Şcoala cu
bune practici

43 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Simpozion internaţional aflat la cea de-a XII-a ediție

Simpozionul pe care îl propunem este dedicat Zilei europene a limbilor (26 septembrie) şi este inclus în manifestările organizate cu ocazia sărbătoririi Zilelor Colegiului Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara. El va aduna laolaltă experienţe ştiinţifice şi didactice benefice, demonstrând că o bună comunicare ne ajută să trăim împreună, valorizând nu doar propria cultură, ci şi culturile diferite cu care intrăm în contact.

Nume proiect: Simpozionul internaţional „Gândind asemenea, vorbim diferit”, ediţia a XII-a

Organizatori: Cadre didactice din cadrul Colegiului Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara coordonați de către: Olimpia Cirimpei, Nicolae Seimeanu, Nicoleta Trandafir Elena Jebelean, Rodica Alexandra Pogana, Liana Iancu, Tatiana Cărăbaş,

Condiţii de participare: Manifestarea se adresează tuturor cadrelor didactice care predau limbi materne, clasice şi moderne (profesori, educatoare, învăţători, institutori). Cadrele din alte judeţe şi din străinătate pot participa prin trimiterea lucrării.

Perioadă înscriere: 05.09.2018 - 23.09.2018

Perioadă desfăşurare: 13.10.2018

OBIECTIVELE SIMPOZIONULUI:      

  • Implicarea cadrelor didactice în activităţi interactive;
  • Reliefarea perspectivelor comunicativ-funcţionale, socializante şi interculturale ale utilizării diverselor limbi;
  • Valorificarea rolului unificator al limbajului în context european.

 SECŢIUNILE SIMPOZIONULUI:

  1. A educa pentru „a cunoaşte” – limbă şi comunicare
  2. A educa pentru „a fi” – repere pe hărţile literaturii
  3. A educa pentru „a face” – experimente didactice
  4. A educa pentru „a trăi împreună” – proiecte lingvistice/ interculturale/ multiculturale

Fisa de înscriere în format editabil o gasiți pe site-ul colegiului la secțiunea evenimente și activități/simpozioanesau dândclic pe link-ul  http://www.liceulpedagogic-tm.ro/activitati-de-dezvoltare-personala/simpozioane.html

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: titicas | 06.09.2018 12:30 | 3217 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Egocentrismul la parinti

Echilibrul emotional

Comentarii (1)

0 0

15.09.2018 10:34 Benutu

Buna ziua!
Profesorii care predau doar limba romana pot participa?

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 49 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

292 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN