Şcoala cu
bune practici

39 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Revenirea din vacanța de iarnă - reintrarea în ritmul școlii, sprijinirea elevilor și adaptarea cadrului didactic la solicitările finalului de semestru I

Elevii se mișcă mai mult ca altădată, metodele de lucru în grup sunt foarte solicitante pentru profesor sau învățător, metodele activizatoare pentru elevi (care şi-au dovedit eficiența) sunt mai solicitante pentru dumneavoastră, predarea interdisciplinară vă conduce uneori spre situații în care trebuie să selectați cu mult discernământ conținuturile predate, trebuie să țineți pasul cu tehnologia și să fiți cu un pas înaintea elevilor noștri în această privință.

De multe ori oboseala și stresul vă ajung din urmă. Vacanța de iarnă este ocazia de a vă regăsi echilibrul interior după primele luni de școală, adesea atât de solicitante.

Adaptarea la ritmul școlii poate fi un proces delicat nu doar pentru elevi, ci și pentru cadre didactice. Analizând obiceiurile noastre, ale adulților în general, după un concediu sau câteva zile libere, specialiștii au identificat următorul tipar: în timpul liber avem activități plăcute, deconectante, pe care le întrerupem brusc odată reveniți la serviciu.

De aceea, specialiștii Intuitext vă sfătuiesc să continuați activitățile care vă fac plăcere sau, în lipsa timpului, să le întrerupeți treptat.

Totuși, e bine să știți că este esențial pentru bunăstarea dumneavoastră emoțională să nu eliminați complet din rutina zilnică lucrurile care vă relaxează și vă încarcă bateriile. Contează enorm să vă alocați timp suficient și să echilibrați balanța profesie-viață personală.

 

Ce activități vă pot aduce liniștea sufletească și buna dispoziție?

 

- Acordați timp pentru hobby-ul pe care îl aveți: cu bicicleta în parc, jogging, coaserea de goblenuri sau împletit. Aceste activități practice au revenit în atenția noastră și există numeroase surse de informare pentru modele și tehnici noi.

- Citiți ceea ce vă place, nu doar lucrări de specialitate utile în activitatea la clasă. Așa cum știți și dumneavoastră, lectura unei cărți este una dintre cele mai relaxante și plăcute activități.

- Petreceți cât mai mult timp în aer liber atunci când vremea o permite.

- Ascultați muzica preferată și acordați-vă câteva clipe de relaxare. Puteți încerca și tehnici simple de meditație. Veți observa rezultate după primele sesiuni.

- Practicați regulat un sport sau orice tip de mișcare. Cel mai la îndemână este mersul pe jos și cel mai plăcut este dansul.

- Întâlniți-vă cu prietenii și familia. Știm cât de greu este să sincronizezi programul încărcat al mai multor persoane, însă câteva ore în compania celor dragi vă vor încărca bateriile.

Așadar, nu renunțați la activitățile care vă fac plăcere și mențineți un echilibru între viața personală și cea profesională.

Pe de o parte, știm cât de provocator este astăzi să captezi atenția noilor generații de elevi, atât de pasionați de mediul digital. Copiii sunt interesați de jocuri, de activități interactive, mișcare, culoare și vor mereu noi și noi experiențe.

Din fericire, în ultima perioadă sistemul de învățământ s-a împrospătat cu produse educaționale noi și moderne: manuale digitale, CD-uri educaționale sau produse de învățare online, atât pentru clasele primare (ScoalaIntuitext.ro), cât și pentru gimnaziu (ExamenulTau.ro).

Pentru a vă fi alături în fiecare zi, editura Intuitext și-a extins portofoliul și vă oferă astfel de produse educaționale atractive și eficiente. Folosind resursele educaționale inedite concepute de echipa de specialiști Intuitext, dumneavoastră, cadrele didactice, veți redescoperi mândria de a fi ales vocația de dascăli, iar elevii se vor bucura de lecții plăcute și interesante.

 

 

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: Editura_Intuitext | 14.01.2019 10:49 | 1060 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Egocentrismul la parinti

Echilibrul emotional

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 47 evenimente

«MARTIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre simularea Evaluării Naționale pentru clasa a 8-a? Votați ceea ce vi se pare mai important, comentați.

147 voturi | 4 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN