Şcoala cu
bune practici

39 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Festival-concurs national



Argument

„Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai” ne-am născut şi
trăim, şi datoria noastră este de a păstra şi a arăta semenilor noştri frumuseţea datinilor şi obiceiurilor noastre.Tradiţiile româneşti constituie una
dintre valorile inimaginabile şi incontestabile ale poporului nostru şi nu
trebuie să lăsăm timpul şi evenimentele lumii moderne să ne facă să le uităm.  Alături de literatură, care constituie un factor cu eficienţă deosebită în educaţie , arta populară are şi ea o contribuţie de seamă. În primul rând , copiii încep să înţeleagă specificul poporului din care fac parte , aspiraţiile lui , idealurile de ieri şi de azi, care sunt oglindite în obiceiurile locurilor şi creaţiile meşteşugarilor ; în al doilea rând, punându-i pe copii , încă de la vârsta preşcolară în contact direct cu creaţia populară, le insuflăm respectul pentru tradiţiile noastre şi dorinţa de a duce mai departe tot ceea ce ne reprezintă ca naţiune.Exprimată în cele mai diverse forme,creaţia populară românească este caracterizată de autenticitate şi ingeniozitate,o trăsătură aparte fiind puternica ei unitate ,care nu exclude însă o mare varietate de manifestări în arhitectura populară,port,ţesut,olărit,prelucrarea lemnului,a metalului şi nu în ultimul rând pictura icoanelor pe sticlă.Costumul popular românesc reflectă influenţe date de tradiţiile locale, aşezare geografică, posibilităţi economice zonale, starea socială sau ocazia cu care este purtat.

Toate acestea , precum şi faptul că se observă o îndepărtare a tinerilor de la tradiţiile populare ne face să insistăm pe cunoaşterea de la cea mai fragedă vârstă a tradiţiilor populare, pe educarea copiilor în spiritul respectului şi păstrării acestora.

Obiective cadru

1.Cunoaşterea unor datini şi obiceiuri specifice locului; .Valorificarea elementelor folclorice specifice zonei etnografice ;

2.Transmiterea obiceiurilor si traditiilor locale in forme accesibile
prescolarilor si elevilor;

3..Sa faca cunostinta cu istoria si geografia, cu bogatia culturala a regiunii
noastre prin activitati extracurriculare ;

4 .Impilcarea parintilor in pastrarea si transmiterea unor obiceiuri si traditii specifice zonei prin participarea directa la actiune ;


5.Familiarizarea copiilor cu elementele ce compun costumul popular ;
6.Dezvoltarea interesului şi admiraţiei pentru obiectele de artă populară;

7.Cultivarea dragoste faţă de tradiţii , obiceiuri populare prin determinarea emoţiilor estetic

Regulament de participare

În data de 20 iunie 2012 Grădiniţa cu Program Prelungit , Gradinita Nr 1 , Scoala Gen . Nr 1 , Casa de cultură și Biblioteca orașului Rovinari,Consiliul local , Primaria orasului Rovinari organizează ediția a II-a ediţie a Festivalului naţional-concurs de folclor (obiceiuri-port-tradiții) „Mugrasi de primavara” . Festivalul este o manifestare artistică organizată la nivelul învăţământului preuniversitar derulată anual in orasul nostru .Scopul acestei manifestări este descoperirea copiilor cu potenţial artistic, promovarea şi orientarea acestora pe
filieră vocaţională, valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare din toate zonele ţării.
Prestaţia formaţiilor va fi apreciată de un juriu de specialitate .

Evoluţia formaţiilor va fi recompensată cu diplome (Trofeul festivalului, Locul I şi Placheta festivalului, locurile II, III, diplome de participare), dulciuri, cărţi,etc.

Condiţii de participare:

1. Sunt admise în concurs formaţii artistice folclorice formate din preşcolari în vârstă de 4-6/7ani şi şcolari din invatamantul primar , gimnazial și liceal;

2. Înscrierea formaţiilor în concurs se face până la data de 12 iunie 2012, la adresele de e-mail : nyconicola@yahoo.com și alexama_2006@yahoo.com. Pentru nelămuriri vă puteți adresa persoanei de contact, d-nei Nicola Nicoleta , număr de telefon : 0723188273.

Obs.: Formularul de înscriere se transmite separat pentru fiecare grup
participant în festival(individual sau formaţie).

3.Îndrumătorii formaţiilor prezente în concurs vor asigura coloana sonoră pe
suport electronic sau acompaniament.

4.Însoţitorii grupurilor de copii sunt răspunzători de respectarea orelor de
intrare în concurs, informarea corectă a părinţilor cu privire la Regulamentul
concursului,securitatea copiilor, păstrarea ordinii, liniştii şi disciplinei pe
perioada desfăşurării concursului.    
Orice intervenţie necivilizată sau neloială din partea susţinătorilor sau   instructorilor, va determina descalificarea formaţiei respective.

5. După expirarea perioadei de înscriere, se va trimite un e-mail cu programul desfășurării activității din festival în care se va specifica pentru fiecare participant ora de intrare în concurs.

6. Prezentul regulament este singurul valabil pentru ediţia a II-a, 2012. Orice eventuală modificare va fi anunțată în timp util.

Desfăşurarea concursului

A. Secţiunea I - ARTĂ VOCALĂ ŞI INSTRUMENTALĂ - Muzică populară

  • muzică vocală (solist vocal, grup vocal);
  • muzică instrumentală;

B.Secţiunea a II-a – ARTĂ COREGRAFICĂ – Dans popular

  • suită de dansuri populare;

C. Sectiunea a III-a- OBICEIURI POPULARE

1.Durata de evoluţie:

  • pentru secţiunea I : 2- 4’;
  • pentru secţiunea a II-a : 5- 8’;
  • pentru secțiunea a III-a : 10-12min;

2.Numărul pieselor prezentate în concurs la secţiunea I :

  • pentru solist vocal/instrumentist –1 piesă;
  • pentru grup vocal/instrumental – 2 piese.

Secţiunea I: respectarea liniei melodice, acurateţea
interpretării, repertoriul adecvat, impresia 
artistică, dicţie, costumaţie adecvată repertoriului ales;

Secţiunea aII-a:precizia
execuţiei, armonia tehnicii şi a echipamentului la formaţii,muzicalitatea
coregrafiei şi a execuţiei dificultatea tehnică ale dansului, impresie
artistică, costume;

Secțiunea a III-a: originalitate , fidelitate cu privire la autenticitatea obiceiului prezentat , costumație adecvată obiceiului ales;

Precizări finale
Îndrumătorii formaţiilor au obligaţia să respecte precizările privind numărul pieselor prezentate în regulament, timpul alocat fiecărei secţiuni, vârsta
de participare a copiilor.

Organizatorii festivalului se obligă să asigure:

  • locul de desfăşurare;
  • mediatizarea concursului;
  • aparatura de sonorizare şi redare;
  • atragerea de parteneri şi sponsori;
  • elaborarea programului de desfăşurare;
  • cooptarea persoanelor potrivite (specialişti) pentru constituirea juriului şi pentru prezentarea programului;
  • conceperea şi completarea diplomelor;
  • anunţarea eventualelor modificări din program.

Prevederile prezentului regulament sunt obligatorii pentru toţi participanţii.

Propus de: maria_pasarin | 14.05.2012 22:57 | 1711 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Ziua Culturii Nationale in familie

Momente de sarbatoare

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 48 evenimente

«MARTIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre simularea Evaluării Naționale pentru clasa a 8-a? Votați ceea ce vi se pare mai important, comentați.

150 voturi | 4 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN