CREATIVITATEA SI ROLUL EI ASUPRA DEZVOLTARII PERSONALITĂŢII ÎN CONTEXTUL ÎNVĂŢĂRII UNEI LIMBI STRĂINE

Moto: „Copiii sunt creativi în mod natural şi doar aşteaptă atmosfera propice pentru a-şi manifesta creativitatea” (I.C. Gowan şi G. D. Demons)

Creativitatea este capacitatea specific umană, care se caracterizează prin transformarea deliberată a mediului de către om, într-o modalitate anticipată. Lumea se îmbogaţeşte permanent cu obiecte materiale sau spirituale (cunoştinţe), care-şi au originea în “mintea” omului, cu lucruri facute de “mâna” omului în activitatea lui de creaţie, creativitatea este un proces mental şi social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minţii creative între idei sau concepte existente.[1] Deci, creativitatea este un fenomen foarte complex, care poate fi regăsit în diferite contexte, cum ar fi economie, istorie, psihologie, literatură și multe alte domenii. Conform teoriei lingvistice de Noam Chomsky, "Creativitatea este abilitatea vorbitorului de a crea și de a înțelege un număr infinit de enunţuri noi, pe care nu le-a auzit înainte, și pe care nu le poate lista în totalitate. "[2] Această definiție a creativităţii reprezintă competența umană de a produce o varietate de acte de vorbire. Timp îndelungat creativitatea nu se admitea în procesul de predare-învaţare a limbilor străine, metodele pentru începători se limitau la exerciții de repetare sau exerciții care permiteau un singur răspuns corect. Acest mod de a învăța o limbă străină a fost în contradicție cu nevoile și obiective reale ale elevilor. Metodologia tradițională propunea un model "imitativ" de învățare care nu admitea nici o variație creativă a elevului.[3]
Creativitatea în contextul învățării unei limbi străine este modul de utilizare a resurselor acestei limbi si de a produce texte cu un anumit obiectiv. Acte de comunicare apar cel mai adesea în situații spontane. Ca urmare, repetarea permanentă a expresiilor concrete sau celor pregătite din timp limitează asimilarea cu succes a unei limbi străine. CECR, Cadrul European Comun de Referință vizînd Limbile Străine, a declarat că "utilizarea unei limbi străine pentru realizarea unui joc sau în scopuri creative deseori joacă un rol important în asimilarea şi perfecţionarea acesteia cu toate că nu face parte din domeniul educațional "[4], iar scenele autentice din viața de zi cu zi din contra sunt mult mai " deschise " situațiilor problematice, spontane și comunicative și se califică bine în învățarea unei limbi străine. [5]
Din 1970 s-a propus să se introducă la toate nivelurile de predare a limbii franceze ca limbă străină tehnici creative în producerea orală și scrisă. Aceste metode au ca scop integrarea în procesul de predare-învăţare a motivaţiei şi a resurselor de invenţie a elevilor. Instituţia de învaţământ poate deveni un promotor al aptitudinelor creative atunci când asigură anumite condiţii: democratizarea relaţiei profesor-elev prin participarea elevului la procesul instructiv-educativ; revizuirea programelor şcolare; implementarea acelor discipline, care vizeaza stimularea creativităţii şi evitarea supraîncărcării; promovarea unor metode noi, de exemplu învăţarea prin descoperire.[6] Atunci când elevii sunt implicaţi în procesul învăţării creative, se poate dobândi un rezultat mai eficient şi mai consistent, deoarece creativitatea contribuie la autoeducaţia personalităţii. Se formează aşa calităţi ca: autoobservarea, autoanaliza, autoaprecierea, probarea de sine, aptitudinile raţionale de reglare a comportării în raport cu regulile, cerinţele morale de comportare, responsabilitatea faţă de alţi oameni şi societate, sentimentul autocriticii, nemulţumirea de sine însuşi etc. Toate acestea contribuie la formarea priceperilor de autocunoaştere a posibilităţilor sale, limitele acestor posibilităţi, interesele şi necesităţile. Formarea priceperii de autocunoaştere reprezintă baza formării personalităţii creative. Însă elevii trebuie să fie îndrumaţi să dobândească o gândire independentă, de grup, tolerantă faţă de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi şi de a găsi modul lor de rezolvare şi posibilitatea de a critica constructiv, profesorul însuşi trebuie sa fie creativ şi „dornic de aventură”.
Trăsăturile procesuale de caracter general ale activităţii creative evidenţiate în literatura psiho-pedagogică sunt urmatoarele: folosirea independentă a cunoştinţelor şi priceperelor dobîndite la orele de limba străină(elementele lexicale, gramatice, semantice) în situaţii noi, nestandarde; desemnarea problemelor noi în situaţii cunoscute; vederea a noi funcţii a obiectelor; îmbinarea de sinestătătoare a mijloacelor cunoscute de activitate în altele noi; distingerea căilor noi (alternative) de rezolvare a problemelor; determinarea unor mijloace principiale noi de rezolvare a problemelor; evidenţierea în mod simplu a structurii obiectelor (M. N. Skatkin, I. I. Lerner, Z. I. Calmicov, T. Kun , V. N. Puskin, A. M. Kocerghin, A. M. Korsunov, O. K. Tihomirov).
Sistemul problemelor şi sarcinilor prolematizate trebuie să raspundă la urmatoarele deziderate:
- toate sarcinile cu caracter de problemă trebuie să reflecte ideile principale ale materiei de studiu îndeosebi cele transdisciplinare;
- să oglindească aspectul teoretic şi practic al principalelor fenomene sociale, care determină tendinţele de dezvoltare ale societăţii din punct de vedere economic, moral, cultural, ecologic, politic, etc.;
- să se respecte neapărat principiul corelării dintre obiectele de studiu şi corelării fenomenelor şi proceselor din natură şi societate;
- pe parcursul trecerii de la sarcina mai uşoară la alta mai comlexă, mai dificilă, trebuie neapărat să se ţină cont de capacităţile şi posibilităţile individuale ale fiecărui copil sau al unui grup de copii;
- sarcinile cu caracter de problemă urmează să fie de diferite tipuri în corespundere cu felurile de activitate socială: cu caracter intelectual şi practic, morale, ecologice, de munca, estetice, politice etc. şi integral se îmbina în sine. Aceste trăsături generale ale gândirii creatoare ca regulă, se manifestă şi se dezvoltă în cadrul folosirii de către subiecţii activităţii educaţionale a cunoştinţelor şi priceperilor în situaţii noi, nestandarde. [7]
Totuşi deseori nu este atît de important rezultatul creaţiei cît faptul ca în procesul acesteea are loc dezvoltarea şi formarea personalităţii gînditoare. Însă pentru ca să fie înregistrat un progres este necesar ca elevul să parcurgă anumite etape:
1. Etapa formativă presupune existenţa unor noi condiţii şi adaptarea la ele.
2. Etapa normativă are drept scop integrarea fiecarui elev într-un grup (a nu se considera diferit, aparte) deoarece colegii exercită influenţă şi cineva poate fi complexat din cauza diferenţelor.
3. Etapa interogativă în care elevul îşi dezvoltă un simţ al mândriei pentru unicitatea sa şi o încredere mai mare în eul său.
4. Etapa transformaţională în acest punct individul realizează că pentru a evolua, trebuie sa se schimbe şi schimbarea trebuie să fie majoră La aceasta etapă individul îşi face drum înainte sau regresează literalmente. Este vorba de o “transformare”.[8]
Astfel creativitatea ocupă un loc de cinste în sistemul de educaţie, obiectivul de bază fiind acela de a furniza copiilor fundamentul în ceea ce priveşte nevoile esenţiale funcţionării eficiente în lumea modernă, şi în acest sens nimic nu este mai important decât iniţierea în artă de a gândi critic. Respectul de sine înseamnă încredere în capacitatea de a depaşi provocările vieţii, şi atunci avem nevoie să ne folosim mintea.
Actualitatea acestei teme este validată prin faptul că creativitatea în procesul învățării unei limbi străine contribuie la formarea priceperilor de autocunoaştere, de cunoaştere a posibilităţilor sale, limitele acestor posibilităţi, interesele şi necesităţile, iar formarea priceperii de autocunoaştere reprezintă baza formării personalităţii creative.

Referinţe:
1. Dicţionarul Enciclopedic (1993) (p. 120)
2.Jean-Pierre Robert: Dictionnaire pratique de didactique du FLE. 2 e édition revue et augmentée, prise en compte détaillée du Cadre européen commun de référence pour les langues. Paris 2007, p. 54
3. Marc Sygalski: La créativité en didactique des langues, février 2008, p.1
4. Jean-Pierre Robert: Dictionnaire pratique de didactique du FLE. 2e édition revue et augmentée, prise en compte détaillée du Cadre européen commun de référence pour les langues. Paris 2007, p. 55.
5. Armin Volkmar Wernsing: Kreativität im Französischunterricht. Handeln durch Texte. Berlin 1995, p. 62-63
6.https://liceultudorvladimirescu.wikispaces.com/file/view/S2_Onu_creativitate_lucrare.doc+creativitatea+este+dispozitia+de+a+inventa+care+exista+in+starea+potentiala&cd=1&hl=ru&ct=clnk&gl=md
7. Skatkin, M. N, Problemele didacticii moderne, ediţiaa 2, 1984, p. 96.
8.http://www.referatele.com/referate/psihologie/online1/Conditiile-psiho-pedagogice-de-dezvoltare-a-capacitatilor-creative-la-varsta-prescolaramare--formar