţie.
Oare aţi observat că personajul pozitiv, când intră în
luptă, se transformă şi devine la fel de urât şi fioros ca cel
negativ? Deopotrivă, personajele bune şi rele capătă puteri noi,
le cresc arme în locul braţelor, aruncă flăcări şi bombe,
îngheaţă, incendiază, lichefiază, pietrifică, bat, lovesc,
dărâmă, distrug clădiri sau oraşe întregi; victimele
colaterale nu contează şi aşa mai departe.
Oare un copil cum va mai putea face diferenţa între aceste
personaje? Vă spun eu: n-o face! Îţi poate relata care personaj
face parte din care tabără (a binelui sau a răului), dar ca
modalitate de comportament nu-i va deosebi. La rândul lui, copilul,
chiar foarte bine intenţionat, va putea alege o cale total
greşită în scopul de a face o faptă bună.
Într-un final, va fi foarte greu pentru el să facă o
distincţie între bine şi rău. Rezultatul este nervozitatea
crescută şi înclinaţia copilului spre a-şi rezolva problemele
prin violenţă, în detrimentul comunicării verbale, calme,
elaborate şi al gândirii analitice. Aşa că, deşi în poveste
binele învinge, calea pe care o urmează e greşită şi, într-un
final, rezultatul e dezastruos pentru echilibrul psihic al
copilului.
Pacea, liniştea, frumuseţea, adevărul, întelepciunea,
diplomaţia în rezolvarea conflictelor, dragostea faţă de cei din
jur, ar putea fi la fel de bine subiecte de desene animate la cât
de inventivi şi creativi sunt cei care le fac, dar acestea nu sunt
atât de spectaculoase, deci nu sunt vandabile.
Copiii sunt victimele strategiilor de marketing ale
companiilor producătoare de filme de desene animate. Acestea
promovează violenţa ca spectacol, pentru ca aceasta descarcă
adrenalina, menţine atenţia trează şi, în consecinţă, se
vinde bine.
Dar astfel, din păcate, binele nu prosperă, ci învinge,
învinge prin luptă, iar acesta e un lucru cât se poate de nefast
pentru psihicul în formare al copilului.