Reoritmul și prevenirea bournout-ului

Reoritmul, autoanaliza și prevenirea burnout-ului

Prof.psihopedagog Geabău Marilena,Școala Gimnazială Specială nr.4București

Capacitatea ființei umane de a-și relua activitatea bio-psiho-socială cu o anumită frecvență poate fi numită sau definită cu termenul de reoritm. Fiecare persoană dispune de un ritm propriu de a se adapta la solicitările mediului și a răspunde la aceste solicitări în funcție de capacități și aptitudini. Ceea ce unii din noi fac în câteva minute , alții fac în ore întregi sau niciodată. Productivitatea acțiunilor umane este rezultatul interacțiunii capacităților native abilităților dobândite care dă unicitate omului. Pe parcursul vieții încălcăm adesea limitele propriului nostru ritm ceea ce ne conduce la burnout, fapt pentru care e necesară autoanaliza și motivarea optimă.
Societatea contemporană solicită omul tot mai mult , atât în plan social cât și professional. Pentru a preveni stresul , fiecare om trebuie să-și cunoască limitele și să încerce să-și construiască în ritm propriu viața. Între cei care vor să cucerească lumea muncind până la autodistrugere și cei care vor să trăiască pe seama celorlalți cu orice preț , există un punct comun: lipsa măsurii.
Personalitatea e o pecete care nu se usucă niciodată, e mereu caldă, mereu în transformare. Suntem judecați după faptele noastre iar faptele au motive de manifestare pe care le conștientizăm mai mult ori mai puțin. Nu suntem doar ce devenim, ci și ceea ce spun ceilalți despre noi. Imaginea de sine e un construct care se naște din interferența autopercepției cu percepția altora comunicată despre noi. Ceea ce comunicăm despre alții etichetează pe cei despre care spunem ceva și ne etichetează prin calitatea judecății emise de noi,fapt pentru care trebuie să argumentăm, să motivăm ceea ce spunem și facem. De aceea, unii se străduie să fac mai mult decât pot, ajungând uneori la epuizare, moment în care se declanșează burnout.
Totuși, fiecare pas în viață e o ocazie de motivare, deși primele alegeri le facem fără a fi destul de conștienți de consecințe sau cauzalitate în sine. Tocmai de aceea, prima avalanșă de întrebări pe care o emitem în copilărie începe cu ,,DE CE? Antrenamentul pentru motivare începe cu înțelegerea propriei ființe și a celorlalți. Ceea ce ești te face , te motivează ,te identifică, te înmatriculează în perimetrul unui orizont de valori și aspirații. Atât corpul uman cât și personalitatea sa în ansamblu se constituie ca sistem operațional care e rezultatul unui consum și solicitantul unor elemente-i care satisfac nevoile Pe măsură ce copilul crește, cresc și nevoile lui. Nevoile antrenează motive corespunzătoare nivelului lor acțional.
Dacă un copil învață în joc care sunt motivele acțiunii lui, un școlar muncește pentru a învăța ce i se potrivește să facă în viață iar un adult decide care sunt motivele pentru care își alege o carieră sau își întemeiază o familie. Am ales această temă din dorința de a mă cunoaște mai bine pe mine și pe ceilalți colegi ai mei , care în ultimii ani de facultate au decis care este cariera care li se potrivește să o urmeze și ce trebuie să facă pentru a reuși ca profesioniști în acest domeniu. Așadar , am înțeles că pentru a-mi păstra echilibrul , trebuie să fac mereu o analiză a acțiunilor mele comparativ cu acțiunile altora, să calculez efortul raportat la beneficii și să decid strategiile acțiunilor mele.
În perioada copilăriei mici, omul învață care sunt cauzele interne și externe ființei sale. Conștientizarea cauzalității antrenează motivarea acțiunilor persoanei în zona proximei dezvoltări. Dacă un copil nu-și înțelege nevoia de a se hrăni, nu va trece de etapa țipătului pentru a atrage atenția asupra necesității sale. Personalitatea copilului, aptitudinile și capacitatea intelectuală valorificate în actul educațional, conduc la o cernere a motivelor acțiunii până la motivarea alegerii unei profesii. Întreg traseul educațional contribuie la selectarea deciziilor conform cărora un tânăr ajunge să aleagă o profesie. Asta nu-l motivează să-și dea viața lucrând.
Ceea ce ne diferențiază esențial de regnul animal este modul în care noi construim mintal argumente pentru ceea ce facem, așa cum o cârtiță își face mușuroi ori o pasăre își face cuib. Chiar dacă nu putem ignora nevoile primare, fiziologice, atât pentru ele cât mai ales pentru nevoile superioare- de afiliere, recunoaștere, statut, noi construim obiective pe care ne motivăm să le atingem iar aceste obiective sunt și cazematele noastre de apărare și ținte pe care vrem să le cucerim. Totuși, voința omenească sapă uneori o prăpastie între cee ace poate ș ice vrea , iar voința de putere erodează întreaga ființă până la dezintegrare. Omul își pierde treptat logica ritmului bio-psihic ,dacă nu-și analizează limitele și nu le dozează spre a atinge obiectivele sale.
Motivația este un mecanism concomitent de protecție și dezvoltare a ființei umane, punând-o în mișcare, determinând-o să reacționeze atât în situațiile când resimte excesul (când omul simte un pericol, se îndepărtează, dacă sunetul emis în apropiere e prea puternic își pune mâinile la urechi ),cât și în situațiile în care resimte lipsa( când termină școala , ia decizia angajării , pentru a-și asigura traiul, a-și construi un acoperiș,etc)
Important în viață este să avem măsură în tot ce facem, să ne antrenăm pentru ritmul potrivit adaptării cu success la sarcinile pe care ni le impune societatea fără să exagerăm. Nici lenea nici încordarea extremă pentru a face cât zece , nu ne este de vreun folos. Rezultatul stresului este depresia în plan psihic și epuizarea în plan bio-psihic. Secătuirea corpului și minții de energie datorită sarcinilor de lucru este des întâlnită la militarii de carieră, bioenergeticieni , medici, profesori, actori, sportivi care lucrează în medii foarte stresante din punctul de vedere al așteptărilor sociale.
În 1981, Maslach si Jackson propuneau următoarea definiţie pentru Sindromul Burnout: „un sindrom de epuizare emoţională, de depersonalizare şi de reducere a realizării profesionale apărut la indivizii implicaţi profesional alături de alţii”. Conform Maslach și Jackson, ,,sindromul burnout are trei dimensiuni ale simptomatologiei:
-Epuizare emoțională provocată de muncă (oboseală, neputință de a empatiza, lipsă de energie, semne fizice precum dureri abdominale sau de cap);
-Depersonalizare (atitudine cinică, sentimente impersonale și distanțare față de pacienți);
-Scăderea performanței (sentimente de incompetență, ineficiență, inadecvare, dificultate de concentrare). Nu există metode bine studiate pentru a stabili diagnosticul de sindrom „burnout”. Sunt disponibile o serie de chestionare pentru auto-evaluare, cel mai frecvent utilizat fiind „Maslach Burnout Inventory” (MBI), disponibil pentru diferite grupuri profesionale, însă nu este acreditat pentru a fi folosit ca test diagnostic.,,( Maslach Burnout Inventory, 1981)
Persoanele care sunt perfecționiste și au carențe în evaluarea propriilor posibilități sunt cele mai expuse burnout-ului. Există așa cum am amintit meserii și funcții care-I epuizează pe unii oameni care nu-și înțeleg limitele. Există și evenimente care-I pot secătui energetic în foarte scurt timp pe oameni, accidente, situații pe care nu le poate digera protagonistul , cum ar fi un rezultat de examen, pierderea cuiva drag, condiția de abuzat, etc. dozarea ritmului activității în mod conștient și antrenarea pentru realizarea unui nivel superior la care funcționăm ne-ar ajuta foarte mult să depășim situațiile critice ale vieții noastre, să ne reluăm activitățile și după colapsuri, să ne adunăm din cenușă.
Să ne gândim că atunci când un copil e adus pentru prima oară la grădiniță, cere des să meargă la toaletă și ajunge în studenție să-și controleze ritmul acestei necesități la două ore. Conștientizarea necesităților, a frecvenței lor de manifestare și a resurselor ce trebuie alocate din partea apropiaților și a propriei persoane ne ajută să ne pregătim pentru viață spre a reuși. În mileniul în care părinții își protejează atât de mult copiii până la vârste la care ei nu-și mai pot forma deprinderi de autonomie personală, e tot mai dificil să-I pregătim pentru viață și să-I motivăm pe copii să-și pregătească viața, adică să conștientizeze toate etapele pe care trebuie parcurse ca să reușească în viață.
Tot mai puțini copii știu că ar trebui să-și curețe pantofii și să-I aerisească atnci când vin de la școală, să-și aerisească hainele de școală, să-și pună lenjeria la spălat, să ajute părinții să pună masa, să spele vasele, să strângă masa, să ajute la alte treburi casnice care conferă autonomie, ritm și productivitate în dobândirea abilităților de viață. Ceea ce înveți să faci în copilărie îți va fi de folos până la capătul vieții!
Incapacitatea de a -și forma un mod de viață organizat și a-l urma pentru a-și ușura viața e o sursă posibilă de burnout atunci când ,,sari sau arzi etape,, și vrei să ajungi în vârf fără să ai exercițiul parcurgerii etapelor firești ale vieții. Ignorarea nevoilor personale nu ne ușurează viața ci ne-o secătuiește energetic, determinându-ne să luăm măsuri pe care le vom regreta mai târziu sau epuizându-ne. Reoritmul ne arată care e frecvența cu care persoana noastră e capabilă să se manifeste pe anumite axe fără a-și pierde rezervele energetice , cu beneficia reale.
Voința de putere e o mare problemă a educației în zilele noastre. Copilul e așezat și lăsat în centrul universului, puțini se străduie să-l învețe ce să facă pentru a cuceri lumea și a ajunge un ,,centru al universului ,, prin faptele sale dar toți îl vor câștigător. Strategia cu care a fost educat copilul, cu care a fost ajutat să-și valorifice aptitudinile, să-și formeze abilități de viață , toate acestea sunt responsabile de modul în care adolescentul și adultul vor face față stresului.
Pentru a face față avalanșei de informații și a atinge performanțele pe care ni le propunem , e bine să ne cunoaștem limitele, să cerem ajutorul, să ne atrenăm zi de zi pentru ce avem de făcut pentru ca viața să nu ne prindă nepregătiți iar stresul să nu ne dezintegreze instant. E bine să învățăm să facem totul pas cu pas , dar să fim consecvenți, să nu ne pierdem nădejdea. Pregătirea pentru viață se face atât în familie cât și în școală, important este ca fiecare actor din triunghiul educational să fie consecvent în acest antrenament care structurează ritmul de funcționare a fiecărui viitor adult.
Cea mai importantă școală a caracterului e munca fiindcă-l face pe copil să-și simtă limitele și să încerce să și le depășească prin autocontrol. În muncă omul se compară cu ceilalți și ajunge să-i respecte pentru ceea ce ei pot și el nu poate încă să facă. În muncă , omul își desăvârșește simțul măsurii și ajunge să-l aprecieze. De aceea, atât părinții, cât și profesorii trebuie să-l deprindă pe copil de mic cu munca, cu temele, cu sarcinile, cu învățătura și să-l facă să se bucure că a reușit să facă ceva bun, prețios pentru el și pentru ceilalți, să-i stimuleze încrederea în sine și să-l facă să-și fie lui și celorlalți de folos.
Ritmul în care ne motivăm să facem cee ace avem nevoie și este necesar social ne definește.
Matricea spirituală a identității unui om este dată de experiențele sale de viață între care și ritmul motivării în activitățile curente. Suntem ceea ce facem și trebuie să conștientizăm asta!
Bibliografie : Maslach, S.E. Jackson, M.P. Leiter (Eds.), Maslach Burnout Inventory manual (3rd ed.), Consulting ,Psychologists Press (1996)