Parteneri in formarea copilului si adultului de mai tarziu

PARTENERI ÎN FORMAREA COPILULUI ȘI ADULTULUI DE MAI TÂRZIU

Prof. Boian Aurelia-Cornelia
Şcoala Gimnazială Vad, jud. Cluj

Motto:
,, Educaţia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce ai
învăţat în şcoală”(Albert Einstein).

Un rol covârşitor în devenirea fiinţei umane revine şcolii
şi familiei. Considerată şi celula de bază a societăţii
familia nu există cu adevărat decât prin copiii săi. Nimeni nu
ne învaţă ,,meseria" de părinte! Fiecare urmează această
,,şcoală" atunci când îşi creşte copiii. Familia trebuie să
se implice activ în educarea copiilor. Există trei tipuri de
implicare a părinţilor în educaţia copiilor lor: părinţii ca
primii educatori acasă (familia fiind prima şcoală a copiilor),
părinţii ca parteneri ai şcolii şi părinţii ca avocaţi ai
copiilor în societate.
Educaţia în familie începe prin realizarea scopului de ansamblu
al educaţiei, ea constituind temelia peste care se vor suprapune
toate celelalte influenţe educative. Familia oferă copilului
primele informaţii despre lumea ce-l încojoară, primele norme si
reguli de conduită, dar şi climatul socio-afectiv necesar
trebuinţelor şi dorinţelor sale.
Fără îndoială, vârsta preșcolară este temelia educativă a
întregii vieți. La reușita copilului în viață contribuie o
serie de factori, dintre care semnificativi sunt: familia,
grădiniță și școala.
Asigurarea unui parteneriat real intre aceștia, implicarea tuturor
în realizarea unei unități de cerințe, va duce implicit la o
educație corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educație
și la soluționarea problemelor inerente care apar.
Grădiniței, ca prima verigă a sistemului de învățământ,
trebuie să i se acorde o mare atenție. Un rol important în
debutul școlar îl va avea întotdeauna instituția preșcolară,
o etapă intermediară indispensabil. În colectivitate, copilul
stabilește cu totul alte raporturi decât în familie: învață
să se subordoneze unui program și unor activități comune cu ale
colectivului din care face parte, stabilește relații cu alți
copii,etc
Un alt obiectiv în vederea integrării copilului în activitatea de
tip școlar o constituie permanenta legatură a gradiniței cu
familia, cea care constituie, de fapt, primul model al copilului.
Educația în familie ocupă un rol important în formarea ,,puiului
de om'', care trebuie să găsească aici condiții de dezvoltare
fizică, perceptivă, intelectuală, personală și socială.
Din primii ani de viață, personalitatea ,,adultului de mai
târziu" prinde contur și se manifestă prin elemente concrete cum
sunt: temperamentul, caracterul, însușiri, capacități,
abilități și aptitudini. Deprinderile bune, însușite din
frageda copilărie, din familie, se dezvoltă și înfrumusețează
caracterul omului. ,,Cei șapte ani de acasă" sunt hotărâtori
în procesul de adaptare și integrare în viața socială. Cu greu
se dezrădăcinează deprinderile rele căpătate în primii ani ai
vieții copilului.
Familia este instituţia primordială unde copilul dobândește
,,cea dintâi școală a vieții”. Nu întâmplător, părinții
sunt gata să-și spună cuvântul chiar și în cele mai dificile
probleme de educație. De la părinți copiii învață, în primul
rând, tot ceea ce știu până sunt aduși într-o instituție de
învățământ. Familia trebuie să asigure sentimentul de confort
și siguranță. O ambianță frământată de tensiuni familiale,
lipsită de afecțiune, stare de indiferență, cu acte de
violență va duce la reacții de inadaptare.
Primii ani din viața copilului sunt esențiali pentru învățarea
și pentru dezvoltarea comportamentelor și atitudinilor, dar acest
lucru nu se poate realiza doar în instituția educațională,
trebuie continuată și în familie. Indiferent de statutul social,
educația continuată în familie trebuie să fie sănătoasă,
alfel copiii vor fi dezorientați, frustrați, dezechilibrați chiar
de către cei care ar trebui să vegheze activ la construirea
personalității copilului nostru, atât din perspectiva de
părinte, cât și din cea de educator sau formator.
Trăsăturile și coordonatele personalității se cristalizează
în raport cu modelul și natura situațională trăită în mod
direct în mediul familial, iar atitudinile părinților au
consecințe durabile asupra personalității în formarea acestuia.
Grădinița, ca punte de legatură cu familia, are și menirea de a
asigura asistența de specialitate a părinților, informându-i
asupra etapelor de evoluție a copiilor, venind în sprijinul celor
ce întâmpină dificultăți în înțelegerea rolului de părinte
și îndeplinirea cu succes a educării copiilor. Pentru reușita
actului educațional derulat la grupă, munca educatoarei trebuie
continuată în familie.
Educatoarele trebuie să-i convingă pe părinți să păstreze
unitare cerințele adresate preșcolarilor cu cele adresate în
grădiniță. În majoritatea situațiilor, familia și instituția
școlară sau educațională colaborează foarte strâns, dar sunt
și situatii în care familia acționează contrar direcțiilor
conturate de acestea. De aceea, în vederea construirii unei
relații sănătoase de comunicare între grădiniță și familie,
se derulează și în prezent proiectul de mare anvergură inițiat
la nivel național și anume ,,Fiecare copil în grădiniţă". Este
un proiect care pune bazele frecventării grădiniţei de către
toţi copiii, în vederea asigurării unei educaţii timpurii de
specialitate, încă de la vârsta cea mai fragedă.
Prin acest proiect sau program se urmăreşte:
• Frecventarea grădiniţei de către toţi copiii;
• Acordarea unor stimulente părinţilor ai căror copii
frecventează zilnic grădiniţa;
• Realizarea unei bune relații între părinte și copil deoarece
aceasta este condiția dezvoltării sănătoase și armonioase a
copilului;
• Prevenirea unor probleme grave de educație;
• Prevenirea unor probleme în comportamentul copilului;
• Înțelegerea de către părinți a faptului că ei pot
influența și conduce comportamentul propriilor copii.
Grădinița de copii și, mai târziu, școala, completează
educația copilului în familie. Prin munca unită a familiei cu
școala se modelează însușirile frumoase ale copiiilor și se
oțelește caracterul, se formează cetățeanul demn și conștient
al patriei. Așadar, asigurarea unui parteneriat real între cei
trei factori reprezentativi pentru educația copilului, și anume,
familia-gradinița și școala, implicarea tuturor în realizarea
unei unități de cerințe, va duce implicit la o educație corectă
a copiilor, la evitarea erorilor în educație și la soluționarea
problemelor inerente care apar.

Bibliografie:

 Baran-Pescaru, Adina –Parteneriat în educație
(familie-școală-comunitate), Bucureşti, Editura Aramis , 2004;
 Cosmovici A., Iacob L. –Psihologie scolară, Iaşi, Editura
Polirom, 1999;
 Șincai Eugenia, Alexandru Gheorghe, Școală și Familie,
Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 1993.