Şcoala cu
bune practici

43 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Proiectul-metodă de evaluare

Învăţământ profesional şi tehnic | Electronică şi automatizări

Propus de: DanielaPalcuie | 07.07.2020 19:42 | Revista cadrelor didactice nr. 64/2020 | 1849 vizualizări

Articolul propune ca metodă de evaluare proiectul și prezintă un studiu de caz: realizarea unui proiect nivel 4 la un colegiu tehnic.

Proiectul- metodă de evaluare
Ing. Palcuie Daniela
COLEGIUL ENERGETIC – RM. VÂLCEA
Evaluarea este o parte importantă a procesului didactic. În procesul de predare - evaluare a disciplinelor tehnice metoda proiectului este des folosită, ca să nu mai amintim că finalitatea unui ciclu de învățământ se face prin evaluarea unui proiect. Examenul de certificare a absolvenților învățământului liceal, filiera tehnologică, constă într-o probă practică - realizarea unui proiect pe durata ultimului semestru de pregătire și o probă orală - prezentarea și susţinerea proiectului.
Metoda proiectului este o metodă de predare-învățare bazată pe învățare reală.
Etapele de realizare a unui proiect depind foarte mult de:
nivelul de învățământ căruia se adresează
- nivel primar
- școală generală
- liceu
- scoală postliceală
Tipul de proiect
- de verificare a cunoștințelor la sfârșitul unui capitol,
- de verificare a cunoștințelor la sfârșit de modul
- de absolvire
Dacă luăm în discuție un proiect de absolvire se poate diferenția proiectul pe nivele de absolvire: Nivel 2, Nivel 3 (profesional ), Nivel 4( liceal), Nivel 5 ( postliceal, școală de maiștri).
Studiu de caz: realizarea unui proiect nivel 4 la un colegiu tehnic.
Alegem situația în care proiectul este individual, deși acesta se poate realiza și în echipă, dar în acest caz se vor stabili sarcini distincte, clar delimitate pentru fiecare candidat în parte, pe baza tematicii stabilite și aprobate conform. Susţinerea proiectului se va face individual de către fiecare candidat.
Proba practică constă în realizarea unui proiect care are ca scop evidenţierea activităţii specifice, în funcţie de tema proiectului, a unităţilor de competenţe tehnice generale, a unităţilor de competenţe tehnice specializate și a celor cheie, semnificative pentru demonstrarea, în situaţia de examen de certificare, a dobândirii calificării respective. Prin executarea de către candidat a proiectului cu durata de un semestru, pe parcursul perioadei sale de formare, și prin susţinerea orală a proiectului în situaţia de examen sunt vizate competenţe specifice calificării, conform standardului de pregătire profesională.
Proba orală, de susţinere a proiectului, este parte componentă a examenului de certificare și are scopul demonstrării de către candidat, în situația de examen, cu ajutorul unor competenţe-cheie, prevăzute în standardul de pregătire profesională (de exemplu, comunicarea orală), într-un mod integrat, a conţinutului proiectului.
Realizarea proiectului debutează cu stabilire temelor de proiect. Lista temelor de proiect pentru fiecare calificare se stabileşte la nivelul unităţilor de învăţământ. Lista se realizează pe baza propunerilor cadrelor didactice de specialitate dar și propunerile elevilor. Temele de proiect trebuie să se încadreze obligatoriu în curriculumul pentru calificarea respectivă și să se raporteze într-un mod direct și transparent la standardul de pregătire profesională corespunzător. Lista temelor de proiect este aprobată apoi de comisia tehnică din școală, de consiliul de administrație, iar apoi varianta definitivă este făcută cunoscută tuturor absolvenților.
Candidaţii consultă tematica afișată și optează pentru una dintre teme. Opţiunea candidatului se face în scris, la secretariatul unităţii de învăţământ. Validarea opţiunilor pentru temele de proiect necesită acceptul îndrumătorului proiectului și pe cel al responsabilului ariei curriculare Tehnologii, pentru fiecare candidat în parte. Aprobarea opţiunilor pentru temele proiectelor, precum și a îndrumătorilor acestora se face de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ .
Comisia metodică de specialitate din fiecare unitate de învăţământ are responsabilitatea de a prezenta îndrumătorilor de proiect , Fişa de evaluare a proiectului și a susţinerii orale, pe care aceștia o vor folosi drept instrument de monitorizare a progresului activităţilor la proiect, pe tot parcursul derulării acestuia. La rândul lor, îndrumătorii vor face cunoscută Fişa de evaluare a proiectului și a susținerii orale fiecăruia dintre candidații ale căror proiecte le monitorizează.
Îndrumătorul de proiect asigură sprijinul necesar realizării proiectului:
a) face cunoscute din timp temele pentru proiectele elevilor din anii terminali ai liceului tehnologic, precum și competențele care se au în vedere prin execuția și susținerea proiectului, conform standardului de pregătire profesională pentru fiecare calificare;
b) oferă consultanță și sprijin elevilor în alegerea temei pentru proiect;
c) recomandă bibliografia minimală, precum și documentația necesară executării proiectului și le discută în detaliu cu candidatul;
d) definitivează, împreună cu fiecare candidat al cărui proiect îl îndrumă, planul și etapele de elaborare a proiectului, atât pentru partea practică, cât și pentru partea scrisă;
e) oferă consultații, îndrumă și monitorizează progresul proiectului, precum și modul de redactare a părții scrise a acestuia;
f) se asigură că fiecare candidat al cărui proiect îl coordonează își elaborează singur atât partea practică, cât și partea scrisă, tehnoredactată a proiectului;
g) susține cel puțin 5 întâlniri de monitorizare a proiectului cu fiecare candidat, conform planificării individuale, și consemnează observațiile pe Fișa de evaluare a proiectului și a susținerii orale;
h) asigură primirea sprijinului necesar specific de către eventualii candidați cu cerințe educaționale speciale, conform necesităților impuse de tipul de cerință, pe tot parcursul pregătirii și execuției proiectului;
i) în vederea realizării proiectelor, cadrele didactice care îndrumă proiecte pot solicita conducerii unității de învățământ organizarea unui program de consultații și de către alte cadre didactice, specialiști, reprezentanți ai partenerilor sociali etc., pentru a le facilita elevilor accesul la informațiile necesare;
Proiectul are următoarea structură:
a) Prima pagină - date de identificare: ministerul, școala, tema, calificarea, domeniul, nivelul, numele și prenumele candidatului, numele și prenumele îndrumătorului, anul absolvirii.
b) cuprinsul;
c) argumentul: 2 - 3 pagini care sintetizează conținutul proiectului
d) conţinutul propriu-zis, structurat astfel încât să pună în valoare scopul și obiectivele proiectului, problemele practice soluţionate, perspectiva personală a candidatului în abordarea temei, precum și utilitatea practic-aplicativă a soluţiilor găsite de către candidat;
e) bibliografia;
f) anexele: desene, schiţe, fotografii ale produselor, rezultatele determinărilor de laborator, descrierea experimentelor, fișele de observaţie, prezentarea și analiza unor secvenţe din procesul tehnologic, rezultatele măsurătorilor, prelucrări de date, statistici, elemente de proiectare, documentaţia tehnică întocmită etc.
În timpul realizării proiectului, candidații participă la cel puțin cinci întâlniri planificate cu îndrumătorul de proiect. Proiectul constă într-o prezentare scrisă, tehnoredactată de către fiecare candidat, la care se adaugă, după caz, un obiect, aparat, dispozitiv, produs executat.
Pe parcursul monitorizării realizării proiectului îndrumătorul de proiect completează fișe de evaluare specifice. Criteriile cuprinse în aceste fișe vizează atât procesul de elaborare a proiectului, cât şi pe cel de redactare a prezentării proiectului.
Aceste criterii sunt punctate, iar punctajul obținut contează în evaluarea finală fiind parte integrantă a acesteia. Aprecierea calităţii activităţii candidatului, se completează de către îndrumător la finalul activității de monitorizare, se discută cu candidatul înainte de depunerea proiectului. Partea scrisă a proiectului, însoţită de Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, se depune la secretariat. Urmează probă orală - prezentarea și susţinerea proiectului.
”Realizarea proiectului, atât a părţii sale practice, cât și a părţii scrise, este un demers integrator, complex, pe parcursul căruia candidatul face dovada activării și aplicării competenţelor descrise prin standardul de pregătire profesională dobândite prin modulele de specialitate și agregate într-un mod specific, în funcţie de tema proiectului și de planul său de abordare”.
Profesorul modern lucrează împreună cu elevii săi, cooperând în vederea reușitei. Rolurile sunt bine stabilite: profesorul stimulează căutarea și descoperirea, iar elevii se vor ocupa de activitățile de căutare și descoperire, ei participând activ si conștient la asimilarea cunoștințelor și formarea personalității. Astfel, se creează un parteneriat în vederea atingerii obiectivelor propuse, a unui standard cât mai înalt în educație.
Lucrând împreună cu elevii săi, profesorul poate regla și ameliora activitatea pe parcursul desfășurării procesului de realizare a proiectului și, nu în ultimul rând, poate aprecia just valoarea eforturilor de învățare depuse de către elevi pe parcursul activităților desfășurate.

Bibliografie: Metodologie de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării absolvenţilor învăţământului liceal, filiera tehnologică – edu.ro

Comentarii (1)

1 0

10.08.2020 20:57 Alina_Elena_Dumitrescu

Felicitari! Un material foarte bun si util!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 47 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

311 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN