‘’Trucuri’’ pentru a face copiii cu deficiențe să vorbească

‘’Trucuri’’ pentru a face copiii cu deficiențe să vorbească

Panfile Camelia Florica, profesor învățământ primar,
Școala Gimnazială ‘’Corneliu Micloși’’, Covăsânț, Arad

Într-o lume perfectă deficienţa nu reprezintă un impediment, o lipsă, ci doar o altă faţă a normalităţii. Deseori comunitatea tinde să-i marginalizeze pe cei care sunt altfel. Persoanele cu deficienţe suferă nu atât din cauza deficienţei, cât din cauza atitudinii pe care cei din jur o au faţă de ea. Nu este suficient să spunem că au aceleaşi drepturi, ci ar fi bine să le oferim şi aceleaşi şanse la integrarea în societate. Dacă persoanele cu dizabilităţi se străduiesc să ţină pasul cu societatea, cea din urmă, la rândul ei, ar trebui să le ofere şansa de a evolua cât mai aproape de normal sub aspect fizic, psihic, personal, profesional. Într-o şcoală a diversităţii, educaţia trebuie să pună accentul nu numai pe împărtăşirea unor noi modele de socializare şi de percepţie a propriei persoane, ci şi să faciliteze acceptarea unor diverse moduri de viaţă, situaţii, puncte de vedere, etc. Învățarea la copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), ca proces de achiziție de noi cunoștințe și de formare de capacități cognitive, este mult mai eficientă dacă se realizează în grupuri mici, dacă este activ-participativă, accentuând cooperarea, parteneriatul si implicarea personală maxim posibilă.
Ca profesor în învățământul primar, provocarea majoră pentru mine este să-mi fac elevii (fără, dar mai ales cu CES) să vorbească, pentru că doar vorbind înveți să vorbești. Vi s-a întâmplat să aveți elevi care să rămână muți la întrebările voastre? Care preferă mai bine să tacă decât să se exprime liber? Datoria noastră ca profesori, este să oferim elevilor noștri instrumente care să-i ajute să vorbească.
Așadar, cum îi stimulăm? Ce instrumente le propunem?
Mai întâi, trebuie să examinăm diferitele profiluri ale elevilor, căci nu toți sunt egali în fața mutismului. Motivațiile care stau la baza tăcerii lor pot fi foarte diferite.
Un motiv important, poate fi stima de sine foarte scăzută (în special la elevii cu CES).
Elevii care nu participă la activitățile orale, le e teamă de reproșuri și preferă să tacă decât să le ofere celorlalți o imagine proastă. Adesea ei au serioase carențe lingvistice care pot genera acest blocaj. În acest caz, ar trebui să-i încurajăm să vorbească, având grijă să nu-i punem niciodată în dificultate, creând un climat de încredere. Este indicat să pornim de la situații în care ei se simt confortabil și să creștem progresiv dificultatea. Să le cerem să efectueze sarcini foarte simple, care au fost pregătite în prealabil în clasă și să evităm să-i corectăm de fiecare dată când fac o greșeală. Este de preferat să notăm greșelile pe o foaie de hârtie și să comunicăm doar la sfârșit greșelile cele mai grave, insistând asupra faptului că greșeala este o sursă de progres. ”A învăța înseamnă să-ți asumi întotdeauna riscul că poți greși”, spune J.-P Astolfi. În plus, am putea, de exemplu să le spunem să vorbească adresânduse unuia dintre colegii pe care îi apreciază. Astfel ei nu trebuie să-l privească obligatoriu pe profesor sau întreaga clasă.
Un alt motiv pentru care elevii evită să vorbească este că sunt emotivi. Știind că nu-și gestionează prea bine emoțiile, ei preferă să tacă, de teama că ceilalți își vor bate joc de ei. Și în acest caz, instaurarea unui climat de încredere în clasă este esențială. Profesorul ar putea chiar verbaliza emoțiile împreună cu ei, căci adesea elevii au nevoie să numească ceea ce simt.
Uneori, când timpul o permite, putem încerca o mică ședință de ‘’teatru absurd”: elevii formează grupuri mici și fiecare grup trebuie să prezinte o situație opresivă pe care o trăiesc în viața de zi cu zi. Apoi, ei trebuie să dramatizeze situația în fața întregii clase: un elev va juca rolul opresorului, iar unul sau mai mulți vor juca rolul celor care suportă agresiunea. Exemple: stați la coadă la poștă, dar un domn sosește și se bagă în față, fără ca măcar să-și ceară scuze. Pleci frustrat pentru că nu ai îndrăznit să zici nimic…Când reprezentația se încheie, întrebăm spectatorii dacă există cineva care vrea să ia locul celui oprimat și scena se joacă din nou. Astfel, toată lumea poate descoperi un alt mod de a reacționa. Evident, putem cere elevilor să prezinte situații de opresiune legate de viața lor școlară, de munca pe care o fac la clasă. Important este să înțeleagă că există mai multe moduri de a reacționa în fața unei opresiuni. Și tot de aici va reieși că a-ți bate joc de cineva nu duce nicăieri.
Anxietatea reprezintă un alt motiv de a nu lua cuvântul. Mulți sunt anxioși și nu au obiceiul de a vorbi în public, iar aceste activități le creează un sentiment de angoasă. Pentru ei, problema este întrebarea pusă de profesor: elevilor le este teamă că nu înțeleg întrebările pe care le punem sau că nu vor ști să răspundă. În acest caz, sunt recomandate expunerile, elevii având posibilitatea să le pregătească acasă. Întrebările profesorului vor viza mai degrabă o aprofundare metalingvistică și nu conținuturile.
Activități propuse pentru stimulare a interacțiunii orale:
1. Pregătirea unei expuneri
Profesorul poate cere elevilor să pregătească acasă o expunere, ghidându-i prin intermediul întrebărilor.
Exemplu de cerință pentru nivelul: organizați oral un discurs de trei minute, descriind orașul vostru pe baza următoarelor întrebări:
a) Cum se numește orașul?
b) Este vechi? Nou? Unde se află?
c) Este greu sau ușor de ajuns în orașul tău? Cum se poate ajunge aici? Cu ce
mijloace de transport?
d) Cu ce seamănă orașul tău?
e) E plăcut să trăiești în orașul tău? Explică de ce.
f) Care sunt punctele de reper cele mai cunoscute? Unde se află ele?
g) Care sunt manifestările sportive sau artistice care au loc în orașul tău? În ce
perioadă? Ce fac oamenii din oraș în aceste ocazii?
h) Ce i-ai spune unui prieten cunoscut pe Internet pentru a-l convinge să-ți viziteze orașul?
Evident, elevii trebuie să posede vocabularul necesar pentru a putea pregăti răspunsurile.
Acasă, elevii vor redacta expunerea, iar în clasă o vor putea reda oral, consultându-și notițele la nevoie, dar fără să le citească integral. În acest scop ei pot sublinia cuvintele importante.
2. Rezumarea orală a unui text
Cu elevii de nivel avansat, alegem un text de. Dacă textul este comun, în clasă se poate citi și explica textul. Acasă, elevii vor redacta un rezumat pe care-l vor prezenta, oral, în clasă, putând arunca ochii pe notițe, dar, evident, fără să citească.
3. Exprimarea unei opinii proprii
Pentru a invita elevii să-și exprime opinia pe marginea unui subiect, le putem propune ilustrațiile ca punct de plecare al unei conversații. Bineînțeles, le va fi mult mai ușor să vorbească despre un subiect pe care-l cunosc deja, pe care l-au citit sau despre care au văzut reportaje. Firește, ei pot să redacteze punctul lor de vedere în scris înainte de a-l prezenta oral, individual sau în grupuri mici. Dacă spațiul este potrivit, putem afișa în clasă ‘’panouri” cu actele de vorbire care să le permită selectarea anumitor expresii, prin care reușesc să se exprime mai ușor, să aibă încredere în ceea ce au învățat și să devină, puțin câte puțin, autonomi. Pe termen lung, exprimarea lor orală se îmbunătățește mult și folosirea acestor structuri devine automată.
4. Producerea de dialoguri
Le cerem elevilor să pregătească acasă dialoguri scrise. În clasă, li se va cere să joace aceste dialoguri. Totodată, le vom cere să improvizeze dialogurile: acasă au pregătit fraze, expresii. În clasă, dialogul fiind improvizat, va suferi în mod cert variații. Astfel, ei sunt solicitați să-și mobilizeze toate cunoștințele lingvistice. Printre altele, această sarcină le permite elevilor să facă primul pas și să realizeze că nu pot învăța să vorbească decât prin interacțiuni directe și reale.
Exemple de interacțiuni pentru a lucra lexicul referitor la îmbrăcăminte: clasa este un magazin. Un vânzător propune haine unei cliente: elevii se deplasează prin clasă, vânzătorul propune hainele, clienta face alegerea, etc.
5. Activitatea ”Intervievează-ți colegii”
Rezervăm 10-15 minute din fiecare oră interacțiunilor între colegi. Profesorul cere unui elev să pregătească dinainte cel puțin o întrebare pentru fiecare coleg. Astfel, dacă clasa este numeroasă, elevul va trebui să aleagă mai multe domenii (sport, timp liber, vacanțe, etc). Aceste activități de tip întrebare-răspuns oferă elevilor o mare plăcere de a se exprima, în timp ce cunoștințele mai aprofundate ale colegilor garantează succesul și eficacitatea comunicării lor.
Elevii își depășesc teama și timiditatea de a comunica și sunt încurajați să ia cuvântul în mod mai activ.
6. Activități ludice
Firește, nimic nu–i stimulează pe elevi să vorbească mai mult decât activitățile ludice. Există pe internet o multitudine de site-uri unde putem găsi jocuri adaptate obiectivelor noastre pedagogice diferențiate, cu activități de comunicare foarte interesante.
Școala are misiunea de a se adapta la toți elevii, asta este indiscutabil. Dar cum să facem ca toți elevii să se adapteze la școală?
Bunăvoința și adaptabilitatea profesorului sunt esențiale. Gestionarea biodiversității este o provocare. Iar găsirea metodelor potrivite, a ”trucurilor” care funcționează pentru fiecare clasă și fiecare elev în parte în vederea realizării unei competențe de comunicare eficiente este o provocare suplimentară pentru profesor.