Experiențele adverse din copilărie. Cum se manifestă în sala de clasă

Experiențele adverse din copilărie (cunoscute și sub numele de ACE-uri) pot avea efecte profunde și de lungă durată. Atunci când o persoană trăiește evenimente sau situații traumatizante la o vârstă fragedă, cum ar fi faptul că are un părinte încarcerat sau că este victima abuzului, consecințele pe termen lung sunt reale și serioase. Iată câteva dintre ele:

• Afecțiuni cronice grave, precum boli de inimă și cancer
• Tulburări de sănătate mintală
• Comportamente de risc
• Rezultate sociale slabe, precum niveluri mai scăzute de educație, abandon școlar sau rate ridicate de șomaj la maturitate

Efectele experiențelor adverse din copilărie sunt vizibile în sala de clasă. Copiii care au fost expuși la numeroase experiențe adverse prezintă un risc mai mare de absenteism, repetarea anului școlar, comportamente imprevizibile și dificultăți de învățare.

Alte moduri în care comportamentele asociate traumei pot apărea în clasă:

• Dificultăți legate de autocontrolul corpului – copiii care trebuie să se miște tot timpul, care nu își pot controla impulsurile.
• Dificultăți legate de empatie și compasiune – copiii care găsesc amuzante suferința sau lacrimile altor copii.
• Dificultăți în a gestiona schimbări sau situații noi
• Dificultăți legate de controlul comportamentelor inadecvate – în ciuda explicațiilor sau a consecințelor, copiii reacționează agresiv sau inadecvat.

Așadar, multe comportamente etichetate drept dificile sau rezultate ale obrăzniciei sau lipsei de educație a copiilor pot fi, de fapt, rezultatul experiențelor adverse.

Vestea bună este însă că, datorită neuroplasticității, cu cât vârsta copiilor este mai mica, cu atât este nevoie de mai puțin efort pentru a produce schimbări. Astfel, cadrele didactice din învățământul primar pot avea un rol important în a-i ajuta pe elevi să depășească efectele experiențelor traumatice. Chiar și profesorii de liceu pot fi încurajați: creierul rămâne suficient de plastic pentru a se schimba pe tot parcursul vieții. Abia după 20 de ani schimbarea devine mai dificilă (deși rămâne posibilă).

Cum pot cadrele didactice să ajute elevii care manifestă semne de experiențe adverse timpurii?

Modelarea comportamentelor adecvate

În fața unui comportament imprevizibil, avem tendința să reacționaăm emotional la rândul nostru și să luăm comportamentul copiilor personal. Însă adevărul este că nu noi am provocat trauma, iar inversarea efectelor ei poate necesita timp.

Este important să ne analizăm propria reacție și să ne întrebăm: Cum pot răspunde astfel încât elevul să-și regleze comportamentul, să se simtă conectat la mediu și să reducem tensiunea?

Oferirea posibilității de a „reface momentul” este extrem de eficientă. De exemplu: „Hai să încercăm din nou.” Repetițiile ajută la reantrenarea creierului.

Compromisul este de asemenea valoros. Profesorul poate modela compromisul („Eu fac prima cerință…”), oferind elevului un sentiment de control și autonomie.

Oferiți alegeri reale și pozitive. Nu „stai jos sau primești observație”, ci opțiuni autentice: creion sau pix, exerciții pare sau impare, lucrul individual sau în pereche.

Consecințele sunt uneori necesare, dar corectarea cu blândețe este esențială. Cercetările arată că pedeapsa poate reactiva trauma. Echilibrul dintre structură și sprijin emoțional este delicat, dar esențial.

Strategii de reglare emoțională

Scopul este să ajutăm elevii să-și creeze mici momente de pauză pentru a se calma și reorienta, prin activități scurte precum:

• Ascultarea muzicii la căști
• Desen
• Exerciții de respirație
• O scurtă sarcină practică
• Colorat
• Un puzzle scurt

Aceste activități sunt scurte și oferă un moment de resetare. În timp, elevii pot învăța să le folosească independent.

Sursa foto: Freepik.com