Şcoala cu
bune practici

39 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Scoala de vara- program de formare

Asociația Învățătorilor și Institutorilor Constănțeni (AÎIC) vine în ajutorul cadrelor didactice cu un program atractiv pentru Școala de Vară, pe module de o săptămână, în două perioade distincte, în funcție de programul de vacanță al familiei. Activitățile propuse de AÎIC sunt gândite astfel încât cadrele didactice să îmbine activitățile de formare și dezvoltare profesională cu activitățile de divertisment, iar perioada de formare să rămână cu amintiri frumoase din vacanța de vară.

Nume proiect: Disciplinele opționale - obiectiv major în formarea și dezvoltarea unui comportament de integrare socială a elevului în societate

Organizatori: Asociația Învățătorilor și Institutorilor Constănțeni și Casa Corpului Didactic Constanța

Condiţii de participare: Cadrele didactice din invatamantul primar, dar și de la alte niveluri

Perioadă înscriere: 20.06.2015 - 05.07.2015

Perioadă desfăşurare: 06.07.2015 - 10.07.2015

& SCOPUL PROIECTULUI:

Formarea continuă a cadrelor didactice în asigurarea calității și eficienței în  învățământul primar prin implementarea unor discipline opționale în vederea formării și dezvoltării personale a elevilor, a integrării acestora în societate

& OBIECTIV GENERAL:

ü  Abilitarea cadrelor didactice din învățământul primar cu capacitatea de a forma elevul pentru integrarea socială prin disciplinele opționale, abordate transcurricular;

ü  Realizarea unui schimb de experiență între cadrele didactice din învățământul preuniversitar și învățământul universitar;

ü  Dezvoltarea unor atitudini și comportamente profesionale de înaltă ținută

 

& OBIECTIVE SPECIFICE:

ü dezvoltarea capacității cadrelor didactice de a desfășura disciplinele Educație financiară și Educație economică și antreprenorială;

ü dezvoltarea capacităţii creatoare a cadrelor didactice prin intermediul unor proceduri de abilități plastice și practice;

ü colaborare în domeniul educaţional, realizarea unui schimb de experienţă între cadrele didactice;

ü conservarea valorilor culturale prin preluarea şi transmiterea lor către generaţiile ce vor urma prin intermediul activităților culturale

& GRUP ȚINTĂ:

-           cadre didactice din învăţământul preuniversitar (educatoare, învăţători, profesori etc.)

 

& PROGRAMUL DE FORMARE:

 

Perioada

6-10.07.2015

Intervalul orar

Perioada

24-28.08.2015

Intervalul orar

- Educație financiară

- Experiențe didactice - Pictură pe sticlă

9.00 - 15.00

20.00 - 22.00

9.00 - 15.00

20.00 - 22.00

- Educație economică și antreprenorială

- Experiențe didactice  - Piața. Schimb de bunuri. Plătit pentru un zâmbet

9.00 - 15.00

20.00 - 22.00

9.00 - 15.00

20.00 - 22.00

- Tehnici de lucru pentru lecțiile de AV/AP

- Experiențe didactice - Tehnica Decoupage

9.00 - 15.00

20.00 - 22.00

9.00 - 15.00

20.00 - 22.00

- Tradiții populare românești

- Experiențe didactice - Dansuri populare românești și ale etniilor din Dobrogra

9.00 - 15.00

20.00 - 22.00

9.00 - 15.00

20.00 - 22.00

- Experiențe didactice - Educație civică în învățământul primar

- Educație nonformală

- Creativitatea la elevul mic

- Experiențe didactice - Expoziție „Experiențe din tradiția românească”

9.00 - 15.00

 

 

 

20.00 - 22.00

9.00 - 15.00

 

 

 

20.00 - 22.00

 

& FORMATORI:

  • Profesori universitari de la Universități de prestigiu din România:

- Prof. dr. Lăcătuș Mariana - ASE București;

- Prof. dr. Cmeciu Doina - Universitatea Bacău

  • Autorul programei de Educație financiară pentru învățământul primar:

- Goloșoiu Ligia - BNR;

  • Profesori metodișiti de la CCD Constanța:

- Prof. Burada Anamaria - Constanța;

  • Formatori naționali:

-  Prof. Băraru Cecilia - Constanța;

-  Prof. înv. primar Rupesac Ecaterina,- Constanța;

-  Prof. Călin Daciana;

-  Prof. Stanciu Cornelia - București

& METODE DE IMPLEMENTARE: şedinţe, comunicare directă, programarea activităţii de proiect, delegarea de sarcini, conducerea participativă, lucrul în echipă, explorarea

 

&  MODALITĂŢI DE EVALUARE:

Portofoliul pentru Programul de formare continuă „Calitate și experiență în învățământ”

v Colocviu;

v Chestionare;

& REZULTATE ȘI IMPACT :

- perfecţionarea cadrelor didactice;

- includerea în procesul de învăţământ a bunelor practici identificate în cadrul  școlii de vară;

- generarea unui interes veritabil pentru relațiile interumane;

- îmbunătăţirea procesului de învăţământ şi a rezultatelor la învăţătură ale elevilor.

& CERTIFICAREA CURSURILOR:

  • Certificatul de competențe profesionale ale personalului didactic;
  • Diploma participare la  Expoziția  „Experiențe din tradiția românească”

& LOC DE DESFĂȘURARE:

  • Școala Gimnazială Nr. 7 „Remus Opreanu” Constanța;
  • Școala Gimnazială Nr. 37 Constanța;
  • Vila „La Foișor” Costinești, în sala de conferințe

& COSTURI:

Costurile de cazare și transport vor fi suportate de către participanți.

Facilități pentru persoanele din alte județe:

v  Fiecare profesor care dorește, poate să vină însoțit de soț/soție, chiar dacă nu este cadru didactic, poate anunța pentru rezervare, la același cost de cazare.

v  Persoanele care vor să mai stea după încheierea cursurilor, o pot face beneficiind de aceleași facilități, dar anunțând organizatorul, până în data de 1 iulie, respectiv 15 august 2015.

v  Copiii cadrelor didactice până la vârsta de 7 ani, care stau cu părinții în cameră, beneficiază de gratuitate.

v  Masa se poate servi în sistem catering sau se poate prepara la pensiune.

Pentru înscriere puteti folosi adresa de e-mail rupesac_ecaterina@yahoo.com sau asociatia_inv_ct@yahoo.com.

Alte detalii pot fi aflate și la telefon: Rupesac Ecaterina 0744496348; 0728049616.

 

Învăţământ primar | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: Cati_2012 | 20.06.2015 07:14 | 4177 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Comentarii (3)

0 0

24.06.2015 19:26 andreea_muntean

Bună ziua
Nu ați specificat costurile.

0 0

24.06.2015 22:50 savinisabella

Buna seara,
poate ati putea detalia informatiile despre costuri, locatia pt cazare, distanta fata de locatiile unde se desfasoara activitatile (am vazut ca sunt trei). Multumesc, astept raspunsul dvs.

0 0

25.06.2015 18:42 Cati_2012 - Autor

Stimate colege si stimati colegi,
Nu am mentionat costurile deoarece mi s-a spus ca ar avea caracter publicitar.
Va rog, pentru detalii, folositi adresa de e-mail si va trimit personal informatiile.
Va multumesc pentru intelegere,
Ecaterina Rupesac

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 47 evenimente

«MARTIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre simularea Evaluării Naționale pentru clasa a 8-a? Votați ceea ce vi se pare mai important, comentați.

147 voturi | 4 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN