INTEGRAREA ȘCOLARĂ A COPIILOR PENTRU PRINCIPALELE CATEGORII DE CES

INTEGRAREA ȘCOLARĂ A COPIILOR PENTRU PRINCIPALELE CATEGORII DE CES
Profesor Chindea Lola - Simona
Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăștie

Integrarea autentică a unui copil cu CES presupune că el este acceptat de ceilalți copii, cu care are raporturi corecte de socializare, iar procesul de învățământ presupune că el învață și se dezvoltă în condițiile potențialului său simultan cu colegii săi. Este nevoie de crearea unei echipe pluridisciplinare, din care să facă parte profesori de sprijin, specialiști (psiholog/consilier, logoped), medicul școlar și părintele.
Prin adaptare curriculară se elimină, substituie sau adaugă conținuturi în concordanță cu obiectivele și finalitățile propuse prin planul de intervenție personalizat. Integrare școlară este rezultatul unor modificări interne în echilibrul dintre anumite dominante de personalitate cu consecințe în planul acțiunii sale, incluziunea și normalizarea permițând dezvoltarea și valorificarea optimă a potențialului.
Programarea și coordonarea resurselor și serviciilor personalizate/individualizate, asigurarea coerenței și complementarității intervențiilor, fiind focalizat pe cerințele individuale ale elevului integrat se realizează prin planul de servicii personalizat alcătuit de o echipă interdisciplinară de persoane cu pregătire, competențe și experiență profesională (și conține obiectivele, activitățile propriu-zise, metodele și mijloacele utilizate, durata activităților, formele de evaluare și de revizuire a planului de intervenție). Programul de intervenție precizează modalitățile concrete de intervenție prin care se ating scopurile vizate (etapă din planul de servicii).
Rezolvarea problemelor pe care le au copiii determină o analiză pe mai multe planuri a problemelor de învățare, din perspectiva individuală, de grup și curriculară.
Dintre elemente definitorii ale strategiilor învățării interactive fac parte următoarele:
• valorificarea experiențelor zilnice ale elevilor prin crearea unor situații/scenarii-tip
• valorificarea cunoștințelor anterioare ale elevilor în desfășurarea lecțiilor noi și rezolvarea unor sarcini de lucru în perechi sau grupuri mici
• utilizarea situațiilor de joc în învățare (jocuri de rol, didactic, dramatizare etc.)
• folosirea problematizării pe secvențe didactice și aplicarea practică a
rezultatelor prin metode și procedee de expresie, rezolvarea creativă a conflictelor în clasă, colaborarea cu familia și valorificarea resurselor din comunitate ca tehnici de sprijinire a învățării, predării și evaluării, implicarea elevilor în activități care presupun cooperare pentru rezolvarea unor probleme și prin care pot învăța să asculte, să negocieze și să accepte opinia sau părerea celuilalt
Integrarea școlară a copiilor cu handicap mintal se poate realiza prin integrare individuală în clase obișnuite, integrarea unui grup de 2-3 copii deficienți în clase obișnuite sau constituirea unor clase diferențiate (clase de nivel) integrate în structura școlilor obișnuite. Accentul se pune pe măsurile anticipative, centrate pe problemele specifice fiecărui copil. Subiectul trebuie implicat în acțiune și introdus în structura ei ca o condiție a încărcării de tensiune psihică. Pe baza psihodiagnozei și prognozei de scurtă durată se constituie programe recuperativ - compensatorii și se adoptă o metodologie adecvată procesului instructiv – educativ - terapeutic. Recuperarea este naturală atunci când acționează prin subsistemul funcției psihice aflat în stare critică și de compensație când funcțiile tulburate sunt preluate de alte segmente ale sistemului psihic.
Handicapurile de limbaj provoacă, treptat, dezorganizarea personalității și dezordini comportamentale. Efectele negative se manifestă de la rețineri în vorbire, inhibiție în activitate, blocaje psihice, și pot determina chiar dezorganizarea constituirii însușirilor personalității.
La persoanele cu debilitate ușoară sau la cele cu intelect de limită, handicapurile de limbaj pot constitui, alături de deficiența psihică, factori traumatizanți ce influențează negativ planul comportamental.
Pentru principalele categorii de persoane cu dizabilități: deficiența de intelect, deficiența de vedere, deficiența de auz (surdo-mut, surdo-vorbitor, surd, deficient de auz, disfuncțional auditiv, hipoacuzic, handicapat de auz, asurzit), tulburările de limbaj – logopedia, tulburările de comportament, polihandicapul, tulburările de învățare (deficiențe de învățate, greutate sau dificultăți de învățare) diferențele dintre elevi trebuie valorizate în moduri pozitive, care să cultive toleranța, iar gradul de participare al elevilor la activitățile școlare și extrașcolare trebuie să reflecte un procent apropiat de maxim, în funcție de potențialul, posibilitățile și preferințele elevilor.
Se găsesc cele mai bune metode de predare-învățare pentru a-i determina pe toți participanții la actul educațional să se implice conștient în activitățile derulate.
Obiectivul principal al școlilor de masă în care învață elevii cu CES este asigurarea integrării acestora în mediul școlar și transformarea elevului într-o persoană capabilă să-și creeze propriile procese și strategii de raționament utile pentru rezolvarea problemelor reale și apropiate, adaptând curriculum-ul la nivelul clasei, cu un grad ridicat de flexibilitate, astfel încât să permită fiecărui copil să avanseze în ritmul său și să fie tratat în funcție de capacitățile sale de învățare. Formularea obiectivelor, stabilirea conținuturilor instruirii, modalitățile de transmitere a informațiilor în clasă și evaluarea elevilor se face diferențiat. Învățarea trebuie văzută ca un proces la care elevii participă în mod activ, își asumă roluri și responsabilități. Proiectarea conținuturilor se face individualizat și diferențiat, astfel încât să poată fi înțelese de către elevi, în urma analizei evaluărilor inițiale. Planificarea individualizată a învățării presupune adaptarea educației la nevoile individuale din perspectiva diferențelor dintre elevi. Diferențierea curriculumului, atât pentru copiii extraordinari (cu dizabilități și cu potențial de învățare ridicat) are aceleași scopuri educaționale ce pot fi atinse prin mai multe tipuri de programe adaptate. Selecția și organizarea obiectivelor educaționale conform diferențelor individuale; trebuințelor educaționale pot fi întâmpinate prin oportunități educaționale variate.
Diferențierea curriculară impune selecționarea sarcinilor de învățare după criteriul maturității intelectuale și ritmul de lucru, cu o adaptare a procesului instructiv educativ la posibilitățile intelectuale, la interesele cognitive, la ritmul și stilul de învățare al elevului.
Adaptarea curriculum-ului la clasă pentru predarea, învățarea, evaluarea diferențiată se poate realiza prin adaptarea conținuturilor (cantitativ și calitativ), planurilor și programelor școlare la potențialul de învățare al elevului prin extindere, selectarea obiectivelor și derularea unor programe de recuperare și remediere școlară, adaptarea proceselor didactice având în vederea mărimea și gradul de dificultate al sarcinii, metodele de predare (metode de învățare prin cooperare, metode active-participative, jocul didactic), materialul didactic (intuitiv), timpul de lucru alocat, nivelul de sprijin (sprijin suplimentar prin cadre didactice de sprijin), adaptarea mediului de învățare fizic, psihologic și social; procesul de evaluare având ca finalitate dezvoltarea unor capacitați individuale ce se pot exprima prin diverse proiecte și produse (scrise, orale, vizuale, kinestezice).
Evaluarea trebuie să vizeze identificarea progresului realizat de elev, luând ca punct de plecare rezultatele evaluării inițiale.
Tratarea individualizată facilitează adaptarea la cerințele și obiectivele procesului instructiv-educativ și presupune corelarea între cerințele programei și posibilitățile copiilor, exprimă necesitatea stimulării dezvoltării copilului. Sarcinile care se dau copilului sunt în concordanță cu însușirile de personalitate, care se află în permanentă devenire și transformare, astfel asigurându-se o amplificare a efortului psihic și fizic al copilului.
Se pune accent pe abordarea pozitivă a comportamentului copiilor, ameliorarea practicilor educaționale, cum ar fi: evitarea discriminărilor, a favorizării sau etichetării copiilor, evitarea reacțiilor impulsive neadecvate, a amenințării și intimidării copiilor, exprimarea încrederii în posibilitățile fiecărui copil de a reuși.
Se folosesc metode expozitive, un limbaj adecvat, corespunzător nivelului comunicării verbale, cu o prezentare clară, precisă, concisă, idei sistematizate, procedee și materiale intuitive, se antrenează elevii prin întrebări de control pentru a verifica nivelul înțelegerii conținuturilor și a interveni cu noi explicații atunci când se impune. Metodele de simulare (jocul didactic, dramatizarea) sunt aplicate cu succes atât în ceea ce privește conținutul unor discipline, cât și în formarea și dezvoltarea comunicării la elevii cu deficiențe mintale și senzoriale. Implicarea lor cât mai directă în situații de viață simulate, trezesc motivația și implică participarea activă, emoțională a elevilor, constituind și un mijloc de socializare și interrelaționare. Metoda demonstrației permite înțelegerea unui fenomen, exercițiul e o metodă cu largă aplicabilitate în activitățile de consolidare a cunoștințelor și de formare a deprinderilor.
Lecțiile bazate pe învățarea prin cooperare permit evaluarea frecventă a performanței fiecărui elev care trebuie să ofere un răspuns în nume personal sau în numele grupului, încurajându-se și împărtășindu-și ideile, explică celorlalți, discută ceea ce știu, învață unii de la alții, realizează că au nevoie unii de alții pentru a duce la bun sfârșit o sarcină a grupului.
Activitățile extracurriculare necesită o riguroasă planificare, organizare și desfășurare, în relație directă cu posibilitățile reale ale elevilor și pentru a veni în întâmpinarea problemelor pe care elevii respectivi le resimt în raport cu actul educațional; prin ele se poate realiza mai ușor socializarea copiilor cu CES, dezvoltând la elevi priceperi, deprinderi și abilități cognitive și comportamentale, mult mai solide, permițând contactul direct cu realitatea socială, sporind interesul de cunoaștere a frumuseților naturale și de patrimoniu, formarea și dezvoltarea unor sentimente de prețuire a mediului natural, în vederea adoptării unui comportament ecologic adecvat. Concursurile cu tematică diferită dezvoltă la elevii cu CES, spiritul de competiție, de echipă, încrederea în forțele proprii, îi mobilizează la cooperare.
O categorie aparte în rândul copiilor cu C.E.S. o constituie copiii cu deficiențe multiple asociate/dizabilități multiple (asocierea a minim două deficiențe de bază), cu implicații majore asupra desfășurării normale a vieții și a dezvoltării sale, atât fizice cât și psihice și mentale, perturbând procesele psihice și având o puternică influență asupra comportamentului, a abilităților și a întregii existențe.
Principiile specifice ale educației integrate (principiul respectării proporțiilor naturale, principiul libertății de opțiune instituțională, principiul eterogenității globale, principiul valorificării diferențelor, principiul continuității în integrare, principiul colaborării continue și intense în educația integrată, principiul adaptării, dezvoltării și diversificării curriculare, principiul interacțiunii în predare, principiul asigurării și dezvoltării rețelelor de sprijin, principiul intervenției timpurii, principiul evaluării în raport cu nevoile) orientează demersul didactic spre finalități specifice.
Educația pentru schimbare, amplasată în centrul schimbării educației devine premisa principală a configurării unui sistem educativ compatibil cu dinamica fenomenelor sociale, asigurând calitatea pregătirii indivizilor pentru societatea prezentă și viitoare

BIBLIOGRAFIE:
• Alois Gherguț – „Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii diferențiate și incluzive în educație”, Editura Polirom, Iași, 2006
• Andrei Cotruș – suport de curs „Psihopedagogia persoanelor cu CES”
• Dumitru Popovici – „Învățământul integrat sau incluziv”, Editura Corint, București, 1998
• Gabriela Florența Popescu, Ovidiu Pleșa – „Handicap, readaptare, integrare: ghid fundamental pentru protecția specială, recuperarea și integrarea socio-profesională a persoanelor în dificultate”, Editura Pro Humanitate, București, 1998
• Traian Vrăjmaș, T. – „Învățământul integrat și/sau incluziv pentru copiii cu cerințe educative speciale”, Editura Aramis, București, 2001
• Suport de curs „Practica integrării și incluziunii copiilor cu C.E.S.” Surse:
• https://cursuri.cercetare-inovatie.ro/pluginfile.php/23911/mod_resource/content/1/Cap.%20V%20Specificul%20%C8%99i%20metode%20de%20integrare%20a%20copiilor%20cu%20ADHD%20%C8%99i%20a%20copiilor%20cu%20tulbur%C4%83ri%20de%20comportament.pdf
• https://cursuri.cercetare-inovatie.ro/pluginfile.php/24071/mod_resource/content/1/Tema%205%20-%20Model.pdf
• http://clipart-library.com/clipart/n1472163.htm