FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR COPIILOR SUPRADOTAŢI

Prof. Nistor Alina Nicoleta
Liceul Teoretic “V.Alecsandri” Iaşi, România

Aceşti copii supradotați provin din toate mediile sociale şi pot fi descoperiţi în orice tip de comunitatea culturală fiind în general expuşi riscului social şi respingerii grupului social. Deşi ei au un uriaş potenţial nu se pot dezvolta integral decât în condiţiile unui sistem educativ specializat, deoarece, fiind mult mai avansaţi intelectual, pot invăţa foarte mult şi repede, studiind problemele în profunzimea şi complexitatea lor, depăşindu-şi cu uşurinţă atât colegii de aceaşi vârsta cât şi programa şcolară, care este oferită în general pentru un nivel mediu în sistemul de învăţămant obişnuit. Asincronia lor în dezvoltare îi face sensibili atât la problemele globale sau locale pe care le resimt puternic din punct de vedere emoţional, cât şi la rezolvarea acestor probleme. Lucrul cu copii supradotaţi presupune un profil intelectual special al pedagogului, un antrenament didactic specializat şi de asemenea, o consultanţă psihologică specializată. Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, România va trebui să se ridice la nivelul standardelor internaţionale, pentru a putea fi cu succes competitivă în contextul economiei globale. Este important astfel ca tot mai mulţi tineri cu abilităţi înalte să se formeze şi dezvolte pentru a-şi atinge potenţialul maxim, iar acest lucru nu se poate realiza decât prin oferirea unei educaţii specifice, corespunzătoare nevoilor şi cerinţelor acestora. Rapiditatea cu care întelege şi memorează un supradotat face ca el să se plictisească uşor în clasa şi aceasta chiar de la începutul şcolarizării, aşa ca, cel puţin pentru unii dintre ei, entuziasmul debutului învăţării devine repede un balast afectiv.
Într-o lucrare consacrată copiilor supradotaţi, Jigău (1994) menţionează că aceştia au o serie de caracteristici care îi diferenţiază de ceilalţi copii. Printre acestea sunt menţionate şi următoarele: înţelegere rapidă a ideilor abstracte şi a relaţiilor cauzale; ritm accelerat în formarea şi dezvoltarea proceselor psihice, mai ales a memoriei, gândirii şi imaginaţiei; mare capacitate de generalizare şi de înţelegere facilă a conceptelor; efectuează judecăţi şi raţionamente profunde; dispun de curiozitate vie permanentă; atenţie de durată şi mare putere de concentrare; mare capacitate de a comunica cu claritate ideile; posedă o capacitate deosebită de a sintetiza date; trăiesc satisfacţii intense când rezolvă situaţii problematice; rezolvă cu uşurinţă, flexibilitate şi eleganţă intelectuală probleme abstracte (M. Jingău, 1994, p. 316-322).
Elevii supradotaţi intră deseori în conflict cu normele şi regulile şcolare, asta datorită faptului că nu se pot adapta unui nivel mediu de predare a cunostinţelor, aceştia reclamând un ritm de predare-învăţare mai alert. Plierea greoaie pe sarcinile şcolare trădează opoziţia individului la rigiditatea impusă de un sistem de multe ori depăşit. Lucrul cu acest tip de elevi presupune o tratare psihopedagogică specială. Să nu uităm că două dintre geniile omenirii, A. Einstein şi T. Edison, au fost consideraţi elevi foarte slabi de către profesorii lor.
Diferitele modalităţi de a răspunde nevoilor speciale în materie de educaţie a elevilor supradotaţi se referă la:
• facilitarea trecerii acestora de la o clasă la alta, superioară ca nivel, dacă au îndeplinit cel puţin bine cerinţele nivelului anterior;
• alcătuirea de programe diferenţiate care să permită avansul mai rapid al unora în aceeaşi unitate temporală;
• organizarea de clase speciale alcătuite pe criteriile: nivel al coeficientului intelectual; focare de interes; proiecte comune; niveluri de aspiraţie sau de reuşită;
• organizarea pe clase cu program total independent de cel şcolar general, în afara timpului şcolar comun.
Pentru instruirea adecvată a elevilor supradotaţi vor trebui diferenţiate, modificate sau adaptate toate aspectele procesului educativ general: scopurile şi obiectivele; conţinutul curriculum-ului; organizarea şi gruparea elevilor; resursele de personal; procesele de evaluare; legăturile cu instituţiile educative extraşcolare; serviciile auxiliare şcolii.
Adaptarea curriculumului şcolar
Obiectivele curriculum-ului diferenţiat decurg, la fel ca şi obiectivele curriculum-ului obişnuit, din idealul educaţional şi finalităţile sistemului de învatamânt.
Printre principiile de elaborare a curriculum-ului diferenţiat pentru elevii supradotaţi, putem aminti (A.H. Passow):
• să dezvolte potenţialul intelectual şi aptitudinile fiecăruia, în cel mai înalt grad posibil, stimulându-se interesul, spiritul de exploatare, prin conceperea de programe menite să maximalizeze dezvoltarea potenţialului lor superior;
• să le dezvolte o "conştiinţă socială", simţul responsabilităţii, calitaţii etice şi morale;
• să-i înveţe să gândească independent;
• să le stimuleze creativitatea;
• să sensibilizeze lumea şcolii şi comunitatea pentru recunoaşterea şi aprecierea valorilor culturale şi performanţelor intelectuale;
• să găsească noi conţinuturi şi metode care să poată fi aplicate şi în învăţământul general.
Evaluările curriculum-ului pentru elevii dotaţi ar trebui conduse în concordanţă cu principiile prioritare stabilite, cu accent pe abilitătile supramedii de gândire, pe creativite şi pe excelenţă.
Rolul major al profesorului angajat într-un program de învaăţământ pentru elevii cu aptitudini înalte este acela de a concepe şi realiza trasee curriculare opţionale multiple şi de a asigura o mare flexibilitate în parcurgerea lor.
Şcolile sau clasele pentru elevii supradotaţi (specializate pe anumite domenii sau de cultură generală), concepute şi organizate în mod explicit pentru supradotaţi, sunt văzute ca un cadru de pregătire omogen, stimulativ (dar segregativ), şi care ar putea oferi cunoştinţe variate şi profunde şi o experienţă mai bogată prin tipul de solicitări şi schimburile pe care le fac aceştia între ei sau cu profesorii, cât şi prin crearea unei atmosfere intelectuale intens stimulatoare şi de mari expectanţe. În unele ţări se conchide că "este oportun a se descuraja practica de a crea şcoli şi clase speciale pentru elevii supradotaţi", subliniindu-se, însă, că "trebuie susţinută diferenţierea internă prin sistemul sarcinilor de lucru individualizate şi printr-o organizare mai elastică a sălii de clasă" (SPAN, 1991). Oponenţii grupării elevilor în scopuri educative după abilităţi, susţin că într-o societate democratică aceasta este din punct de vedere etic inacceptabilă şi renunţarea la ea e o cerinţă morală imperativă pentru că noi trebuie să acceptăm că suntem asemănători mai mult decât diferiţi, şi în concluzie trebuind a fi stopată standardizarea aşteptărilor bazate pe nivelul inteligenţei, identificată psihologic. Specialiştii sunt de acord că simpla grupare pe niveluri de potenţial intelectual, în clase sau şcoli speciale, rezolvă nevoile educative ale copiilor supradotaţi. Unul din cele mai comune răspunsuri ale şcolii la diferenţele interindividuale ale elevilor o reprezintă gruparea în funcţie de abilităţile lor.
Prin intermediul modalităţilor de instruire accelerată, li se acordă şansa acestor elevi să parcurgă două clase într-un an şi să fie admişi devansat în învăţământul superior. Dar unii cercetători şi educatori se pronunţă împotriva instruirii accelerate, prezentând unele argumente: un copil supradotat poate să facă faţă solicitărilor intelectuale ale unei anumite vârste; este dificil de prevăzut dacă o accelerare a ritmului instruirii va avea efecte pozitive sau negative asupra elevului; copiii de aceeaşi vârstă, dar mai puţin înzestraţi, pierd modelul oferit de cei în discuţie, accelerarea instruirii produce o senzaţie nedorită de elitism printre elevi( B. Bălan, 1998, p.85).
Oricum, realitatea că în şcolile şi clasele speciale pentru elevi supradotaţi se obţin performanţe net superioare, nu poate fi contestată.
Indiferent ce modalităţi de abordare ar aplica în instruirea elevilor săi dotaţi sau nu, educatorul se confruntă cu dileme etice ce nu pot fi evitate şi poate nici soluţionate echitabil pentru subiecţii supuşi actului educaţional. Una dintre acestea o reprezintă competiţia dintre valori, când acesta se află în situaţia de a alege între două valori aflate în competiţie. Binele elevului supradotat este în conflict cu binele celorlalţi elevi, în acest caz impunându-se găsirea unui echilibru între progresul general şi cel individual (A. Tompea, p.94). Elevii sunt clienţi care reclamă, fiecare în parte, un tratament preferenţial din partea practicianului, fiecare individ având dreptul individual de a se dezvolta autonom. Sistemul educaţional plasează elevul în centrul preocupărilor sale, deci în centrul sistemului său de valori. Profesorul trebuie să dea dovadă de loialitate multiplă, să investească timp şi creativitate în a identifica strategii eficiente pentru educaţia tuturor subiecţilor educabili. Teoretic e uşor, dar practic, noi, educatorii, suntem capabili de aşa ceva? Dispunem de timpul necesar şi avem competenţa necesară? De multe ori trebuie să luăm decizii şi este obligatoriu să ne asumăm responsabilitatea pentru acestea.
CONCLUZII
Principalele demersuri organizatorice cu finalităţi de instruire ne duc la următoarele concluzii:
• eficienţa instruirii este mai ridicată, pentru elevii supradotaţi, atunci când aceştia sunt grupaţi în clase speciale;
• accelerarea studiilor, pentru majoritatea elevilor supradotaţi, are mai multe efecte pozitive decât dezavantaje;
• nu este recomandat a se renunţa la studierea unor "discipline de cultură generală", dar acestora li se poate dedica mai puţin timp dat fiind ritmul şi capacitatea lor de asimilare, iar timpul devenit astfel disponibil, se poate utiliza pentru îmbogăţirea şi aprofundarea studiilor în domenii precise de interes deosebit;
Bibliografie:
Jigău M.– Copii supradotaţi,Bucureşti,Ed. Societatea Ştiinţifică & Tehnică, 1994.
Cucoş C. –Psihopedagogie,Ed.Polirom Iaşi, 1998.
Tompea D. – Deontologia asistenţei sociale şi construcţia paradigmei profesionale, Ed. Polirom, Iaşi, 2003.