Tradiţional şi modern

În societatea tradiţională, valorile promovate de şcoală erau
ascultarea, disciplina, supunerea faţă de profesor. Cadrul
didactic avea o poziţie privilegiată în câmpul şcolar, spre
deosebire de elev, văzut drept obiect pasiv al procesului de
învăţământ. Aceste coordonate se modifică însă în şcoala
modernă, care pune accent pe alte valori, cum ar fi cooperarea,
competiţia pozitivă şi iniţiativa proprie.
Acţiunea definitorie a şcolii rămâne educaţia, considerată un
proces destinat exclusiv omului şi care vizează disciplinarea şi
civilizarea acestuia, din perspectiva unui ideal de personalitate
umană, propus şi dorit chiar de societate. Ioan Cerghit definea
educaţia din mai multe unghiuri, ca proces, prin care fiinţa
umană este supusă unei transformări îndelungate, ca acţiune de
conducere, omul devenind o fiinţă formată şi autonomă, dar şi
ca acţiune socială sau ca relaţie desfăşurată între doi poli,
educatorul şi cel care este educat.1
Dacă altădată metoda predominantă de desfăşurare a lecţiei
era expunerea, pentru că oferea posibilitatea profesorului să-şi
etaleze bagajul de cunoştinţe, astăzi se pune accent pe metode
moderne, care să transforme profesorul în manager al
învăţării, iar elevului să i se creeze cadrul unei manifestări
proprii, pentru a-şi putea forma puncte de vedere personale.
Însuşi procesul de învăţământ se îmbogăţeşte cu o nouă
latură, evaluarea, care vine să completeze predarea şi
învăţarea, astfel încât cadrul didactic îşi sporeşte
atribuţiile, dar, pe de altă parte, dă posibilitatea elevului să
ia parte la instruirea proprie, profesorul coordonând acest proces.
Lecţia, ca formă de bază a desfăşurării instrucţiei şi
educaţiei, devine o suită de evenimente care pot fi segmentate,
fiecare având coerenţă şi conducând elevii spre realizarea
obiectivelor. Acest demers se află sub incidenţa unor principii
didactice, care îl orientează şi care vizează alegerea unor
metode specifice, selectarea celor mai utile strategii. Astfel,
principiul caracterului educativ al instruirii ţine cont nu de
cunoştintele pe care elevul le va fi asimilat la sfârşitul
procesului educativ, ci de modul în care aceste cunoştinţe vor fi
aplicate. Tot acest principiu insistă asupra formării unor
princeperi şi deprinderi de muncă individuală şi intelectuală,
mutând accentul de pe informativ pe formativ.
Un alt principiu este cel al însuşirii conştiente şi active.
Învăţământul tradiţional se axa pe respectarea intervalului de
timp alocat orei, în dauna elevilor, care nu asimilau în mod
corect informaţiile transmise. Acest principiu, însă, insistă
asupra unei apropieri între elevi şi conţinutul curricular şi
cere ca ambii parteneri să se implice în procesul didactic.
Efortul este dublu. Pe de o parte, profesorul trebuie să cedeze o
parte din atribuţii, renunţând la poziţia centrală care i se
atribuia în învăţământul tradiţional. De cealaltă parte,
elevul este stimulat să aibă încredere în posibilităţile
proprii şi să-şi depăşească pasivismul.
Câmpul şcolar educativ modern se desfăşoară, aşadar, între
două elemente care trebuie să participe în egală măsură.
Profesorul, manager şi formator al procesului instructiv-educativ,
şi elevul, obiect şi subiect al acestui proces, dobândind
autonomie şi formându-se în spiritul responsabilităţii şi al
culturii civice.
Învăţământul tradiţional -Axat pe transmiterea de informaţii
şi excluzând rolul elevului ca partener al procesului instructiv -
educativ, învăţământul tradiţional promova o învăţare de
menţinere, aşa cum o definea J.W.Botkin1. Acest tip de
învăţare, caracteristic unei societăţi tradiţionale, se baza
pe o simplă transmitere de cunoştinţe, necesare elevilor pentru a
face faţă unui sistem de viaţă cunoscut, recurent, din care
inovaţia lipsea cu desăvârşire. Profesorul avea rolul de a
facilita acest transfer de informaţii, neglijând funcţia
formativă a învăţării şi neacceptând intervenţii ale
elevilor. De altfel, se dorea cultivarea unui spirit obedient din
partea acestora din urmă, care excludea imaginaţia şi
iniţiativa. “Prejudecata profesorului, notează Emil Stan, de
cele mai multe ori neconştientizată ca atare, era aceea că elevul
nu trebuie să se mişte decât în cadrele fixate şi că nu are
nici un cuvânt de spus în ceea ce priveşte cadrele ca atare sau
activitatea de fixare a lor. … În acest context, autoritatea
profesorului se întemeia pe câteva elemente: statut, experienţă,
volum mai mare de cunoştinţe.” 2
Secolul 21 a modificat însă poziţia pe care şcoala trebuie să o
aibă. Societăţile multiculturale, care pun accentul pe
diversitate şi pe acceptare, se lovesc de un sistem educativ rigid,
în care predomină o viziune monoculturală şi care nu este
pregătit să se înnoiască. Strategiile didactice rămân
învechite, promovând o cultură etnocentristă şi ignorând
valori precum toleranţa, egalitatea, respectul, valori recunoscute
deja de societăţile democratice.

Bibliografie
1. Albu, Gabriel -- “În căutarea educaţiei autentice”,
Polirom, 2002
2. Cojocaru, Venera Mihaela -- “Teoria şi metodologia
instruirii”, E.P.P., 2002
3. Cristea, Gabriela -- “Psihologia educaţiei”, editura
C.N.I. Coresi

Baltagul, de Mihail Sadoveanu
• Scenariul didactic:
• 1. Repartizarea elevilor în grupe, fiecare reprezentând una
dintre dimensiunile inteligenţei.
• 2. Lectura individuală, interiorizată a textului.
• 3. Indicarea sarcinilor de lucru:
Inteligenţa verbal-lingvistică
• creează un descântec/fraze ritmate care să conţină
cuvintele rostite de Vitoria Lipan în noaptea în care şi-a
regăsit soţul mort ,redă în 10-15 rânduri atmosfera şi
evenimentele din acea noapte; comentează rolul lor în acest
roman .
Inteligenţa logico-matematică
• reprezintă, printr-o figură geometrică, traseul realizat de
femeie până la găsirea soţului mort ; realizeaza un rebus care
să aibă pe verticală cuvântul Baltagul.
Inteligenţa vizual – spaţială
• reprezintă printr-un desen portretul Vitoriei sub forma unui
copac; reprezintă printr-un desen coordonatele spaţiale ale
povestirii; refă harta traseului străbătut de Vitoria .
Inteligenţa muzical-ritmică
• asociaza momentele importante din viaţa unei persoane cu cele
întâlnite de femeie pe drum imaginând dansuri ritualice, dar şi
melodii specifice .
Inteligenţa corporal-kinestezică
• folosind limbajul corporal, imaginează-ţi şi imită
mişcările personajului principal în momentul găsirii soţului
mort.
Inteligenţa naturalistă
• creează analogii între om şi animal-câinele, încadrează
personajul într-un tip de temperament folosind zodiacul.
Inteligenţa interpersonală
• realizează un joc de rol între tine şi cei doi complici –
ca reprezentaţi ai unei lumi diferite - bazat pe informaţiile pe
care ţi le oferă textul.
Inteligenţa intrapersonală
• imaginează-ţi că eşti judecătorul într-o sală de
judecată ,realizează o pagină de jurnal intim în care să îţi
exprimaţi sentimentele în legătură cu evenimentele petrecute;
scrie un eseu având ca temă interpretarea reacţiilor Vitoriei în
momentele cheie.