Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Investiții și economisire. Ce sunt și cum funcționează fondurile de investiții?

Cred că fiecare dintre noi s-a întrebat măcar odată cum își poate păstra sau multiplica banii economisiți. Din fericire, tot mai mulți tineri se arată interesați de investiții și de beneficiile pe care acestea le pot aduce.
Este foarte important de știut că investițiile sunt de două tipuri: cele speculative și riscante, și cele non speculative, asociate cu riscuri mici și cu randamente ceva mai sigure pe termen lung. Pentru obiectivele pe care dorim să le atingem în viață o soluție foarte bună ar fi investițiile non speculative.

Lumea de azi și tendința către consum exagerat

Disciplina financiară vine odată cu un control bun asupra emoțiilor. Odată ce nu vei mai face cumpărături din impuls și vei putea să înlocuiești plăcerea mică din prezent cu un obiectiv mult mai mare din viitor, atunci vei avea toate șansele să devii liber. 
Important este să începi chiar și cu pași mici.

Încearcă să economisești 10% din venitul tău odată ce acesta îți intră în buzunar. Confortul tău de zi cu zi nu va fi afectat foarte mult odată cu acest pas, în schimb, pe termen lung, asta ar putea fi soluția pentru obiectivele tale.
  
De ce este bine să investim și să economisim

Imaginează-ți că nu plătești curentul luna aceasta. Evident că vei primi înștiințare de la furnizor că trebuie să plătești.

Dar oare te va înștiința cineva vreodată că nu ai economisit bani luna aceasta pentru viitorul tău?

Cu siguranță că nu. Iată de ce este foarte importantă crearea unei discipline financiare, și anume de a economisi și a face investiții sigure pe termen lung, ca să ne atingem obiectivele propuse: fie o casă pe care ne-o dorim, fie un viitor frumos pentru copiii noștri, fie libertatea financiară.

Depozitele bancare și-au demonstrat deja ineficiența. Ratele dobânzilor oferite de bănci nu doar că nu permit multiplicarea banilor, dar nici cu sarcina de conservare a acestora nu ne vin în ajutor.

Banii sunt „devorați” de inflația care este mult mai mare decât rata dobânzii pentru depozitele bancare. De aceea, este important să ne orientăm spre soluții mai bune care în timp vor produce niște efecte minunate.

Amintim aici și câteva forme de investiții și menționăm, din nou, că riscul este prezent în fiecare dintre acestea, într-o măsură mai mică sau mai mare.

  • Pensiile facultative (Pilonul III) - un supliment al veniturilor, în momentul pensionării; 
  • Investițiile în monede virtuale - au avut un avânt spectaculos în ultimele luni, însă sunt caracterizate de o volatilitate crescută, făcându-le extrem de riscante; 
  • Investițiile imobiliare. 

Investește azi, ca să te bucuri mâine sau în câțiva ani

Pentru a atinge obiectivele financiare pe care le avem există două posibilități: fie economisim pe termen scurt sume foarte mari de bani (lucru aproape imposibil în majoritatea cazurilor), fie economisim sume mici pe termen lung (lucru realizabil pentru majoritatea absolută a oamenilor).

Însă doar economisirea unor bani nu este de ajuns. Trebuie ca banii noștri să și producă profit, care să combată măcar rata inflației.
Investițiile sigure pe termen lung sunt cea mai bună soluție pentru obiective cum ar fi: siguranța financiară, achiziția unei locuințe, asigurarea viitorului copiilor, achitarea taxelor de studiu pentru copii, o perioadă de pensionare liniștită etc.

Sunt investiții care produc efecte pe termen lung, datorită randamentelor medii și a riscurilor scăzute pe care le au. Economisirea și investirea chiar și a unor sume mici de bani, în timp, ar putea să producă și niște venituri pasive, să ne asigure siguranța sau chiar libertatea financiară.

Vom discuta pe larg despre fondurile de investiții - unele dintre cele mai sigure forme de investiții.

Investiții sigure pentru noi și familia noastră

Fondurile de investiții - cunoscute și ca fonduri mutuale sau sub denumirea de organisme de plasament colectiv - sunt entități care atrag și pun la comun banii mai multor persoane (numite investitori) pe care-i folosesc, ulterior, pentru realizarea diferitelor investiții cu scopul de a  multiplica sumele investite de aceștia și de a genera astfel câștiguri pentru investitorii respectivi.

Cu alte cuvinte, fondurile de investiții sau, altfel spus, fondurile mutuale, sunt o modalitate de asociere prin care mai mulți oameni își pun la un loc resursele bănești pentru a fi investite pe piețele financiare cu scopul ca rezultatele (profiturile sau pierderile) să fie împărțite proporțional cu deținerile - numărul de unități de fond deținute de fiecare în parte în cadrul fondului în cauză.

Un fond de investiții este averea adunată a mai multor investitori. Aceste sume de bani cumulate sunt folosite pentru achiziția instrumentelor financiare, astfel încât fiecare persoană să dețină o parte din portofoliul acestui fond. Această parte poate fi vândută oricând de către deținător.

Modul de funcționare a fondurilor de investiții este reprezentat mai jos.

Diagram  Description automatically generated
Sursa imagine: www.patriafonduri.ro

Fondurile de investiții pe înțelesul tuturor

Imaginează-ți că tu, în fiecare lună, reușești să economisești 100 de lei și vrei ca banii tăi să producă și un randament (profit).
Ei bine, cu 100 de lei nu ai foarte multe alternative de investiții pe piața financiară. Dar dacă s-ar aduna 10.000 de oameni cu câte 100 de lei fiecare, atunci ar fi o sumă de 1 milion de lei, iar cu banii respectivi se poate investi aproape în orice.

Dar pentru că în viața reală este aproape imposibil ca foarte mulți oameni să se adune și să se pună de acord privind politica de investiții, au apărut fondurile mutuale. Acestea funcționează exact ca un coș în care mii de oameni își plasează banii, iar acești bani vor fi gestionați și investiți de profesioniști pe piața financiară, cu scopul de a produce și niște randamente.

Dacă fondul a obținut un randament de 10% de exemplu, atunci în coș nu vor mai fi 1.000.000 de lei, ci 1.100.000 de lei, ceea ce înseamnă că tu în coșul respectiv nu mai ai 100 de lei, dar 110 lei.
Și, pe termen lung, chiar și cu sume mici în fiecare lună, ai putea să ai câștiguri foarte bune.

Concluzie

Vorbiți-le cu copiilor despre bani - ce sunt, ce fac pentru noi, pentru sănătate, echilibru și prosperitate. Explicați-le acestora de ce este bine să investești, să păstrezi, să-ți disciplinezi finanțele și să culegi roadele mai târziu.

Chiar și cu pași mici, dar făcuți regulat și corect, am putea avea viața pe care ne-o dorim. Secolul XXI este plin de oportunități, este nevoie doar de un scop și disciplină pentru a profita de ele.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: intuitext | 11.06.2021 09:57 | 7275 vizualizări

Aflați mai multe despre MrFinance

Despre ce vorbim când le vorbim copiilor despre finanțe. ABC financiar pentru copii mari și mici

intuitext | 11.05.2021

0 comentarii

Finanțe personale. Cum formăm obiceiuri sănătoase legate de bani

intuitext | 12.04.2021

0 comentarii

Evoluția banilor în timp. O mică excursie de la începuturi până azi

intuitext | 11.03.2021

0 comentarii

Investiţiile. Idei de investiţii pentru copii

intuitext | 11.02.2021

0 comentarii

Educația financiară la copii

intuitext | 11.01.2021

3 comentarii

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 52 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

316 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN