Andreea Puiu (profesor învățământ primar): Săptămânile de Şcoală de Acasă au fost prilejul de a transfera obiceiurile de învăţare „într-un mod fericit” din clasă, acasă!

Vă prezentăm un interviu despre provocările predării online, despre modurile de conectare cu elevii și comunicarea cu părinții în cadrul școlii reconfigurate.

Doamna Andreea Puiu este în prezent profesor de ciclul primar la Școala „Pia Brătianu” și doctorand FPSE în Pedagogia fericirii.

Iată primul episod al interviului.

1. Școala s-a reconfigurat, clasa a devenit acasă, lecțiile s-au transformat. Cum vi s-au părut săptămânile de Școala de Acasă? Cum v-ați adaptat procesul predării pentru ca să treceți „sticlă”?

Într-adevăr, această perioadă reprezintă un prag pentru majoritatea profesorilor, părinţilor şi elevilor, un prag care propune întâlnirea dintre tehnologie şi învăţare şi care este un fel de check-in asupra gradului în care mediul de acasă avea și coordonate educative sau tehnologia era folosită ore întregi fără sens, strict ca divertisment.

Trecerea la un „orar de lucru” cu sens pentru copii, igienic, creativ a fost mai lină în situaţia în care şi regulile de acasă erau exersate şi dacă acasă copilul avea rutine de descoperire, chiar dacă pare oximoron această exprimare. Sunt mulţi copii care transformau „acasă” într-o sală de clasă cu dorinţa de a da mai departe lucrurile pe care le stăpâneau frăţiorilor, părinţilor, bunicilor, jucăriilor, dar şi copii care percepeau mediul de acasă ca pe o evadare de la culoarele de învăţare de la şcoală. De aceea, este posibil, în această perioadă, să apară  sentimentul de „invadare” al spaţiul de acasă de către cel de la şcoală pentru familiile care nu aveau obişnuinţa de a învăţa împreună.

Săptămânile de Şcoală de Acasă, pentru mine, au fost prilejul de a păstra conectarea cu elevii mei şi de a transfera, pe cât posibil, obiceiurile de învăţare „într-un mod fericit” din clasă, create alături de copii, în sânul familiei.

(în imagine, desen realizat de eleva Daria Dina despre bucurie)

Ceea ce am avut mereu în intenţie a fost să îi ghidez pe copii spre lucrul cu mâinile şi să se simtă creatori precum insistam în clasă pe învăţarea adresată tuturor simţurilor.  Am vorbit despre ferestrele de acasă şi ce bucurii se întrezăresc printre ele, despre păsări, despre cum îşi pot crea un birou unde să înveţe într-un mod plăcut confecţionând o marionetă din materiale reciclabile care să le înveselească acea zonă de învăţare, cum să aibă la o privire distanţă un poster care să le amintească de puterea lor de a învăţa, cum să creeze surprize pentru membrii familiei, cum să ofere scrisori de recunoştinţă celor dragi, Clubul designerilor şi răscolirea comorilor din dulap, Clubul magicienilor etc.

Aşadar, am devenit vânători de resurse care să ne dea o stare de bine acasă, să „parfumeze” cu bunăvoinţă atmosfera din familie şi copiii să îşi aducă contribuţia la armonia din familie şi chiar să ofere acel „prim-ajutor emoţional” folosind magia obiectelor şi momentelor simple de acasă.

2. Care sunt aspectele mai dificile în predarea online? La ce trebuie cadrul didactic să ofere un plus de atenție?

În primul rând, nu am optat pentru predarea online în săptămânile dinainte de vacanţă. A fost o perioadă în care, prin conţinuturile învăţării, le-am transmis copiilor că sunt acolo, alături de ei, chiar dacă situaţia şcolară s-a schimbat, că şi în spaţiul online co-creăm instrumente de învăţare şi, implicit, de adaptare, şi am susţinut sentimentul lor de competenţă pornind de la ceea ce ei simt că pot controla inclusiv prin accesarea cunoştinţelor acumulate şi echilibrând perioada de consolidare cu apelul la cât mai multe exerciţii de creativitate care sunt de fapt exerciții de fericire.

Obişnuită să cercetez şi să recomand o bibliografie a fericirii pentru campania „Cartea de pe catedră”, această perioadă a fost pentru mine, ca profesor, o perioadă de lecturare a unor publicaţii recente şi chiar o relecturare a unor cărţi care ştiam că vor fi de folos.

Până a primi ajutor din comunitatea educaţională, profesorii au drept ajutor la îndemână cărţile de specialitate, mai ales cele care au încercat să prevadă viitorul educaţiei. Cărţile de pe „catedra de acasă” au fost „Viitorul fericirii: cinci strategii moderne de echilibrare a productivităţii şi a stării de bine în era digitală”, de Amy Blankson, cartea „The cyber effect” de Mary Aiken şi „Creierul afirmativ” de Siegel. După cum spune și Aiken, tehnologia e o junglă și sunt multe elemente de siguranță de luat în calcul, mai mult ea propune luarea în calcul a drepturilor copilului în era digitală.

Cred că predarea online ar fi necesar să se facă în cunoştinţă de cauză, deoarece mulţi profesori nu au ajuns la studii de specialitate asupra impactului tehnologiei asupra copiilor şi nici nu cunosc criteriile de evaluare ale acestui impact. Este vremea să formulăm drepturile profesorului și ale elevului în şcoala online potrivit igienei mentale şi fizice.

Mai mult, în această perioadă fiecare profesor a fost necesar să facă un exerciţiu de imaginaţie legat de ce se întâmplă în fiecare familie pornind de la peisajul relaţional pe care îl cunoştea dinainte,  adăugând o serie de necunoscute. Le sunt recunoscătoare părinţilor care mi-au uşurat această cale şi m-au informat asupra dificultăţilor pe care le au şi am reuşit să alegem împreună o soluţie specifică.

3. Cu siguranță, este o perioadă în care, cu toții, am învățat mai multe despre lumea digitală. Cum vi se pare experiența lucrului de acasă cu elevii dvs. până acum? Cum este școala online? Cine a avut mai mari dificultăți să se adapteze: dvs., copiii sau părinții lor?

Pentru mine a fost o experienţă interesantă, revelatoare. Am predat dintr-un sat, văzând pe fereastră muntele şi având după-amiaza drumuri pe deal cu nepoţeii mei, pictând pe lemne, inventând jocuri în natură, iar revelaţia a fost ca denumirile, oricât de sofisticate, ale unor cursuri din mediul urban, adresate copiilor, nu se pot apropia de înţelepciunea pământului şi de lecţiile observate în ritmul de dezvoltare al naturii. Iar armonia din natură vorbeşte despre sensul fiecărei plante, despre puterea de adaptare, despre dozele naturale necesare creşterii fiecărui lucru în opoziţie cu supradoza de presiune din mediul urban.

Poate că distanţarea de şcoală, de pe poziţia de observator, i-a ajutat pe profesori şi părinţi să conştientizeze ce rău artificial se crease în ultimii ani şi ce preţ a plătit întreaga familie.

Sunt copii care nu pot fi însoţiţi de către părinţi pe tărâmul online, întrucât aceștia nu cunosc alfabetul tehnologic şi atunci rămâne ca variantă trimiterea materialelor pe WhatsApp. Acest lucru presupune, însă, că elevul nu va avea momentan acces la testele online sau nu va fi activ pe platforma de învăţare propusă de şcoală, astfel că este imperios necesar să fie gândite cadre pentru toate categoriile de şanse pe care un elev le are la conţinuturile de învăţare.

4. Sunteți un cadru didactic obișnuit să inoveze. Ce proiecte creative ați realizat în această perioadă?

(în imagine: Cină funky food pentru părinți pregătită de copii, elevă Păun Alexia)

Scopul meu a fost să îi orientez pe copii spre orice grăunte din casă ca spre un motor de transformare a atmosferei de acasă şi ca spre o sursă de diversitate şi de fericire. Dacă baloanele uriaşe de săpun din prima zi de şcoală, teatrul de umbre, invitaţii speciali în clasă, matematica pe biciclete au fost metode care au avut farmecul lor la vremea lor, în zilele acestea m-am axat pe ceea ce este lin în preajma copiilor. Am revenit la teatrul radiofonic şi la poeziile Anei Blandiana, reţete simple de pregătit în bucătărie sau funky food, accesarea bibliotecilor online pentru copii, crearea unui calendar de zile speciale precum Ziua coafurilor trăsnite, Ziua Şosetelor vesele, Ziua prăjiturilor etc., depinde ce îşi doresc copiii şi putem transforma într-un prilej de învăţare şi relaxare, dar am propus şi povesti citite din spaţiu de către astronauţi, poveştile citite de Dana Rogoz, poeziile creative ale lui Carmen Tidle, piesele de teatru virtual de la Teatrul Ţăndărică jocurile de masă cu înmulţiri şi ortograme, escape room-urile propuse de Twinkle România.

Aproape orice se putea a intrat într-un proces de transformare creativă, chiar şi despre cum ar putea arăta o pâine am vorbit: sub forma unui strugure, a unei coronițe etc., încât mintea copiilor să lucreze mai departe în joacă cu obiectele din jurul lor.