Cum reacționăm în cazul violenței?

Din ce în ce mai des ne confruntăm cu violența, sub diferitele ei forme: verbală, emoțională, fizică etc. și în foarte multe contexte: în familie, în mass-media, în școli, pe stradă șamd. Violența nu este percepută în aceeași manieră, la aceeași intesitate, dacă o violență verbală spre exemplu într-o școală poate trece neobservată în ochii unui copil, același tip de violență poate să fie resimțită de un alt copil.
În mediul școlar violențele întâlnite sunt obiective sau subiective. Este foarte important să identificăm cauzele ce provoacă violența pentru a fi eliminate.
Copiii care recurg la violență au probleme la învăţătură; absenteismul şcolar este întâlnit tot mai des; rata abandonului şcolar creşte; relaţiile conflictuale dintre colegi se amplifică - în unele cazuri violenţa elevilor se răsfrânge şi asupra celor apropiaţi, a părinţilor şi a profesorilor.
Analiza activităţii şcolare
 Rezultatele şcolare ale copiilor observaţi sunt tot mai slabe; nu îşi îndeplinesc sarcinile şcolare decât cu mare dificultate;
 Copiii sunt atraşi de activităţile unor grupuri defavorizate în detrimentul şcolii şi al familiei;
 Violenţa devine „o soluţie” universal valabilă pentru orice problemă întâlnită.
Relaţii sociale
 Familie – relaţiile dintre părinţi sunt încordate, se întâlnesc cazuri de violenţă domestică, divorţ, decesul unuia dintre părinţi;
 Fraţii mai mari fac parte din grupuri de adolescenţi rebeli, puterea imitaţiei afectează mult fraţii mai mici;
 Grupul de prieteni are un comportament similar, apartenenţa / neapartenenţa la grup poate afecta siguranţa copilului, comportamentele violente sunt încurajate şi apreciate;
 Colegii de clasă au o situaţie financiară mai bună ceea ce declanşează sentimentul de invidie, de neputinţa în a-l egala pe celălalt, îi evită din cauza violenţelor verbale şi fizice pe care le manifestă.
Mediul familial reprezintă cea mai importantă sursă a agresivităţii copiilor. Mulţi dintre copiii care prezintă un profil agresiv provin din familii dezorganizate. Părinţii sunt confruntaţi cu numeroase dificultăţi materiale, dar şi psihologice pentru că au sentimentul devalorizării, al eşecului. În aceste condiţii, ei nu mai sunt sau sunt mai puţin disponibili pentru copiii lor.
Pe acest fundal apar noi probleme familiale foarte grave care-i afectează profund pe copii: violenţa intrafamilială, consumul de alcool, abuzarea copilului, neglijenţa, la care se adaugă şi importante carenţe educaţionale – lipsa de dialog, de afecţiune, inconstanţa în cerinţele formulate faţă de copil.
Părinți care pleacă la muncă în străinătate și își lasă copiii în grija rudelor în cel mai bun caz sau chiar singuri sunt doar câteva cauze ce duc la violență.
Mediul social conţine numeroase surse de influenţă de natură să inducă, să stimuleze şi să întreţină violenţa şcolară: situaţia economică, slăbiciunea mecanismelor de control social, inegalităţile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfuncţionalităţi la nivelul factorilor responsabili cu educaţia copiilor, lipsa de cooperare a instituţiilor implicate în educaţie.
Influenţa mediului şcolar
Comunicarea între copii în cadrul unor grupuri de lucru este destul de restrânsă, iar opiniile lor cu privire la viaţa clasei sunt prea puţin luate în considerare. Nevoia de expresie şi de comunicare este nevoie fundamentală a oricarui individ, iar grupul şcolar este un loc privilegiat de satisfacere a acestor nevoi. Nesatisfacerea lor antrenează inevitabil o frustrare ce se va reduce prin comportamente agresive. Atitudinea profesorului față de elev, rolul pasiv pe care îl ocupă de cele mai multe ori copilul la ore întăreasc propriul lor sentiment de îndoială, de descurajare, de lipsă de încredere în forţele proprii.
GĂSIREA SOLUŢIILOR
 prevenţie preliminară, care se poate realiza foarte uşor de către cadrul didactic şi se referă la dezvoltarea unei priviri pozitive asupra fiecărui copil, exprimarea încrederii în capacitatea lui de a reuşi, valorizarea efortului lui.
 o prevenţie secundară, ce pleacă de la faptul că şcoala reprezintă un post de observaţie privilegiat al dezvoltării intelectuale şi afective a copilului, printr-o observare atentă a acestuia, poate repera efectele unor violenţe la care copilul a fost supus în afara mediului şcolar. Semnalând cazul respectivilor copii profesioniştilor (psihologului şcolar, asistentului social) şi autorităţilor competente, pot fi luate măsuri de ajutor şi de protecţie care să vizeze înlăturarea cauzelor abuzurilor şi reducerea tulburărilor somatice, psihice şi comportamentale induse prin violenţă;
 prevenţie terţiară, ce are în vedere sprijinul direct adus copiilor care manifestă comportamente violente. Menţionarea unor aşteptări pozitive faţă de ei, dezvoltarea sentimentului de apartenenţă comunitară, exprimarea preocupării faţă de situaţia pe care o au şi integrarea lor în activităţile grupului sunt factori de protecţie ce pot fi exercitaţi în cadrul instituţiei şcolare. Prin aceste măsuri se poate împiedica cronicizarea tulburărilor provocate de violenţa şi eventuala transmitere a lor de la o generaţie la alta.
REZULTATE FINALE
 Creşterea încrederii în forţele proprii;
 Rezolvarea crizelor de identitate;
 Creşterea stimei de sine;
 Integrare în colectiv şi relaţionare pozitivă cu colegii;
 Colaborare în realizarea sarcinilor de echipă;
 Detensionarea şi îmbunătăţirea situaţiei familiare;
 Găsirea unor soluţii concrete pentru situaţiile de criză.
CONCLUZII
Violenţa în instituţiile de învăţământ este o expresie a violenţei din societate; când violenţa se produce în şcoală, ea conduce şi la alte consecinţe: alături de prejudicii, victimizare, uneori moarte, violenţa din şcoală reduce şansele copiilor de a-şi dezvolta personalitatea pe deplin şi de a dobândi o educaţie de calitate.
Pentru ca şcoala să îşi asume acest rol de prevenire şi de stăpânire a fenomenului violenţei, prima investiţie trebuie făcută în domeniul formării cadrelor didactice. Trebuie să recunoaştem că, atât în cadrul formării iniţiale, cât şi al formării continue, atenţia este concentrată asupra lucrului cu clasele de copii„fără probleme”
Se discută mult prea puţin despre modalităţile de abordare a claselor dificile; este nevoie de o formare specifică, în măsură să permită satisfacerea cerinţelor copiilor „cu probleme”. Nu putem aştepta pasivi ca problemele să se rezolve de la sine, cu atât mai mult cu cât, în condiţiile unui mediu familial instabil, tensionat, conflictual, şcoala poate reprezenta pentru copil o a doua şansă.