Activitățile extrașcolare-factor de educație estetică, științifică și culturală a tinerei generații

Activitățile extrașcolare-factor de educație estetică,
științifică și culturală a tinerei generații

Educaţia nonformală îşi are începuturile încă din timpul
fondării educaţiei și conţine majoritatea influenţelor
educative care au loc în afara clasei, fiind activităţi
extrașcolare sau activităţi opţionale. Are un caracter mai
puţin formal, dar cu acelaşi rezultat formativ, acţiunile
educative plasate în cadrul acestui tip de educaţie, sunt
flexibile şi vin în întâmpinarea diferitelor interese, în mod
particular pentru fiecare persoană. Timpul extraşcolar a fost
caracterizat drept „libertate sub control instituţional”.
Timpul liber, se caracterizează prin: alegerea liberă şi
eliberarea de sub obligaţiile instituţionale; caracterul
dezinteresat al activităţilor; caracterul personal, întrucât
încurajează virtuţile dezinteresate care generează satisfacţie.
Dintre funcţiile timpului liber, pot fi amintite: funcţia de
relaxare, de destindere, care constă în posibilitatea de refacere
a organismului după activitatea de bază; funcţia de distracţie,
care se realizează prin delectare şi amuzament generând un tonus
optimist; funcţia educativă, de dez-voltare, care se
concretizează în îmbogăţirea vieţii spiritulale şi
dezvoltarea personalităţii, formarea capacităţii de
autoorganizare a unui stil de viaţă elevat, stimularea
capacităţilor creatoare şi a stilului participativ (Vasile Marcu,
Florica Orţan, Emilia Adina Deac, 2003).
În România, educaţia nonformală cuprinde diferite activităţi,
desfăşurate fie în cadrul şcolii, cum ar fi: sesiuni de
comunicări ştiintifice, cercuri la diferite discipline, proiecte
educative, olimpiade, competiţii sportive; fie în afara şcolii,
cum ar fi vizite, drumeţii, excursii, tabere, activitatea pe
cercuri din cadrul palatelor şi cluburilor de copii. Aceste
activităţi, la fel ca şi în cazul educaţiei formale, sunt
coordonate de profesori de specialitate, dar, care în aceste
situaţii, au un rol secundar, de moderatori sau coordonatori.
Educaţia nonformală este diferită faţă de educaţia formală,
prin aspectul conţinutului şi formele de realizare, fiind
caracterizată prin: caracterul facultativ; elevii sunt implicaţi
în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor; nu
se face o evaluare prin note; oferă răspunsuri concrete la
cerinţele fixate; permite momente de abstractizare, prin utilizarea
cunoştinţelor din viaţa practică; pune în valoare aptitudinile
şi interesele copiilor şi ale tinerilor; facilitează promovarea
muncii în echipă şi a unui demers pluri şi inter-disciplinar;
scoate din educaţie funcţia de predare, lăsând loc funcţiei de
învăţare
De-a lungul anilor, activitățile extrașcolare au luat forme
variate, toate având ca scop învățarea nonformală și
petrecerea în mod plăcut a timpului liber. Prin aceste
activități, care cuprind domenii și arii foarte mari, elevii
își pot dezvolta anumite competențe și abilități necesare unei
bune dezvoltări armonioase pentru o integrare în societate. Când
vorbim de activități extrașcolare, ne referim la acel program la
care elevul participă după ore și ar trebui să facă acest fapt
cu plăcere deoarece scopul este acela de a-i forma abilitățile
necesare unei bune dezvoltări, formării personalității elevului
care își va găsi prin acestea înclinațiile, talentul și
domeniul în care ei vor fi performanți.
Desfășurarea procesului instructiv-educativ constă în îmbinarea
activităţilor şcolare cu activităţi extracurriculare ce au
numeroase valenţe formative, permițând manifestarea
creativităţii întregului grup de elevi, a relaţiilor creative,
astfel profesorul putându-și afirma spiritul inovator,
creativitatea didactică, totodată atrăgându-i si pe elevi.
Dezvoltarea personalității elevilor este preocuparea primordială
a dascălilor în scopul modelării întregii activități psihice a
elevilor și a conduitei acestora conform cerințelor societății
în care se trăiesc.
Activităţile extracurriculare sunt activităţi complementare
activităţilor de învăţare realizate în clasă, urmăresc
lărgirea şi adâncirea informaţiei, cultivă interesul pentru
diferite ramuri ale ştiinţei, atrag individul la viaţa socială,
la folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util,
contribuind la formarea personalităţii. În acest sens şcoala
trebuie să fie deschisă spre acest tip de activitate care
îmbracă cele mai variate forme.
În cadrul acestor activități elevii deprind folosirea diverselor
surse informaționale, se autodisciplinează învață să învețe,
iar cadrul didactic poate să le influențeze dezvoltarea, să-i
pregătească pentru viață.
Aceste activități au ca scop dezvoltarea unor aptitudini speciale,
antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în
conținut, cultivarea interesului pentru activități
socio-culturale, oferirea de suport pentru reușita școlară în
ansamblul ei.
Astfel, vizitele la muzee, monumente și locuri istorice, case
memoriale au oferit elevilor prilejul de a observa obiectele și
fenomenele în starea lor naturală, operele de artă originale,
momentele legate de trecutul istoric local, național,ceea ce a
ușurat procesul formării reprezentărilor despre acestea
În şcoala noastră toate cadrele didactice sunt preocupate atât
de desfășurarea activităților școlare căt și a celor
extrașcolare, acestea ducând la dezvoltarea gândirii critice,la
stimularea implicării adolescențiilor în luarea deciziilor, în
asumarea responsabilităților sociale,astfel realizându-se o
legatură între latura cognitivă și cea comportamentală.
Consider că în orice şcoală cadrele didactice trebuie să
promoveze activităţile extracurriculare, stimulând astfel
inventivitatea şi creativitatea elevilor. În concluzie,
activitățile extrașcolare au un caracter interdisciplinar, oferă
cele mai eficiente modalități de formare a caracterului copiilor
încă din clasele primare deoarece sunt factorii educativi cei mai
apreciați și mai accesibili sufletelor acestora.

Bibliografie:
1. Deac E. A,, Marcu V., Ortan F., Managementul activităților
extracurriculare. Editura Universității din Oradea, Oradea, 2003.
2. Potolea, D., Neacșu, I., Iucu, R., Pânișoară, I.O. (coord.),
Pregătire psihopedagogică. Manual pentru definitivat și gradul
didactic II. Polirom, Iași, 2008.