Părinții - modele pentru copii

PĂRINŢII – MODELE PENTRU COPII

Prof. înv. primar Boian Aurelia Cornelia
Şcoala Gimnazială Vad, jud. Cluj

Copilul învaţă după cum trăieşte.

Având funcţii cultural-formative, axiologice, economice şi de
integrare socială, educaţia poate fi considerată o problemă de
meditaţie atât pentru filosofi, cât şi pentru oamenii de stat,
pentru istorici, ca şi pentru economişti. Ea reprezintă un câmp
de acţiune şi o decizie socială şi politică, de investiţie
tehnologică şi de inovaţie ştiinţifică.
Educaţia se dezvoltă numai într-un mediu social favorizant.
Indivizii învaţă nu numai să se comporte corect în cadrul
societăţii, ci şi să ia parte la mişcările care au loc în
cadrul ei. Educaţia înalţă pe om, face legătura cu mediul
înconjurător, cu viaţa etică. Într-o societate, indivizii
învaţă să se comporte la fel, să dorească aceleaşi lucruri,
să gândească în aceeaşi direcţie, să cunoască scopurile
finale. Mediul social este cel care „educă” familia şi
şcoala.
Prin faptul că familia constituie mediul bioereditar,
psihic, moral, social şi cultural în care copilul vine pe lume şi
primeşte orientările de început ale formării personalităţii
sale, ea constituie un factor educativ cu rol covârşitor, de care
şcoala trebuie să ţină în permanenţă seamă. Educarea
copiilor este o plăcere, dar, de cele mai multe ori, este o
activitate dificilă. Părinţii trebuie să ştie că sunt în mod
necesar parteneri în programul educativ din şcoală.
Că familia este prima ,,şcoală” a viitorului
cetăţean, este un adevăr indubitabil, dar nu se poate lua în
considerare ideea că, odată ce copilul păşeşte pragul şcolii,
influenţa familiei scade sau ar deveni un adjuvant de ordin cu
totul secundar. O relaţie majoră între şcoală şi familie are
în vedere cunoaşterea stării de sănătate a copilului şi
procesul de învăţare, echilibrul dintre efort şi jocul de
divertisment, cauzele medicale care duc la dificultăţi şcolare,
cauzele rămânerii în urmă şi influenţa lor asupra încrederii
copilului în învăţătură.
Familia răspunde de trebuinţele elementare ale copilului
şi de protecţia acestuia, exercitând o influenţă atât de
adâncă, încât urmele ei ramân, uneori, întipărite pentru
toată viaţa în profilul moral–spiritual al acestuia. Familia
ocupă un loc aparte in sistemul institutional al educaţiei.
Acţiunea ei pe întreaga perioadă a dezvoltării include şi toate
laturile formării personalităţii. Ea reprezintă unul din mediile
de socializare şi educare din cele mai complete datorită
posibilităţilor ce le are de a-l introduce pe copil în cele mai
variabile situaţii şi de a acţiona asupra lui prin cele mai
complexe şi fireşti mijloace.
Familia oferă copilului primele informaţii despre lumea ce-l
încojoară, primele norme şi reguli de conduită, dar si climatul
socioafectiv necesar trebuinţelor şi dorinţelor sale. „ Pecetea
pe care părinţii o lasă asupra structurii şi profilului
spiritual – moral al personalităţii propriilor copii se menţine
toata viaţa” (M. Golu). Influenţele educative pe care familia
le exercită asupra copiilor se pot manifesta fie direct – prin
acţiuni mai mult sau mai puţin dirijate, fie indirect – prin
modele de conduită oferite de către membrii familiei, precum şi
prin climatul psihosocial existent în familie. Modelele de
conduită oferite de părinţi – pe care copiii le preiau prin
imitaţie şi învăţare – precum şi climatul socioafectiv în
care se exercită influenţele educaţionale („cei şapte ani de
acasă”) constituie primul model social cu o influenţă
hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepţiei lor
despre viaţă, a modului de comportare şi relaţionare în raport
cu diferite norme şi valori sociale. Este recunoscut faptul că
strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult
sau mai puţin conştientizate, determină în mare măsură
dezvoltarea personalităţii, precum si rezultatele şcolare ale
copiilor, comportamentul lor sociomoral.
Ei, copiii, care răsar asemenea florilor, cresc ocrotiţi
de dragoste părintească, se înalţă vegheaţi de căldura
familiei unde învaţă primele taine ale lumii înconjurătoare.
Află ce este bine şi rău, cum să se poarte frumos. Apoi, în
primul colectiv-grădiniţa, cunosc regulile jocului cu alţii,
bucuria victoriei sau tristeţea fără început şi fără
sfârşit – copilăria. Părinţii şi educatorii contribuie la
ridicarea nivelului instructiv-educativ al elevului integrat în
colectiv. Reuşita acestei acţiuni presupune însă o cunoaştere
specială a fiecărui copil. El trebuie urmărit permanent şi
profund, sub toate aspectele personalităţii lui.
Factorul decisiv în succesul şcolar îl reprezintă raportarea
corectă a realităţii în existenţa activităţii comune
familie–şcoală. Sunt necesare sisteme complexe de dezvoltare a
responsabilităţilor individuale şi colective, în concordanţă
deplină cu preocupările, interesele, deprinderile si aptitudinile
fiecărui copil. O serie de sarcini educaţionale sunt preluate în
mod special de şcoală dar familia ramâne implicată chiar şi în
realizarea acestora rămânându-i în acelaşi timp şi multe
altele în care rolul principal îl are în continuare. Fără
participarea părinţilor, efortul educativ organizat prin
instituţiile şcolare poate fi frânt, deviat sau deformat. Aşa
cum arată şi H. H. Stern „orice sistem de educaţie, oricât ar
fi de perfect, rămâne neputicios dacă se loveşte de opoziţie
sau indiferenţă din partea părinţilor”.
Familia trebuie să aibă suficientă căldură şi răbdare pentru
copii, să asigure un echilibru între timpul acordat învăţării,
muncilor gospodăreşti, jocului, odihnei, lecturii. Să nu uităm
că ei, copiii trebuie să se joace, dar noi, părinţii trebuie să
ştim cât timp acordăm jocului, cu cine, unde şi cum se
joacă.Ştiut fiind faptul că atunci când pomul se înalţă, se
înalţă şi mlădiţele de pe el, majoritatea părinţilor
răspund cu interes chemării şcolii din dragostea sinceră pentru
copil, din respect pentru dascăl şi din încrederea pe care el,
învăţătorul trebuie s-o câştige şi s-o păstreze, din
înţelegerea necesităţii acordării sprijinului lor procesului
formativ al celor mici..
,,Meseria” de părinte este, în acelaşi timp, cea mai dificilă
şi cea mai uşoară meserie din lume. Este deosebit de greu să
rezişti tot timpul ritmului antrenant impus de copilul tău, să ai
răbdare să răspunzi adecvat la întrebări ,,puerile”, să
reuşeşti să vezi lumea prin ochii lui, dar de modul în care
părintele îşi îndeplineşte rolul, depinde viitorul copilului.

Bibliografie:
• Dumitru, I. (2001), Educaţie şi învăţare. Aspecte
psihoindividuale, psihosociale şi manageriale, Editura Eurostampa,
Timişoara;
• Mecu, C. M. (2007), Învăţare experienţială şi dezvoltare
personală, Editura Universităţii, Bucureşti;
• Nicola, Ioan (2003), Tratat de pedagogie şcolară, Editura
Aramis, Bucureşti.