Strategii care pot contribui la rezolvarea conflictelor iscate pe baza diferenţelor dintre cultura elevilor și cea a profesorilor.

Prof. înv. preșcolar: Rus Ana
Şcoala este o societate aparte. Această societate are propriile legi scrise si nescrise, cerinţe, obiceiuri, tradiţii. Regulile scrise şi nescrise din cadrul instituţiei de învăţământ sunt în mare parte stabilite de către educatori. Aceste norme afectează relaţia profesor elev, care în viaţa şcolară reprezintă factorul cel mai important.
Relaţia profesor-elev reprezintă una dintre problemele majore ale învăţămân-tului contemporan, ce a preocupat adesea gândirea pedagogică mondială, ca şi pe cea din ţara noastră. În plan istoric, atât în literatura de specialitate cât şi în practica educativă, s-au conturat două puncte de vedere opuse privind relaţia profesor-elev: unul caracteristic pedagogiei tradiţionale, bazat pe o comunicare unilaterală de la profesor la elev, iar celă-lalt modern, care consideră elevul exclusiv ca subiect al educaţiei, în afara oricărei diri-jări din partea educatorului. Ambele puncte de vedere (primul punând accent pe autorita-tea profesorului, iar cel de-al doilea pe libertatea deplină a elevului) sunt însă unilaterale, respingând posibilitatea realizării unei comunicări reale între cei doi poli ai actului edu-cativ.
În instituţia şcolară conflictele dintre profesori şi elevi sunt cele mai răspân-dite. Acestea se formează mai ales datorită atitudinii negative pe care o au elevii faţă de învăţare. Această atitudine negativă reprezintă o problemă cu care profesorii se confruntă zilnic.
În general, profesorii consideră că rezolvarea unui conflict se poate realiza ori prin câştig, ori prin pierdere, iar relaţia profesor elev este văzută ca o luptă pentru putere, prin urmare şi elevii vor vedea în persoana profesorului un duşman. În majoritatea conflictelor profesorii încearcă ori să iasă învingători ori adoptă o atitudine permisivă. Ambele modalităţi de soluţionare prezintă însă dezavantaje. În situaţia în care profesorul învinge, va provoca resentimente şi ostilitate din partea elevilor, el va căuta să domine prin forţă. Prin urmare elevii vor deveni ascultători datorită fricii provocate de profesor şi se va solda cu efecte negative în ceea ce priveşte manifestarea creativităţii, explorarea şi inovaţia, precum ţi dezvoltarea autodisciplinei şi autocontrolului.
În situaţia opusă, când profesorul este cel care cedează, situaţia conflictuală va produce resentimente şi ostilitate din partea profesorului. În cazul elevilor se dezvoltă egoismul, lipsa de cooperare, indisciplina, chiar dacă în ceea ce priveşte creativitatea elevilor se înregistrează o creştere a ei. În situaţii de acest fel elevii tind să-şi piardă res-pectul faţă de profesor.
De obicei profesorii tind să utilizeze ambele metode în disciplinarea elevilor. Un profesor care în majoritatea timpului este indulgent va încerca totuşi să restabilească ordinea în momentul în care comportamentul elevilor va deveni inacceptabil. Această oscilaţie între putere şi indulgenţă va determina confuzie atât în rândul elevilor, cât şi în gândirea profesorului. De asemenea profesorii îşi pierd puterea de a pedepsi atunci când copiii cresc. Dacă elevii mici se conformează cerinţelor profesorului datorită fricii, atunci când aceştia cresc îşi pierd treptat frica de profesor şi nu se vor mai supune cerinţelor acestuia. Astfel profesorii adolescenţilor devin neputincioşi, elevii nu mai ac-ceptă să fie controlaţi, devin mai independenţi şi reacţionează prin rezistenţă faţă de ten-dinţa profesorului de a se impune prin forţă. ,,Rebeliunea elevilor faţă de adulţii din şcoli nu este un proces natural. Ei vor fi rebeli când se vor confrunta cu folosirea puterii din partea profesorului. Dacă se renunţă la utilizarea forţei, o mare parte din rebeliunea din şcoli va scădea.”(Gordon, p. 228)
De asemenea metoda utilizării forţei are efecte distructive asupra elevilor, provocând sentimente de ostilitate, frică, anxietate, încăpăţânare, incompetenţă. Utiliza-rea puterii reduce influenţa profesorului asupra elevilor. El doar va forţa elevii să se comporte într-un anumit fel şi interzice anumite comportamente ale acestora, nu-i moti-vează şi nu-i convinge pe elevi în sensul unor comportamente pozitive. Totodată elevii care în şcoală sunt supuşi, este posibil ca atunci când vor creşte să păstreze frica faţă de cei ce deţin puterea, evitând conflictele.
Dacă profesorul este cel care cedează în faţa elevului ei vor dezvolta meca-nisme adaptative, răzbunare, evadare la o altă şcoală, demisie, dezvoltarea unor boli psi-hosomatice, retragere, conformism.
Referindu-ne strict la procesul instructiv - educativ, relaţiile interpersonale din clasă ge-nerează cele mai multe stări tensionale. Cele referitoare la relaţia profesor – elev sunt :
• Cunoaşterea empirică a elevilor, a particularităţilor, a aşteptărilor, a experienţei
sociale anterioare, a puterii de integrare.
• Nerezolvarea unor stări mai vechi, pe fondul cărora se acumulează noi tensiuni.
• Stimularea inegală practicată în activitate.
• Supraîncărcarea cu sarcini nediferenţiate, corelată cu evaluarea incorectă a celor
anterioare.
• Aplicarea rutinieră, şablon, a unor măsuri asemănătoare la toţi elevii.

• Evaluarea subiectivă a cunoştinţelor şi a comportamentului afectiv – atitudinal.
• Acordarea în continuare unei importanţe prea mari informativului şi mai puţin
formativului.
• Nevalorificarea preocupărilor elevilor de studiu independent, de afirmarea
creativităţii, de completare prin activităţi extraşcolare.
• Redusa diversificare a metodelor activ – participative şi de implicare efectivă a
elevilor în activitatea de predare – învăţare.
• Abuzul de muncă frontală care blochează afirmarea unor elevi.
• Redusa utilizare a variatelor forme şi reţete de comunicare cu toţi elevii.
• Afirmarea subiectivă a exigenţei.
• Neacceptarea exprimării unor opinii opuse sau modificate la elevi.
• Recurgerea la autoritate în rezolvarea unor probleme care se ivesc.
• Pasivitatea, sau amânarea rezolvării unor probleme.
• Nestăpânirea unor nemulţumiri cauzate extern, dar prelungite în clasă.
• Neadaptarea la evoluţia dezvoltărilor elevilor, la particularităţile de vârstă.
• Redusa formare a deprinderilor de cunoaştere reciprocă, de muncă în grup, de
cooperare, de acceptare reciprocă.
• Neantrenarea elevilor în managementul activităţii – în organizare, în luarea
deciziilor curente, în coordonare, în evaluare, în reglare.
• Nediscutarea cu elevii a consecinţelor neparticipării la activităţi.
• Neutilizarea relaţiilor de comunicare în afara lecţiilor, în activităţi în afara clasei
pentru comunicare, cunoaştere, stimulare, rezolvare de probleme.
• Slaba comunicare cu părinţii pentru cunoaşterea evoluţiei elevilor şi stabilirea
unui parteneriat în soluţionarea tensiunilor ivite.
• Analize, aprecieri eronate, subiective, conjuncturale ale manifestării elevilor.
• Stil permisiv, sau dimpotrivă autocritic, rigid.
Strategii de rezolvare a conflictelor

În faţa conflictului oamenii pot reacţiona în mai multe moduri decât atacul sau fuga, iar fiecare stil adoptat, care este în relaţie cu anumite trăsături de personalitate, e preferabil în anumite situaţii .
• Abandonul, evitarea, renunţarea sau retragerea.
Reprezintă hotărârea de a scăpade conflict prin părăsirea situaţiei, refuzul de a vorbi, părăsirea locului, pedepsirea celuilalt prin tăcere, ruperea relaţiei prin retragere tăcută, fără explicaţii. În astfel de situaţii ambii parteneri au de pierdut. Persoanele care adoptă acest stil ignoră situaţiile conflictuale, dau înapoi în faţa conflictelor sau le amână, au credinţa că o dată cu timpul conflictul va dispărea şi devin anxioase când se confruntă cu situaţii de conflict.
Avantajul strategiei: este binevenită când timpul nu presează.
Dezavantaj: problema creşte şi poate deveni incontrolabilă.

• Stilul adaptativ, de reprimare sau acomodare.
Este cel mai permisiv stil deoarece se focalizează pe nevoile celorlalţi. Acest stil poate varia de la o capitulare rapidă către una care apare după câteva încercări de a rezolva con-flictul. Persoanele care îl adoptă sunt permisive, noncompetitive, flexibile, tolerante, îşi neglijează nevoile proprii pentru a le satisface pe ale celorlalţi, le preocupă mai mult să se facă plăcute altora şi să se înţeleagă cu aceştia decât să-şi facă dreptate, depun mai mult efort decât li se cere, devin anxioase când trebuie să vorbească despre ele însele şi le îngrijorează faptul că ar putea pierde respectul celorlalţi.
Avantaj: în conflictele neimportante ar putea reduce presiunea asupra relaţiei.
Dezavantaj: în chestiuni majore nu se realizează comunicarea.

• Stilul competitiv: victorie – înfrângere
Este cel mai adversativ stil sau răspuns la un conflict, deoarece se focalizează în principal pe perspectivele proprii. Acest stil poate include dorinţa de a înţelege, precum şi o atitu-dine de respect pentru ceilalţi.
Persoanele care îl adoptă ca dominant sunt " devotate" propriei lor poziţii sau perspecti-ve, se concentrează pe scopuri sau obiective, sunt foarte organizate, le e frică să nu piardă controlul şi se focalizează asupra a ceea ce doresc ele sau pe apărarea poziţiei lor.
Avantaj: atunci când se bazează pe o viziune plină de caritate şi largă, exercitarea puterii poate duce la decizii înţelepte. Persoana investită cu autoritate are însă o mare respon-sabilitate de a fi ,,dreaptă”, ceea ce este foarte dificil.
Dezavantaj: învinsul nu poate suporta deciziile şi conflictul rămâne mocnit, pentru ca apoi să se reaprindă.
• Compromisul
Este adeseori arta de a te certa pentru nimicuri. De fapt, este o situaţie inferioară celei de victorie-victorie. Persoana face concesii pentru a păstra prietenia.
Avantaj: abordarea pare a fi echitabilă, poate oferi controlul conflictului mai degrabă decât lichidarea lui şi furnizează timpul necesar pentru realizarea metodei victorie- victorie.
Dezavantaj: fiecare îşi exagerează poziţia, ceea ce constituie subiect de negociere. În final, nici unul nu este total satisfăcut, pentru că fiecare a trebuit să renunţe la ceva. Este un armistiţiu, nu o pace definitivă. Între participanţi există o relaţie cooperantă.

Bibliografie/ webografie:
Conflict profesor –elev, accesat în 25.11.2021 la:
https://ro.scribd.com/doc/192280660/Conflictprofesor-Elev
Conflictele școlare–cauze și soluții, accesat în 25.11.2021 la:
https://didactform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-bune-practici-pentru-educatie-incluziva-de-calitate/conflictele-scolare-cauze-si-solutii
Gordon, Th., Profesorul eficient, Ed. Trei, Bucureşti, 2011;
Iosifescu, S., Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ, Ministerul Edu-caţiei şi Cercetării, Bucureşti, 2001;
Marcus, S., 1987, Empatia şi relaţiile profesor-elev, Ed. Academiei R.S.R., 1987;
Marshall, B. R., Comunicarea nonviolentă, Ed. Elena Francisc Publishing, Bucureşti, 2005