Universul afectiv al preșcolarului

Universul afectiv al școlarului mic
Prof.Geabău Marilena ,Școala Gimnazială
Specială nr.4București
Universul afectiv al școlarului mic se aseamănă cu o minge de
foc și e temelia dezvoltării personalității viitorului adult.În
funcție de modul în care relaționează/comunică cu cei din jur,
va deveni ușor dau greu adaptabil, se va integra cu ușurință sau
va refuza colectivul/ele, marginalizându-se. Personalitatea e un
construct axiologic în care ființa educabilă își făurește
împreună cu cei ce-l iubesc, o temelie și ancore pentru
metamorfozele imaginii de sine. Emoțiile sunt rezultatul
interacțiunii între copil și grupul social în care se dezvoltă
și este educat și liantul cosmic al dezvoltării persoanei.
De la grădiniță spre școală, emoțiile copilului
urmează o traiectorie a achizițiilor în planul cunoașterii și
un exercițiu de incluziune în grupuri de interes care nu coincid
cu cele de origine, cum ar fi familia,rudele, uneori chiar
vecinii.Dacă aceștia au oferit paternuri culturale careau
întărit și dezvoltat emoțiile pozitive,securitatea afectivă,
încrederea în ceilalți și în sine,au ancorat eul în realitatea
grupurilor mici, grupa preșcolară, apoi clasa de elevi, aduce
confruntări ale eului cu eurile celorlalți.Fiecare copil vine în
aceste grupuri cu paternul său cultural care se intersectează cu
al celorlalți sau nu,având de traversat un drum anevoios uneori
pentru un exercițiu de incluziune în grup.
Emoțiile pozitive ale copilului reprezintă o temelie trainică
pentru fericire prin siguranță de sine.Copiii fericiţi sunt mai
sociabili şi energici, mai dispuşi să devină empatici, mai
cooperanţi şi mai plăcuţi de cei din jur. Fericirea are
numeroase efecte secundare pozitive, duce la experienţe bazate pe
bucurie, mulţumire, iubire, mândrie şi, în acelaşi timp, ne
oferă disponibilitatea de a ne îmbunătăţi anumite aspecte din
viaţa noastră: nivelul de energie, sistemul imunitar, angajamentul
faţă de muncă şi faţă de semenii noştri, starea de sănătate
mentală şi fizică. Când copiii devin fericiţi, creşte
respectul lor de sine, încrederea în propria persoană iar
beneficiul nu va fi numai al lor ci şi al familiilor lor,al
grupurilor socio-educaționale în care conviețuiesc, al
comunităţii, al societăţii în general.Sentimentul apartenenței
copiilor la un grup și respectarea angajamentelor morale față de
acest grup ușurează considerabil învățarea și maturizarea..
Universul afectiv al copilului nu e un balon de sticlă, mai
degrabă e un șantier în care fiecare din membrii grupurilor cu
care interacționează copilul își pune amprenta asupra
personalității lui.Fiecare dintre copiii sau adulții din jur pot
adăuga ceva sau spulbera tot ce a fost în imaginea de sine a
școlarului mic.Sufletul unora e atât de amorf încât par să nu
reacționeze la nici un stimul afectiv în vreme ce alții se
bucură sau se întristează din orice. Chiar fotografiile pot
arăta stabilitatea ori lipsa echilibrului în dispozițiile
emoționale ale unui copil. Într-un remember de la sfârșitul
primului ciclu școlar am văzut copii mereu triști,alțiii mereu
veseli în instantanee fotografice.
Un bun dascăl trebuie să cunoască profilul psihologic al
copiilor/elevilor săi şi să acţioneze competent pe fondul
afectiv-emoţional al acestora în scopul sensibilizării lor pentru
a obţine progrese şcolare de înaltă calitate.Copiii se disting
printr-o mare diversitate temperamentală. Există copii vioi,
expansivi, comunicativi şi copii retraşi, lenţi. Sunt şi unii
total nestăpâniţi care, parcă, nu-şi găsesc locul, vorbesc
fără să fie întrebaţi, intervin în toate împrejurările. La
lecţie, unii sunt mereu cu mâna ridicată, fie că ştiu sau că
nu ştiu, alţii, dimpotrivă, chiar dacă ştiu, sunt tăcuţi, nu
încearcă să se ,,afişeze’’. Aceasta este o realitate
psihologică grefată pe o realitate biologică, naturală care,
creează multe dificultăţi activităţii de instruire și educare.
Dascălul are menirea de a armoniza tendințele individuale
ale copiilor pe care-i educă spre a-i face să devină echipă, un
grup cu solidaritate în care să construiască o diviziune socială
a răspunderilor pentru ca fiecare să se simtă în securitate în
acel grup și să-și găsească rostul în grup, în afara
răspunderilor educaționale individuale.Permeabilizarea
socio-afectivă a școlarilor în grupul clasei e rodul
exercițiilor de contagiune emoțională și comuniune pe care le
realizează dascălul spre a transforma un grup eterogen, într-o
echipă de valoare.Unul din indicatorii calității în educație e
starea de bine a educabilului , iar aceasta se măsoară prin
echilibrul emoțional al fiecăruia dintre copiii ce intră și
parcurg sistemul educațional.
Un rol deosebit în procesul integrării copilului din clasele
mici în colectivul şcolar revine sistemului de inter-relaţionare
cu ceilalţi, climatului socio-afectiv care se dezvoltă în cadrul
grupului. Înlăuntrul microgrupului şcolar, se formează
trăsături ale personalităţii, cum sunt: simţul onoarei, al
demnităţii personale, onestitate, simţul adevărului şi al
dreptăţii. Cooperarea, întrajutorarea și întrecerea
influenţează personalitatea copilului şi activităţile lui.
Funcţionarea deficitară a mecanismelor psihosociale se manifestă
într-o serie de fenomene de dezintegrare socio-educaţionale:
relaţii competitive exagerate, relaţii conflictuale, accelerarea
distonanţei dintre aprecierea colectivă şi cea individuală.
Emoțiile pot face din copil un învingător sau un perdant în
funcție de interacțiunea lui cu grupurile sociale din care face
parte.