CUNOAȘTEREA PERSONALITĂȚII ELEVULUI

Practica pedagogică demonstrează că în domeniul instrucţiei şi educaţiei, strategiile didactice identice generează rezultate diferite, în funcţie de caracteristicile individuale şi de vârstă ale educaţilor, nivelul intelectual , structura aptitudinală, opţiunile profesionale, atitudinile şi convingerile proprii, determinând o receptare şi o prelucrare diferenţiată a mesajelor transmise. Pentru o acţiune eficientă, orice educator trebuie să renunţe la tipare unice şi la prejudecăţi şi să-şi direcţioneze acţiunea bazându-se pe cunoaşterea capacităţilor, pe cunoaşterea reprezentărilor şi sentimentelor acestora la vârste diferite, folosind mijloace eficiente de influenţă şi formare.
James R. Okey consideră că fiecare profesor trebuie să-şi pună câteva întrebări importante:
a) cum poate să dobândească cunoştinţele despre capacităţile fiecărui elev?
b) care sunt cunoştinţele de acest fel de care are nevoie?
c) ce fel de decizii cu privire la procesul instructiv poate lua dacă dispune de asemenea cunoştinţe?
Cunoaşterea elevului trebuie să se realizeze urmărindu-se atât evoluţia sa în timp, cât şi nivelul de reprezentare a caracteristicilor sale la un moment dat. În primul caz, organizarea investigaţiei se va realiza folosindu-se metoda longitudinală și metoda transversală .
Inainte de prezentarea unor metode specifice de cunoaştere ţin să amintesc că psihologia este o ştiinţă probabilistică, de aceea diagnosticul nu va fi definitiv, ci doar un pronostic care va trebui elaborat pe termen scurt, pentru a evita erorile predicitve datorate evoluţiei în timp a subiecţilor.
Metodele de cunoaştere se împart în:
- metode clinice (observaţia, convorbirea, metoda biografică);
- metode psihometrice sau experimentale (experimentul, testul, chestionarul).
Diferenţa dintre cele două metode apare în funcţie de scopul urmărit, de gradul de precizie şi obiectivitatea în cunoaştere.

1. Metoda observaţiei constă în urmărirrea atentă şi sistematică a comportamentului unei persoane cu scopul de a sesiza aspectele sale caracteristice.
Observaţiile pot fi spontane prin sesizarea calităţii prestaţiilor, greşelilor celor mai frecvente manifestări de indisciplină sau neatenţie şi sistematice urmărindu-se identificarea fiecărei surse de eroare.
Obsevaţia sistematică debutează cu stabilirea scopului, se face în condiţii cât mai variate şi se notează cât mai exact faptele pentru a putea fi separate în interpretări corecte.
Observaţia nu se încheie după înregistrarea datelor, ci continuă cu interpretarea acestora pentru a diferenţia aspectele caracteristice de cele aparente, neesenţiale. Interpretarea corectă se va putea realiza numai prin raportarea unei conduite la ansamblul informaţiilor consemnate. Pentru uşurarea interpretării se poate apela la tabele de analiză a comportamentului.
În interpretarea observaţiilor trebuie să se ţină seama de situaţie, de atitudinile subiectului, pentru a nu scăpa motivaţia actelor de conduită. Pentru clarificare, informaţii utile aduce convorbirea.

2. Convorbirea este conversaţia între două persoane, desfăşurată după anumite reguli metodologice, prin care se urmăreşte obţinerea unor informaţii cu privire la o persoană, în legătură cu o temă fixată anterior.
Convorbirea este premeditată, are scop, vizează obiective psihologice, respectă anumite reguli. Ea poate fi liberă (fără o formulare anterioară a întrebărilor ) sau standardizată (întrebările sunt fixate dinainte şi nu poot fi modificate în timpul conversaţiei).
Pentru a asigura veridicitatea şi autenticitatea datelor obţinute trebuie să ţinem seama de următoarele aspecte:
- câştigarea încrederii elevilor
- menţinerea permanentă a interesului în timpul convorbirii
- să existe preocupare pentru stabilirea sincerităţii răspunsurilor
- observare atitudinilor şi expresiilor subiectului pe timpul convorbirii
- evitarea unor întrebări sugestive
- să se menţină un climat de încredere reciprocă pentru a evita instalarea emotivităţii
- înregistrarea convorbirii se va face cu multă discreţie.

3. Chestionarul este un set de întrebări, bine organizate şi structurate pentru a obţine date câît mai exacte cu privire la o persoană sau un grup de persoane, şi ale căror răspunsuri sunt consemnate în scris.
Marele avantaj al chestionarului este că valorizează introspecţia, iar dezavantajul este că nu suntem siguri dacă persoanele dau raportări ale propriilor simţăminte.

4. Metoda biografică sau anamneza constă în analiza datelor privind trecutul unei persoane şi a modului ei actual de existenţă.metoda poate fi utilizată cu succes în cunoaşterea psihologică a elevilor, fiind o radiografie a dezvoltării psihice a copilului, în care sunt evidenţiate cele mai importante momente din viaţa acestuia, aspecte care ăşi pun amprenta asupra evoluţiei sale. Biografia pune în valoare specificul unei persoane, orietările sale, sensurile particulare pe care le capătă diversele momente ale existenţei.
Procedee specifice metodei biografice:
- analiza unor documente (documente şcolare, fişe medicale etc)
- analiza produselor activităţii (caiete de teme, desene, etc.)
- analiza cursului vieţii (povestirea de către subiect a întregii sale vieţi)
- analiza unor microunităţi biografice (descrierea activităţilor unei zile de muncă, a unei zile libere sau de vacanţă).
Dificultatea metodei constă în obiectivitatea cotării şi a sesizări esenţialului, fiind utilă în diagnosticul psihopedagogic numai dacă datele furnizate de ea vor fi supuse interpretării.

5. Metoda testelor, deşi este una dintre cele mai folosite metode pentru cunoaşterea psihologică a persoanei, nu se recomandă a fi utilizată decât de specialişti. Funcţia principală este de a măsura diferenţele dintre indivizi sau dintre reacţiile aceluiaşi individ în situaţii diferite.
Testul reprezintă o probă standardizată dein punct de vedere al sarcinii propuse spre rezolvare, al condiţiilor de aplicare şi instrucţiunilor date, precum şi al modalităţilor de cotare şi interpretare a rezultatelor obţinute.
Se pot distinge mai multe categorii de teste:
- teste de inteligenţă şi dezvoltare mintală
- teste de aptitudini şi capacităţi
- teste de personalitate
- teste de cunoştinţe sau docimologice.
Trei aspecte sunt importante în legătură cu utilizarea testelor în şcoală:
- diagnosticul şi tratamentul dificultăţilor educaţionale
- selecţia şi repartizarea elevilor nivelului educaţional potrivit abilităţilor lor
- validarea psihometrică, identificarea testelor care pot să-şi aducă o contribuţie importantă în psihologia educaţiei.

Alte două sisteme de evaluare sunt:
- evaluarea psihometrică (statică) care se axează pe ceea ce este stabil în funcţionalitatea şi performanţele individului.
- evaluarea potenţialului de învăţare oferă posibilitatea construirii şi exersării unor sarcini urmărindu-se evoluţia subiectilor în rezolvarea lor.
În evaluarea potenţialului de învăţare se caută să se evalueze viteza învăţării, capacităţile de conservare şi transfer ale învăţarii.
Aceste evaluări au două tendinţe: una calitativă şi una cantitativă. Ele au în comun antrenamentul sau învăţarea bazată pe analiza sarcinii. Tendinţa cantitativă este centrată mai mult pe sarcină, pentru a da ajutoare standardizate, în timp ce tendinţa calitativă nu renunţă la analiza sarcinilor, dar ajutoarele se adaptează la reacţiile specifice ale subiecţilor în situaţia de evaluare.