Jocuri educaţionale

Întrecerea
Folosirea parantezelor în exerciţii
Matematica Clasa a III-a

Girafa la dietă
Aflarea termenului necunoscut. Metoda balanţei
Matematica Clasa a III-a

Armonia culorilor
Fracţii egale
Matematica Clasa a IV-a

Proiect în dezbatere: Structura anului școlar 2013 - 2014

Proiectul se află în dezbatere publică până la data de 31 mai. Noutatea: a treia zi de Paști va fi liberă.

Cele două semestre sunt împărțite aproximativ egal, revenindu-se la vechea structură în care semestrul I se încheie în luna februarie.

Un alt element de noutate îl reprezintă decizia MEN de a acorda elevilor încă o zi liberă pentru perioada sărbătorilor pascale, respectiv ziua de marți, 22 aprilie 2014.


Cursurile pentru anul școlar 2013-2014 vor debuta la 16 septembrie și se vor încheia la data de 20 iunie.

Semestrul I

Cursuri – luni, 16 septembrie 2013 – vineri, 20 decembrie 2013

În perioada 2 - 10 noiembrie 2013, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 21 decembrie 2013 – duminică, 5 ianuarie 2014

Cursuri – luni, 6 ianuarie 2014 – vineri, 31 ianuarie 2014

Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 1 februarie 2014 – duminică, 9 februarie 2014

Semestrul al II-lea

Cursuriluni, 10 februarie 2014 – vineri, 11 aprilie 2014

Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 12 aprilie 2014 – marți, 22 aprilie 2014

Cursuri – miercuri, 23 aprilie 2014 – vineri, 20 iunie 2014

Vacanţa de varăsâmbătă, 21 iunie 2014 – duminică, 14 septembrie 2014

Săptămâna Școala Altfel se va desfășura în perioada 7 aprilie - 11 aprilie 2014.

Anul şcolar 2013-2014 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare.


Excepție de la această prevedere fac clasele terminale din învățământul liceal, care vor parcurge doar 33 de săptămâni, și clasa a VIII-a, cu 35 de săptămâni.

Puteți consulta proiectul complet în documentul atașat.

Ce părere aveți despre această propunere și schimbările aduse?

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: angelailas | 24.05.2013 16:54 | 24215 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Nu-ti lasa copilul sa ramana in urma la scoala

Note mici la scoala
Metode de invatare

Nevoia de dominare la prescolari

Relatii de prietenie

Comentarii (39)

0 0

24.05.2013 23:06 felixmunteanu

Pare în regulă, deși ar fi de preferat să începem în 9 septembrie și să terminăm în 13 iunie. În iunie, și chiar mai repede, randamentul e scăzut din cauza căldurii. Anul trecut ni s-au lipit hainele pe noi de cald până în 20 iunie. Vorbim de încălzirea globală, dar nu ținem cont de ea.
Perioada de desfășurare a programului Școala altfel ar trebui lăsată la latitudinea școlilor. De ce trebuie să ne înghesuim toți în muzeele patriei în același timp? Ca să nu mai spun că se suprapun tot felul de activități care perturbă calendarul stabilit (așa am pățit și anul trecut și anul acesta). De asemenea, având libertate de alegere, activitățile s-ar putea plia pe anumite tradiții locale. Și să nu uităm vremea! Anul acesta ne-a cam ținut în școală. Am programat o drumeție și jocuri în aer liber, dar a plouat zile la rând.

0 0

25.05.2013 20:32 uleanu

!. Este gresit sa incepem cursurile pe 5 ianuarie . De ce ? 6 ianuarie Boboteaza si 7 ianuarie Sf. ION
2. Dorim sa reducem cheltuielile cu invatamantul si noi consumam cel mai mult in aceasta perioada Gaze , Curent electric , lemne pentru incalzirea scolilor
3. saptamana asa zisa Sc altfel este un FIASCO . De ce nu am face aceasta saptamana in ultima saptamana a sem II
4. Speram sa nu se repete greselile din anul scolar 2012-2013 . cand am luat vacanta de primavara la intamplare si in saptamana inainte de Paste am facut artificii cu recuperari in zile nepotrivite . Cerem saptamana inainte de Pasti LIBERA .

0 0

25.05.2013 22:19 Ozarchevici

Ar fi mai indicat ca programul " Scoala altfel" sa se desfasoare la inceputul lunii mai, deoarece in perioada 7 - 11 aprilie vremea este rece, ploioasa, nepotrivita pentru a desfasura excursii, drumetii, vizite la unele institutii, activitati in aer liber.

0 0

26.05.2013 09:06 pasatcarmen

Eu as prefera sa dispara vacanta din 2-10 nov. Ce rost are? Nu ii ajuta cu nimic pe copii, abia se acomodeaza cu ritmul si iar vacanta, mai ales ca noiembrie nu-i o luna prea placuta. In plus, ar trebui sa mai luam cateva zile in ianuarie. Consider ca era foarte buna impartirea in trimestre. Totul era echilibrat si bine gandit. Sau nu luam nimic din trecut, pentru simplul motiv ca era ,, de pe timpul comunistilor''?

0 0

26.05.2013 11:14 elena_dix

E mai bine ca cele doua semestre sunt mai echilibrate.Nu sunt de acord cu vacanta data in toamna deoarece elevii isi pierd ritmul si la intoarcerea din vacanta incepe o noua acomodare.Randamentul scolar este mai bun in sezonul rece decat vara tarziu.La tara parintii merg la munca campului si nu-i mai verifica deloc pe copii, asa ca acestia vin cu teme nescrise, lectii neinvatate sau lipsesc si ei.Subscriu si la schimbarea saptamanii de ,,Scoala altfel'' din luna aprilie la sfarsitul anului scolar.Ar fi mult mai utila .Ar trebui luate in calcul aceste pareri ale celor care lucram efectiv la catedra si nu teoretic.

0 0

26.05.2013 17:49 marinela7

1.Foarte bine ar fi sa se renunte la vacanta din noiembrie.Elevii ies din ritm.Dureaza apoi vreo doua saptamani sa ajungi de unde i-ai lasat inaintea vacantei.
2.Vacanta de iarna ar trebui sa dureze mai mult si sa se renunte la cea din februarie.Se fac si economii si elevii dupa o luna de invatat ies iar din ritm cu vacanta de o saptamana.E nevoie de mai mult timp pentru relaxare-o saptamana e insuficient indiferent ca vorbim de cea din noiembrie,de cea din februarie-intrebati si elevii si prifesorii si cu totii vor spune acelasi lucru-e prea putin pentru revenirea fortelor,pentru recuperare.
3.Foarte bine ar fi Scoala altfel in ultima saptamana de scoala din iunie. E si cald si toti se pot concentra pe activitati diverse fara grija pregatirii care va urma pana la sfarsitul anului.
4.Sa existe vacanta de Paste nu vacanta pentru nimic.Structura anului scolar ar trebui sa tina cont de Pastele de peste an, deci sa fie maleabila,sa tina cont de necestatile elevilor, parintilor, cadrelor didactice.

0 0

26.05.2013 22:30 dorinasb

1. Saptamana Scoala altfel sa fie planificata de fiecare scoala , ca si perioada.
2. Semestrele sunt astfel echilibrate , DAR ramane aceeasi problema la Liceele Tehnologice :datorita saptamanilor de practica incheierea anului scolar e si mai tarziu, prin iulie. Poate ca ar trebui gandit putin si tot calendarul examenelor de corijenta, si a incheierii situatiei scolare pentru cei care nu au frecventat scoala si sunt in clasele a IX a si a Xa , deci invatamant obligatoriu !

0 0

27.05.2013 12:46 nervoasa

1. Să se renunțe la vacanța elevilor de la preșcolar și primar din noiembrie. Nu are nici un rost.
2. Să se înceapă anul școlar la 1 septembrie, iar sem I să se termine la 20 decembrie.
3. Vacanța de iarnă să fie de 3 săptămâni, ca să prindem toate sărbătorile în vacanță.
4. Să se renunțe la vacanța din februarie.
5. Săptămâna Școala Altfel să fie ultima din anul școlar.
6. Anul școlar să se termine la 31 mai.

0 0

27.05.2013 16:31 ailenrok

Propunerea mea este:
- să se renunțe la vacanța din noiembrie; cand sa se acomodeze copiii, vine vacanta si .... o luam de a capat ... mai mult incurca
- semestrul I sa se incheie pe 20 decembrie
- vacanta de iarna sa fie pana prin 10 sau 14 ianuarie ( ca si anul acesta)
- semestrul II sa inceapa in ianuarie ( ca si anul acesta) ; nu cred ca are sens "sa ne lungim " , iar vacanta intersemestriala din februarie nu are rost ; din nou incurca
- Programul " Scoala altfel " ar putea fi in luna iunie , dar nu in ultima saptamana ca s-ar putea sa ne trezim fara copii ( poate nu-i " mai prindem" la scoala ) , sau cu o saptamana inainte de vacanta de Pasti
Ar fi bine daca s-ar tine cont si de parerile noastre in elaborarea structurii unui an scolar ,deoarece avem argumente solide ....

0 0

27.05.2013 17:19 un_invatator

Total de acord cu "marinela7". Nu am de adăugat decât faptul că suntem singura ţară, care, iar s-ar putea să lucrăm de Bobotează.

0 0

27.05.2013 18:18 catalin_crcn

Cred ca ar fi ok sa incepem in iarna pe 13 ianuarie...

0 0

27.05.2013 19:58 vasila56

Am aceeași propunere ca si "nervoasa".

0 0

27.05.2013 20:36 constantanistor

Ar fi bine să se renunțe la vacanța elevilor de la preșcolar și primar din noiembrie. Nu are nici un rost.
- Să se înceapă anul școlar la 1 septembrie, iar sem I să se termine la 20 decembrie.
- Vacanța de iarnă să fie de 3 săptămâni, ca să se acopere toate sărbătorile de iarnă.
- Să se renunțe la vacanța din februarie.
- Săptămâna Școala Altfel să fie ultima din anul școlar.
- Anul școlar să se termine la 31 mai.

0 0

27.05.2013 21:32 lipovan

AR FI MINUNAT DACĂ S-AR TERMINA PE 20 IUNIE, DAR LA COLEGIILE TEHNICE, CRED CĂ SE VOR TERMINA PE DATA DE 15 IULIE ÎN 2014 !
POATE NU CREDEŢI, DAR LA LICEELE INDUSTRIALE, ANUL ACESTA CURSURILE SE TERMINĂ
LA CLASELE A X-A PE 4 IULIE
IAR LA CLASELE A IX-A PE !!!!!!!!!!! 11 IULIE !!!!!!!!!!!!
E GROAZNIC !!!!!!!
SE REVINE ÎNCETUL CU ÎNCETUL LA NEBUNIA DINAINTE DE 90 LA CURSURI ÎN TOIUL CĂLDURILOR !
RANDAMENT MAXIM 20 / 100!

0 0

27.05.2013 22:14 mvasilerus

sunt de acord cu sistemul- vacanta intersemestriala in februarie, ca si studentii/ cel potin pentru elevii din liceu

0 0

27.05.2013 22:23 teler

Pauza dintre semestre e perfectă!
Iar în loc de săptămâna ,,Şcoala altfel", care ,,furnizează" educaţie extraşcolară o singură săptămână pe an, să propunem activităţi ritmice, ,,weekend altfel", de-a lungul anului şcolar. Anul şcolar s-ar termina cu o săptămână mai devreme şi ar fi benefic pentru organizarea examenelor şi activităţilor de vacanţă!

0 0

28.05.2013 16:47 luminitamorosanu2

Vacanta din noiembrie nu-si are rostul, prelungirea vacantei de iarna cu o saptamana, "minunata" saptamana "Scoala altfel" sa fie stabilita de fiecare scoala.Oare citeste cineva ce scriem noi aici?Sau va tine cont cineva de parerile noastre? Nu prea cred!

0 0

28.05.2013 17:37 simileasilvia

Programul " Scoala altfel " ar putea fi in luna iunie,chiar in ultima saptamana.(Elevii nu mai au chef de scoala in ultima saptamana.)

0 0

28.05.2013 21:26 lori_iulia

Ma alatur si eu celor care considera ca ar fi bine ca anul scolar sa inceapa la 1 septembrie si sa se termine la 31 mai. Argumente- caldura uneori insuportabila din salile de clasa in luna iunie (ca nu dispunem toti de instalatii de climatizare) si nu in ultimul rand lipsa de concentrare si dorinta de munca scazuta a elevilor datorata vremii frumoase care ii imbie la joaca, nu la studiu. In ceea ce priveste Scoala altfel consider ca ar trebui lasate la dispozitia cadrului didactic 5 zile pe an, fiecare alegandu-le atunci cand considera.
In alta ordine de idei se spune ca stuctura anului scolar se afla in dezbatere publica, dar stie cineva unde si cum trebuie sa-si spuna parerea pentru a fi luata in considerare ?
Pacat ca in scoli nu suntem intrebati si nu intereseaza pe nimeni parea noastra, pacat ca nu aude nimeni glasul celor care lucram efectiv la catedra.

0 0

28.05.2013 22:47 cobelea

Toti ati exprimat opinii pertinente.
Daca CINEVA din minister le va citi si LE VA TRANSMITE celor care pot decide, ca sa se difuzeze apoi in realitatea scoli, ATUNCI SUNTETI niste eroi pentru mine

0 0

29.05.2013 21:11 Meoara

Mioara
Sa se renunte la Scoala altfel , parintii nu pot suporta cheltuielile alocate acestei saptamani , sau toate intrarile la muzee, teatre sa fie gratuite.Macar atat sa se ofere copiilor ,un bilet gratuit la un spectacol,pe langa diurnele colosale ale ministrilor.Vacanta de iarna sa fie 3saptamani. cea de primavara 2 saptamani incuzand si sarbatoarea de Paste,fara vacanta in noiembrie sau februarie care scot copii abia acomodati din ritm.
Domnule ministru, macar dumveavoasra judecati cu capul ,ca ceilalti care au fost nu stiu cu care parte a corpului au judecat de au adus la degradarea invatamantului.

0 0

29.05.2013 21:27 Ysa_profesor

Sunt de părerea că ar fi mai bine ca anul școlar să înceapă pe 1 septembrie și să se termine pe 31 mai. Asa vom evita căldurile infernale din luna iunie. Sunt săli de clasă unde nu poți respira în timpul verii. Școlile nu dispun de aer condiționat. Sunt școli din mediul rural unde elevii nu se mai prezintă la cursuri în anotimpul vara; cei mai mari merg sa-și ajute părinții la muncile agricole. Am ajuns la concluzia că tot ce se face în țara noastră, e ceva de genul „Lasă, că merge și așa...”. Se pierde esența problemelor undeva pe drumul dintre ȘCOALĂ și MINISTER.

0 0

30.05.2013 18:14 crisanm2

Da, sunt si eu de parere ca mai bine am incepe la 1 septembrie si am termina la 1 iunie. Mai multe putem face la inceput de toamna decat in caldurile verii.

0 0

30.05.2013 18:59 flaviufesnic

Problema climatica (vara ) devine tot mai serioasa !
Ar fi un prea mare sacrificiu daca am renunta la "Scoala altfel ' (MACAR LA CLASELE TERMINALE, SA SE GASEASCA o formula)si cursurile sa se termine ceva mai repede ? si sa inceapa pe 9 sept. eventual.E o sugestie, un compromis.
Deasemenea, simularile rapesc mult timp ! se pot face individual de catre prof. la clasa !

0 0

30.05.2013 20:26 verovrab

Ce aveti, fratilor, cu saptamana din noiembrie? Inseamna ca nu stiti de ce se da vacanta la copii. Este foarte buna, semestrul este destul de lung, iar saptamana aceasta le prinde foarte bine. Sunt de acord cu structura aceasta, doar cu saptamana de scoala altfel nu sunt, ar fi bine sa fie la sfarsitul anului scolar sau la latitudinea fiecarei scoli.

0 0

30.05.2013 21:38 masterandul

CEL MAI BINE s-ar reveni la structura pe trimestre. Pentru copii ar fi mult mai usor. Materia pentru teze mult mai aerisita (ca tot nu mai conteaza tezele 50% ca pe vremea lui nea Ceasca.)Primul semestru 14 sapt., al II-lea 13 si al treilea 9 saptamani. Cand eram eu elev asa era si era bine. Scoala altfel nu-si are rostul, e o DEBANDADA TOTALA. Saptamana de vacanta din noiembrie ii imbata de cap pe saracii bobocei. DOMNILOR DIN MINISTER, GANDITI CU CAPUL, CANTARITI CU INIMA, nu trasati doar directive fara a le rumega. Toate cele bune!!!

0 0

31.05.2013 21:02 Mitiana

Sunt de aceeasi parere cu colegii care sustin inceperea anului scolar la 1 septembrie si incheierea lui la 31 mai. Cat priveste "Scoala altfel" mai bine s-ar renunta la aceasta saptamana sau in cel mai fericit caz trebuie pusa la sfarsitul anului scolar.

0 0

01.06.2013 22:37 rodicadelia

Propunerea care vizează prelungirea vacanţei de iarnă pentru motivul că se face economie la lemne e AIUREA pentru că, la multe şcoli care au încălzirea cu centrale termice oricum se face foc şi în vacanţe pentru că altfel îngheaţă ţevile cu apă .....!!!!!!!!!!! Iar în ceea ce priveşte vacanţele dragi colegi nu cred că e cazul să mai spun dar cine are de învăţat o face oricum şi cine nu.......poţi să-i pui şi aer condiţionat la tălpi că tot aia e. Partea proastă e că, pe parcurs ce evoluăm , copiii sunt din ce în ce mai .....puţin interesaţi de şcoală şi mai mult de ORICE ALTCEVA !

0 0

02.06.2013 19:44 avadghio

Propun urmatoarele"
- anul scolar sa inceapa la 01 septembrie si sa se incheie la 31 mai,
- vacanta de toamna pentru invatamant prescolar si primar nu are nici un rost,
- semestrul I sa se incheie la 20 decembrie,
- vacanta de iarna sa dureze pana la 12 ianuarie 2014,
- ziua de 02 mai 2014, sa fie libera, pentru ca este vinerea si asa va fi libera cu obligatia de recuperare intr-o zi de sambata, este un chin pentru noi toti.

0 0

02.06.2013 19:54 1xyz2p

Ma asociez ideii de a incepe anul scolar la 1 septembrie si sa l incheiem pe 31 mai. Pentru aceasta sa renuntam la vacanta intersemestiala. Nu i vad rostul! Daca vacanta de primavara este de 2 saptamani, nu i vad rostul saptamanii Scoala altfel, care a fost folosita mai mult pentru desfasurarea fazelor nationale ale concursurilor pe obiecte! Se pot desfasura foarte bine in prima saptamana a vacantei de primavara! As propune , de asemenea, ca fazele judetene ale concursurilor pe obiecte sa se desfasoare in vacanta de iarna! Sa auzim de bine!

0 0

03.06.2013 17:31 Poetul

1. Foarte bine ar fi sa se inceapa scoala in 9 septembrie si sa se renunte la vacanta din noiembrie.
2. Vacanta de iarna sa fie din 20 noiembrie pana in 13 ianuarie. si sa se renunte la cea din februarie.
E nevoie de mai mult timp pentru relaxare - o saptamana e insuficient indiferent ca vorbim de cea din noiembrie, de cea din februarie - Intrebati si elevii si profesorii si cu totii vor spune acelasi lucru: e prea putin pentru revenirea fortelor.
3.Foarte bine ar fi Scoala altfel in ultima saptamana de scoala din iunie. E si cald si toti se pot concentra pe activitati diverse fara grija pregatirii care va urma pana la sfarsitul anului.
4.Sa existe vacanta de Paste din 26 aprilie pana in 11 mai nu vacanta pentru nimic.
5. Sa se incheie anul scolar in 13 iunie.
Structura anului scolar ar trebui sa tina cont de Pastele de peste an, deci sa fie maleabila, sa tina cont de necestatile elevilor, parintilor, cadrelor didactice.

0 0

03.06.2013 22:31 carmencreanga

Am cateva propuneri, ca si colegii mei, si bine ar fi sa se tina seama si de noi cei mici:
1. renunțarea la vacanța elevilor din ciclul preșcolar/primar din noiembrie;
2. semestrul I să se termine la 20 decembrie;
3. vacanța de iarnă să fie de 3 săptămâni, ca să fim acasă toate sărbătorile de iarnă;
4. vacanța din februarie nu are nici un rost;
5. vacanţa de primăvară să fie în preajma Paştelui - să se ţină cont de acest aspect în fiecare an;
6. săptămâna Școala Altfel să fie luna iunie;
7. anul școlar să se termine la cel mai tarziu la 15 iunie.

0 0

05.06.2013 20:07 domnica_vrinceanu

La cei 39 de ani ....vechime in invatamant propun urmatoarele idei ,pe care chiar dorim sa ni le ia cineva in seama:
*Renuntarea la vacanta din noiembrie si februarie!
*Saptamana ,,Scoala altfel,, sa fie in ultima saptamana din iunie cand nu prea mai are cine face lectii acasa ,baza fiind in clasa;
*Scoala sa inceapa la 15 septembrie si sa se termine la 15 iunie;
*Nu -i buna aceasta faramitare ,libere,minivacante,venit la scoala a III zi de Pasti, de Boboteaza si Sf Ioan ,cei pe stil vechi lipsesc ...cu desavarsire!!!!

0 0

05.06.2013 23:00 lica17

06.06.2013
Lica .17
Daca am sta drepti si am judeca stramb ,cred ca cel mai bine e sa ne gandim si la economii. Vacanta de iarna de 3 saptamani ar fi cea mai buna din toate punctele de vedere .
ANUL SCOLAR SE POATE INCEPE CU O SAPTAMANA INAINTE SI TERMINA CU O SAPTAMANA MAI DEVREME TINAND CONT DE CALDURA CARE SE REEFLECTA IN CAPACITATEA COPIILOR DE-A INVATA .

0 0

07.06.2013 06:34 professorbujor

Anul scolar poate incepe in 9 septembrie.
Vacanta de iarna sa aiba 3 saptamani.
"Scoala altfel" sa fie desfiintata si sa ramana pentru studiu .
Cursurile sa nu depaseasca data de 15 iunie .
Alo, Ministerul,se aude ?
Mai faceti si cum zic oamenii !

0 0

07.06.2013 11:01 dinca_gabriela

Consider ca
-anul scolar trebuie sa inceapa pe 15 septembrie
-vacanta de iarna sa aiba 3 saptamani
-vacanta din februarie este total nepotrivita
-vacanta de primavara trebuie sa cuprinda si pastele
-scoala trebuie terminata cel tarziu pe 15 iunie
-saptamana Scoala altfel este o mare pierdere de timp
-fragmentarea propusa de minister scoate elevii din ritm si nu are nicio logica

0 0

09.06.2013 15:23 veronicag

S-au exprimat aici niste propuneri care se repeta de mai multe ori. Cred ca acestea trebuie luate in seama. BIne-ar fi sa tina cineva cont de ele.

0 0

12.08.2013 16:38 carmencreanga

Ce bine ar fi fost daca cineva ar fi luat in seama tot ce am scris noi aici...structura noului an scolar este cea propusa in proiect fara nici o modificare. Pacat!

0 0

05.02.2014 10:24 lidiableanda

Sunt de acord cu tot ce au spus colegii mei .Dar are cineva minte sa ne asculte?Probabil nu vor sa aiba turism in Romania!

Comentaţi

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 17 evenimente

«NOIEMBRIE 2019»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Magia toamnei

Propus de: 77adn

Sondajul zilei

Părinții se plâng că elevii au prea multe materii și ore. Conform noului plan-cadru, elevii claselor a VII-a și a VIII-a au 31-34 ore pe săptămână. Elevilor le-au fost introduse materii noi dar, și unele discipline din vechiul plan-cadru sunt considerate inutile de către părinți. Ce discipline, în opinia dumneavoastră, ar trebui eliminate?

350 voturi | 21 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: teoiordachioaie Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

A fost imbunatatit modul de vizualizare a documentelor. Acum puteti sa le vizualizati, apoi le descarcati