Jocuri educaţionale

Duel geometrie
Liniile importante în triunghi
Matematica Clasa a VI-a

Curcubeu
Elemente intuitive de geometrie. Forme spaţiale
Matematica Clasa a III-a

Pericol de explozie
Adunări şi scăderi în concentrul 0-10000
Matematica Clasa a III-a

Comunicarea-act terapeutic la copiii cu CES

Învăţământ gimnazial | Învăţământ special

Propus de: Marilena0 | 03.02.2019 09:59 | Revista cadrelor didactice nr. 53/2019 | 60 vizualizări

Comunicarea dă omului șansa să se adapteze la situații
noi,imprevizibile și să devină actor al simfoniei
sociale.Educația învață copilul să care sunt orizonturile
comunicării, sensurile și semnificațiile .

Comunicarea ca act terapeutic in şcoala speciala

Profesor psihopedagog Marilena Geabău,
Şcoala Gimnazială Specială nr. 4București

Comunicarea dă omului şansa să-şi transmită trăirile și să
anticipeze reacţiile comportamentale ale semenilor săi. Prin
comunicare noi cunoaştem realitatea si o transformăm rezultatele
cunoaşterii in achiziţii culturale,valori general utilizabile dar
neconsumabile. Comunicarea are un suport concomitent afectiv si
cognitiv iar problemele care apar in funcţionarea acestui suport
de ordin empatic si comprehensiv determină inhibiţiile reflexe si
incapacitatea de a accepta si înţelege mesajul fapt ce constituie
un handicap. Întrucât comunicarea are funcţie catarctică,, modul
în care se realizează o poate transforma într-un act sisific sau
într-un act terapeutic. Strategiile comunicării sunt cele care dau
sens şi valoare constructivă acestui efort .
Handicapul de intelect este in primul rând un handicap de
comunicare ce se manifesta începând cu blocajul sinaptic si
continuând cu blocajele de tip afectiv determinate de factori
sociali : familie , prieteni,vecini,colegi din biografia subiectului
cu CES, încheind cu cazurile de trauma mecanice sau malformaţii
genetice care induc anumite probleme adaptive. Comunicarea este un
act adaptiv terapeutic prin care copilul si omul se eliberează de
ceea ce ştie si poate sau nu ştie si nu poate, prin răspunsuri si
întrebări. Stă in puterea cadrului didactic sa fluidizeze actul
de transfer al informaţiilor intre copii si intre aceştia si
adulţi.
Conversaţia reprezintă un exerciţiu de gândire la care sunt
solicitaţi sa participe cu plăcere elevii printr-o forma variata
si diversificata de comunicare directive sau nondirectiva .Aceste
discipline au menirea de a veni in sprijinul nevoilor concrete de
adaptare a copiilor atât din şcoala generala dar mai ales a
elevilor cu CES. Comunicarea are un tel terapeutic in demersul de
integrare a acestor elevi in societate. Suportul afectiv si
intelectual al comunicării se remarca in situaţiile in care avem
sentimental că vorbim pereţilor pentru ca interlocutorul nostru,
elev sau adult,nu este dispus sa ne asculte, este inhibat, plictisit
sau incapabil sa ne înţeleagă. Deci comunicarea se realizează
atunci când exista schimb de semnificaţii, când mesajul e
înţeles şi antrenează o motivaţie.
Comunicarea generează un demers de operaţionalizare a
conţinuturilor gândirii. Explozia informaţionala a dus la crearea
unui sistem de protecţie a psihicului uman in fata avalanşei de
informaţii. Comunicarea determina structurarea sistemului psihic
uman. Iată de ce mulţi dintre copiii cu handicap intelectual sunt
fii unor părinţi cu probleme de comunicare. Stările conflictuale
verbale si fizice intre părinţi, atitudinea acestora fata de
copii-ignorarea sau traumatizarea lor a determinat acel şoc
inhibitor prin care fluxul informaţional este oprit prin pârghii
afective si nu se mai poate realiza transferul de informaţii intre
emiţător si receptor.
Cea mai mare problema pe care o întâlnim la primirea copiilor in
şcoala speciala este de ordin comunicativ. Mulţi dintre virtualii
şcolari au expresia comportamentala a unor avortoni de tomberon,
fiinţe care parcă nu au istorie şi nu-şi pot construi nici un
ţel in viaţă fiindcă nu au un sistem de referinţă adecvat
pentru un comportament uman normal. Ei au fost trataţi ca nişte
mobile si in consecinţă pot rămâne astfel ori pot deveni fiare
care sa-si revendice dreptul la iubire, la comunicare, la respect
intr-un mod instinctual primar.
Comunicarea verbala solicita un climat de securitate, de încredere
in interlocutor daca nu e vorba de situaţii limita când se cere
ajutor sau se dau ordine. Mijlocul concret intuitiv folosit de
dascăli in şcoala speciala pentru a operaţionaliza noţiunile si
a face înţelese semnificaţiile si sensurile cuvintelor sunt
impresionante, date fiind dificultăţile de comprehensiune ale
copilului cu handicap mintal. Comunicarea este o expresie a
raportului cerere-oferta prin care se dirijează si stabileşte,
menţine-echilibrul psihosocial si material al individului si al
colectivităţii începând cu familia si clasa de elevi si
terminând cu naţiunea. Comunicarea ca act terapeutic in şcoala
speciala încearcă trecerea de la axul informativ la cel formativ
al sistemului psihic uman. Pentru ca elevul deficient mintal sa nu
rămână la aspectul fazic al noţiunilor cu care operează,
psihopedagogul realizează comunicarea pedalând pe metode si
strategii specifice: experimentul, jocul, demonstraţia, aplicaţia,
vizita, exerciţiul. Comunicarea dă omului șansa să se adapteze
la situații noi,imprevizibile și să devină actor al simfoniei
sociale.Educația învață copilul să care sunt orizonturile
comunicării, sensurile și semnificațiile cuvintelor cu care ne
definim ca umanitate
Daca ne gândim la faptul ca majoritatea bolilor psihice sunt
rezultatul unor mari probleme de comunicare generate de şocuri,
conflicte, traume psiho-emoţionale cu sau fără maltratări
psihice, ne putem imagina de ce trebuie sa facem apel la stimulii
afectogeni pozitivi pentru a face terapia persoanelor cu handicap
mintal oricare le-ar fi fost istoricul. In comunicare intra doua sau
mai multe persoane cu istorii diferite, unice, fiecare croindu-si
drum in viata prin cuvânt si expresivitate mimico-gestica.
Cuvântul ne poate salva sau ne poate distruge, el poate zidi sau
poate ruina vieţile celor din jur si a celui care il pronunţa.
Aceasta vocaţie a comunicării umane este data de
intenţionalitatea conştiinţei si de terenul pe care cade
cuvântul, căci daca nu avem strategii corespunzătoare sa
comunicam elevilor sau semenilor ce ştim, vrem si simţim, putem fi
ignoraţi. Totuşi, de aceea trebuie sa ne amintim greutatea
cuvintelor spuse de noi dascălii in şcoala specială, pentru a da
funcţie terapeutică cuvintelor noastre.
In şcoala speciala nu este suficient sa aruncam mirabila
sămânţă a cunoaşterii, cuvinte potrivite-pe terenul gândirii
elevului cu handicap mintal aşa cum e el. Se cere concomitent sa
fertilizam acest teren pentru a da speranţe seminţei cuvântului,
semnificaţiilor sa rodească, sa fie înţelese si folosite. A
motiva copilul cu cerinţe educaţionale speciale sa participe, sa
asculte, sa înţeleagă, sa răspundă, este un act sisific chiar
si in cadrul unei comunicări nondirective. Trebuie sa-l facem pe
elev curios, sa-l determinam sa-si conştientizeze trebuinţele,
sa-i arătăm cum răspund cunoştinţele din programa obligatorie
la nevoile sale pentru a-l ajuta sa se valorizeze.
Comunicarea educaţionala reprezintă mediul uman special amenajat
de transformare si modelarea fiinţei umane in vederea achiziţiei
unui statut socio-cultural compatibil cu idealul educaţional
promovat de o societate istoric constituita. Pana la intrarea in
şcoala copilul asimilează spontan instrumentele comunicării:
vorbirea si structurile cunoaşterii. Pe parcursul şcolarizării
copii învaţă: regulile comunicării (aspectul sintactic) si
conţinutul noţiunilor (aspectul semantic) folosind limbajul ca
instrument de cucerire a universului prin cunoaştere. Raportul
cognitiv comunicativ constituie pârghia principala in asimilarea
lumii de către sistemul psihic in evoluţie contribuind la
optimizarea acestuia, fiind la randu-i relativ si sprijinit la
nivele superioare înăuntrul unei mişcări continue ascendente.
Performanţele cognitiv-comunicative ale elevului normal psihic
comparativ cu cele ale deficientului mintal sunt profund
diferenţiate datorita faptului ca la deficientul mintal, codarea
informaţiei cognitive si organizarea acesteia la nivelul
diferitelor limbaje rămâne extrem de deficitare. In funcţie de
gradul dezvoltării psihice si lărgirea ariei de cuprindere a
relaţiei cognitiv-comunicativ sub influenţa procesului instructiv
educativ se produce translaţia de la însuşirea laturii fazice,
exterioare a cuvântului la înţelegerea semantică. La deficientul
mintal aceasta trecere rămâne pe parcursul întregii
şcolarităţi deficitara, el nereuşind sa se apropie decât
tangenţial de semnificaţia cuvintelor folosite.
Dificultatea cea mai pregnanta cu implicaţii profunde la nivelul
învăţării si dezvoltării psihice la deficienţii mintali este
data de calitatea lor de subiecţi care comunica, recepţionează si
stabilesc relaţii cu realitatea. Deşi ei recepţionează
unităţile sonore, in planul cognitiv nu are loc un proces de
inducţie care sa reconstituie încărcătura semantica a
cuvintelor. La deficientul mintal tulburarea funcţiei semiotice
constituie un handicap bazal al procesului comunicării
informaţional dar mai ales formativ in raport cu mediul. Pentru
deficientul mintal cuvântul rămâne o simpla eticheta verbala in
raport cu realitatea .Vâscozitatea mintala si/sau inhibiţia in
plan. afectiv nu dau puterea gândirii sa demareze analitic si
sintetic in planul comprehensiunii semnificaţiilor cuvântului prin
raportarea la cele anterior cunoscute. Avem adesea sentimentul ca
mintea elevului cu handicap mintal e o tabla care se şterge automat
după fiecare comunicare sau un haos – un amalgam de elemente care
nu se pot lega intre ele si nu se pot ordona . De aceea prin
comunicare noi încercăm sa facem înţeleasă copilului ordinea
universului înconjurător pentru ca prin ordinea cuvintelor sa
încercăm constituirea sau reconstituirea ordinii interioare,
psihice.
Exista diferenţe notabile de vârsta si completitudine intre
însuşirea semnificaţiilor dependente de context ale cuvântului
si apropierea semnificaţiilor independente in afara contextului.
Slaba capacitate de comunicare verbala-de codare si de decodare a
semnificaţiilor informaţiilor primite la nivelul deficientului
mintal si ar putea găsi explicaţia in slaba activizare a emisferei
stângi si in marea întârziere a maturării encefalului.
In funcţie de vârsta si maturizarea psihica se poate aprecia ca se
produce un proces de apropiere intre capacitatea de comunicare si
cea de asimilare cognitivă. La deficientul mintal aceasta apropiere
rămâne in permanenta situata la nivelul concretului,
elementarului, sincreticului. Perfecţionarea medierii verbale
conduce la îmbunătăţirea capacităţilor cognitive, la reglarea
proceselor psihice implicate in procesul de asimilare si acomodare
la realitatea şcolară. Prin unitatea dintre comunicare si
cunoaştere se stabileşte o relaţie adaptiva superioara si
complexa.
La copilul de vârsta şcolară cu deficienta mintala relaţia
reversibilă cognitiv-comunicativ prezintă grave
disfuncţionalităţi. Cred ca aceşti copii nu dispun de un model
de organizare a cunoaşterii. Utilizarea datelor acumulate la nivel
cognitiv nu este eficienta in plan comunicativ la deficientul mintal
întrucât nu se manifesta continuitatea evolutiva ci repetarea
aproximativa a stadiului anterior. Potenţialul de cunoaştere al
acestor copii este limitat si ca putere de diferenţiere si ca
întindere . Din acest fapt decurg doua dificultăţi in organizarea
cunoaşterii:
a) prima tine de sentimentul de haos continuu al stimulărilor
externe in care diferenţierile sunt incomplete si nu duc la
stabilirea unei semnificaţii pentru conştiinţa;
b) al doilea impediment este constituit de fatigabilitatea care
apare imediat ce se încearcă solicitarea discriminatorie, cea mai
mare parte a oboselii fiind rezultatul activităţii de
diferenţiere a informaţiilor.
Terapia tulburărilor de limbaj este un demers specific de terapie a
problemelor de cunoaştere, pronunţie si comunicare in şcoala
speciala. Având in vedere raportul „face to face” si
specializarea de psiholog al terapeutului el va putea construi
climatul psiho-afectiv necesar deblocării canalelor de comunicare
ale elevului cu handicap mintal in vederea eficientizării
cunoaşterii si comunicării cu mediul social. Dacă fiecare din noi
am fi pregătiţi afectiv sa comunicam cu semenii noştri, sporul de
cunoaştere ar fi înzecit, am trai in armonie cu ceilalţi si ne-am
realiza idealul echilibrului psihic, afectiv, moral, cognitiv,
socio- relaţional, am avea bucuria zilei trăite. „Limba si
legile ei dezvolta gândirea” spunea Eminescu. Limba este
realitatea nemijlocită a gândirii si daca limita lumii e undeva in
cunoaştere, limita cunoaşterii e cu siguranţa in comunicare.
Bibliografie: Neveanu P.Paul,, Dicţionar de psihologie,
ED,Albatros,Bucureşti, 1978
Verza Emil, dislalia şi terapia
ei,,Bucureşti, E.D.P.1977
Slama-Cazacu Tatiana, Dialogul la
copii, Ed.Academiei R.S.R.,Bucureşti 1957

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Comentaţi

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 132 evenimente

«APRILIE 2019»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Cocosul

Propus de: crisanelena1955

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre utilitatea evaluărilor naționale la clasele a II-a și a IV-a?

324 voturi | 6 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: 8101961 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Pentru cadrele didactice din preuniversitar: Abonaţi-vă la Premium și puteţi avea mai multe puncte la dosarul personal!