Şcoala cu
bune practici

43 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Încep înscrierile Digitaliada

Digitaliada

Selecția școlilor se va face în trei etape, iar prima etapă se desfășoară online în perioada 7-31 martie 2019, pe platforma Digitaliada. Informații suplimentare sunt disponibile în Metodologia de selecție.

Copiii din cele 10 școli selectate vor învăța într-un laborator digital echipat cu tablete, pentru ca fiecare elev să poată lucra individual în timpul orei, cu laptop pentru profesor și videoproiector pentru clasă.

 

Profesorii de matematică și TIC vor participa la sesiuni de formare în utilizarea kit-ului de conținut digital pentru gimnaziu: un pachet complet de aplicații și ghiduri de predare/ testare pentru fiecare an de studiu. Laboratorul digital poate fi folosit însă de orice profesor din școală.

“Am aplicat de trei ori la acest proiect, iar a treia oară a fost cu noroc. De fiecare dată am încercat să vedem cum ar trebui să ne îmbunătățim aplicația astfel încât și școala noastră să poată deveni școală digitală. Acum, că facem parte din proiect, am certitudinea că aplicațiile de care beneficiază elevii contribuie real la apropierea acestora de matematică, făcând-o mai captivantă, iar laboratorul digital este utilizat în contexte educaționale diverse.” - Cristian Dragomir, director Școala Gimnazială Dragomirești, județul Dâmbovița.

Până acum, Digitaliada a ajuns la 4.500 de elevi din 40 de școli de la sate, care învață acum Matematică și Informatică la cel mai înalt nivel, prin metode digitale interactive. „Predarea digitală îi încurajează pe profesori să facă legătura dintre o materie și aspectele practice ale vieții, iar pe elevi îi determină să folosească tabletele în scop de învățare. Unii dintre ei și-au descărcat acasă, pe propriile echipamente, o parte din aplicațiile folosite la școală și au exersat pe cont propriu rezolvarea exercițiilor și a problemelor propuse de acestea”. a declarat Adina Roșca, expert educațional în proiectul Digitaliada.

Digitaliada a reușit să demonstreze deja impactul pozitiv pe care îl poate avea educația digitală în școlile rurale. Îmbunătățirea notelor copiilor la aceste două discipline și interesul general crescut față de matematică și TIC reflectă disponibilitatea profesorilor de a lucra digital cu elevii lor. Aceste școli au devenit un exemplu regional și întreaga comunitate beneficiază de schimbarea produsă.

“Profesorii Digitaliada sunt deschizători de drumuri în ceea ce privește educația digitală în România. Există școli care au solicitat să participe cu proprii elevi la ore demonstrative de Matematică pe tablete, ținute de profesorii noștri. În 3 ani, Digitaliada a creat o comunitate națională și, în același timp, a condus la crearea unei comunități online în jurul platformei www.digitaliada.ro. Vom continua să investim și să susținem aceste comunități, oferindu-le mijloace prin care să poată folosi, crea și împărtăși cât mai mult conținut educațional digital.” a declarat Dana Deac, Președinte al Fundației Orange.

 

Despre Digitaliada
Digitaliada este un program de educație digitală care își propune încurajarea folosirii tehnologiei pentru îmbunătățirea performanței școlare a elevilor. La nivel rural, se încurajează învățarea prin metode digitale interactive a matematicii și TIC-ului pentru elevii claselor V-VIII. La nivel național, Fundația Orange susține educația digitală prin dezvoltarea platformei online Digitaliada și prin concursul de materiale digitale. Platforma Digitaliada este un hub online de conținut educațional ce poate fi accesat și folosit de oricine este interesat, elevi sau profesori din toată țara.

Proiectul Digitaliada se desfășoară cu avizul Ministerului Educației Naționale. 

Despre Fundația Orange

Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. În cei 6 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 3,5 milioane de euro in proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru mai multe informații vă rugăm vizitați  www.fundatiaorange.ro și www.digitaliada.ro.  

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: intuitext | 08.03.2019 11:46 | 1664 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Egocentrismul la parinti

Echilibrul emotional

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 51 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

292 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN