Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Ateliere de vară-Șotron- 2015

Clasa a 2-a
Scoala Gimnaziala Nr.2 Titu-Tirg, Titu-Tirg, Dambovita

Școala Gimnazială, nr.2 Titu-Târg, a organizat cursuri de vară - Șotroniada - în cadrul proiectului ,,Fiecare Copil în Grădiniță” (FCG), reglementat de acordul interministerial al Asociației Ovidiu Ro cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
În urma selecției, 40 de copii, cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani, care provin din medii defavorizate, au participat la cursuri, în cadrul ,,Atelierelor de vară”, susținuți de d-na director prof. Chițu Gabriela și coordonați de cadre didactice - învățătoare: Dumitrescu Manuela.
Acest modul educațional s-a desfășurat pe parcursul a 2 săptămâni (3h/zi) în perioada 6-17 iulie 2015, în care copiii și adulții au învață împreună despre ei înșiși, despre ceilalți și despre ceea ce ne înconjoară, de la lucrurile familiare până la stelele îndepărtate. Instrumentul de învățare specific atelierelor a fost cartea-caiet Șotron, un material conceput să-i atragă pe copii, să le stârnească curiozitatea și să-i învețe cum să învețe. Abordarea integrată a învățării facilitează dezvoltarea gândirii și imaginației.
Scopul:
-Creşterea gradului de motivare şcolară pentru elevii proveniţi din familii dezavantajate social;
-Formarea unor deprinderi de păstrare a sănătăţii ;
-Familiarizarea elevilor cu mediul social din afara şcolii ;
-Stimularea activităţii în grup prin realizarea unor lucrări ;
-Organizarea într-un mod plăcut şi util a timpului liber al elevilor.
Obiective:
-realizarea unor activităţi de socializare ,de comunicare;
-participarea la activităţi de dezvoltare a limbajului ;
-exersarea citit –scrisului ;
-formarea unor deprinderi de igienă ;
-cunoaşterea principalelor semne şi regului de circulaţie ;
-desfăşurarea unor activităţi la bibliotecă ,în curtea şcolii ,în parc ;
-realizarea unor activităţi de abilitare manuală, de pictură ;
-audierea unor poveşti sau lucrări muzicale pentru copii;
-vizionarea unui film ;
-cunoaşterea mediului ambiant;
-participarea activ şi cu plăcere la jocuri variate.
Metode :
-explicatia, observaţia, demonstraţia, exerciţiul, învăţarea prin cooperare, conversaţia, jocul de rol ,jocul didactic ;
-metoda cubului ,a mozaicului ,a ciorchinelui.
Forme de organizare:
-frontal ,individual ,în perechi ,pe grupe mari sau mici.
Locul de desfășurare:
-într-o sală special amenajată din şcoală ;
-pe terenul de sport al şcolii ;
-în parc ;
-la bibliotecă –Sala de lectură pentru copii.
Finalități așteptate:
-dezvoltarea însuşirilor pozitive ale personalităţii elevilor participanţi ;
-formarea unor abilităţi de socializare şi relaţionare cu cei din jur ;
-valorificarea şi valorizarea eficientă a resursei umane ;
-formarea capacităţii copiilor de a coopera în cadrul unei activităţi de a oferi şi de a primi sprijin ;
-optimizarea personală ce permite fiecăruia să se autodescopere ;
-cultivarea sentimentului acceptării necondiţionate ,al siguranţei şi al încrederii în sine ;
-implicarea cadrelor didactice în dezvoltarea practicilor de educaţie incluzivă în şcoală.

La activitatea ,,Astăzi suntem astronauți-vizită prin spațiu”, elevii Stanciu Lavinia, Ungureanu Paul, Enache Mihai, din clasa a-II-a, de la Școala Gimnazială, nr.2 Titu Târg, sub conducerea învățătoarei Dumitrescu Manuela, au realizat în cadrul ,,Atelierelor de vară”, construcția unor machete despre Sistemul Solar- reprezentând Pământul și planetele- realizate din materiale din natură și anume: minge de plastic, nucă de cocos, mărar uscat, boabe de piper, vopsea.

Propus de: dumitrescu_manuela68 | 18.07.2015 20:09

0 comentarii

1540 vizualizări
Mulţumesc 2 voturi

Galerie foto


Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 43 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

328 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN