Şcoala cu
bune practici

43 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

CONCURS INTERJUDETEAN "SA NE CUNOASTEM TRADITIILE"

În zilele în care trăim este mai firesc să se întâmple un lucru rău decât un lucru bun, aşadar, acum în prag de sărbători, ar trebui să găsim o cale de a ne apropia mai mult de cei dragi, de a aprecia fiecare moment petrcut alături de familia noastră şi de a împărţi zâmbete tuturor oamenilor din jur. Ca în fiecare an, luminatul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de o negrăită bucurie duhovnicească, pentru că această zi reprezintă împlinirea făgăduinţelor şi care Dumnezeu le-a dat oamenilor de la început, ca îndemn de căldură pe drumul ce duce spre mântuire. Am considerat că este nespus de important şi binevenit să vă facem cunoscut talentul şi dragostea pentru frumos a copiilor noştri, motiv pentru care am organizat acest eveniment, în cinstea bucuriilor aduse de magia Crăciunului. Vă dorim din suflet să vă bucuraţi de copiii dumneavoastră, să vă dea Dumnezeu putere şi sănătate, să îi creşteţi şi să le vegheaţi fiecare pas al vieţii.

Nume proiect: PROIECT EDUCATIONAL "SA NE CUNOASTEM TRADITIILE"

Organizatori: ȘCOALA GIMNAZIALA NR.1 BACESTI- GRĂDINIȚA P.N. Bacesti STR. PRINCIPALA, NR. 17 – BACESTI / VASLUI Tel. / Fax .0235458518 COORDONATOR PROIECT: Prof.Inv.Preșc. OLARIU MARIANA, Tel. 0745212902 / E-mail: olariu_mariana2001@yahoo.com

Condiţii de participare: La concurs se pot înscrie preşcolari, elevi ai claselor pregătitoare şi cl. I – IV din județul Vaslui și alte județe. Formularul de înscriere, pentru fiecare cadru didactic ( anexa 1 ), va fi completat şi trimis odată cu lucrările

Perioadă înscriere: 21.11.2016 - 21.12.2016

Perioadă desfăşurare: 16.12.2016 - 31.12.2016

Proiect educațional interjudețean- CAER 1647

“SA NE CUNOASTEM TRADITIILE”

EDIȚIA a III- a

 

AN ȘCOLAR 2016 – 2017

16 decembrie 2016

INIȚIATOR PROIECT:

ȘCOALA GIMNAZIALA NR.1 BACESTI- GRĂDINIȚA P.N. Bacesti

STR. PRINCIPALA, NR. 17 – BACESTI / VASLUI

Tel. / Fax .0235458518

COORDONATOR PROIECT:

Prof.Inv.Preșc. OLARIU MARIANA, Tel. 0745212902 / E-mail: olariu_mariana2001@yahoo.com

 

PARTENERI IMPLICAȚI IN PROIECT:

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN VASLUI

CASA CORPULUI DIDACTIC - VASLUI

PALATUL COPIILOR VASLUI

ȘCOALA GIMNAZIALA NR.1 BACESTI-VASLUI

PAROHIA BACESTI VASLUI

 

ECHIPA DE PROIECT

Director- Prof.GALUSCA ANCA

Director- Prof. NISTORESCU MIRELA

Prof.OTELEANU ANISOARA

Prof.inv.primar- CIUREA EMILIA

Prof. DONCIU ELENA

Prof.TUSCANU MIHAELA

Preot paroh OLARIU NECULAI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ARGUMENT

În zilele în care trăim este mai firesc să se întâmple un lucru rău decât un lucru bun, aşadar, acum în prag de sărbători, ar trebui să găsim o cale de a ne apropia mai mult de cei dragi, de a aprecia fiecare moment petrcut alături de familia noastră şi de a împărţi zâmbete tuturor oamenilor din jur.

Ca în fiecare an, luminatul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de o negrăită bucurie duhovnicească, pentru că această zi reprezintă împlinirea făgăduinţelor şi care Dumnezeu le-a dat oamenilor de la început, ca îndemn de căldură pe drumul ce duce spre mântuire.

Am considerat că este nespus de important şi binevenit să vă facem cunoscut talentul şi dragostea pentru frumos a copiilor noştri, motiv pentru care am organizat acest eveniment, în cinstea bucuriilor aduse de magia Crăciunului.

Vă dorim din suflet să vă bucuraţi de copiii dumneavoastră, să vă dea Dumnezeu putere şi sănătate, să îi creşteţi şi să le vegheaţi fiecare pas al vieţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

OBIECTIVUL GENERAL /SCOPUL

  • ·         Valorizarea aptitudinilor şi competenţelor artistice ale copiilor, dar și ale cadrelor didactice;
  • ·         Valorificarea potenţialului creativ prin realizarea unor lucrări artistico-plastice, folosind materiale diverse şi tehnici adecvate;

Valorificarea competențelor manageriale ale cadrelor didactice privind organizarea activităților .

 

OBIECTIVE SPECIFICE PROIECTULUI:

-privind copiii:

Realizarea unor corespondenţe între diferitele elemente de limbaj plastic şi forme, obiecte din mediul înconjurător (natură, artă şi viaţă socială);

  • ·         Stimularea expresivităţii şi creativităţii prin activităţile artistico-plastice;
  • ·         Formarea şi consolidarea unor deprinderi şi tehnici de lucru specifice activităţilor de desen şi pictură;
  • ·         Organizarea   unei expozi

TIPUL CONCURSULUI: interjudețean

TEMA CONCURSULUI: Sa ne cunoastem traditiile”

PERIOADA DE INSCRIERE- 21 NOIEMBRIE-12 DECEMBRIE

PERIOADA DE DESFASURARE- 16 DECEMBRIE-22 DECEMBRIE

SECȚIUNI:

  • · Preşcolari şi elevi:

- Creaţii artistico-plastice realizate de copii, cu tema „Sa ne cunoastem traditiile” (desen, pictură, colaj / orice tehnică)

  • · Cadre didactice (preşcolar, primar):

Responsabilitatea organizării tuturor acestor activități revine coordonatorului, iar supervizarea acțiunilor revine partenerilor și colaboratorilor proiectului.

 

GRUP ŢINTĂ

  • ·         Preşcolari șși alte județe
  • ·         Cadre didactice din invăţământul preprimar și primar

DISEMINAREA:

* prezentarea proiectului la nivelul comisiei metodice/cercului pedagogic și in ședințele cu părinții;

* rezultatele activităților vor fi aduse la cunoștința instituțiilor implicate;

* mediatizarea proiectului în mass-media;

* afișarea rezultatelor pe htpp:/w.w.w.didactic.ro.

 

LOCUL ŞI PERIOADA DESFĂŞURĂRII

  • ·
  • ·         Proiectul se desfăşoară în semestrul I al anului școlar 2016 -2017, în perioada 01 noiembrie 2016 - 31 decembrie 2017

 

 

 

 

 

 

REGULAMENTUL CONCURSULUI

Pentru preşcolari şi elevi:

La concurs se pot înscrie preşcolari, elevi ai claselor pregătitoare şi cl. I – IV din județul Vaslui și alte județe.

Formularul de înscriere, pentru fiecare cadru didactic ( anexa 1 ), va fi completat şi trimis odată cu lucrările copiilor, adăugându - se acordul de parteneriat semnat şi ştampilat in original (anexa 2), în două exemplare, un plic autoadresat şi timbrat si taxa de participare de 5 lei.

Un cadru didactic participă cu minim 3 (trei )lucrări indiferent de tehnica care este abordată. Se vor juriza numai lucrările care abordează tematica propusă.

În colţul din dreapta, jos, se vor scrie, pe etichetă, cu majuscule, următoarele:

Titlul lucrării.............................................................................................................

Numele şi prenumele elevului.................................................................................

Clasa/Grupa............................................................................................................

Şcoala/Grădiniţa......................................................................................................

Numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător.................................................

Localitatea/Judeţul..................................................................................................

Se vor acorda diplome pentru premiile I, II, III la fiecare nivel de clasă/grupă, iar cadrele didactice vor primi un exemplar de acord de parteneriat şi adeverinţa de îndrumator până la sfârșitul lunii decembrie, in format electronic pe adresa de e-mail mentionata pe fisa de inscriere.

Trimiterea   lucrărilor se va face odată cu înscrierea până la data de

12 .12.2016 pe adresa, Gradinita cu P.N.Bacesti,Vaslui,Str. Principala ,Nr. 17, Loc. Bacesti, Jud. Vaslui – Olariu Mariana, cu menţiunea obligatorie - Pentru concursul „Sa ne cunoastem traditiile”.inscris in CAER, pozitia 1647.

Lucrările înscrise în concurs nu se restituie, acestea se vor pastra in portofoliile finale ale proiectului.

Orice informatii suplimentare puteti obtine la telefon 0745212902 sau adresa de e-mail olariu_mariana2001@yahoo.com.

Participanții cu lucrări vor primi diplomă de participare şi lucrarea,

 

EVALUARE:

*realizarea unei expozitii pe holurile școlii organizatoare, respectiv gradinița,CCD Vaslui;

*realizarea unui album foto cu aspecte din timpul activităților;

*toți copiii vor primi diplome pentru locurile I, al II-lea si al III-lea, mențiuni sau diplome de participare pe secțiuni și clase;

*cadrele didactice îndrumătoare vor primi prin poștă, în plicul autoadresat și timbrat(pe adresa specificată), urmatoarele documente: acordul de parteneriat ș, iar pe e-mail adeverința de participare, adeverința de îndrumător, diplomele copiilor.

Propus de: olariu_mariana2001 | 21.11.2016 19:04 | 639 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Ziua Culturii Nationale in familie

Momente de sarbatoare

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 49 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

292 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN