Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Dansul, limbaj european într-un proiect Comenius, Prof. Spatariu Cristiana, Şcoala „Teodor Ştefanelli”, Câmpulung Moldovenesc

Proiectul multilateral Comenius în care Şcoala „T.V.Ştefanelli” din Câmpulung Moldovenesc este implicată, din luna septembrie a anului 2008, începe să prindă tot mai mult contur prin activităţile desfăşurate în colaborare cu ceilalţi parteneri (Sainte Marie aux Mines – Franţa, Arezzo – Italia, Kazanlak – Bulgaria, Cheadle Hulm – Marea Britanie şi Ljubljana – Slovenia).

În perioada 19–23 martie a avut loc în Franţa, la Sainte Marie aux Mines, a doua vizită în cadrul proiectului „Mieux se connaître à travers danses, chansons et musiques traditionnelles”, unde şcoala din Câmpulung Moldovenesc a fost reprezentată de trei cadre didactice: prof. Măgureanu Anca, prof. Lehaci Magda, prof. Rotaru Floricica. Dumnealor au intrat în contact direct atât cu lucrul la proiect cât şi cu realităţile instructiv–educative din această parte a Europei. În paralel, s-au desfăşurat şi alte activităţi la nivelul şcolii (realizarea de panouri informative, un DVD cu dansuri şi cântece tradiţionale româneşti, avându-i ca protagonişti pe elevii şcolii, realizarea unui site, care să ofere informaţii la zi despre viaţa proiectului).

Întâlnirea partenerilor din cele şase ţări a fost extrem de plăcută şi fructuoasă. După ce, în noiembrie 2008, când a avut loc prima vizită de proiect, găzduită chiar la Câmpulung, unde partenerii s-au cunoscut şi au iniţiat strategiile de abordare ale proiectului, de această dată, contactele fiind deja stabilite, şi beneficiind de primirea extrem de călduroasă şi impecabilă a gazdelor, nu le-a fost greu să-şi dea mâna pentru a se prinde în ritm de dans specific alsacian, bulgar, român, sloven sau italian. Fiecare din ei a fost, pe rând, profesor şi elev în învăţarea dansurilor, urmând ca, la rândul lor, să îi înveţe pe elevii de acasă paşii de dans explicaţi cu mândrie, răbdare şi umor, de către ceilalţi. Deşi barierele lingvistice s-au trecut cu uşurinţă, muzica şi dansul au fost, în cele câteva zile petrecute în Alsacia, principalul mijloc de comunicare care a reunit oameni şi obiceiuri din cele patru colţuri ale Europei.

La sfârşitul celor cinci zile la Sainte Marie aux Mines cu toţii s-au întors, nu numai cu DVD-urile pe care le-au schimbat între ei şi care servesc ca bază didactică în învăţarea dansurilor, dar şi cu amintirea plăcută dată de ospitalitatea franceză, simplitatea şi bunăvoinţa oamenilor, zâmbetul şi exuberanţa copiilor, de peisajele şi locurile extraordinare vizitate, şi, nu în cele din urmă, de promisiunea următoarei întâlniri, la fel de instructivă şi deschisă spre ceilalţi, la fel de fascinantă şi surprinzătoare.

Prof. Spatariu Cristiana
Şcoala. „Teodor Ştefanelli”, Câmpulung Moldovenesc

Azi: 52 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

317 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN